Amintiri cu refugiați ucraineni #2

Am pus și acesst text, pentru că este continuarea explicativă a primului. Sincer, nu cred că le voi mai pune, nu știu câtă plusvaloare aduc sitului, pe primul l-am pus gândindu-mă că poate sunt eu prea bătrân și nu înțeleg noul tip de literatură.
Poate un pic de feedback ar fi util pentru autoare.
Feedbackul meu ar fi; textul este dezlânat, nu are coerență, poate fi citit de oriunde vrei și nu simți că ai pierdut începutul sau sfârșitul. Dacă ai ceva de spus și chiar vrei să scrii, nu cred că acesta este stilul. Știu că, la 25 de ani, ai impresia că descoperi întotdeauna geniul și că ceilalți nu ți-l înțeleg, dar crede-mă, scrisul există de mii de ani în forma Început, Cuprins, Încheiere, oricum ai crede că descoperi gaura din covrig, ea era acolo dintotdeauna.

Salut din nou. Sînt masochista din „Amintiri cu refugiați ucraineni” (am scris corect forma de plural, să mi se mai ierte din păcate). Aș dori, dacă mi se permite, să aduc un bagaj de clarificări pentru a îmi mai spăla fața (ironic, nu mi-am expus-o în postarea precedentă).

Am citit cam toate comentariile care s-au tastat la articolul meu, cel puțin pînă s-au lovit unul în altul de s-au numărat 63. Nu, nu mă droghez decît cu fantezii și visuri pe care Internetul le-a plămădit din seva cărților citite de mine.

Da, am aproximativ 25 de ani și nu sînt nostalgică de a lui Ceașcă care a ajuns să scrie cu „î” pe unde apucă. Rumegați aici o dezbatere pe tema aceasta, mersi aceluia mai răsărit la minte care mi-a comparat voma literară cu o ciornă de pe Vice! Balaur mi-a luat apărarea, există și oameni care șed strîmb și judecă drept, voi ține cont de povața ta pe viitor ca să nu mă mai țigănesc cu toți trollii.

Am ales titlul în cinstea ciclului meu erotico-sexual fiindcă atunci ascultam piesa aceasta care hălăduiește în mine precum haiducii în codrii plin de frunze ai patriei. Cîți ne-au mai lăsat defrișările masive… Nu mă așteptam nici pe departe să fie clickbait. Am presupus că individul sadic este refugiat (nu judeca o carte după copertă, chiar dacă este una atractivă) și, din cauza acestui quid pro quo (unii dintre noi au învățat pentru Bacalaureat de au aflat că așa se numește confuzia ilară pe care Dandanache o face cînd îl numește pe Ștefan Tipătescu soțul stimabilei Zoe Trahanache) l-am poreclit „refugiatul ucrainean”. Ce să mă fac dacă muma m-a fătat la granița cu Putin și nu într-un cătun din Afghanistan? Poate m-ar fi pîngărit și pe mine un taliban pe altarul Jihadului în loc să mă înșface ca pe ghem un romîn neaoș.

Actualul iubit al verișoarei mele este doar băiatul căruia i s-au furat prosopul și hainele. Spre deosebire de exhibiționist, nu am înțeles ca acel fost coleg de facultate să se fi excitat cînd a făcut paradă în curu’ gol. Nu m-am combinat în veci de veci cu actualul iubit al verisoarei mele, altuia am reușit să îi dau coșmaruri pe care să le ducă în lumea ailaltă.

Pe 8 septembrie am ieșit la întîlnire cu un individ care mi-a zis că, dacă nu ne vedem pînă mă întorc din „vacanță”, îmi dă papucii și o ia pe alt drum, nu pe acela spre mine. De vreo 4 luni și jumătate își izbea ștromeleagul de pat cu gîndul la penetrarea orificilor mele pînă să îi fac penisul să pocnească în blugi cînd m-a pipăit. Și da, chiar am redat cuvînt cu cuvînt sintagma „iubite vanilla”, nu este deloc vina mea că îl pasiona BDSM-ul. Pe mine memele pe care Vadim Tudor le-a lăsat moștenire și postările lui Trăistariu cu „steagul” țării pe care și-l fîlfîie pe Instagram mă fac să rîd isteric. Different strokes for different folks.

Ăla care se întreba cum de știu că sînt „vanilla” cînd eu de fapt nu m-am tufut decît în vise, am luat-o ca pe o stare naturală. Nu se face educație sexuală în școlile de la noi, cel puțin nu una temeinică, nu mi-am explorat sexualitatea. Am crescut din fașă cu știrile de la ora 5 și poveștile bunicii în care consortul o rupea în bătaie. Fiecare dintre noi își făurește propriul Bau Bau în funcție de ce a văzut. Am experimentat BDSM cu individul de pe Internet fiindcă părea de încredere (totuși mi-a spus că tremuram în mașina lui), deși nu eram în limbă după el. În America fetele vor să scape de virginitate cît mai repede și nimeni nu mai clipește din ochi. Nu am privit acele acte ca pe o formă de bonding.

Eram prea ocupată să găsesc iubirea adevărată, nu să merg pe la grătare. De aia sînt virgină. Un fost mi-a scris că o femeie nebună va aduce numai probleme. Nimeni nu se căsătorește cu frustrările și bolile tale mintale decît dacă le are pe ale lui ori joci teatru ca să îl ademenești în peștera ursului. Constatarea mea rămîne că atragem ceea ce sîntem.

Ar fi trebuit să verific și, în loc de „reenacting” (așa cum documentariștii vor să reproducă momente glorioase din istorie, la fel m-am străduit și eu în modul meu stîngaci să le reconstitui pe ale mele), un cuvînt mai potrivit era „reenactment” preluat din psihologie.

Pentru ființa mirobolantă care m-a sfătuit să îmi caut un om sănătos la cap cu care să fac sex sănătos. Nu doresc o relație normală, niciodată, la nivel inconștient, nu mi-am dorit asta. Rudele mamei au avut parte de abuz și violență cît cuprinde și s-au măritat cu bărbați normali. Mariajele lor și toți postacii de pe facebook ce rînjesc în vacanțe m-au convins solemn să nu ajung ca ei. Am cunoscut băieți normali, nu mi-au plăcut. Știu că era numai o pildă, nu să o iau ca pe o insultă ori miștocăreală. Mi-a explicat una că ce ceea ce găsesc eu incitant nu este incitant pentru alții. Ceea ce îmi doresc eu într-un partener nu dorește ea. Asta poate mai aduce lumină asupra faptului că fericirea este una singură, dar poartă o mie de chipuri. Dacă voiam pe cineva care să mă iubească și atît, îmi cumpăram un cîine fiindcă oamenii vin întotdeauna la pachet cu fel de fel de condiții idioate și ilogice, nu îmi voi petrece ani din viață să îi analizez ca să am cu cine bea o bere sau să călătoresc la munte. O relație trebuie să mă aducă pe culmile paroxismului, nu să mă facă să mă întreb de ce mă plictisesc alături de cineva. În calm și liniște mă scufund cînd ascult muzică ori urmăresc un desen animat. Atît.

Băiatul cerșetor de poze și ăla care m-a confundat cu un pensionar din Caracal ce se masturbează la povești cu virgine (la începutul cărții, ce era protagonista dacă nu cumva o fecioară?), jubilați! Nu doar voi ați întrezărit în bijuteria mea artistică scenariu de „50 shades of Grey”. Poate va turna Tudor Giurgiu sau Cristi Puiu viitorul blockbuster de la Cannes cu scenariu pe baza poveștii mele, Doamne, ajută!

Celor care nu găseau rostul incidentului cu trotineta, am explicat că povestea este în desfășurare și că aparține unui ciclu, nu dau mură în gură concluziile în primul paragraful. Pe 7 aprilie am auzit-o. Degeaba mi-am mîncat anii pe forumuri despre psihologie patologică și colegii m-au desemnat Ernest feminin, nu am oferit atenție semnalelor pe care studentul le-a presărat în conversațiile noastre.

Utilizez date (14 aprilie, 5 mai) cînd relatez pentru că așa este mintea mea construită și mai fac ordine în noianul de evenimente.

Cu dedicație pentru ăia care au fost nevoiți să dea un search pe Internet ca să nu mă acuze de înjurături ori misticism tantric cînd „vanilla”, „reenacting” și „freaky” le-au apărut, nu faceți febră musculară la degete de la tastat ori click-uri, vă mai îmbogățiți vocabularul așa cum nu v-au căzut mîinile și nici nu v-a crescut păr în palmă din cauza labei, altfel aveați voi mai multe șanse de a fi cap de afiș pentru știri la categoria „freaks”, nu eu.

Acum că Moș Crăciun și-a golit sacul cu daruri, vreau să închei cu precizarea că postarea aceasta mi-a deschis apetitul pentru scris (mă supărasem așa de tare încît am hotărît să nu îi mai trimit kinky content lui Arhi/Cetin). Mie lanțul de evenimente mi s-a părut logic, nu dezlînat. Toți cunosc proverbul acela că, dacă îți strigă satul în ureche să te culci pentru că ești beat, așa o fi. Sînt deschisă la feed-back de care s-ar nimeri, nu poți realiza nimic de calitate stînd într-un turn de fildeș și făcînd din credința că ești infailibil scut în fața încercărilor.