A fost, zilele trecute, un mare heirup cu o tipă care și-a pus o poză pe facebook cu picioarele neepilate, afirmând că face asta pentru ceva feminism, chestii de gen.

Vă spun, am rămas șocat de reacții. Băi, înjurăturile cele mai grosiere, nespălată, jegoasă, nu știe ce e igiena, toate lăturile, toate porcăriile i-au fost deversate în cap. Și ai crede că doar de mândrii bărbați români, iubitori de dumnezeu și familie tradițională, dar nu, femeile erau majoritar pornite împotriva ei. Până și bambilina aia de Lorena Lupu, apărătoarea vaginului, a înjurat-o scrofinește, neînțelegând că, dintotdeauna, luptele împotriva oprimării au pornit prin exagerări voite, cum ar fi arderea sutienelor sau mișcarea sufragetelor. Pentru că, dacă nu erau ele, paricopitata scria acum doar dacă îi dădea voie moldoveanul care o cumpărase de la tacsu. Dar de, de unde nu e, nu ai nici de unde cere.

Am făcut o selecție rapidă de gospodine cu opinii. Link către văcuța lupu nu dau, că e păcat de pixeli.

Cum pana mea am ajuns aici? De unde și până când epilatul feminin înseamnă igienă? Atunci bărbații sunt niște împuțiți? De ce niciun român nu poate accepta alt român ALTFEL? Citiți, vă rog, comentariile masculine. Ăia care Nu te-aș mai fute nici să mă plătești. Înțelegi, ce onoare îi făcea.

Scârbos. Scârboși oameni, scârboasă societate, scârboase opinii. Xenofobi, înapoiați, retarzi, analfabeți, tot ce vrei găsești pe meleagurile de dor de la vărsarea dunării în mare. Tot.

Și, ca să aveți și ceva mestecat, că e greu să decantezi opinii.
Orice om are dreptul de a dispune așa cum dorește, de propriul său corp. Orice om și orice femeie, ca să înțeleagă și cititorii români. Faptul că o femeie decide să nu mai urmeze turma și să nu se epileze este fix dreptul ei. Mintea ta jegoasă nu are dreptul să o judece doar pentru că tu alegi să te tunzi la floci. Simplu. Cât despre bărbați, sunteți doar niște roboți stupizi, dacă mâine se interzice epilatul feminin, în 2 luni dați la buci și măturii din baie, fără probleme.

Acum, în schimb, aveți gusturi și aveți impresia că vreunei femei cu 2 neuroni minim îi pasă că un imbecil de ăsta nu ar mai face sex cu ea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

80 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Adica daca zic ca n-as face sex cu ea sunt homofob?

  2. bah, stii cum e. De desteapta e destul de proasta. De frumoasa, macar are tzatze mari. Acum o arde telectual cu “nu m-am ras”.

    Stii cum e. Cand ceri opinii s-ar putea sa primesti. Nu musai pozitive.

    1
    • #9

      Faza e ca opiniile cele mai guralive sunt si cele mai proaste.

  3. #10

    Da, sunt de acord. Epilatul nu e același lucru cu igiena, fiecare poate să poarte cum vrea părul, comentariile sunt absolut josnice. Totuși să nu cădem în capcana de a alipi astfel de gesturi feminismului. Fix astfel de gesturi duc o mișcare legitimă în derizoriu. Nu as fi avut nimic de obiectat dacă făcea lucrurile natural (să zicem o poză de la mare fără zoom pe păr), fără să transforme neepilatul în statement. Dar acum e doar un bădiță în chiloți la metrou.

    • Asta e fix ca aia cu “io n-am nimic cu aia gay, dar sa faca la ei in casa!”.
      Da, astfel de lucruri fac parte din miscarea feminista, deoarece instiga la un raspuns. Poate nu toti cei care au vazut asta pricep, dar macar unul isi pune problema de ce femeile trebuie sa aiba mereu “alopecie de la gat in jos”, si atunci lucrurile incep sa se miste.

    • #12

      sau mereu excelentul “nu zic ca victima e de vina, dar ce cauta imbracata sexy prin fata violatorului??”

    • #13

      @Irina, alopecie nu înseamnă ce crezi tu că înseamnă. So, cine le obligă pe femei să se epileze? Dar să se machieze? Cumva spiritul de competiție?
      Am impresia că procesul de dezvoltare a inteligenței artificiale nu funcționează așa cum mă asteptam. Imi pare din ce in ce mai mult ca îi învățăm pe roboți să aplice algoritmi complecși, in timp ce noi începem să gândim binar. Critici postarea penibilă a unei tipe dornice de făimă? Da, clar, esti anti gay, habar nu ai despre drepturile omului și susții agresiunile sexuale. N-ați nimerit, mai băgați o fisă.

    • Daca v-a scapat aluzia cu “neck-down alopecia” ( youtu.be/IsKVjfkipt0 ) my bad, nu credeam ca-s asa de baba.
      In primul comentariu spui ca n-ai fi avut nimic de obiectat daca facea asta cum ai fi vrut tu (intr-o poza de la mare etc), ori tocmai asta vrea sa scoata in evidenta fata asta: ca nu o intereseaza parerea nimanui.
      Nu inteleg obsesia asta cu spiritul de competitie. Nu, nu toate femeile sunt in continua competitie intre ele. Nu, nu toate femeile vor sa se marite, sau “sa puna mana pe vreun fraier”, asa cum nu toate femeile vor sa devina mame.
      In general femeile se machiaza pt ca vad zilnic in jurul lor (tv, reclame, etc) numai femei machiate. Pentru ca asta e standardul impus de societate. Si, de ce nu, unele o fac pt ca le place.

    • #15

      Mai las-o, ca macane, Irina.

      Nu rezolvi sexismul prin comentarii sexiste.

  4. #16

    Am citit ca prin Asia nu a patruns moda asta cu epilatul inca, si se dau de ceasul mortii producatorii de produse de epilare sa le schimbe mentalitatea femeilor (spalare pe creier in sensul dorit de producatori) ca sa intre pe piata. Dar la noi e greu sa vezi situatia din perspectiva. Gandim limitat si ne iubim si aparam jugul.

    • #18

      Am fost azi-vara la o sauna mixta in Suedia, unde e voie doar dezbracat si cu un prosopel de pus sub tine cand stai jos. Toate (dar toate tipele erau) bune si frumoase, pana cand a intrat o asiatica si s-a asezat pe fleoasca. Bai frate, ziceai ca s-a conectat la arborele vietii ‘tufa de Venetia” cand a dat de lemn. S-a intins in jur ca o pata de petrol, s-a ridicat si a inceput sa freamete parul ala ca in Avatar. Plus sfarcuri intarite de vreo 2 cm “lungime”. Noroc ca m-a batut pe umeri un student din Cernauti, efectiv cu pula, si am iesit repede, altfel aveam cosmaruri 🙂

  5. #19

    Acu’ vreo 70-80 de ani feminismul isi asuma ca simboluri reprezentative pe Simone de Beauvoir, Anais Nin si Hannah Arendt. In 2018 e reprezentat de o ipochimena a carei idee despre activism si egalitate e sa-si lasa parul sa creasca si sa puna asta pe internet.
    Sic transit…

  6. #21
  7. #22

    Ca să vezi la ce duce o campanie de marketing www.youtube.com/watch?v=27X9ULdyheg.

    Eu sunt destul de feministă de felul meu. Ce înțeleg prin feminism? A avea dreptul de a fi așa cum vreau (epilată sau nu, bronzată sau nu, grasă sau slabă) și a avea aceleași drepturi și îndatoriri cu bărbații.

    • Si eu sunt feminist de felul meu, equal rights … and lefts

    • Bai nene, dar va interzice cineva să fiți cum vreți? Doar că o sa fiți judecați, și asta nu va place. Așa e omul, pus pe judecat. Toți judecam zi de zi, de multe ori fara să ne dăm seama.

  8. #25

    Edit: Incepatoare cu comentarii dublate

  9. #26

    E libera sa faca ce vrea. Dar asta nu inseamna ca eu trebuie sa fiu de acord cu ce face, sau sa imi placa. Mie imi vine sa vomit si e fix problema mea, nu trebuie sa ma justific in fata nimanui.
    In alta ordine de idei, daca de maine se hotarasc femeile din toata lumea sa nu se mai epileze, nu va trece mult si vor incepe sa incalce “intelegerea”. De ce? Pentru ca femeile sunt foarte competitive si epilatul le ofera un avantaj. Un avantaj de orice fel in fata celorlalte e valoros.
    De-asta se epileaza, machiaza, imbraca provocator, isi maresc sanii, etc, etc, etc. Competitia. Si oricat de feministe se declara, asta tot va ramane.

  10. #28

    Aici nu sunt de acord cu tine, pentru ca se vede dupa tonul postarilor ca si-o cauta cu lumanarea.
    Nu cred ca isi lua injuraturi daca punea poze normale, facand lucruri normale, in care apareau si picioarele ei, intr-un mod NORMAL, fara sa atraga atentia asupra lor. Ma scuzi, dar si-a ascuns picioarele in toate pozele si dintr-o data vine cu un post: “vaaaiii, am paaar! de acum sunt libera si independentaaaa! Uitati-maaa!!!! “.
    Postarea e facuta pentru reactii, ca sa aiba de ce sa se planga dupa aia. Pe langa faptul ca incearca sa spuna ca astea care, ne epliam, suntem niste femei chinuite de societate. Adica daca nu vrei sa fii luata la pula, nu arunca cu cacat in altii, ca sa te validezi pe tine. Si nu face postare clickbait, ca atunci esti penibila.
    Exact ca alea grase care isi fac poze in haine care nu le avantajeaza si scriu despre cat de libere si feminine sunt ele si ce tare se iubesc pe ele insele. Ioana Dumitrache, in schimb, isi ia haine potrivite ei si nu o injura nimeni. Se mai gasesc cate 1-2 ghiolbani, o data la 100 de ani si atat.
    Hai sa nu ne mai inflamam atat, ca e de cacat.
    Da, daca era o fata oarecare, intr-o situatie oarecare, mai ziceam. Dar nu pui poze si postare care sa provoace (mai ales pe astia cu juma de neuron, gata sa sara la orice postare mai neobisnuita) si apoi sa faci pe victima.

    Cauta doar sa se faca vazuta si atat. Mai are o poza pe instagram, cu axila in prim plan, in care spune ca a devenit mai desteapta de cand si-a lasat par. Pai ce reactii vrei?
    Ok, esti paroasa, foarte bine, fii la tine acolo si poarta-te normal, ca nu esti cu nimic mai speciala ca nu mai ai tu chef sa te epilezi. Nobody cares.

    • #29

      Esti fix QED ce zicea Cetin. Vezi ca faci si un mic victim blaming pe acolo. In plm ne dam toti cu parerea despre viata oamenilor proiectand toate nesigurantele si tot bagajul emotional acumulat in ani de zile asupra lor. Lasati dracu alti oameni in pace si treceti mai departe.

      Auzi la ea, pui poze care sa provoace si apoi sa faci pe victima. Pfai de plm. Asa zici si de alea ca sunt violate pe strada? Sau victimele ale abuzurilor domestice?

    • #30

      #amin

    • #31

      Bobita, esti cu capul? Serios, unde dai si unde crapa. Ce treaba au femeile abuzate si violate, cu tipa asta, care efectiv provoaca la scandal prin vorbe si atitudine??? Ce treaba am eu cu viata ei? Din contra, nu-s genul barfitoarea de la coltul strazii, habar n-am nici ce salariu au prietenii mei cei mai buni, nici nu cunosc jumatate din oamenii care stau la mine in bloc. Asa tare ma doare de viata altora.
      Victim blaming??!?!
      Duceti-va frate si invatati sa cititi un text si sa faceti dieferenta intre cineva care provoaca voit (Sau doar e proasta de bubuie, daca face asta) si cineva care este atacat fara motiv, doar pentru ca alege sa traiasca diferit.
      Iti zic eu, ca daca se poza in conditii normale, nu avea nimeni de zis nimic, poate erau vreo 2-3 care injurau si gata. Dar Ma scuzi, citeste textul ei si dupa aia du-te pe instagram si citeste si acolo descrierea la poza unde isi arata parul de la axila. Si zi-mi tu mie ca nu incearca sa provoace, prin auto validare si aruncand cu cacat in restul femeilor.
      Lasa-ma.

      Nesiguranta si bagaj emotional? Nu stiu ce-i aia. Nici macar n-am cont pe retelele sociale, asa tare ma intereseaza de ce fac altii, sau sa le arat la altii viata mea si cum traiesc EU.
      In schimb da, am o problema cand unele persoane sunt ipocrite la maxim. Ma irita si ma scot din sarite. FIX pentru ca ele sunt nesigure si bagajul emotional le face sa se comporte ca niste mimoze la care tre’ sa se inchine toti. Astea si alea care fac tam tam cu alaptatul in public, ca cer sa fie acceptate. Alapteaza femeile de zeci de mii de ani, oriunde pe planeta si oriunde cere copilul si fix acum s-au trezit unele, ca se simt neacceptate.
      Eu stau fix in botul la Herastrau si vad femei, vara, care alapteaza pe banca si nu le scuipa nimeni, nu se uita nimeni ciudat, nu zice nimeni nimic, fiecare cu pizda ma-sii. Cum se face ca numai astea de pe facebook, care isi scot sanii in mijlocul mall-ului si cauta sa faca poze si sa arate ce neacceptate sunt ele, ies huiduite si sifonate?
      Ok, am inteles, vrei sa fii acceptata. In ce sens? Pana acum nu erai? Te oprea politia pe strada ca erai nerasa pe picioare? Primeai amenda? Ce-i aia “sa ma accepti”? Vrei osanale? Coronite?

      Nu mai incurcati sula cu prefectura, da? Ca una e sa iti vezi de treaba ta si sa vina unul si sa se ia de tine, fara motiv, ca i se pare lui ca nu te suportal. Si alta e sa sari de cur in sus “ia uitati-maaaa ce diferit sunt euuuu!!!!! daa?? ma vedeeetii???? ma simt mai destept si mai frumos!!!” si dupa aia sa plangi ca ai primit reactii.

      Bun, inchei subiectul. Parerea nu mi-o schimb si poti sa zici ce vrei si sa ma consideri cum vrei. Tot consider ca e o ipocrita mica, care doar baga batzul prin gard. Nu e prima sau ultima femeie neepilata pe lumea asta, am vazut o gramada, care n-au niciun stres si se comporta absolut normal si ghici ce, nu o sa iti vina sa crezi: lumea le trateaza absolut normal!! E wow, nu?

      #haipa

  11. #32

    Hmm. Ok. Nu este corect sa fie înjurată că face ce vrea cu corpul ei. Dar după să nu înceapă să se plângă pe net că vezi doamne bărbații sunt niște porci și că ea nu își găsește pe nimeni. Majoritatea decide. Așa e normal. Așa a fost dintotdeauna. Toți băiețeii ăștia cu glezne goale și piciorușe subțiri au apărut datorită cererii. Între timp fetele și-au dat seama că ar cam avea nevoie de bărbați nu de pulifirici. Valoarea oamenilor este data de cerere și ofertă. Dacă nu va fi cerere de pădure pe picioare doamnele/domnișoarele vor ajunge sa se vanda gratis și vor da vina pe bărbați că nu sunt in stare sa le aprecieze.
    Nu vreau sa fiu înțeles greșit. Nu mă refer la vânzare în sensul peiorativ. Și este valabilă și reciproca in cazul bărbaților.

  12. #33

    Radem glumim, dar n-arata prea frumos. Macar de era putin carliontat asa. Eu asa am parul pe picioare si arata foarte frumusel.
    Dar sa mai persevereze.

  13. #34

    Eu nu zic ca ma pasioneaza femeile cu par pe picioare sau cu mustata. Da nici nu le-as fugari cu cainii daca ma vor la asternut.
    Trebuie sa recunosc ca de cand nu ma mai rad la subrat parca e mai bine. Parca parul ala de acolo are un rol. In locul meu special nu prea am ce face si trebuie sa ma rad ca altfel ma trag de par de fuecare data cand vreau sa imi scot unealta si cum tre sa fac asta de cateva ori pe zi parca nu e confortabil, dar la fel si la partea asta, vara parca e mai confortabil.
    Cat despre igiena parca mai sanatoasa e pielea asa decat fara pic de par.
    Cat despre ce vrea tipa asta sa faca, habar nu am si nu ma intereseaza, nu am cum sa imi pese de tot si toate. Nu am in plan sa ma duc sa o injur sau pe altele ca ea, sper ca ii e de ajuns.

  14. #35

    Ba, ma lesi cu attention whore asta? Nici dracu nu baga de seama daca ea se epileaza sau nu. Sincer, eu as face chestii cu ea si cu si fara par, dar as prefera fara, e o chestie de gust.

    In orice relatie mai serioasa mai vezi un par, un pic de cacat, mai auzi/mirosi o basina. Dar nu sari repede sa le postezi pe fb. Pana la urma a primit ce si-a dorit, e celebra acum.

    Sunt o gramada carora le place cu par. Eu vad asta ca un fel de reclama, vroua sa isi mareasca aria de selectie donsoara

    • #36

      Parul e un must have in cartierul ala, unde is racordati la RADET low cost.

  15. #37

    sper ca si-a lasat blana si acolo unde conteaza pentru amatorii de estetica traditionala

  16. #39

    Gresit. Majoritatea nu ar trebui sa decida in orice lucru. Dupa logica asta ar fi iesit niciodata afro-americanii din sclavie, desegregatia ar fi fost o utopie, votul femeilor ar fi fost o alta idee frumoasa si tot asa.

    Ce nu luati in considerare este ca poate fata nu cauta un pulifrici tuns tot si cu gleznele goale sau un urs cu par si dupa urechi, ci cauta alta fata care isi lasa si ea par pe picioare.

    • #40

      Pai și la afro americani până la urmă majoritatea a decis. A… Că la un moment dat in timp majoritatea ia niste decizii proaste e altceva. Sau mai este și cazul in care majoritatea este manipulata, a se vedea cazul PSD și evul mediu. Dar până la urmă tot majoritatea decide.
      Că până la urmă o să se termine și cu PC ul asta… Cu filme în care sa apară toți… Că sa de bine. Că dacă faci lucruri pentru PC și din cauza asta nu ajungi la un rezultat bun, vandabil, o să începi să îți bagi picioarele.

  17. #41

    french women be like: ”hold my beer”.

  18. Asta e ceva gen GayFest. Poti fi gay si fara sa te imbraci in papagal si sa te mozolesti pe scarile guvernului, poti sa alegi sa lasi cositele libere pe picioare si fara sa le faci prim-plan pe facebook. Oricum, din toate, o singura parere conteaza: cea a cetateanului cu care nazuieste tanti asta sa si-o traga.

  19. #44

    Avea bunicul o vorbă: eu nu scot coasa dacă nu-i crescută bine bălăria.

  20. #45

    Dar dacă eu ies in public și mă scobesc in nas apoi spun că fac asta pentru că așa mă simt eu liber, cum e? Că dacă este să fac o paralelă cu fata asta, ar trebui să mă scobesc doar in privat, nu să mă laud cu asta, nu? Pentru că s-ar putea ca nu toți să fie incantati de asta, exact ca și în cazul ei.

    Fiecare e liber să facă ce vrea. Dacă ei îi place să trăiască așa, e fix treaba ei, nu am niciun drept să îmi dau cu părerea, dar în momentul în care îmi etalează parul de pe picioare cred că am dreptul sa o iau la mișto, cum ar avea și alții dacă m-aș scobi in nas in fața lor.

  21. #46

    Amin.Felicitări¡!!!!!!

  22. #47

    Ma doare fix in pl ce face ea cu viata ei sau orice alta persoana ce face cu parul de oriunde.Ce mi se pare de reprosat la ea e : de ce vrea sa promoveze asta ???! Ce vrea sa demonstreze ?? Ca e noul prototip de #femeiesexy ? Ok…..
    Tot duamna :
    www.instagram.com/p/BrAq72YlquL/?utm_source=ig_share_sheet&igshid=123glxqtrlx2y
    Si ca sa nu avem vorbe va dau si un domn :
    www.instagram.com/p/Bqw0dd9jk4g/?utm_source=ig_share_sheet&igshid=pu1js5s5n0xp
    O zi buna sa aveti!

  23. #48

    Asta e din ciclul #winteriscoming.Ciclul.Period.

  24. #49

    Doar moșnegii șoferi de autobuz ca in Mrs Doubtfire prefera aspectul asta natural la femei, așa cum le-a făcut Dumnezeu. Noi ăștia tineri zicem pas.

  25. Trag concluzia ca asta ajungi cand n-ai ocupatie, adica unul cu care se te futi pana iti dai ochii peste cap. Exceptand nevasta lui Andi Moisescu, cunoasteti femei aflate intr-o relatie care sa aibe apucaturi din astea?

  26. Recunosc, in seara asta bag porn din anii 80-90, cu ditamai flocii.

    • #53

      Amator sau doar laudaros fara fundament…no pun intended. 70 sunt cu bush, 80 brazilian line, 90 landing strip, 2000+ satin. Asta la profi. La amateur e in functie de tara mai mult decat perioada.
      PS: da ma, ma uit la porn si nu am o pb sa recunosc

    • Amateur. Doar amateur. Germania, Franta, tot ce prind cand vreau cu par 😀

    • #55

      un coneseur, observ. incantat

  27. #56

    La ea pe pagina de fb scrie ca face ce face pentru altii, da? E publica, vrea urmaritori, reactii, vrea share si etc? Da! Te-ai uitat in urma sa vezi ce si cum e cu ea? Iti zic eu, a fost la tv la un momentdat, pac sute de comentarii, follow etc. Dupa scurt timp, anonimat pentru ca nu face nimic interesant. Si prima data a aparut la tv pt ca isi balanganea burta si colacii pe un dans sinistru. Acu a slabit, a cersit niste bani sa…nimic, lumea zice ca silicoane, si tind sa cred,pentru ca atunci cand slabesti cred ca se stie ce se intampla.. Anonimat, anonimat…ce sa facem, ce sa facem…hai cu paru pe picioare, pac sute de comentarii, bloggerii scriu despre ea…wtf mai mult sa vrea?? Tu chiar crezi ca ei ii place asa si a facut-o pentru ea? Pentru ea o facea daca nu spunea nimanui, sau macar daca nu isi facea pozele alea oribile si doar mentiona intentia!! AA stai, comentariile nu vin fara poze stupide

    • #57

      ca sa inteleg, faptul ca ea cauta reactii justifica faptul ca reactiile sunt gunoaie?

    • #58

      Asa-i, ar trebui sa o felicite pentru flocii aia ce plm. :)))

    • #59

      Bine ai venit pe internet, maestre! 😉

      Calitatea reacțiilor depinde de ce anume le generează. Mă îndoiesc că un citat din Patapievici sau o poză la Luvru ar naște aceleași reacții, oricât păr ar avea pe ea.

    • Chiar deloc. Dar aia nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu ea. Și nici cu cei care se cred mai deștepți că ea si o jignesc. Dar nici cu tine care cataloghezi asta drept “lupta împotriva oprimarii violente”. Keep calm and carry on. Cu sau fara par.

      PS: Is curios daca și coifura ei intima e interbelica sau moderna.

    • #61

      Fiecare dintre noi va avea o reactie de genul asta la ceva anume, sau …la mai multe anume. Si hai sa fim seriosi, tu daca iti pui pe facebook o poza cu tine si cu unghiile de la picioare facute cu rosu si vrei reactia alora din online, ce crezi ca vei obtine? Stii deja, dar o faci, pentru ca ..atentia in mintea unora, e ca publicitatea negativa, tot atentie este…

  28. #62
  29. Sa-i spuna cineva sa nu uite de floare, daca merge in San Francisco.

  30. #64

    Inca merge de un oral, vad ca mustata inca nu si-a lasat. Stiu, gluma de santier, dar nu m-am putut abtine!

  31. #65

    Care este problema că una nu se epilează și se laudă cu asta? O fut eu și nu știu ca să am o părere avizată despre asta? Mă afectează vreodată pe mine cu ceva chiar dacă o să o întâlneasc vreodată? Normal că nu. Doar caută atenție și să provoace pe reduși mintali care caută să își ia doza de indignare de pe internet că să aibă unde să își verse furia.

  32. #66

    dar voi (astia carcotasi) realizati ca asta e o conditionare culturala?

    ca am vedea lucrurile complet diferit daca pilozitatea la femei ar fi fost normalitate cum e si cea la barbati. suntem conditionati inca de la nastere sa acceptam niste criterii estetice ca norma, iar tot ce vine in contrast cu norma ni se va parea dupa caz, revoltator, caraghios, repulsiv etc. nu neaparat ca ar fi asa, dar asa am invatat.
    eu le inteleg pe fetele astea si (soc si groaza!) sper ca generatiile viitoare nu vor mai fi sclavele epilatului.

    eu m-am observat prima data cand aveam 11 ani si tot atunci m-am ras pe picioare cu lama pentru prima data. ani mai tarziu am trecut la epilatul cu ceara, si mi-au trebuit zeci de ani de tortura pana am inceput sa ma mai desensibilizez un pic.
    costa, e dureros, obositor si fara corvoada asta as fi castigat o gramada de timp pe care l-as fi putut folosi altfel. am urat epilatul toata viata, dar stiu ca nu pot altfel.
    deci, daca ma intreaba cineva, jos palaria!! ca fata, ca femeie, sa apari in public neepilala intr-o epoca in care societatea inca ridica o spranceana (sau te injura direct) , iti trebuie ceva coaie 😉

  33. #69

    Plot twist: peste 90% dintre femei nu se epileaza iarna. Faza e ca aproape toate nu se lauda cu asta pe facebook si nu o transforma intr-un lucru hipsterish.
    Sa fim seriosi, a facut asta pentru ca vrea atentie, nu pentru alte scopuri.
    M-am uitat peste comentarii si am observant cati menuti au comentat. Pentru cine nu stie ce e un menut, ganditi-va la o chestier cu jeansi skinny, cu glezne goale iarna, epilat pe maini si pe picioare (desi nu face niciun sport), pensat si cu o tona de gel in par. Eh, tocmai menutii astia comenteaza. Adica, pe bune? :))

    Legat de parul de pe corp si de igiena, depinde de fiecare. De exemplu, parul de la subrat si de la maraciuca trebuie indepartat, mai ales vara. Ok, si iarna, dar mai rarut 😀

  34. #70

    Putea sa nu se epileze si sa nu ne anunte. O catalogam la attention whore.

  35. #71

    Eu, de felul meu, sunt o tipa lenesa. Nu-mi fac unghiile nicicum, le tai pur si simplu, nu ma lansez in freze complicate, nu port haine care trebuie calcate, nici pantofi cu toc, etc. Nu din cauza feminismului, desi ma consider feminista (as in egalitate de drepturi si sanse intre barbati si femei) ci pur si simplu din cauza comoditatii. Visul meu e sa ajung sa-mi pese asa de putin de regulile stupide din societate incat sa ies, lejera, vara, prin oras, neepilata pe picioare.
    N-am ajuns acolo, nici nu cred ca o sa ajung, pt ca n-am chef sa se uite lumea ca la urs la mine si sa atrag atentia, dar, sincer, le admir pe femeile care au tupeul ala. Si da, epilatul e nasol si pierzi timp. Si ala cu lama la dus, si ala cu ceara, si ala cu aparat, toate sunt fie dureroase, fie scumpe, fie time-consuming, fie toate trei la un loc. Plus ca mi se pare asa de stupid, asa de pointless ca concept…. Dar nah, ce sa-i faci, nu-s in stare sa trec peste conditionarile sociale…

  36. #72

    Aștept un mascul care sa spuna că el se simte liber când face laba…

  37. #73

    sa zicem ca mi se rupe de pletele ei de pe cap sau picioare. in schimb este super tare reactia oamenilor si mai ales a femeilor care o injura pe aia ca pe hotii de cai.
    am luat un apartament intr-un bloc nou si acum fac ceva amenajari pt o locuire decenta. sunt si altii care amenajeaza. si am intrat pe grupul de whatsapp unde tot blocul isi exprima chestii legate de probleme diverse. bai nene cata ura se poate varsa este incredibil. sunt unii care sunt mutati deja si sunt extrem de atenti sa nu cumva sa faca cineva zgomote in timpul programului de somn de la pranz. sau ca se joaca copiii unuia. sau ca are musafiri prea multi. sau ca se distreaza prea mult in weekend. bai oameni buni, amenintari, politie, dar de ce face ala modificari, sa chemam politia sa fie amenzi, arestari, executii. ura revarsata pe toate gaurile. si vorbim de oameni undeva la media 30-40 ani si cu venituri peste medie

    • #74

      Felicitari pt ca ai luat un apartament intr-un bloc cu locatari cu venituri peste medie

  38. #75

    ………..mare realizare

  39. #76

    Cetin, da’ comentariul meu de ce nu-l publici? Iti demonteaza prea tare articolul? Inteleg ca aici e tarlaua ta si poti sa alegi cui dai drept la replica, dar mai conteaza si de ce. Cand alegi sa stergi comentarii pentru simplul fapt ca iti desfiinteaza punctul tau de vedere, arata ca si tu ai inteles ca n-ai dreptate, dar iti pute sa recunosti si incerci sa faci sa para ca ai, si in plus arata si o grava lipsa de oo. Ca si copilul ala care daca nu-i dadeai pasa cand jucati fotbal, pleca si lua mingea cu el, ca era a lui. Teoretic, n-aveai ce sa-i zici, dar practic merita sa afle ca astea-s comportamente de pizda fara oo.

    • #77

      da, sigur, am șters un comentariu imbecil misogin, plin de moldovenisme cretinoide pentru ca ti-am recunoscut dreptatea. mars, ma, de-aici…

  40. #78

    Mmm…. La noi in Vaslui asta e genul preferat al violatorilor. Unii se lasă si de incest pt bunaciunea asta.

  41. #79

    Mie mi s-a acrit de bloggeri puturosi si mincinosi care posteaza tampenii care sriu ca vor genera reactii ca sa aiba apoi motive sa fie victime respectiv sa se bata cu caramida in piept pt ca au reach.

    Lumea e vulgara pe internet, sunt multe putori care trăiesc din postari ridicole despre parul de pe picioare = libertate, gaina cu doua capete si brazi oprimati. De asemenea, cerul e albastru si apa fierbe la 100 de grade.

    Mie imi e scarba de tot ipocrizia si meschinaria tuturor celor implicati.

  42. #80

    Un pic de dublu standard din partea ta, maestre. Cand critici blogari ciubucari de mana a zecea care nu baga feminismul in fata e ok sa isi ia abuz verbal in comentarii.

    Tipa cu picioarele este un blogar ciubucar de mana a zecea si ma lasa rece comentariile pe care le-a primit. Ea conta pe ele, si sunt convins ca isi freaca mainile pentru toti cei care ii facut expunere deplangand faptul ca comportamentele de pe internet sunt cumplite ca si cum ar fi ceva nou si exclusiv bloggingului de doi lei camuflat in feminism.