Contul meu
Pe vremea mea era o rusine sa fii ochelarist și, în plus, îți mai luai și palme peste ceafă pe holul școlii, când treceai, pe baza concursului Cine reușește să îi spargă ochelarii ochelaristului.
Motivul mai mult decât suficient pentru a refuza să port ochelari în majoritatea timpului, rar în clasă, pentru că nu vedeam la tablă. Fiind mic și slab, nu mai rămânea decât să îmi pun niște creioane în buzunarul de la piept al cămășii.
Nu mă deranja decât în 2 cazuri jenante.
Primul, stăteai în stație sau altundeva, cineva în fața ta făcea cu mâna în direcția ta, tu răspundeai, dădeai din mână fericit că iată, cineva te recunoaște, după care realizai că nu vorbește cu tine.
Celălalt era mai prost, pentru că treceai pe lângă oameni și, evident, tu văzând ca în fotografie, nu recunoșteai pe nimeni, pentru că nu îi vedeai. Și vai, cum se supărau oamenii că nu i-ai văzut când au trecut pe lângă tine…
NOU
Subscriu la cele doua situatii neplacute, cu completarea ca eu si cu ochelari tot nu recunosc lumea (sau mai rau, cred ca o recunosc).
NOU
Asa mi-am câștigat reputația de figuranta/needucata/razgaiata/nesimtita/you name it dintotdeauna. Mioapa, mereu atenta în fata/la drum fiindcă evident, nevăzând bine, ai tendința sa fixezi bine drumul, am ratat o gramada de oameni cunoscuti care treceau pe langa mine fără sa ii salut. Unde mai pui ca rețin și extrem de greu figurile, trebuie sa te vad de vreo 5 ori și sa fii în centrul atenției mele ca să te pot recunoaște pe strada a 6-a oara. Altfel… Dacă ne-am văzut ieri prima data, ai toate șansele sa nu te recunosc azi dacă ne vedem la mega la coada și, deci, nu te salut :))
Mi-am pus eu lentile din liceu și viata a devenit mai buna, dar tind sa cred ca un miop, cu toți ochelarii din lume și toate lentilele, nu va avea niciodată aceeași atenție distributiva dpdv vizual, inca ratez de multe ori persoane cunoscute dacă ma întâlnesc cu ele din greșeală. Cei care ma cunosc de zăpăcita, nu se supăra si vin și ma trag ei de mânecă. Mulți, în schimb, țin supărări de ani de zile pentru o faza din asta =))
NOU
Te înțeleg perfect, eu am suferit toată copilăria mea din cauza ălora care făceau mișto de mine că purtam ochelari. Din fericire, nu mi i-a spart nimeni cu intenție, doar o singură dată un coleg m-a lovit din greșeală când se juca cu o colegă (eram în clasa întâi sau a doua, nu mai știu), iar anterior acestei întâmplări un coleg de grădiniță mi i-a furat și i-a ascuns și i-a înapoiat numai la cererea educatoarei. Am îndurat însă și n-am cedat presiunii ălora care râdeau de mine și bine am făcut, pentru că mă înscriu în categoria celor care, dacă nu poartă ochelarii constant de la vârsta fragedă de la care li s-au prescris (trei ani era pe vremea mea, suntem de-un leat), la maturitate se trezesc cu un singur ochi funcțional. În paranteză fie spus, asta a pățit o prietenă din copilărie, care a refuzat să poarte ochelarii și apoi i-a părut rău, dar n-a mai putut face nimic.
NOU
Port ochelari de cand ma stiu, mai am si strabism. La gradinita imi puneau aia mai mari degetul pe nas, sa ma uit crucis cu amandoi. Aragaz cu patru ochi era asa, o dezmierdare. Am inca frica aia de mers la oftalmolog, de coada aia infecta din holul ala infect de spital de pediatrie care nu avea niciun geam, si in care se inghesuia lumea cu orele. Una din putinele amintiri clare pe care le am de pe la 3-4 ani e un semn de “trecere de pietoni” ca un glob cu bec inauntru, pus undeva in drumul catre casa si “spitalul militar” unde gasisera ai mei o pila, sa se uite si domnu doctor la copil, poate nu-i asa rau – ala si sala de asteptare. Si cel mai rau era ocluzorul. Pe termen lung deformarea nasului de la ramele alea urate si portocalii care ne faceau pe toti sa parem handicapati mintal si sticla aia “fund de borcan” – gasesti geam in 3 straturi pentru termopane mai subtire in ziua de azi. Oh, am uitat – “ba, uita-te la mine! hahaha”
NOU
Ocluzor, da, ce fericire era când îl găseai pe ăla, altfel acopereai ochiul cu tifon și leucoplast! Mi-aduc aminte ce deosebită m-am simțit când mi-au găsit ai mei ocluzor alb-crem, iar ceilalți copii aveau negru. N-am amintiri despre coadă la spital, oi fi stat, dar nu mai țin eu minte, că mergeam des la control și la tratament, ce țin minte e vederea încețoșată după ce-ți dădeau cu atropină sau cum se numea chestia care ți se punea în ochi la unele consultații.
NOU
OffTopic si a propos de prostii: e aniversarea de 145 de ani a pnl-ului.
www.g4media.ro/liberalii-si-au-pus-pe-profilul-de-facebook-harta-romaniei-mari-in-contextul-tensiunilor-diplomatice-cu-ungaria-si-cu-republica-moldova-viktor-orban-a-generat-un-val-de-critici-la-bucuresti-dupa-ce.html
NOU
Cred ca numarul aniversarilor liberalilor adevarati s-au oprit pe la cifra 70. Astia de acum nu-s nici macar umbra acelora, valoarea lor nu e nici macar cît îngrășămîntul din toaletele Canalului…
NOU
Liberalii sunt atat de prosti incat o fac pe Veorica mama eroina. Penibili, prosti, putori, prefacuti. Asta e guvernarea PNL.
Si da, poti sa spui muie PSD, muie PNL si multa muie Barna, nu se exclud.
Aici perfect rezumata perioada LuCOVID Orban, Costel Alexe – care a depasit-o pe duamna de la primarie in dat block pe facebook:
www.facebook.com/berzelius.raspopitu.3/posts/373155603643555
NOU
Cred ca trebuia sa port ochelari de prin cls a7a… daaar am tacut malc si copiam de la colegul in loc de pe tabla; am intins-o asa pana la inceput de facultate cand am facut un consult si zbang -2.5
Mi-am facut ochelari, i-am purtat 1 luna si ma enervau maxim: se abureau cand intram undeva, daca ploua degeaba ii aveam, daca voiam sa ma uit pe strada la o fata ce trecea trebuia sa intorc tot capul, etc
Atunci aflasem de la o prietena de lentilele de contact… facut consult si fast fwd folosesc lentile de vreo 15 ani.
*pt cine se gandeste de ce nu am revenit la fara ochelari si fara lentile: creierul se obisnuieste repede cu binele, porti corectie 1 luna si dupa aia daca vrei sa renunti parca esti orb.
De cand port lentile merg anual la consult periodic, totul ok.
Din pacate dupa 15 ani am ajuns de la -2.5 la -3.5.
Am discutat cu medicul, imi trece prin cap sa ma operez, insa inca analizez… din pct ei de vedere nu e neaparata nevoie, din al meu as incerca chiar daca nu ajung la 0, macar nu ajung la -5 la 50 de ani…. dar am o tragere mare de inima sa nu imi fac mai mult rau decat bine.
Tehnica a evoluat in acest domeniu si costurile au mai scazut la un nivel mai acceptabil, insa nu e ca si cum mi-ar creste alti ochi in caz de ceva.
NOU
asta ma retine si pe mine. ca alt ochi nu mai iese, in caz de buseala.
NOU
Nu știu ce vârstă ai, dar de la un punct se stabilizează dioptria și nu mai crește. Cel puțin asa mi-a zis medicul.
Eu m-am oprit de 6 ani la – 2, maica-mea s-a oprit pe la 35 de ani, iar de la 50 a început chiar sa ii scadă miopia. Doar ca are nevoie și de ochelari de hipermetropie acum :))) it doesn’t get better, suntem ochelaristi pe viata.
Oricum. Vizavi de operație, am vrut și eu pana am văzut pe YouTube un filmuleț cum se face și am aproape leșinat, asa ca pas.
NOU
Miopia evolueaza. Sotia avea -3 in tinerete, acum are -8 iar din pacate corectia cu ”arderea” corneei devine inutila la valorile astea si fara stabilizare. Mai este varianta inlocuirii cristalinului cu altul cu alta optica, operatie din care iesi ”pe picioare” si cu ochii pe ”normal”, adica fara stat ca dracula pe intuneric sau alte pățanii, la Laservisionmed.
NOU
Ea nici nu imi recomanda dar nici nu imi zice sa nu, daca tin eu neaparat 🙂
Pe de o parte le tolerez foarte bine, sunt unul din cazurile care le da exemplu celor noi… iar daca nu am o problema cu costul lor sa merg mai departe asa.
Acu ca m-am gandit iar, dpdvd financiar cand calculez lentilele, solutia, picaturi, in 15 ani se aduna de-un Logan mai basic…
Pe de alta parte daca ma decid sa o fac, imi recomanda sa o fac in fereastra asta 35-40ani, mi-a explicat de ce dar am uitat detaliile.
Cica ar fi foarte rare nereusitele (dar la cat sunt de norocos deja ma vad eu cazul ala 1 la x), iar in cele mai negre scenarii mai sunt transplanturi de chestii (aici am inceput sa rad, cu gandul ca abia merge lumea sa doneze sange… iar cele artificiale si ele costa).
Daca vreau ma poate pune in contact cu alta doctorita care le face sau cunostinte care s-au operat pt detalii…i-am asa e plin netul de experiente, dar nu e a mea…
Mai analizez, mai cantaresc si vorba unora… if it’s working, don’t fix it :-))
NOU
@Alexul, eu am -7.50 pe un ochi și -2,25 pe celălalt pe lentile de contact. Pe ochelari un pic mai mult, dar nu pot purta din cauza acestei diferențe mari de dioptrii.
Am început la 18 ani cu -6 și -0.5 și situația s-a stabilizat la primele valori menționate pe la 26-27, poate 28 de ani, nu mai știu exact, sub 30 oricum.
Pe 30 de ani am întrebat de operație și mi s-a spus că
1. -7.50 nu se rezolvă de tot (la vremea aia).
2. Operația înseamnă răzuirea și implicit subțierea corneei. Dacă mai ai și alte bube poate implica niște riscuri. Eu mai am și glaucom. Nu-mi era contraindicată operatia, dar implica mai multe riscuri decât pt alții.
3. Cei mai mulți oameni au nevoie și de ochelari cu + (nu mai știu termenul medical) cam după 40 de ani, așa că operația mi-ar fi oferit doar o perioadă.
Pt aceste motive, precum și faptul că eu am suportat foarte bine lentilele (port air optix aqua de foarte mulți ani,nu mai știu cum se numeau cele dinainte) eu am ales să nu fac această operație.
NOU
Eu mi-am pizdit vederea prin clasa a 10-a. Învățam pentru ex de treapta a 2a, numai că iarna era nașpa căci se lua curentul. Ai mei au considerat că lampă/lumânare sunt chestii prea primitive, așa că a găsit tata un “ekectronist”, care a făcut un oscilator alimentat de la o baterie de mașină, să poți conecta la el un tub de neon. Domnul cu pricina cred că își dăduse doctoratul implementând scheme din Minitehnicus, ori poate schema era copiata de la rușiv și a fost indigoul slab… Îi dadea tubului ăla un flicker de îți lichefia creierii, să nu mai vorbim ce-ți făcea la ochi. Tot restul liceului, nu stăteam eu in prima bancă, eu eram golan de ultima bancă – deși învățam mai bine ca majoritatea – dar de acolo nu vedeam scrisul de pe tablă, de care eram convins că era de la proasta calitate a cretei..
De-abia prin armată, eram singurul din companie care trăgeam cu arma “dupe colț”, m-a luat deoparte un ofițer și mi-a zis: #băbăiatule, am văzut ce reglaj ai lăsat pe lentile la luneta de artilerie și e clar că ai probleme cu vederea; noi nu ne ocupăm cu probleme “d-ăștia” aici, dar când te liberezi, zic să-ți pui ochelari… Mi-am pus. Prin anul 2-3 de facultate.
NOU
Pe vremea mea încă mai aveam in clasă UN coleg alintat “grasu”. Acum daca strigi grasu se întoarce toată clasă.
Despre ochelarii si acum îmi amintesc când stăteam sa aștept 43 ul la poarta 2 și mă ridicam de pe banca la fiecare autobuz că nu vedeam numărul.
Când vedeam cate o fata și mi se părea că arată bine iar când mă apropiam vai!
Cu palmele nu am avut probleme că răspundeam într-o manieră disproporționată așa că preferau să lase nebunu in pace.
NOU
Am ras auzind de un caz (podcaster din US) in care persoana, copil fiind, a inceput sa poarte ochelari cu dioptrii, fara sa aiba nevoie, doar ca sa fie cool, ca Superman/Clark Kent. Evident, stricandu-si astfel vederea initial buna.
NOU
Gasit si clipul: www.youtube.com/watch?v=8sySwDCpCi8
NOU
Am avut și eu o colegă în gimnaziu care într-o zi a apărut cu ochelari pe nas. După o vreme nu i-a mai purtat și a recunoscut că se prefăcuse că nu vede ca să i se prescrie ochelari fiindcă i se părea ei că-i stă bine ochelaristă. Din fericire, n-a pățit nimic la ochi, pentru că n-a ținut-o mult faza.
NOU
Maică-mea a început să poarte ochelari în public (pe stradă) din motivul nr 2. Era o doamnă și doamnele nu poartă ochelari în public. 🙂
NOU
Nu ai idee cat fugeam dupa autobuze, ca nu vedeam numarul decat de foarte aproape. Chin.
NOU
eu trageam de coltul ochiului si vedeam, de la distanta
NOU
🙂 Am citit comentariile si trag concluzia ca aici majoritatea sunt ochelaristi. Eu am descoperit singur ca am nevoie de ochelari prin clasa a 5-8 [ ca nu mai tin minte ], m-am dus la oftalmolog sa-i zic ca nu vad din pat titlurile cartilor din biblioteca [ 2 -3 m distanta ]. Intr-un final a fost de acord sa-mi dea 0,25 pe care nu i-am purtat niciodata. Am dus-o asa pana pe la 43 – radeam de sotie ca nu vede la cel mai mic font pe ecranul laptop-ului – aveam unul comun + desktop. Ea punea mare, eu mic. Asta pana in 2008 cand am primit un post la Berlin – IT-ist de testare software. In 3 luni a 8 ore cu nasul in PC, ecrane de 27 ochelarii au aparut instrantaneu. De atunci nu-i mai dau jos. Din 2015 au venit si cei de distanta, obligatoriu dupa testul pentru prelungire permis. Acum mananc cu ochelari, mai ramane sa ma si pis cu ei.
In scoala nu tin minte sa fi fost probleme cu colegii ochelaristi, desi evident ca erau cativa in clasa, pareau cam ciudatei, dar nu ieseau in evidenta [ la noi erau alte probleme de rezolvat, gen jucat fotbal, baschet, fumat prin toalete, etc. ].
Oricum e naspa sa fii ochelarist, in ideea ca te uiti fara ei ca magarul prin ceata. Nevasta-mea pe la 50 era invidiata ca nu are nevoie, acum m-a prins din urma, avem mai multe perechi de ochelari decat masini! 🙂
NOU
Ochelarista din clasa a VI-a. Sunt parte din identitatea mea, nu-mi fac veci lentile.
Dar e foarte fain sa-ti spargi o lentila la ei si sa-ti pierzi si surubelul (ochelaristii represent!) inainte de un examen la facultate.
Sa ajung a fost greu. M-am luat dupa o baba sa stiu cand se face verde la semafor. Am scris cu capul pe hartie. Lumea era roz-difuz.
Si am intrat cu ei pe nas in mare. Cu aia de inot in mana.
Si sub dus.
NOU
Ochelarist de la 3 ani – o placere sa fi alintat de mic cu porecle. Cel mai misto e sa fi si miop forte (OS -12.5, OD -5.5) si sa nu poti sa joci fotbal cu colegii, sa fi pus in poarta si sa aperi cel mult daca se izbea mingea de tine.
Cele mai placute amintiri sunt din diversele spoturi practicate cand eram mic si singura varianta de corectie erau ochelarii aia portocalii de pomenea cineva mai sus de ei.
Schi – trebuia sa iei decizii pe baza vederii la vreo 5 metri in fata.
Parasutism – faceam si eu ce faceau toti (pana s-a prins instructorul ca eu ma luam dupa turma – asta cand a fost nevoie sa sar primul si nu stiam incotro e punctul fix => oprit de la zbor
Parapanta – cea mai mare angoasa – firele de curent, prea subtiri sa le vezi din zbor
Speologie – ce frumos se aburesc ochelarii in atmosfera saturata in vapori si cu o temperatura constantanta de 3-5 grade
Canyoning – cu apa curgand in cap nu prea mai conteaza ce vezi
MTB – radacinile abia iesite din pamant sunt un deliciu -mai ales cand nu le vezi.
Inot – ce misto e sa iesi din apa si sa nu ai habar unde iti este sezlongul – motiv pentru cumparat prosoape fluorescente mari.
…si apoi au aparut lentilele de contact – alta viata
NOU
man, esti un erou si ai respectul meu netarmurit. si nu glumesc o secunda
NOU
pfoai, dacă eu cu -8 și -2,5 (cât ar fi pe ochelari) nu mă simt trează, prezentă, pe planeta asta până nu-mi pun lentilele….
cum ai rezolvat cu diferența de dioptrii pe ochelari, că e mare și la tine?
NOU
Respect maxim! Numai cine nu poartă ochelari nu stie prin ce ai trecut. Imi amintesc încercările eșuate de a face vreun sport cu mingea. La toate dădeam cu crengile pe dupa minge, în special când venea catre mine, încât ma lovea direct in mufa. Cred ca vederea stereo era afectată rau… tu ai fost tare ca nu ai cedat, eu am jucat doar table si filcău.
Referitor la lentile de contact, eu zic ca dupa foc si roata au fost cea de-a treia invenție. Exagerez, clar, dar sincer nu cred ca sunt multe chestii pe lumea asta care iti pot schimba felul în care te simți ca ființă în doar 2 secunde.
NOU
Incununarea insuccesului ca ochelarista a fost momentul in care m-am lovit de tata in piata, am spus “ma scuzati” si am mers mai departe.
NOU
IDe 40 de ani cu ochelarii pe nas. Am si urme pe tâmplă de la brațe ca ma facut mama si capos încât ochelarii mei stau cracanati pe cap. Din ăștia 40 de ani vreo 35 am fost numai miop, acum departe vad cu ochelari, aproape vad numai fără. In telefon ma chiorasc sa vad pe deasupra lor. Bine, asta ma face special ca toti cunoscuți se plâng că nu văd la telefon fără ochelari, numai eu m-a plâng că nu văd cu ei. Mai am un noroc, bun de data asta, ca ai mei sunt opticieni. Am ochelari prin toate sertarele… la mine se stie, când e ziua mea mama imi face cadou o pereche nouă… încă un noroc ar fi ca din 1997 am aceleași dioptri. -2,5 cu +1,5 cilindric la ambii ochi aproape identic. Cu un 0.25 diferenta parca. Dar pana in ’97 când am aflat ca am cilindric vedeam aiurea rau de tot. Cand aveam nevoie sa vad mai bine tineam ochelari înclinați ca sa vad mai bine cu ei încât imi stăteau brațele pe cap si nu pe urechi. Mai port si lentile de contact, fără cilindric, merge un simplu -2,5 la ambii. Nu port decât vara la plaja, piscină etc…