Înainte de orice, Mage, eat your heart out! Remarcaţi captura prinsă astăzi de subsemnatul si a sa nevastă. Binisor, nu?

In altă ordine de idei, oraşul ăsta se duce dracului.
Anul trecut mergeam în fiecare săptămână la pescuit, pe canalul Dunare-Marea Neagră, undeva pe lângă podul de la Agigea. Era aşa de linişte acolo, se auzeau numai valurile si pescăruşii tipând.
Si având noi chef de gratar romantic, urmat de o faină partidă de pescuit, am zis să mergem tot acolo, că e linişte si frumos şi nu ne deranjează nimeni în caz de ceva (bine, partea a doua o gândeam doar eu, nu am adus-o la cunoştinţă şi nevestei.

Totul frumos, ne-am chinuit, am aprins focul, gratar, ceafă, mici, saramură, tot ce ne propusesem.
Pe la ora 13:00, dezastru.
Au inceput să sosească, incolonaţi, hoardele de bucureşteni. Gipane, merţane, bemweuane, dacii, papucuri, tot ce vrei. Toţi, cu mic cu mare, la linişte, pe malul canalului.

Şi au inceput manelele. Urla Denisa, sughiţa Guţă, jale ce era pe capul Danielei Gyorfy. Copii urlând, doamne zbierând la telefoanele mobile, şmecheri de cartier cu lanţurile revarsandu-se pe sub cămăşile descheiate până la buric…Un tip, recunosc, constănţean, cu un papuc de Dobre şi Fiii, avea chiar şi o boxă de apartament pusă pe capota maşinii.
Ne uitam…şi nu ne venea să credem. Locul nostru plin de liniste, oaza noastră de pescuit, s-a dus dracului, pentru că au venit lăcustele bucureştene.
Desigur, la ţăranii constănţeni, care nu pricep că bucureştenii sunt niste fiinţe superioare, pentru care există cu totul alte reguli de circulaţie, de igienă sau de bun simţ.

Abia aştept sezonul. Să tresalte inima în mine când mai vad un jegos de ăsta cum îşi aruncă ambalajele pe jos, pentru ca ar fi jenant să se deplaseze până la coşul de gunoi. Sau să admir exemplare in chiloţi si cu lanţuri la gât, plimbându-se prin supermarket, ca aşa vrea muşchiul lui, că el e la mare. Sau păsărici in costume de baie şi pantof cui, la promenadă pe strasse.
Întrebarea e…eu unde naiba mă mai duc sa pescuiesc în linişte?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.