Se face îndată un an de când am iPhone 4S, pe care l-am vrut din tot sufletul, ca să am și eu Siri, ca tot hipsterul care se respectă. Noh, după 1 an de folosire, care au fost rezultatele?

Maxime. M-am jucat cu Siri o singură dată mai mult de 1 minut, pentru că, în pofida accentului meu de Cambridge si Toefl, nenorocirea de soft se încăpățâna să nu înțeleagă ce îi spuneam.
Și stop. Atât. Asta e tot ce am făcut vreodată cu minunatul asistent vocal. Nu are practic nici o utilitate și orice operațiune cu tap and slide e mai rapidă decât să stai, să deschizi Siri, să pui întrebarea, să ajungă la serverele apple, să spună că nu a înțeles din prima și tot așa.

În schimb, față de vechiul iPhone 4, bateria ține mai puțin, se încălzește mai tare când se încarcă, se mai blochează din când în când, se mai închide cu de la sine putere, chestii de astea minore. Bine, e mai mult decât posibil să fie din cauza jailbreakului faza cu închisul și momentele de neresponsivitate. Dar bugul cu bateria care ține cât un sughiț e profund reală.

Dealtfel, din cauza asta mi-am luat jucărica asta de pe dx.com. Își face treaba frumos. Recomand.
Și da, chinezii trimit tot ce comanzi, cu transport gratis. Ajunge la poșta cu vamă de care aparții, pentru mine fiind în pantelimon. Nu plătești nimic pentru transport. Mi-am luat de la ei un robotel Wally-E, care la noi e 120-150 lei, iar la chinezi e 5 dolari.
Imagine… 🙂

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

45 comentarii Adaugă comentariu

  1. Utilitatea oricărui asistent vocal (dincolo de hands free) e că răspunde rapid la o chestie care ți-ar lua timp nu doar să tastezi, ci și să triezi site-urile rezultate. Dacă întrebi care e președintele în Vanuatu sau ce cupe are Scarlett Johansonn s-ar putea să te miști mai rapid cu Siri 🙂

  2. Eu îmi cumpăr luni un Sony Ericsson Xperia Arc S!
    Nu sunt fan Iphone!
    Bateria de rezervă este ingenioasă dar din câte am citit se încarcă foarte greu!

    • Bravo ca iti iei un device de la o companie moarta. Smart.

    • #4

      Cine ma, Sony e moarta? Sau poate vrei sa spui ca Android “e moarta”. Nu mai fiti ba prosti! Linia Xperia o sa rupa piata! Toate telefoanele au gorilla glass. Eu astept sa iasa direct cu Android ICS si sunt abonat la un Xperia S, urmatorul meu telefon! (nu am avut si nu o sa am niciodata iCacat!)

    • #5

      DanCapitanDePlay » de acord, am vazut un sony saptamana trecuta, am ramas paf

  3. #6

    4S nu ti-l iei pentru SIRI, il iei pentru ecranul mai bun, procesorul dual-core, pentru rapiditate, si mai nou pentru posibilitatea de a a instala iOS 6, care vine cu multe chestii hoatze. Siri e doar un gadget cu care te joci cu prietenii la o bere, cu prea putina aplicabilitate in Romania.

    • #7

      1.4S are acelasi ecran ca 4
      2.iOS 6 merge de la 4S pana la 3GS
      Singura diferenta dintre 4S si 4 e procesorul mai rapid, faptul ca filmeaza la 1080 si Siri.

    • #8

      Ma refeream la altceva si am uitat sa scriu: navigatia de la tom tom de pe iOS 6 merge numai pe dual-core, ceea ce iphone 4 si 3gs nu au

  4. Drept, cum zicea si Radu, cu Siri nu prea ai ce face pe la noi. Plus ca intelege aiurea tot ce zici. Trebuie accent mai british, cred.

  5. I-am luat sotiei, acum 1 an, un iPhone 3GS. Este extrem de multumita si stie sa faca mai multe decat i-ar trebui ei acum. Nu vad rostul sa ma arunc la un 4S. Poate maxim un 4 dar ramane de vazut.
    Oricum si cu optiune de date activa risti sa ramai, in mijloc de tara, fara nici un fel de semnal. Si atunci iti dai seama cat de inutil poate fi un smartphone. Sau cat iti este dor de “acasa”.

    Intrebare: un iPhone la care bateria tine intre o zi jumatate – 2 zile, este OK? Convorbiri sunt destule pentru ca sotia il foloseste pe post de tel de serviciu si inca pleaca destule persoane in alte tari incat sa sune si sa se intereseze/programeze.
    Ca si nota: o imbunatatire semnificativa a duratei bateriei am observat-o dupa ce am instalat update-ul 5.0.1. Inca n-am simtit nevoia sa pun 5.1.1.

  6. #12

    Da, plm, se duc de rapa Apple, incep sa faca chestii din ce in ce mai proaste. Ca sa nu mai zic ca tre sa fii tampit sa cumperi ceva de la ei.

  7. Depinde. Asta cu x e praf pentru ca mie imi face probleme e cu dus si intors. Si eu am 4s si nu se blocheaza, nu se incalzeste, nu se inchide. Eu am luat iphone-ul cu cateva secunde inaintea unui prieten. El l-a dus in service de 2 ori iar eu nu. Nu toate ies ok.

  8. Cand ma intorc in tara am de gand sa iau un telefon mic. Cu slide preferabil si MIC. Nu din asta ‘destept, ca nu dau de doua ori mai mult decat am dat pe laptop doar sa ma dau pe twitter. Partea nasoala ii ca nu stiu cate telefoane ‘normale’ se mai gasesc, acum ca toti si-au descoperit pasiunea de a umbla cu lespedea in buzunar 🙁

    • Telefoane de altadata gasesti gramezi la casele de amanet. Decat sa dai banii pe unul nou, poti sa iti iei 2-3 sh, le dezinfectezi acasa cum poti si unul din ele o sa fie suficient de bun incat sa-l tii pe langa tine. Celelalte le poti tine in loc de corp contondent, la nevoie.

    • Dojo» Eu am telefon normal 🙂 Un Motorola RAZR2 V8 foarte stilat şi util!
      Îmi cumpăr şi un smartphone pe lângă el ca să îmi fac viaţa mai uşoară!

    • @Albert – am avut RAZR acum 6 ani. Bun telefonul, l-am pasat lu’ tata-miu intre timp. Buna idee .. daca gasesc ceva si mai mic ar fi OK, daca nu, saru’mana de idee.

      @Cristi – nu as cumpara asa ceva si mai ales nu din asemenea locuri. Prefer un telefon nou, probabil si cu ceva reducere, ca-s client Orange de 13 ani (nu ca i-ar interesa pe ei clientii vechi :D)

  9. #18

    Teoretic Siri este inca in beta. In ios 6 o fie imbunatatita si cica o sa-ti arate locatii si din Romania. Mie imi place sa o intreb cu ce viteza bate vantul si daca o sa ploua saptamana asta. La astea stie sa raspunda. Ar fi dragut daca in loc sa te intrebe daca vrei sa caute pe google sa o faca automat. Si mai dragut ar fi daca ar fi capabila sa-ti citeasca mailurile. In schimb m-am chinuit cinci minute sa trimit un mesaj si mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu stiu asa de bine engleza.

  10. Incearca EVI, e mai bun decat SIRI, iti da rezultate si din Romania si nu face mofturi la accent.

  11. #20

    Nu prea am inteles asta: “Ajunge la poșta cu vamă, în bucurești fiind în pantelimon. Nu plătești nimic în plus.” Deci platesti vama (care e in plus) sau nu?

    • #21

      NicuP: si eu sunt curios de chestia asta. Chiar au chestii interesante pe dx.com

    • #22

      NicuP » nu toate postele au vama. nu platesti nimic

    • Trimit pachetele din UE, si de aia nu se percepe vama.

    • @madalinul: nu toate produsele lor vin din depozite UE, ce vine din HK si are valoare suficient de mica nu este susceptibil de taxe vamale. Am fost intrebat de vames ce sunt, am declarat companente electronice si gadgeturi, s-a uitat pe factura, s-a uitat la ele si liber.

    • #25

      miluch » vin din china. exista o valoarr minima la xare nu playesti vama

  12. #26

    Eu zic sa lasi deoparte accentul de cambridge si sa il folosesti doar p-ala de toefl ca d-aia nu te intelegi cu siri.
    In alta ordine de idei am un SE Xperia Arc de un an si ceva si sunt multumit de ce face, o sa continui pe aceasi linie.

  13. #27

    Pachetul iti vine din China? Dureaza mai mult de 2-3 saptamani ?

  14. Ca sa nu mai zicem ca iphone 4s-ul are SAR-ul mai mare 😀
    La mine se implineste un an de cand am trecut de la 3gs la 4 si atat. Si m-am oprit la 4 pentru ca… il astept pe 5 😀 Astept si-o marire de salariu pana atunci si sper sa nu raman cu asteptarea.
    Pentru Medal-ul meu (da, are si nume – poveste lunga- avea autocorrect primul meu iphone si cand am testat sa trimit un sms am scris “mesaj de pe iphone” si mi-a corectat in medal do iphone :)) si de atunci medal) am cumparat zeci de chestii. Baterie husa, carcase dintre cele mai fancy (abia astept sa imi vina inca doua in vreo 2 saptamani asa, tot de pe ebay) incarcatoare pentru masina, carcasa full waterproof, carcasa de 50 de euro anti radiatii :D:D:D a costat 70 de euro doar transportul ca am gasit-o doar pe site-ul producatorului – e testata si reduce masiv SAR-ul; si o multime de alte questii.
    Vorba unui prietenas: cati bani ai dat pe accesoriile pentru iphone iti mai luai unu`. si sa stii ca nu vorbeste prostii.
    Adevarat, pe majoritatea le iau de pe ebay, ca-s mai ieftine si oricum nu ma grabesc, asa ca pot sa stau si 3 saptamani pana-mi sosesc, dar fiind multe intr-un an s-au adunat.

    PS: i love wall-e. Ce mai exact ai cumparat de pe ebay? pics and link, pls.thx.

  15. @arhi: eu bateria caracasa mi-am luat-o de pe ebay 😀 a fost 45 de dolari cu tot cu transport. Nu plec nicaieri fara ea incarcata.
    Zi de questia aia cu wall-e. link

  16. ce dragut e <3
    livrarea free? se plateste ca pe ebay? paypal and all?
    cred ca ai mai raspuns la intrebarile astea. ma uit acum.
    thanks.

    • #34

      Ana Q. » se plateste paypal, nici macar nu trebuie sa iti faci cont, ia automat datele de la paypal si atat. livrarea e free. chiar acum mi-am luat niste masti gen ironman si batman. 7 dolari, in total 28 lei:)

  17. Mi-am facut wishlist de pe site. In mare parte huse si genti pentru camera foto pe care urmeaza sa mi-o cumpar dupa ce ma intorc din concediu.
    Ce om nebun isi cumpara inainte accesoriile? 😀 eu, bineinteles.
    Site-ul e super full de chilipiruri faine. 😀 L-am salvat la favorite.

    • #36

      si ce om nebun isi cumpara o camera foto DUPA ce vine din concediu ? 🙂

  18. #37

    Sunteti varză toţi care aţi comentat până acum, cel mai bun telefon e ultimu model de Samsung pe care îl am eu, de 27 de milioane.

    • Toţi care au comentat nu sunt varză!
      Majoritatea nu îşi permit să cumpere un telefon de 27 de milioane. Eu îmi permit S III-ul tău dar ce să vezi,nu îl cumpăr. Multora ne trebuie doar un telefon cu care să ne facem treaba pe online!

  19. This is my new toy ! Sincer, nu ma pot dezlipi de iphone dupa ce mi-am cumparat toata familia (imac,iphone,apple,appletv and so on … )

  20. #40

    Ms de linkul cu DX.com.
    Multe chestii dragute gasesti pe acolo…

  21. #41

    Interesant site-ul.
    Mi-am comandat si eu imediat un nunchuk de wii 🙂 niste huse interesante de iphone 4 , o carcasa waterproof pentru telefon ( sa pot filma sub apa pestii aia frumosi ) , un armband pentru ipod nano ca la noi nu gasesti . Am dat cam 70 lei pe toate astea. La noi doar un nunchuk e 85 lei .

    Thanks man .

    Revin dupa ce primesc marfa, sper a fie ok .

  22. @arhi: masti cu iron si batman :)) asta suna a ceva ce si barbate-miu si-ar cumpara 😀 Poze ceva? Vine ziua lui prin toamna 😀

  23. Si el e un copil mai mare asa :))

    • #45

      Ana Q. » da, dar ele sunt pentru copii prin faptul ca sunt mici, pentru capete de copii:)