violenta in familie

Cred că undeva, în această lume, cineva a înțeles că violența în familie este doar de tipul vaslui. Adică el se trezește dimineața, ia o vodcă mică, își bate nevasta, după care pleacă la bar, să se pună la curent cu ultimele știri. La prânz, când vine nevasta după el să îi ceară bani de pâine, pentru că plâng copiii de foame, o mai atinge nițel, ca să știe, curva dracului, că nu îl face pe el de râs o femeie în fața convivilor din barul sătesc. Iar copiii pot să se ducă la rude să mănânce, că de aia au rude.

Seara vine runda finală, în care el vine acasă și constată că nu e mâncare, nu prea e curățenie, copiii plâng cu muci la nas iar femeia nu înțelege că el, ca bărbat, are trăiri și are nevoi. Așa că o altoiește pentru somn, după care pleacă acasă la maică-sa, să se plângă de viața amară. Din nefericire pentru ea, mă-sa îl ia în brațe iar el simte mirosul de femeie…De aici, înțelegeți voi.

Deci nu, lăsând gluma la o parte, violența nu este așa cum o prezintă campaniile de presă și știrile din media. Violența nu este doar fizică, nu se referă doar la bătaia pe care el, animalul vasluian, i-o dă ei, nevinovatei și neprotejatei femele. Nu.

Violența este și verbală. Violența este și psihică. Violența este și emoțională. Ba chiar și sexuală și nu, nu vorbim despre the vasluian way. Vorbim de fațete ale violenței, fațete care pot fi acoperite bine mersi și de către femei.

Sunt foarte curios când se va pune în practică și o campanie despre violența în familie, campanie în care nu el este animalul violent, ci ea, care îl agresează verbal și psihic tot timpul, terorizându-l. Sunt curios câți oameni ar empatiza în fața unui asemenea clișeu, nu în fața celui clasic, ea cu ochiul vânăt și el cu palma ridicată.

Și poate ar fi de ajuns doar întrebarea Dar de ce ați luat bătaie, doamnă, stăteați așa, pur și simplu și v-a lovit? Aveați doar o discrepanță de idei și a decis că singurul mod prin care poate să își impună ideile este forța?

Sau poate violența fizică a lui a venit după violența verbală și psihică din partea ei? Da da, știu, nimic nu justifică să lovești o ființa slabă și neajutorată. Clișee, atunci când ființa slabă și neajutorată îl distruge psihic și îi ucide orice urmă de umanitate, aducându-l până la pragul în care orice urmă de control e imposibilă. Și, desigur, de acolo vorbim despre acest animal masculin.

Pentru că vânătăile de pe suflet nu se văd.

Rantul de mai sus mi-a venit citind comentariul acesta, de la Tudor. Pentru că da, noi, copiii crescuți în familii violente, știm ce înseamnă asta privind din ambele părți ale baricadei. Și putem judeca fără să ne fie teamă de nimic. Pentru că, nouă, viața a ales să ne dea o lecție gravă încă de la vârsta când alți copii nu știu ce sunt literele și la ce folosesc. Și dacă noi nu le aducem aminte celorlalți, câteodată, ce înseamnă asta cu adevărat, nimeni nu o va face.