Articolul ăsta va fi un pic anticlimatic, dar am promis că vă spun ce am ales.

Mazda CX-5.

 

Ca norocul, vecina mea și-a cumpărat o Mazda săptămâna trecută și m-a lăsat să mă dau un pic pe ea. Așa că am încercat și sfârcul multimedia în deplasare, am văzut cum merge și nu am mai avut chef de nimic altceva după asta.

Fără să laud prea mult mașina, că în final condusul e o chestie subiectivă, mă dădeam cu ea pe centura Brașovului, și la un moment dat am auzit din dreapta:

– Dude, ce faci?

Sărisem de 120 km/h fără să simt. E silențioasă și se așază bine pe drum, și faptul că nu are motor turbo înseamnă că nu face ca un avion când accelerezi.

O chestie de fiță, dar care mie îmi place mult, e proiecția cu laser pe parbriz. Vezi stats despre condus sau navigația deasupra volanului, proiectată foarte FOARTE sexy.

Având în vedere că VW Tiguan are tatăl meu, iar Skoda conduc de vreo 6 luni (e mașina de serviciu a soțului meu), nu am mai simțit nevoia să fac test drive pe ele după Mazda, că am simțit net diferența.

Toyota RAV4 a picat după o săptămână pentru că mi-am dat seama că singurul motiv pentru care îmi plăcuse era că o văzusem imediat după Peugeot 3008, care e o catastrofă de design.

După ce am mers a doua oară să văd Mazda, m-am dus și la Seat Ateca și Hyundai Tucson. La SEAT aveam programat test drive, dar când am văzut kilogramele de plastic ieftin de pe bord (plus grupul VW, deci mașină la metru, nimic deosebit), am anulat test drive-ul, că era clar că dacă merg pe VW, va fi Tiguan. La Hyundai a intrat domnul meu primul în mașină și a avut o reacție de respingere atât de puternică încât l-a pus pe lista de NU (fiecare avem o listă de NU, la mine era Nissan Qashqai pe ea, că am condus odată și am detestat-o cu pasiune).

În cazul în care vă interesează stats și bani: Mazda vine pe nivele de echipare prestabilite, poți cumpăra doar puține accesorii suplimentare.

Ce mi-am luat eu:

  • Benzină, cutie automată, motor 2l, 165CP, tracțiune integrală
  • Nivel de echipare Revolution (avea tot ce am vrut eu pe partea de siguranță)
  • Preț cu discount: 34.500EUR (aproximativ)
  • Accesorii suplimentare: Cârlig de remorcare (care costă fucking 600 EUR, PE BUNE, MAZDA?) , bare pentru Thule (cam 500 EUR pentru varianta de 75kg), roată de rezervă (trebuie comandată separat) – nu intră în ăia 34.500 EUR, le iau separat.
  • La ce am renunțat: reglarea electronică a scaunelor, pentru că venea doar pe modelele de echipare cu scaune de piele, care costă cam 6.000 EUR în plus și nu vin decât cu chestii de design. Plus că nu suport pielea pe scaune.
  • Ce fiță mi-am permis: roșul ăla bestial, cireașă, de la Mazda, care e unic (da, sunt fetiță, deal with it, plus că era singura culoare pe stoc, și am vrut să ajungă repede)

Ajunge la finalul lui septembrie.

Dacă aveți sfaturi de mentenanță și povești cu mazda, vă aștept în comentarii.

Editare ulterioara: De fiecare data cand am de-a face cu cucoana de la Radacini/ Mazda Brașov, mă abțin cu greu să nu alunec în aroganță și nesimțire. Rar mi-a fost cineva atât de antipatic.

Vând Opel Astra Tourer, cu nici 40k km la bord, condus de o bătrânică până la piață. E frumos, îngrijit, are echipare medie, cu reviziile făcute la Rădăcini, dar are cutie de viteze manuală. Vreau 10k EUR pe el, pe autovit aceeași mașină începe de la 12,5k EUR, dar eu vreau să îl dau repede.

 

 

 

 

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

94 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ești fetiță, da` nu e relevant în materie de culoare – Mazda a fost desenată pentru roșul ăla și viceversa. Nicio altă culoare nu i s-ar potrivi la fel de bine.
    Ah, și românii sunt equal opportunity assholes în materie de misoginie, femeile agent de vânzări sunt chiar ușor mai neplăcute cu clientele decât colegii lor bărbați. Dar trăiești în țara în care există oameni și femei; în care pe la țară la întrebarea ”câți copii ai” ți se mai răspunde ”am doi copii și-o fată”, deal with it…
    Oricum, felicitări pentru alegere.

  2. #2

    Big like!

  3. #3

    Posesor de CX5 din 2012, nu ma pricep la masini, am mai condus cateva alte modele din aceasi clasa, nu am ce sa ii reprosez, imi place cum merge cum se conduce vs altele.

    Dar! Servicurile Mazda la noi sunt jegoase rau, le-am incercat pe toate, sunt in clan oricum 🙂 nu ai cum sa ai incredere in ce iti spun. Iar masina are ceva probleme tehnice grave dupa mine: pe la ~100k km pica lantul de la pompa de ulei, cost reparatii cativa k€, pe la 160k km probleme cu sistemul de racire motor, cost reparatii cativa k€. Au desfacut motor turbina si alte chestii intime de doua ori practic, cred ca pe la cost total peste 7k€. Ambele probleme cunoscute, nu stiu daca rezovlate intre timp, in alte tari cel putin prima problema era rezolvata pe cheltuiala Mazda, la noi nu.

    Concluzie: masina misto, dar cu probleme tehnice si serviceuri nenorocite.

    • Nu ti-a acoperit garanția asta? Că are garanție 100% de la Mazda 3 ani și 100,000km (minus consumabile), iar Rădăcini mai oferă încă doi ani suplimentar.

      Plus că eu nu am turbină pe ea, deci…

    • #5

      Cea din 2012 nu prea are treaba cu modelul actual. In plus, diesel la mazda a fost cu multe probleme. Benzina nu.
      Ca service, recomand ASKO.
      La mazde si nu numai e mai delicata vopseaua. Trebuie folie sau tratamente de protectie periodice.

    • #6

      Prima problema cu poma s-a intamplat pe garantia extinsa, cand ai acoperit un procent (65% parca) din costul unor piese, nu toate, si asa tot a costat mult. Turbina si altele au fost doar victime colaterale, aceasi problema era si pe benzina din ce imi amintesc, acelasi lant/pompa de ulei foloseau, cu asta ne functionala se stricau alte diverse care depindeau de ea. Ma astept sa fi rezolvat din probleme dupa atatia ani, dar service-urile tot jegoase raman, oricat de misto ar fi masina nu vreau sa mai interactionez cu astia.

    • #7

      Tu ai motorul diesel care a fost si este o ratare. Nu compara cu motoarele pe benzina. Ai luat motorul gresit de la japonezi, acum trebuie sa traiesti cu asta. NU te duci la un brand japonez sa cumperi motor diesel.

      1
    • #8

      Din pacate (sau nu), japoneze + diesel nu e cea mai norocoasa combinatie, si Mazda nu face exceptie. Dar na, ca sa aiba si crampeiul ala de procent de vanzari in Europa, au trebuit sa improvizeze ceva.

    • #9

      Sa zic și eu :
      CX-5, 2013, 2.2 Diesel 150cp. Probleme motor grave în jur de 110.000 km. Au schimbat turbina, pompa ulei, radiator ulei plus cam tot ce are legătură cu uleiul din motor. Mie mi au spus ca problema este de la un aliaj ușor din care este făcut nu știu ce ax din blocul motor și care produce șpan în timp. Șpanul asta se plimba împreună cu uleiul peste tot și la un moment dat blochează ori pompa de ulei, ori turbina. La mine a fost turbina… Am ajuns cu 20km/h, pe roti, în service. 2 luni mai târziu, pe garanția extinsa, mașina era ca noua.
      Neapărat garanție extinsa, reparatia asta ar fi costat peste 10k euro (conform Arian).

    • #10

      @Radu
      Ai dizal. Dizalul e catastrofa la Mazda, plang in pumni flacaii pe forum.

  4. #11

    Felicitări pentru alegerea frumoasă.

    Btw.: mie nu-mi plac scaunele reglate electric și nici portbagaje care se închid și deschid electric. Durează prea mult până-ți faci treaba.

  5. #12

    cum bai fără roată de rezerva???

    • #13

      E ca în banc, Mazda nu are nevoie de clienți ghinioniști care fac pană, care au nevoie de garanție etc.

    • Are un subwoofer bose in loc de roata.

      Faci pana, dar iată: poți asculta bumți până vine platforma.

    • #15

      Teoretic ai un kit de pana. O solutie care iti sigileaza gaurile si apoi poti sa mergi pana la o vulcanizare. Problema este ca acea solutie este absolut inutila daca ai taietura.
      Eu am un CX-3 si am patit-o intr-o vineri seara undeva pe la mama naibii. Not fun, mai ales ca au si o combinatie dubioasa de parametrii ai rotilor si nu am reusit sa gasesc un cauciuc de schimb, a trebuit sa fac o combinatie dubioasa cat sa ajung in Bucuresti. A doua zi comandam kitul cu roata de rezerva. 😀
      Altfel, urmatoarea masina cred ca o sa fie tot Mazda. Sunt super multumit de a mea.

    • #16

      Tot mai mulți producători renunță la roata de rezervă. Iar sa pierzi din portbagaj spațiu să ții tu extra roata de rezervă iar e un compromis nașpa. A fost unul din motivele pentru care nu am optat pentru Mazda, deși mai am una acasă.

    • Pai nu pierzi. Se scoate subwooferul de sub portbagaj, se pune roata si se baga apoi subwooferul in interiorul rotii.

      Doar ca tre sa o cumperi separat

    • #18

      Wait….what?

    • #19

      Si cele din grupul VW default fara roata de rezerva, doar cu kit-ul ala de reparare care este suficient in peste 90% din cazuri.

    • #20

      singura mea pana din ultimii 5 ani a fost un cauciuc continental cu o taietura de 10cm in el…

    • #21

      Fără roată de rezervă, viața e pustiu.
      În viața mea de șofer, de fro 4 ani juma, am făcut 5 pene. Trag la ele ca musca verde la ingrășământ. Nah, locuri dubioase pe unde umblu, drumuri vai mama lor.
      Fără roți de rezervă, aș fi dat de dracu.
      Cea mai tare a fost in 2018, când am făcut pană fix pe autostradă la Sibiu. Duminică ora 5, nici dracu să aibă vulcanizare deschisă, inclusiv in Sebeș. Aveam roată d-aia slim, am pus-o, m-am proptit in spatele unui tir și-am ajuns dandy-relaxat până la Cluji. A doua zi am vulcanizat roata.
      Dacă nu aveam roată, chemam platforma și dădeam cât pe 2 anvelope noi.
      La fel clești dă pornire auto. Eu relaxat, că are bateria 3 ani jumate, ehhh, mai ține, nu dădea semne. Ajung la supermarșeu, crrr, nu mai pornește taraba. Ia curent dă la cineva, du-o acasă, cumpără baterie și schimb-o. Fără ăia, dracu mă lua. La noi nu merge fără. Și știu de ce, dar duminica platforma e mai scumpă.

    • #22

      La CX-5, dar la CX-3 sau CX-30 nici nu există locașul in caroserie sa poți alege că și extra.

    • #23

      Cred ca este vorba de roata din aceea mai amarata facuta sa te tina pana la primul service. Problema cu ele este ca dupa ce le umfli cu aer nu mai pot fi desumflate si aduse la forma initiala, deci nu mai incap in locul unde erau inainte! Am si eu asa ceva dar nu am fost nevoit sa o folosesc, asa mi-a spus si mie un nenea mesteru pe care l-am chemat sa imi rezolve o pana!

    • #24

      Roata de rezerva a fost scoasa sa scada din greutatea masinii pentru a atinge nivelul de noxe. Mai la vest anumite taxe se calculeaza in functie de combustibil si greutatea masinii (NU de capacitatea cilindrica). Asa ca producatorii au scazut de unde au putut.

    • #25

      Cum adică? Nu știai ca astăzi NICIO masina nu se mai vinde cu roata de rezerva? Doar kit de reparare. Dacă ai făcut o pana serioasă prin concediu, ai pus-o grav!

    • #26

      Pare tragedie, dar nu e. Daca faci reviziile la reprezentanta ai 10 ani asistenta tehnica gratuita in Europa. Patit eu, in mijlocul nicaieriului (pe langa Rila pentru cunoscatori) in Bulgaria a venit cam intr-o ora platforma. Te lasa moka la cea mai apropiata reprezentanta daca nu pot sa repare pe loc (pana, ramas fara curent).

      In plus daca nu e pana nasoala ai senzori care te anunta ca a scazut presiunea sub anumita valoare (sub alea scrise pe usa, desi sunt cam tari cauciucurile), eu am mers o saptamana cu ditamai surubul infipt in roata, credeam ca a pierdut presiune in timp sau nu le-am umflat eu suficient.

    • #27

      Pai deaceea unele brand-uri ofera si asistenta rutiera pe europa, dar chiar si cu roata de rezerva am ramas in drum din cauza ca dorel de la vulcanizare mi-a strans prezoanele cu pistolul de tir.

    • #28

      Nu ai asistenta rutiera gratuita la Mazda? Eu am primit la un vw nou si am presupus ca e un stadard. Astia vin ma duc pana la vulcanizare and that’s it

  6. #29

    Ar trebui sa caut comment-urile de la postarea trecuta: ai facut o alegere buna, mazda este mult peste concurenta, are calitate, finisaje bune, directia e precisa…..felicitari!

    • #30

      Mai ales cînd au avut motorul Wankel… la care trebuia schimbat setul motor mai des ca la Trabant.

  7. #31

    Daca ai comandat carlig, recomand mai degraba accesorii Thule pentru carlig (suport de bicicleta sau cutie de bagaj). Sunt mult mai silentiose, mai usor de utilizat pe o masina inalta (am 194cm, dar tot mi se pare dificil sa catar o bicicleta pe acoperisul unui SUV de clasa medie) si nu iti faci griji cu inaltimea de trecere SUV+ bicicleta sau cutie pot ajunge repejor spre 3m.

    • Clar Thule. Cutia o am deja pentru plafon, mai vreau suport de 4 biciclete cu montare pe cârlig, pentru că fix de aia am vrut cârligul.

    • #33

      Sfat: Luati suport care se poate inclina pentru a putea deschide porbagajul chiar dupa ce ati pus bicicletele pe el!

    • DA. Buna asta. Mersi frumos!

  8. #35

    Vinzi cutia, nu mai cumperi bare, iei suport de 4 biciclete care are suport si pentru cutie.
    www.thule.com/en-ro/cargo-carrier/towbar-cargo-carriers
    Baietii de la Aleo va pot consilia

  9. #38

    Ford Kuga ? Ford Edge ? nimic despre ele ?

    • #39

      Kord Fuga

    • Nu, mulțumesc. Unele masini au picat la prescreening, ori din cauza scorului euroncap, ori din cauza de specs, ori pentru ca unul dintre noi il avea pe lista de “hate”.

  10. #41

    Mazda 6. Spart parbriz, așteptat 60 de zile după unul nou… Mașina ok, dar servicarea e dezastruoasă

  11. #42

    Felicitări. Să te bucuri de ea.
    Întrebam și pe celălalt blog. Ce a însemnat discountul? Mai exact de la cât la cât a rămas?
    Este de neconceput sa negociezi prețul la o mașină nouă?
    Culoarea aia roșie face toți banii.

    • Vreo 1800 EUR discount. Intotdeauna poti negocia, sau macar incerca, nu ai nimic de pierdut.

      Dealerii au un pic de spatiu de joaca cu preturile.

  12. #44

    Până la urmă cât e garanția la Mazda și ce acoperă?

  13. #46

    RAV4 de ce a picat?

    • Sistemul multimedia mizerabil si faptul ca e foarte galagios la drum (mai ales benzinarul, hibridul e mai decentel)

      Plus ca venea cu scaune de “piele*” la echiparea de care am eu nevoie.

      *vinil. ew.

    • #48

      scaunele alea, dupa 2-3 ani, se transforma in patinoar ptr cur

  14. #49

    Daca tu și soțul aveți dimensiuni foarte diferite, scaunele electrice cu memorie sunt o binecuvântare. Din păcate bugetul nu mi-a permis, așa ca practic lucrul manual la fiecare schimbare de șofer.
    Distracție plăcută cu jucăria.

  15. #53

    Asa mult s-a scumpit?

    Noi am luat anul trecut cu 33k revolution top, 2.5l(trapa, aer in scaune, scaune electrice, piele, sistem bose)

    Oricum suntem multumiti de alegerea facuta!

    • #54

      toate s-au scumpit, de la cipurile quisdii

    • #55

      Un carnat de cip din cel mai prapadit smartphone din China este de 10 ori peste performata cipurilor de la masinile actuale. Si se gasesc la kilogram.
      Doar ca producatorii de masini prefera cipuri generatia 2005, vai mama lor, care costa la fel de mult sa fie fabricate. Iar chinezul nu mai are chef sa le faca.. Mai bine baga mare la telefoane si tablete ca are castig mai mare
      Ati vazut Audi S1? Masina de 50k cu ecran si afisaj monocolor pe 8biti. Sau Q3 modelul anterior, 2019? Are rezolutie 640×480, 16 culori maxim si se misca in reluare. Ce fel de cip avea?
      Sau Toyota CH-R.. Hibrid, model nou, cipuri cu performanta de smartfone generatia 2010.
      Cu o tableta de 100 eur/masina ar rezolva toata criza de cipuri, doar sa vrea

  16. #56

    Felicitari pentru purchase.
    Mandru posesor de Mazda 3 din 2020. Excelenta masina din orice punct de vedere.
    Nici eu nu am cauciuc rezerva, din motive de greutate si implicit noxe dar nu ii duc dorul.

  17. #57

    Scaune ventilate nu erau pe lista de must have?? Am folosit de cateva ori o masina dotata cu asa ceva(Kodiaq) si am avut impresia ca sunt geniale.

  18. #58

    O alegere buna din toate punctele de vedere si o masina de nadejde.
    1. Motor 2.0 benzina aspirat, din pacate are dezactivare pe cilindri, dar in rest foarte bun, consumul o sa fie cel putin 8 litri.

    2. Cutie automata 6 trepte convertizor, foarte lina si fiabila, dar cel mai important se descurca bine in traffic de oras.

    3. Tractiune ? banuiesc ca 4wd, probabil haldex, destul de slab

    4. Siguranta ? cred ca masina cantareste cam 1500kg, are 6 airbag-uri, pentru romania este cam putin.

    5. Roti pe 19, scump 800-1000lei, sunt sigur ca masina vine doar cu roti de vara, asa ca mai trebuie vreun 4000 de lei investiti.

    6. Vopseaua este frumoasa, doar ca extrem de sensibila, eu as pune niste folii transparente pe capota si usile laterale.

    • #59

      3. Este SUV de oraș, bre. O groapă în asfalt, o bordură, puțin noroi pe strasse în Berceni, un întors rapid că uitat de cumpărat ceva de la mall. Nu-i de offroad montan să-ți trebuiască Torsen.

    • #60

      As vrea sa vad cum poti sa pui altceva decat Haldex la motor transversal.

  19. #61

    Eu sunt trist că e maşina mea preferată şi nu o să-mi permit niciodată una, nici măcar SH. 🙁

    • #62

      Man, prin 2008 un Opel Tigra de 1500 de euro mi se parea un vis frumos. De la un Chevrolet Aveo SH in 2012 (cred ca am dat 3500 de euro), masina de 24 de mii acum 3 ani si acum ma gandesc la ceva pe la 30+.

      Salariat, nu afaceri. Important e sa vrei mai mult si sa faci ceva pentru asta.

    • #63

      Prefer să investesc în viitorul copiilor, mașina e doar un vis, nu o prioritate. Am avut mașină luată nouă în 2009, înainte de căsnicie, casă, copii. Încă o am :)) când îmi pun la punct toate celelalte, poate îmi zâmbește soarta și mie. Mersi de încurajare.

  20. #64

    Posesor de Mazda 6 de patru ani (2.5 benzina aspirat) (facut deja 100k).
    “Sfarcul” rulez!. Motorul si cutia o placere. Calitate interior peste concurenta. Consum decent 9.5/100km (conduc in general rapid fara sa iert masina).
    Vopseaua este sensibila. Regret ca nu am pus folie (cel putin pe parte din fata: bara, capota, aripi, oglinzi!). Pe urmatoare, care va fi tot Mazda 6 (sau cum se va denumi modelul urmator), o sa pun folie pe toata masina imediat ce o iau de la dealer.
    Fara nici o problema tehnica pana acum, service decent la Radacini Pipera.

  21. #65

    Proprietar(a) de Mazda CX-30, imediat la prima aniversare. In afara de niste probleme la sistemul de inchidere centralizata care m-au lasat fara baterie intr-o parcare subterana in centrul orasului, masina e absolut impecabila, ne place maxim senzatia pe care o da motorul dar si vibe-ul din interior, iti transmite o senzatie de quality pe care nu am regasit-o la alte masini in acelasi range de pret (unde era mult plastic ieftin). Problemele alea cu inchiderea par sa fi fost remediate dupa un update de soft – yep, acolo am ajuns, facem software update si la masini… Enjoy the rides cu ea!

  22. #66

    Congrats! Daca designul si feeling-ul e atat de important, e probabil cea mai buna alegere din categoria non-premium. Altfel, pentru aspecte mai practice si best bang for your buck, eu sunt setat pe Tucson.

    • Tucson are un bord de zici ca a lipit cineva doua tablete Huawei cu superglue si i-a dat drumul pe usa fabricii.

      I can’t even.

      Dar…masinile-s chestie de gust, nu exista raspuns corect.

      1
    • #68

      Tucson e hidos si pare ieftin, incomparabil cu Mazda sau Tiguan

  23. Am facut si eu testdrive cu Mazda CX-5, de fapt 2. Unu la reprezentanta cu 2.2diesel 184 CP(cred) si unul la un prieten cu 2.5 benzina 194CP.

    Ce mi-a placut:
    – HUD-ul ala e foarte foarte misto..
    – Farurile LED extrem de utile.
    – Scaune fata ventilate – o chestie disponibila pe foarte putine modele din clasa asta.

    Ce am urat cu spume:
    – Scaunele fata. Nu am gasit alta masina (din cele cateva testate) care sa aibe scaune fata atat de tari. Iar asta pe mine m-a facut sa renunt la Mazda la momentul respectiv. Asta si sistemul multimedia .. cu rezolutia lui 640×480, sau cat o fi.

    Acu si masina mea are bube ( 2 kg de plastic pe bord, si cateva chestii lipsa, comparativ cu Mazda)..

    • I-am trimis lui Cetin azi o poza cu mine in Skoda Karoq. Ajung cu capul la baza tetierei, e de râsul curcilor. Asta apropo scaune mari.

      Dar mie chiar mi s-au parut confortabile scaunele la Mazda. Spre deosebire de Peugeot, unde zici ca stai cu fundul in lighean.

      Sistemul multimedia e …meh. Recunosc. E marele minus. Cele mai faine mi s-au parut in grupul VW.

    • #71

      Pentru inca 500 de euro exista la Skoda pentru persoanele scunde varianta de echipare cu perna sub fund!

    • Sau – vorba unui prieten: îți pui înălțător, Maddame?

  24. #73

    Să o folosiți cu plăcere! Foarte bine scrise ambele posturi.
    Daaaaaar… eu mai aștept articole din seria “fizica nu doare” 🙂

    • Ce vrei sa stii?

      Nu am mai avut cărniță interesantă, de aia nu am scris. Că nici să mă apuc să povestesc despre electromagnetism din senin nu are sens.

    • #75

      Apropo de fizică, îți recomand un articol despre experimentul celor două fante.
      Nu sunt din domeniu, dar mereu am fost curios cum au reușit să trimită un singur electron din fante… se pare că defapt experimentul în sine nu a fost posibil decât foarte recent, în 2013.
      Jos pălăria celor care fac fizică teoretică.

      physicsworld.com/a/double-slits-with-single-atoms/

    • Stii ca am scris si eu despre asta acum ceva vreme? Fizica cuantica ma fascineaza.

      arhiblog.ro/fizica-doare-experimentul-celor-doua-fante/

    • Eu aștept un interviu cu Maddame.

    • Ma tem că v-ați plictisi, Nea Ilie

    • Hai lasă, nu te mai fofila.
      Până una-alta, am aflat că așteptatul în mașină e vina mea.
      Trebuia să ajungem la cursurile de gătit a lui Gheorghe (ăsta mijlociu).
      Toți în mașină, hop și coana Tanța după noi.
      A, ce bine, nu mai așteptăm ore întregi să-și refacă linia la sprâncene.
      Și întreabă:
      – Cum îmi vine rochia asta?

      Am așteptat încă 40 de minute.
      (scaune de piele)

    • #80

      “Ce vrei sa stii?”
      Păi orice. Nu am fost elev de nota 5, mai știu și eu una-alta, dar in articolele tale și forma si fondul au fost de nota 10. In plus, mi-a plăcut că articolele alea au stârnit comentarii foarte mișto și chiar au provocat și pe alții sa scrie (major tom, de ex)

    • #81

      ba, unde e major tom????

    • Chiarcă. Și mie mi-e dor de el.

  25. #83

    Welcome to the club!
    Ce a inclinat balanta spre motorul de 2.0 vs 2.5 ?

  26. Bună alegere.
    În sfârșit, aud și eu benzină.
    Că m-au tâmpit ai mei cu diesel.
    Mama, soră-mea, nepoatele, vecinele lor… Fetelor!
    Toate vor să fie tractoriste.

    • Mie îmi place să-mi aud gândurile când conduc. Și turbina îmi acoperă vocile din cap.

      Dezaprob.

  27. Am uitat sa intreb la articolul anterior, de ce nu vrea sotul tau hybrid?

    Felicitari pentru alegere!

    • Nu am spus pentru ca nu am vrut sa intru in polemici online pe chestii tehnice si pentru ca nu sunt musai de acord cu el… DAAAR…am respectat dorinta lui.

      Intr-o relatie, linistea si intelegerea sunt mai importante decat sa ai dreptate. Si e doar o masina.

    • Nici mie nu imi plac electricele/hybrid. Singurul avantaj e ca poti sa iti iei motor imens si sa ai 0 impozit (vezi Rav4, 2.5 benzina)

  28. #90

    “….fiecare avem o listă de NU, la mine era Nissan Qashqai pe ea, că am condus odată și am detestat-o cu pasiune”

    De ce ?

  29. #91

    Niveluri, nu nivele.
    BDT Splai in Bucuresti, cam singurii ce știu ce-i cu Mazda.

  30. #92

    Boon. Mijto masina. Mazda e si printre preferatele mele.
    Intrebare: de ce nu santa fe sau sorento?

  31. #93

    Felicitări pentru alegere, și eu vorbeam cu soția despre modelul ăsta mai ales că și-a luat o cunoștință acum o lună și am urcat puțin în ea.

    Te rog să revii cu niste date legate de consumul mediu prin Brașov, sunt curios cum e motorul ăsta.

    P.S. E motorul ăla șmecher, benzină cu aprindere prin compresie.

    • Nu e. Daca e motorul cu 165 CP e modelul vechi, care echipeaza si Mazda 3 si 6. Cel cu aprindere prin compresie are ~180 CP.

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.