Mă uitam la declarația aia de ieri a lui Rogobete (cine nu o știe, să o caute, am ajuns la nivelul încât nici măcar să îmi murdăresc articolul cu ei nu mai vreau) și am realizat că sunt deprimat, legat de viitor, în general.
Să luăm cazul limitat al româniei.
Uitați-vă în jurul vostru. Uitați-vă la politicieni, la cei ce dețin majoritatea dar, mai ales, uitați-vă la oamenii din jurul vostru, la cei ce îi votează pe acei politicieni, indiferent de ce s-ar întâmpla. Și spuneți-mi, după ce vă uitați, unde vedeți posibila schimbare în bine și cum.
Majoritatea votanților sunt de partea cealaltă a baricadei, ajungi, câteodată, să îți zici Băi, dar poate sunt eu prost și, de fapt, Ciolacu, Grindeanu, Olguța sunt salvatorii româniei. Dar îmi trece rapid. O schimbare, la nivel politic, este imposibilă. Îndemnurile alea că Să mergem la vot și să le arătăm lor sunt minim idiotice. În ultimii 12 ani, ne-au păcălit doi președinți de țară și au micționat cu jet pe votul nostru și pe direcția politică pe care ne-au mințit că o vor urma. Votul este complet inutil, mai ales că este complet fragmentat între partide și partidulețe, USR, SENS, MENS, PENS etc, fiecare, ABSOLUT FIECARE din votanții fiecărui partid e convins de dreptatea versiunii și doctrinei sale, în veci nu ar renunța la supremația completă a ceea ce gândește. Și așa ajungi să îți dai seama că sistemul bipartit din USA este mult superior celui cu 14 milioane de partide. Sigur, sistemul cu 2 partide polarizante, restul să fie la ei acolo. Evident, nu credeți că votul e inutil, dimpotrivă, deja știți că sunt ffff prost și că, de fapt, trebuie invers, să mergem să îi ardem (he he he) la vot.
Sistemul este, în esența sa, compromis. În țară, baronii locali deja sunt stăpânii de facto ale domeniilor pe unde baronează, dețin pe persoană fizică județele respective, sunt niște mici împărați în zonele lor (căutați puțin pe temă, au servitori în casă, imită mizerii de alea regale, au vechili la moșie, tot tacâmul) Toată românia de la țară, marile mase de oameni, sunt ținute anumit în sărăcie și complet dependenți de ajutoarele pe care le oferă, mărinimoși, numiții baroni/deținători. Oamenii aceia vor vota întotdeauna cu cine le spune boierul de la el din județ. Vedeți vreo modalitate de a schimba asta în vreun fel? Cu măsuri tip Bolojean, în care proștilor și săracilor li s-au mai pus niște taxe iar celorlalți li s-au mai dat niște sinecuri?
Nu, pentru că sistemul actual, așa zis democratic, nu este democratic. Pentru că, demonstrat deja, cel mai simplu e să aduci la sărăcie o masă suficient de mare de oameni, să îi ții în întuneric mental, luându-le orice șansă la un învățământ decent, după care respectivii nu vor face decât să se îndrepte unde vrea degetul tău. El e dușmanul, din cauza lui vă e greu, vedeți, eu v-am dat o găleată de făină și 1 litru de ulei. Atâta timp cât majoritatea votanților este o masă de manevră amorfă și înfometată, absolut nimic nu va putea fi schimbat, cel puțin în estul acesta negru de europă.
Sistemul de justiție este deja corupt complet. De la vârf până la ultimul grefier, absolut toți sunt o mafie care nu doar că e coruptă, dar își și judecă singuri procesele prin care se absolvă de vini sau își măresc salariile. Savonea și fârtații ei de la CC au reușit să modifice legislația încât absolut orice politician poate fi făcut scăpat, fără probleme, absolut legal. Sau îngropat, dacă nu e cuminte și nu face parte cu camarila judecătorească. Uitați-vă la judecătorii români. Uitați-vă la procesele care s-au judecat. La toți politicienii liberi și milioanari pentru că s-a prescris fapta. Nevinovați. La putere în continuare. Justiția și-a făcut datoria. Și după ce vă uitați, gândiți-vă cum s-ar putea schimbat justiția? Cu cine? Ca la alegeri, când am ales uniunea dintre PNL și PSD, ca să repare ce au furat uniunea dintre PSD și PNL, dar pe roz? CIne să schimbe ce? Dacă toți sunt hoți, înseamnă că legea e proastă, a zis domnul Severin, prosper politician român.
Nu mai are sens să vorbim de jandarmeri, poliție, procuratură, chestii de genul, pentru că acolo deja nici măcar nu mai contează, poliția locală a devenit armata personală a fiecărui primar PSD, poliția normală este garda de onoare a fiecărui mafiot român, procurorul Panait produce curent în mormânt, prin învârtire, în timp ce domnul avocat Ponta dă lecții de democrație. Ăla de la jandarmi, omul în alb, din piața Victoriei, colonelul slbzlatavă, cum îl cheamă, e un fericit pensionar. Asta așa, ca bârfă.
Sistemul public este la pământ. Că de la asta am pornit. Medicilor li s-au mărit salariile la nivel MULT superior veniturilor pe care le poate avea un medic în țări mult mai spălate decât românia. Nu și celorlalți angajați, dar oricum, nu ar fi contat. Pentru că calitatea actului medical a rămas aceeași. Eterna șpagă e aceeași. Au fost ieri în grevă, pentru că li s-a șoptit de către PSD că or să le scadă veniturile. Pacienți cu cancer lăsați fără tratament, în spital, pentru că nu sunt urgențe medicale (100% real).
În românia nu se mai fac tranzacții imobiliare de 2 săptămâni. Pentru că un băiat le-a șters baza de date celor de acolo și cam aia a fost. Orice sistem public din românia e un jaf, tot ce înseamnă IT e o mizerie construită de firmele de casă ale infractorilor condamnați care se plimbă prin țări străine. Orice angajat la stat, din momentul în care e angajat, devine inamovibil, prin urmare nimănui nu îi pasă de nimic. Sunt milioane de oameni în sistemul ăsta, ca idee.
Am uitat ceva? Nici măcar nu contează. Nu există o cale de scăpare din asta. NICIODATĂ, cel puțin în timpul vieții generațiilor adulte de azi, nu se va ajunge la vreo modificare a modelului de viață. Întotdeauna va rămâne arătată un pic de speranță, așa, cât să mențină interesul votului, cât să mai apară câte un fraier care să explice pe internet ce important e să ieși și să validezi conducerea luminată a următorilor 4 ani, câteva evenimente cu strămoși și daci, ca să gâdilăm mândria și orgoliul, suntem români, suntem poporul ales, fără noi nu ar fi existat stiloul și șpaga.
Din păcate, nu doar aici se oprește totul.
Pentru că, în lumea civilizată, există un asalt feroce al miliardarilor împotriva actualei ordini mondiale. Mă gândeam la asta citind despre cum cumpără gunoaiele astea umane cărți rare, unicat, pe care le dau LLM-urilor să le scaneze, după care le distrug, pentru ca singura locație în care să mai existe cunoaștere să fie în bazele lor de date. Dacă nu ați citit, căutați Project Panama, se distrug milioane de titluri și nu doar Sandra Brown, ci cărți vechi, cărți de sute de ani, cărți scrise de mână dinainte de Gutenberg, cărți topite ca să alimenteze robotul de seach care creează cai de praz pentru Maricica.
Toți acești tech boys și-au pus triliardele la bătaie pentru a modifica modul de viață al oamenilor și, în final, pentru a face tranziția către o societate de sclavi, așa cum e și normal, de altfel. Ce se întâmplă acum, Idiocracy-ul din SUA, merită urmărit cu mare anteție, pentru că, oricât de mult ați crede că sunteți la adăpost pentru că suntem în UE, în clipa în care un om care are o avere mai mare decât bugetul țării tale, decide că trebuie să se întâmple ceva, se va întâmpla, politicienii te vor vinde și se vor vinde instant. Dacă nu știți sau nu ați citit, căutați cu Anthropic (lol) despre sclavii din uzinele BYD din Ungaria. Ungaria e în UE.
Viitorul nu e deloc luminos. Oamenii aceștia cumpără tot, pentru că proștii, masele alea de manevră despre care vorbeam, îi creditează cu ideea că au bani, deși ei, fizic, au doar acțiuni la companii care nu fac nimic, nu produc nimic, doar valorează foarte mult. Și tăvălugul acesta financiar distruge tot ce e în drumul său, iar trilionarii de azi vor deveni…nici nu știu ce există după trilion. Dar deja e prea târziu. Sunt prea mulți, cu prea mulți bani și toți vor un singur lucru. Să devină stăpânii absoluți. Am văzut un interviu cretin cu Musk, care bănănăia despre cum în 2036 nu vor mai exista bani, sau joburi, roboții vor produce tot, AI va gândi tot. Și l-a întrebat tipa aia Ok, dar până atunci, ce facem cu oamenii aceia care vor fi inevitabil concediați, nu vor mai avea bani de trai zilnic, mâncare, vă oferiți averea ca să fie împărțită? Și Musk a zis că guvernul trebuie să emită niște cecuri cu care săracii să își ia de mâncare.
Deci da.
E sumbru. Așa văd eu, în acest moment.
Ce a mai cautat lumea pe Google
- 7 pitici
- recomandata posta
- bioderma apa micelara
- agartha duo prospect
- bec spot led 12v
- asa zisul
- bio sil
- apa pentru dozator
- baofeng romania
- bicicleta 3-5 ani

Boss, relax…
Nu-i dreq chiar atât de negdu. La vârsta noastră, calkti in sidyemul perfect, ne doare – n sfanta pula. Probleme sa isi faca vesticii, nu noi. Ei sunt marii lerdanti, nu chelea poolii de la marginea Europei. Mai întâi sa il vad pe Hans sau lordul John ca miaina, si abia apoi voi varsa si eu o lacrimă.
Poate am mai zis-o pe aci: mktingul diasporei (ala cu 10 august) mk-a arătat lasitayea romanilor. Am fost singurul amendat de catre mukstii dkn jandarmsria Sibiu. Nu contează amenda, am llatit-o. Ceea ce mi-a dat de gândit a fost lașitatea celorlalți prrzenti, care stateau lasivi probabkl unii si radeau in sinea lor. Asa ca am învățat un lucru : singura chestie care contează e familia, cei apropiați. Restul? Sa o sugeti precum Ramona, ca tot ai pomenit de carti.
Cu o adunătură de zdrențe nu faci treaba. In fiecare luna pun deoparte câteva mii de euro. Nu am datorii, am bani destui cat sa frec pula in urmatorii 10 ani. Puteti si voi sa mi-o frecati…
Ideea este ca începând cu acel 10 august mi-am promis sa beau bere ieftina la pet si sa sparg semințe. Va las pe voi sa faceți revolutii. Eu o sa rad de tot ce vi se poate întâmpla mai rau. Ma doare – n pula de voi. E rândul meu sa fiu las.
Eu tot ce trebuie sa fac este sa am bani mai mulți decât 18 milioane de cretini. Sa fiu in primul milion. Si sunt. Conserv energia. Acum ma rad de medici. Maine o sa rad de profesori. Poimâine de militieni. Si tot asa…
Singura bucurie rămasă e să vad cum crapă mizeria asta de țara.
Si sa-l vad pe Freige cum o arde pe bunica-sa :)))
Al dreq sa fie ala care mai scrie mesaje cu noaptea-n cap. Se poate sa faci o excepție și sa lasi numai pentru mine buton de edit pentru 24h?
Ma doare nasol stomacul de la berea la pet dar ai dreptate pe undeva cu intoarcerea la radacini: eu familia si micul cerc. Parintii ne-au fost cretinizati de psd facebook si acum tiktok iar copiii sunt imbecilizati de vedetele de carton botoxat si tatuat. Dupa iadul comunist acum traim in purgatoriul postcapitalist si din nefericire suntem in toate mintile.
Ai ieșit împotriva OUG13 și s-a abrogat ordonanța: Victorie!
Ai aflat, cam târzior, dar bine și atunci, că majoritatea este lașă, egoistă și indiferentă. Încă o victorie.
De ce-ai rămas așa urzicat după două victorii?
Ca si-a luat-o fizic peste botic de la jandarmi, plus amenda, in vreme ce restul se uitau si radeau de el.
Muistule, tu ai comentat aiurea si atunci, sugi pula si acum. Jandarmii m-au dus la sediu pe calea loplacii si m-au ținut jumate de ora. Nimic special. Sperau ca ma provoacă si intarata, lucru care nu s-a întâmplat doar nu eram cretin, ca ma-ta. Jandarmul sofdr incerca niște scheme, I-am zis sa-si vada de volan si s-a executat. I-am zis ca stiu sigur ca duba are microfoane si înregistrează și sa provoace in alta parte.
Fii sigur ca la o simplă atingere a unui jandarm sau polițist, proces si tribunal scrie pe el. Vrdi sa iti trimit audio când I-am băgat pula-n gura de 5 ori unui militian? Desi știam ca jau amenda, I-am dat-o prim guriță. De ce pentru ca aveam dreptate. Vrei iti trimit sezizarea facuta militianului si faptul ca am cerut audienta la comandantul ipj?
Futu-te-n gură de agarici muist ce esfi, e plina fara de carnati ca tine…
@dani corban,
Din cauza unor sugaci ca cel de mai sus refuz sa mai iau act la orice mișcare in țara asta. Va las pe voi sa va acirmati.
Simt o oarecare iritare in tonul discursului dumneavoastra.
@corban,
La ora la care scriu acest mesaj, sheptarul are 23/6
Si tu zici ca trebuie sa lupt mai departe? Pentru niște gunoaie sociale? Sigur ca da :)))
Unde o simti? In tine?
Va rugam frumos sa ne iertati.
Numai dacă va scoateți două coaste :))
LuciAnus daca tot o duci asa de bine de ce esti asa de nervos, adica daca ai tot ce iti trebuie ar trebui sa fii mai chill nu asa de pornit.
Ai luat in calcul ca as fi putut sa o duc si mai bine? Dar, grație unora, o sugem cu totii…
@Lucian – respectul meu!
am fost jandarm și mi am luat o urât și eu de la jandarmi, foarte urât
LuciAnus, greseala a fost 100% la tine. Multi am fost injurati pe nedrept cand propuneam sa avem o alta abordare fata de jandarmi. Sa intelegem ca sunt doar oameni care isi fac datoria si apara steagul tarii lor, asa cum au jurat si cum ar trebui sa facem toti. Poate, cine stie, in loc de borduri mai bine ar fi fost sa le oferim niste flori, in loc de injuraturi o imbratisare calda si in loc de scandari o mare hora care sa ne uneasca. Poporul roman a fost mereu violent fata de OAMENII in uniforma care au jurat sa il ocroteasca tocmai pe el. Abia asta e marea nedreptate care s-a intamplat atunci si pentru care nu vom avea niciodata vinovati.
@ w șapeau maestre!
@W
Bagă și tu un /s că chiar te crede lumea. Eu știu de la bunicul că ”la jăndari multă minte nu să cere, să fii prost, să ai putere” (cu ”să” de rigoare) și oamenii cu cel mai de căcat caracter se fac perceptori și jăndari (nici măcar milițeni). Și cam la fel e și în zilele noastre, năravul nu li s-a schimbat. Îți aduci aminte de cei cu numerele de identificare mascate? Sau de feisbukarul din Brașov (nu Vali) căruia îi era greu să scrie PV-uri la circulație și s-a mutat la ”bătăuși”? Și foarte mulți alții ca el…
De ieșit în stradă măcar vreo câteva sute de mii nici nu se pune problema doar pe net ne mai umflăm un pic in pene, cert e ca suntem un popor de Lași și Trădători care ne vindem pe o bomboană iar ei știu asta singura varianta Plecatul Afară.
Am ieșit multe sute de mii în 2017. Și am ieșit pentru ceva flecușteț în comparație cu măgăriile întâmplate ulterior. De ce atunci am ieșit sute de mii (pentru pragul minim la abuz în serviciu, sanchi stupa), iar acum se poate întâmpla orice kkt și nu mai iese nimeni? – Aceasta este Întrebarea.
În viitor vom fi morți. Dacā e vorba de cel apropiat sau îndepărtat, depinde de genetică și de cariera aleasă. Dar nu pot să nu remarc cum distopiile lecturilor din copilărie cochetează cu realitatea. Sau invers.
Mi-am pierdut orice speranta in Romania. Am ajuns sa imi doresc sa falimentam ca si grecii mai repede pentru ca e singurul scenariu in care se mai poate schimba ceva. Pana atunci Romania e pe persoana fizica. Mare fraier am fost ca nu am plecat acum 10 ani.
Gogoasa, in teorie ai avea dreptate doar ca grecii desi si-au revenit din faliment, situatia politica de la ei si coruptia e la nivel mai mare si cai inainte si ca la noi! Iti spun din surse sigure de la firul ierbii din grecia, deai iti poti da seama si daca observi e mai scriu ratatii astia prin presa.
Mie imi place calul! /s
Teritoriile unde se afla actuala tara Romania nu au fost niciodata, in istoria cunoscuta, guvernate eficient, si niciodata majoritatea indivizilor din respectivele societati nu a avut un nivel de trai ridicat, comparativ cu alte teritorii din lume. Cumva, am dus-o totusi niste mii de ani. Sa fim optimisti, mai ales tu. Ce, cand l-au pizdit pe Burebista tot asa necajit erai?
nu cred, că bulangiul a scos viile!!
Se poate un articol cu mersul la sală? Acesta este prea deprimant.
Pentru că sunt un ADHD-ist de un leat cu tine, ’74 sau pe acolo, rezonez cu amărăciune cu textul, cu toate astea cred, în circumstanțe nefavorabile nouă, că vom fi încălecați mai repede și mai brutal.
Poate ar trebui să ne trimitem copiii, doi, trei ani în Brașov and forget, pentru dobândirea unor skiluri de prepări, specialiști în topoare și beciuri.
Deci înainte de invadarea Daciei, ați prins vremuri interesante.
La primu am scăpat că făceam masterul. La al doilea ne-au încălțat. Practic o minciună că eram desculți și atunci.
@George Beciurile brașovenești sunt pline de murături și borcane dinainte de debarcarea prepărului specialist în toppere imobiliare. Iar colegiul Șaguna intră în renovare pentru 18 luni, cu tot cu proiectul lor pilot. Dacă-ți iubești copiii, trimite-i mai departe. 🙂
Mersi de articol, ai dreptate.
Sa nu fim asa pesimisti, nu mor caii cind vor ciinii.
Nici prea optimisti, pina la urma mor si caii, si ciinii.
(Scuze, nu am diacritice, si ma enerveaza teribil.)
Arhi, un optimist incurabil.
Pesimistul ” Mai rău de atât nu se poate!”
Optimistul ” O , ba da , se poate mult mai nasol de atât!”
Eh maestre, să nu uităm că mai avem și încălzirea globală (care nu există bineînțeles) in the mix. Toate cele de mai sus s-ar putea să nu mai conteze când vom fierbe în suc propriu.
Citesc asta în timp ce îl ascult pe sociopatul #1 al lumii cum minte cu nerușinare despre cum nu vom fi sclavi în viitor
www.youtube.com/watch?v=XuoqKYxDHVc
Eu nu-mi fac ganduri atat de rele. Nu avem conducatorii ce ii dorim, ii avem pe cei care ii meritam.
Problema mare este durerea mare in cur, de aici pleaca tot.
La alegerile parlamentare ai avut prezenta de vot de 32%, la parlamentare de 52%.
Veniti in plm la parlamentare la vot, sunt muuult mai importante ca si cele prezidentiale. De aia si tragem acum cu PSD si AUR, cacatii aia reusesc prin neprezentare la vot sa ne tina sub papuc.
“Veniti la parlamentare si votati cu cine va zic eu”.
Boss, bula ta e minoritara, iar 30-40% dintre romani sunt complet dezinteresati de politica, dezamagiti complet.
Nu, bula noastra e majoritara. Ma refer la cei ce rad de tampeniile lui CG&AUR si stiu ca PSD e o mizerie. Problema e ca ei merg la vot pa parlamentare, noi doar la “finala” la preseentie care conteaza destul de putin.
La Fundeni aveau pancarte cu grevă și tot tacâmul, dar se făceau procedurile.
Pentru un CT la privat ne-a reprogramat pentru că nu aveau urgentist și persoana care trebuia să-l facă are alergii.
Minunatul sistem românesc.
Greșeala vine din viziunea distructivă enunțată cu mare lejeritate: „Majoritatea votanților sunt de partea cealaltă a baricadei” și utilizarea imaginarului confruntării! Dar tare ne mai place să ne imaginăm că noi suntem luptători/apărători/Sf. Gheorghe etc.
În polis nu sunt baricade, doar la marginea lui….
Ieri ma apucasem sa organizez pozele si gasisem niste poze de prin 2005/2006. Mi-am adus aminte de vremurile alea. De tot rahatu din toate punctele de vedere, mult mai rau ca acum, dar toti din jurul meu erau optimisti ca lucrurile merg in directia buna si ca in curand vom ajunge si noi acolo.
Acum lucrurile merg mai bine ca atunci dar nimeni nu se mai asteapta la nimic bun. Lucrurile merg din rau in mai rau si toti suntem ok cu asta. Nimeni nu mai viseaza la mariri de salariu, joburi noi, vacante luxuriante, cumparaturi mari (case, masini). Suntem cu totii multumiti daca lucrurile raman asa cum sunt acum.
E trist rau sa traiesti asa. Te baga in boala rau.
Greu de crezut ca ceva se poate schimba, avand in vedere ca acum ai optiunea de a pleca din tara in cazul in care nu mai suporti sistemul politic, spre deosebire de ’89. Au invatat ceva noii securisti.
Ultimii nostri doi presedinti au fost salvati de ICCJ de verdictul de incompatibilitate. Cum ar fi putut ei reforma justitia, cand ei sunt datori actualului sistem, care a lucrat pentru ei?
Cei care conduc cu adevarat Romania par a fi securisti din servicii si din justitie, pe care, din pacate, nu ii poti alege prin vot. Tind sa fiu de acord cu articolul lui Mihai Maci din Revista 22, „Datoriile se platesc”
Asa a fost de 36 de ani nu e ca si cum gata dintr-o data o ducem rau.Ne adaptam su supravietuim sau cum ar spune Lana Rhoades “push harder”
Cred ca nici in anii 90 nu a fost asa hal de coruptie cum e acum. Ce se intampla in justitie e absolut halucinant.
si inca nu e atat de rau. se lucreaza intens la indobitocirea maxima a populatiei. cu cat îi tampeste mai rau si cu cat reusesc sa-i imparta in cat mai multe tabere cu atat mai bine. ca sa nu mai fie oamenii uniti. acu sint toti ba cu aia ba cu aia. turme multe. auristi useristi pesedisti penelisti. toti indobitociti, toti avand impresia ca adevarul e la ei si toti facand mijto de ailalti. deci plm unitate pula. nici o sansa de revolte ca sa simta muistii astia vreo frica. d-aia isi bat pula de noi fara nici o jena. singura varianta e sa plecati de aici. care poate. care nu…plm sa-si aleaga o tabara ca sa nu se simta singuri.
Iesiti la vot.
cand ma mai uit pe tiktok dau de clipuri cu basescu si intru la comentarii. efectiv e plin de prosti care spun ca a fost un presedinte bun, cel mai bun, cel mai cel, etc. faptul ca exista in continuare atatia prosti in continuare sustinatori de arata de ce suntem unde suntem ca tara….. betiv, turnator la securitate, jegul si a bagat toata familia in combinatii si la puscarie, a facut partid amantei, etc
Cum îndrăzneşti să te iei de cel mai bun preşedinte din istoria României?
Ce sa zic, bro. De bine de rau, in perioada lui Basescu au ajuns unii precum Adrian Nastase sau Dan Voiculescu la puscarie. Chiar daca nu au luat pe viata, cum ar fi meritat, in zilele noastre fura baietii zeci de milioane de euro si scapa cu prescriere.
Sunt curios, din punctul tau de vedere, care a fost cel mai bun presedinte?
Berea e 3 lei si voi visati revolutii.
Știi că ți-am zis în ultimul mail că am început o altă serie de articole cu soluții pe care le văd eu pentru învățământ. În ultima săptămână am dat-o din blocaj în blocaj: “ah, stai, ca să faci asta trebuie să rezolvi mai întâi justiția”, “ah, stai, ca să faci asta trebuie mai întâi rezolvat cu sistemul de sănătate”, “ah, stai, ca să faci asta trebuie mai întâi schimbat sistemul electoral” etc. Toate sunt interconectate și interdependente.
Chiar mă gândeam să-ți scriu să-ți explic de ce mă lovesc și de ce s-ar putea să nu mai vină articolele alea. Și intru azi și văd că ai sintetizat și punctat majoritatea problemelor…
Probleme care, teoretic, se rezolvă prin educația maselor. Dar ca să faci educația maselor trebuie să rezolvi mai întâi problemele astea. Și uite așa ne tot învârtim în acest cerc vicios.
Niciodata in istoria Romaniei romanii nu au dus-o asa de bine si nu au fost mai aproape de libertate. In acelasi timp e un fenomen normal, cu cat romanii o duc mai bine vad si mai multe probleme.
E fix cum zice filosofia: daca nu stii nimic, aia e! Cu cat ai mai multa informatie cu atat iti dai seama cat mai trebuie sa inveti.
Acum romanii se plang ca votul nu e atat de relevant cum credeau si incep sa inteleaga ca e relevanta politica locala. Adica au ajuns cam la nivelul de gradinita in democratie.
Normal ar trebui ca marea majoritate a energiei cetatenilor sa fie cheltuita la nivel local. In localitatea respectiva sa fie multe partide mici, zeci de partide, asociatii de proprietari, asociatii de cartier finantate de cetateni si pentru asta deservind interesele lor. Si toate sa participe liber la competitia electorala. Ideal ar fi sa zicem un consiliu local de 10 consilieri reprezentand 10 coalitii de 30 de asociatii din astea. Sa fie fortati sa comunice si sa negocieze, absolut totul sa fie transparent si comunicat alora care dau banii – cetatenii.
Si coalitiile astea locale sa sprijine partide nationale si sa isi impuna candidatii lor in urma negocierilor.
Si la fiecare nivel, local, judetean si national sa se discute proiecte si bugete: “Asta vrem in 2 ani, asta vrem in 5 ani si asta e planul pt 20 pe care il putem implementa noi sau alt partid/alta coalitie, atat costa, asta e planul alternativ, etc.”
Discutia cu niciodata romanii nu au dus-o asa de bine trebuie pusa un pic in context. Daca ne raportam la anii 90 sau inceput de ani 2000 afirmatia este adevarata pentru o anumita parte. Daca ne raportam la perioada 2017-2020(pana in stare de urgenta), afirmatia este adevarata pentru inca o anumita parte. Practic exista ceva zone in Romania care daca te duci si vezi cum traiesc oameni si faci abstractie de inertia timpului(netflix, internet, smartphone) o sa vezi ca nu e mare diferenta fata de ce era in decembrie 89 si ce este acum. Nu fac apologia pasunismului sau a asa-zisei Romaniei profunde, ci doar expun o stare de fapt pe care o poti descoperi mergand prin zonele alea rurale care voteaza PSD de cand se stiu.
La polul opus ai oamenii din orasele importante care au avut noroc sa calareasca valul ce a venit din 2015 incoace si care odata ce si-au facut plinul incep sa emita filozofii, na piramida nevoilor rezolvata. Aici intra toata floarea cea vestita a Romaniei, fie ca vorbim de politicieni spagari, de bugetari sau de oamenii de bine din privat. Pur si simplu la ora actuala ai o societate destul de polarizata care este nemultumita de ceea ce ce se intampla in tara. Si asta pentru ca redistribuirea bunastarii nu s-a facut echilibrat ci profund disportionat. De aici fiecare incepe sa observe ceea ce nu merge si unde sunt problemele. Iar la ora actuala statul roman esueaza lamentabil in aproape toate planurile completand imaginea sumbra.
Si votul nu este solutia. De fapt poate fi solutia finala, odata ce societatea romaneasca se uneste in ansamblul ei si merge unit si coordonat spre un scop, un tel. La ora actuala nu ai asta fiindca polarizarea si fragmentarea impiedica asta. Asta este si motivul pentru care mergem in inertia lucrurilor si na suntem supertitiosi/credinciosi. Pur si simplu nu prea mai exista altceva decat asta.
asta cu romanii care o duc bine e o gluma, evident. daca eu am 2 paini si tu niciuna, in medie detinem o paine. niciodata in istoria moderna nu au existat aceste uriase discrepante economice intre oras si sat, niciodata nu a disparut clasa medie din peisaj, niciodata nu a fost nivelul acesta de coruptie in randul celor care ar trebui sa imparta legea. asa ca da, poti zice Niciodata romanii din familia mea nu au dus-o atat de bine. dar nu generaliza.
Romanii o duc mai bine, in mod absolut in orice nivel de venituri. Dar e corect, anumite segmente din populatie, mai ales populatia urbana in marile orase au progresat mai mult.
Real in ultimii 10 ani coeficientul Gini a tot scazut, acum suntem cam pe unde e UE mai ales ca diferentele de venituri au fost intodeauna mari in spatiul feudal (inca in mare parte) Carpato-Danubian-Pontic.
Ca anectoda, vilele parvenitilor comunisti care pareau ceva SF in 89/90 acum e “meah”, o familie mai serioasa de tigani are o casa mai mare.
@Asdad2005 ai scris ceva interesant legat de nevoie perceputa de romani ca “solutia …va aparea, odata ce societatea romaneasca se uneste in ansamblul ei si merge unit si coordonat spre un scop, un tel. La ora actuala nu ai asta fiindca polarizarea si fragmentarea impiedica asta.”
Eu zic ca fix asta franeaza dezvoltarea Romaniei. Ideea asta feudala ca solutia e doar una si ca toti trebuie sa fim “uniti si coordonati”. Asta a promovat zeci de ani PCR-ul si a ramas in educatia romanilor.
Cred ca solutia e fix libertatea de a exista sute, mii de solutii, fiecare potrivita pentru spatiul potrivit. Ce se potriveste in Suceava nu se potriveste la Drobeta. Libertatea ar aduce si cheful oamenilor de a se implica, ar intelege mai clar ca e pentru ei.
Altfel @Arhi ai citit cred si Fundatia lui Asimov si manifestul KGB – ambele zic ca daca populatia isi pierde increderea in posibilitatea de a evolua, de a invata, cand se discuta in mediul public doar despre decadere atunci tara sau Imperiul respectiv e pe cale sa dispara.
Concluzie:
1. E foarte bine ca observam ca lucrurile pot fi mai bune
2. Avem mai multe resurse ca niciodata ca fiecare sa faca sa fie mai bine
3. Nimeni nu are solutia dar milioane de romani daca isi vad de viata lor si ce e in imediata apropiere si incearca sa faca sa fie mai bine (inclusiv in politica) atunci va fi inevitabil mai bine
4. Indiferent de limitele de intelegere a statisticii, romanii o duc mai bine in absolut toate segmentele de populatie. E mai usor de ajuns de la un sat la asfalt, la curent electric, la telefon. Toti romanii au pantofi in picioare cu talpa negaurita (inainte de 89 se vindeau pantofi cu talpa care se dezlipea instant), toata lumea are access la mancare (absolut oricine poate merge la un magazin sa manance pe gratis, in fiecare sat, fiecare magazin amarat ajunge sa arunce mancare. Desigur ca unii isi fac 4 concedii pe ani in Bali, Canada, Noua Zeelanda si Spania si altii cauta in gunoi. Dar si cei care cauta in gunoi acum gasesc ceva. Inainte de 89 nu era gunoi pt ca nimeni nu arunca nimic ca nu ramanea nimic de aruncat.
5. Daca toti romanii vor fi convinsi ca o ducem tot mai rau, ca “vina e a politicienilor” atunci putem sa emigram linistit cu totii si tot ok va fi.
Singurul scenariu negativ e daca rusii reusesc sa instaleze la putere o miscare comunista/socialista/extremista care sa “rezolve” nemultumirile populatiei.
Pana atunci sper ca fiecare se implica deja local sa promoveze fix pe cine vor in urmatoarea competitie electorala, sa il cunoasca pe candidatul pe care vor sa il voteze, sa vorbeasca cu el, sa ii dea bani, sa il ajute cu promovarea, sa il verifice daca e corect daca are informatiile necesare ca sa si faca.
Adica sa nu astepte pana la alegeri sa discute despre candidatii stabiliti de altii si pusi pe niste liste.
Nu are importanță cât de bine o duci. Daca nu o duci aproape la fel de bine că aia care o duc bine de tot. O duci mai rău ca ei, prin urmare nu prea o duci bine.
Daca românul mediu o duce mai rău decât omul mediu din tara de referință. Europa, America, Asia sud est, Oceania. Înseamnă că o duci relativ rău.
Nu e buna comparația solipsistă în spațiu și timp în interiorul granițelor.
“Uitați-vă în jurul vostru. Uitați-vă la politicieni, la cei ce dețin majoritatea dar, mai ales, uitați-vă la oamenii din jurul vostru, la cei ce îi votează pe acei politicieni, indiferent de ce s-ar întâmpla. Și spuneți-mi, după ce vă uitați, unde vedeți posibila schimbare în bine și cum.”
Ok, m-am uitat, doar că prin jurul meu apropiat nu prea mai am oameni care îi votează. Ce-i drept, în perioada alegerilor simt să mă apropii mai mult de ei, să vorbim despre vot și să încerc să le schimb opțiunea. De câteva ori am și reușit, ceea ce am considerat că e un lucru bun. Pe de altă parte, mi s-a și reproșat destul de des chestia asta, că nu-i ok să schimb așa votul oamenilor, că e dreptul lor să voteze cum consideră. Așadar, aș putea vedea o oportunitate de schimbare în bine așa: ori să nu mă mai apropii deloc de cei care votează politicienii ce dețin majoritatea, ori să mă apropii și în afara perioadelor electorale, în căutarea și a altor puncte comune importante. Iar votul comun să vină, dacă vine, natural. Oare cum o fi mai bine?
Anduta, sa fii tu sanatoasa cat timp astepti ca votul sa vina natural de la niste unii care au votat scrutine de a randul cu alde pesedeii si peneleii!
Eu in viata mea cunosc un singur om care s a lamurit de toti politicienii, care are dosr 8 clase si de unul singur a descoperit ca toti mint si subt niste banditi. Cu restul, same old, same old.
Dar na, mult succes cu asteptatul! Ma bucura entuziasmul tau dar ma si infricoseaza.
mie imi place cum e sistemul in Finlanda, au vreo 4 partide care scot in jur de 15-25% si macar 2 dintre ele trebuie sa se inteleaga sa faca guvern, eventual sa mai coopteze niste partide balama gen suedezii, sau in functie de culoarea guvernului, crestin democratii sau socialistii.
partea buna e ca nu exista un partid care sa controleze tot si sa aiba baroni locali, iar cand se face un guvern, vireaza un pic spre stanga sau dreapta, dar nu complet, pana si AUR-ul lor a mai prins coalitia de guvernare si a scazut din popularitate.
ultima oara au iesit tampitii de centru dreapta care au crezut ca daca scad in cheltuieli si protectie sociala, repara economia, dar lumea s-a speriat ca vine saracie si a inceput sa cheltuiasca mai putin, asa ca au ftut si mai tare economia, o sa castige aia de stanga fluerand alegerile viitoare, dupa care o sa fta si ei un pic economia ca o sa creasca protectia sociala, asa ca o sa urmeze iar centru-dreapta etc. 🙂
As Nolan intended…
@Perkele Mie imi place cum e in
Tarile de jos unde au 20 de partide la Senat si 15 partide la Camera (reprezentatilor la ei).
In Belgia : 13 partide politice
Elvetia: 10 partide politice
Cu cat mai multe si cu cat mai mici, cu atat mai bine. Extrema negativa e un singur partid unic, extrema pozitiva sa fie cate locuri sunt in Parlament.
Olandezii au in total in Parlament 225 locuri si un total de 35 partide. Cam 6 locuri de parlamentar pentru un partid, in medie. E decent. Asta ii forteaza sa negocieze si sa construiasca proiecte pe termen lung.
Partidele se sustin pe proiecte – ABC pt Proiectul 1, BC pt Proiectul 2 si tot asa.
Musk a zis dintotdeauna fabulații și probabil că nu mai trebuia băgat în seamă de când a fumat marijuană la podcastul lui Joe Rogan.
Și în 2016 zicea că va trimite astronauți pe Marte până în 2024. Au trecut doi ani. El a propus o altă dată – până în 2033.
Cei care au pus botul la dogecoin to the moon plâng și acuma pentru că au fost proști.
Așa și cu banii – de fapt, nici nu are idee că dacă s-ar ajunge la punctul ăla în care roboții ar produce mai multă hrană și produse de necesitate, s-ar instala un comunism global infect în care s-ar da ca-n comunism – adică, cine n-are pile la servicii sau „nomenclatură”, primește mai puțin!
S-ar ajunge într-o societate mai mizerabilă decât cea capitalistă, una bazată pe privilegii și relații.
A dat chix cu Hyperloop, de tunelurile Boring Company nu se mai aude nimic, roboții Optimus – cică o să producă milioane în 2027, deși la cum arată, nici la măturat nu l-aș pune că mai repede s-ar mișca un nepalez care nici nu consumă electricitate…..
Neuralink- doar câțiva oameni cu implant. Acum, înțeleg că e un progres că pot să se joace CS și șah cu privirea și cu gândul, dar parcă tot era mai preferabil să se inventeze ceva care să-i vindece de paralizie, ceva exoschelet robotic care să-i ajute să se miște.
Realizările lui Musk e că a avut bani să cumpere companii ca Tesla, Space X și Twitter…..și totuși, uite câte milioane de mașini Tesla sunt chemate la service.
Twitter, așa cum era 99% mizerabil, a fost transformat într-o mizerie și mai mare în care 100% din postări sunt acuma dezinformări, AI Slop, bullshit-uri rasiste, homofobe,eurosceptice și antisemite și cu multe reclame la crypto și of, la fel ca Instagramul.
Da, e fain că e liberă exprimare, că-ți permiți să postezi meme-uri naziste, dar cu ce te mai ajută ca american dacă ești copleșit de costurile vieții, de facturi mai mari, mulțumită lui Orange Man pe care l-ai votat?
NASA a zis că nu așteaptă după racheta Starship și preferă Blue Origin pentru a trimite din nou astronauți pe Lună.
Deci, nu, e doar un alt mili….Trilionar….de carton.
Tot Bill Gates, păcătos cum e, l-a întrecut și va rămâne în istorie ca omul (împreună cu Paul Allen) care a oferit un sistem de operare – ceva palpabil – pentru miliarde de oameni.
Pentru ce o să rămână Musk în istorie?
Deși la cum arată situația în România, suntem deja acolo, și nu din 1989, nu din 1944, ci cam dintotdeauna o societate bazată pe privilegii, nepotisme și relații încă de pe vremea boierilor și voievozilor.
Ce vrea Musk nu e un tehno-marxism, ci tehno-feudalism.
Singura diferență între o societate rămasă încă în feudalism ca a noastră, cu raporturi bazate încă pe vasalitate, și ce vrea Elon Musk…………e că o nu o să mai fie bătaia pentru cele mai bune joburi de birou cu cele mai mari salarii sau funcții, ci o să fie pe hrană, pe haine, pe mobilier, pe mașini, pe locuințe, pe electronice.
Și o să ia mai multe doar ăla care are relații și pile și rude în sistem.
În comunism se producea cu mult peste nivelul de consum, că și la noi era supraproducție, dar tot am intrat în pierdere și nu toți aveau hrană , televizoare, mașini, așteptau de la partid cu anii să primească un frigider.
Și trebuia să fi membru de partid și să fi făcut armata sau să fi avut post privilegiat.
Așa și în societatea lui Musk.
Și nu m-ar mira să se ajungă la SCOR SOCIAL ca-n China.Dacă nu ai comportament corespunzător după standardele partidului, n-ai voie să urci în autobuz, în tren, în avion etc.
China deja e o putere tehno-feudală după viziunea lui Musk, doar că încă a menținut capitalul și este pe piața liberă pentru că dacă nu era Deng Xiaoping, țara aia se prăbușea demult și se destrăma dacă s-ar fi bazat doar pe comunismul maoist. Drepturi de liberă exprimare ca pe X? S-o crezi tu!
Dacă renunți la capital, la locuri de muncă bazate pe aptitudini, s-a dus și ultima fărâmă de libertate.
Democrația pe care o avem acuma are la bază capitalismul.
Proștii cărora le curg balele că dispar banii și că roboții cu AI care ne vor lua joburile o să aducă prosperitate o să spună că e cel mai tare fenomen de la abolirea sclaviei.
NU, NU ESTE.
Pentru că abolește proprietatea! Și în cele din urmă, orice drept indivual.
Desființarea capitalismului presupune întoarcerea fie la feudalism, fie la sclavagism și la trocul care s-a practicat mii de ani, fie ajungi la totalitarism de tip stalinist și maoist.
Eu unul sper să se întâmple ceva, un crah atât de mare încât ca toți cei care au investit în data centere, în chatboți și alte mizerii cu AI să intre în faliment.
Pentru că drumul pe care ni-l pavează corporațiile nu duce deloc către o lume mai prosperă, ba o să ne răpească și drepturile și libertățile.