Cică azi băşescu s-a dus la Chişânău, unde oamenii l-au întâmpinat cu urale de Unire. Bănuiesc că se simţea cel puţin Mihai Viteazu călare pe Mercedes, dacă nu Alexandru Ioan Cuza.

Unire? De ce? Moldova e o ţară săracă. Uber săracă. De ce să ne unim? În ce scop? Ca să avem cui da miliarde, din resursele deja secătuite de alde familiile băsescu, udrea-cocoş, căşuneanu, berceanu and company? Asta ca să nu mai vorbim de relaţiile privilegiate pe care le-am avea ulterior cu armata a 4 a rusă din transnistria, care armată şi-ar pogorî atenţia asupra firavei armate rromâne, care, vorba cântecului, va fi ocupată să se uite la Inimă de ţigan în momentul atacului.

Ar fi bine dacă am reuşi să lăsăm să doarmă în pace sentimentele astea de înălţare şi luptă. Hotarele s-au tras, guvernanţii noştri de atunci au fost de acord, deci cam gata, aia e.

Mâine-poimâine o să ne amintim cum Burebista guverna peste toţi balcanii şi o să vrem să ne reîntregim cu poporul polonez prieten.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

109 comentarii Adaugă comentariu

  1. Bai n-ar fi rau sa ne unim cu Polonezii, aia o duc mai bine ca noi, au fost niste baieti destepti.

  2. *polonezii (cu p mic 🙂 )

  3. eu ma gandeam ca o unire cu Noua Zeelanda, intru vesnicul spirit de hobbit al poporului roman, nu ar strica 😛 😀

  4. Ce articol urit si nedocumentat!!! in primul rind in Transnistria e armata a 14a
    In al doilea rind, despre unire – eu sunt pentru relatii diplomatice corecte cu Romania, cit dsp unire – crezi ca ne-am dori sa fim o simpla gubernie saraca? Aveti deja Moldova voastra une pute a saracie!

  5. #5

    la noi se cheama judete. gubernii le zice la voi la rusi:))
    de ce e nedocumentat articolul, ca nu s-a apasat 1?

  6. Da am vrut sa mentionez si eu ca e armata 14, si apropo e in Transnistria, care se documenteaza ca autonomie aparte, dar aci e alta problema. Unirea… Unirea… Eu sunt din RM, si ma consider roman. Dar in privinta unirei nici nustiu. Deoarece argumentul lai dat tot tu singur, “Moldova e o ţară săracă. Uber săracă. De ce să ne unim? În ce scop? Ca să avem cui da miliarde, din resursele deja secătuite “, nu vreau sa ma considere mizer ca traiesc in alt colt geografic, si care nu este o diferenta economica majora intre Romania si MD, daca sa vorbim proportional. Asa’ca nu prea inteleg de ce asa tare ii uriti pe acei din RM, care e diferenta morala intre noi?

  7. #7

    eu nu stiu de unde ai dedus tu ca te urasc. eu nuvreau unirea din motive economice, nu ca as ura moldovenii, mai ales ca si eu sunt bucovinean

  8. @ ARHI a scris pe 27 Ianuarie 2010 :
    Sorry la noi nu se spune gubernii. Si pina in 2001 la fel se spunea judete, cei drept cu ciuma comunista s’au transfotmat in raioane.

  9. #9

    Arhi, da’ ratat mai eşti.

    arhi :
    Burebista guverna peste toţi balcanii

    Serios? Asta învaţă rromânii?

  10. Nustiu, citesc mai mult blogurile din Romania, si dese ori intilnesc discriminari urite despre moldoveni. La care ma intreb care e faza? Aici in RM, uneori ma cert cu poponarii rusi, ca sa pun cuvintul pentru cei din Romania. La care ei le spun “Rumini pidari”, dar acei de peste Prut ma urasc, fara nici un argument. Oricum nu e chiar placut cind te scuipa cel pentru care pui cuvintul. Acum nu ma refer la tine, asa in genere.

  11. Sunt sigur că așa au spus și 45% din cetățenii UE în 2005 legat de România. Și atunci nu ne cădea bine, pentru că, spuneam noi, nu era luat în considerare și efortul.

    P.S. Cu cât o țară este mai mare, cu atât mai mare are economia. 😛

  12. @Robintel:
    Cu cit e mai mare tara cu atit e mai mare economie 😀 . Si cu cit e mai mare tara cu atit e mai mare saracia si datoria 😀 . Cine sunt cei mai mari datornici mondiali? SUA, Rusia s.a

  13. Argumentul tău este doar parțial just, la fel ca și al meu. Mai mulți oameni pot produce, evident, mai mult, la fel cum pot, evident, consuma mai mult.

    După părerea mea, istoric vorbind, este injust să spunem că banii sunt un motiv de respingere, întrucât România, așa cum este ea astăzi, bună – rea, este și un merit de-al celor ce au luptat pentru ea, chiar de dincolo de granițele impuse ale țării.

    Majoritatea cetățenilor din RM au rude care au luptat împotriva rușilor, la fel ca și noi. De fapt, vina lor este că nu s-au putu apăra mai bine, după 1990. Fiind puțini, totuși, nu prea aveau ce să facă.

    Eu sunt pro-unire, sincer. Unde bagă la maț 20 de milioane, mai încap încă vreo 3. Și sunt sigur că nu m-ar afecta în mod negativ. De aramata a 14-a mi se fâlfâie de când suntem în NATO, care armată trebuia să plece de acolo încă de-acum 10 ani, deci oficial ea nici nu mai există și n-are nicio valoare la ONU. Bine, nici ONU nu mai are vreo mare valoare.

    • #16

      robintel, tu chiar crezi ca nato se cearta cu rusia pentru noi?:)))

  14. @13.Robintel a scris pe 27 Ianuarie 2010
    Da corcec, armata 14 acolo deja ii de 18 ani, asa’ca deja trebuia sa imbatrineasca acolo mai multi din ei :D.
    Si defapt e corect, cind spui “unde incap 21 inca si inca 3”.

    @Arhi
    In asta e si problema noastra cu Transnistria, ca NATO nu vrea sa se implica in controverse cu Rusia, pentru asa numit un fleac la nivel mondial. Dar care e o tragedie sociala, la nivel national. Asa’ca tare mare ajutor nu cred sa ne dea.

  15. #18

    sunt deja al doilea an în România. Până a veni la studii, fusesem doar o dată şi-atunci în călătorie. Eram un unionist desăvârşit, mă certam cu bunica tot timpul care zicea că românii îi băteau, îi numeau proşti, iar atunci când au venit ruşii, românii le-au luat ce mai aveau prin case şi s-au retras. Pentru mine acestea erau nişte aberaţii, nici nu doream s-o ascult.
    Am venit în România şi m-am confruntat cu o grămadă de probleme. Dacă eşti cea mai bună din grupă, toţi se uită cu ură la tine şi-ţi reproşează că primeşti bani din impozitele părinţilor (bursa de 250 ron nu-mi ajunge decât de vreo 3 cărţi ) şi încă ai tupeul să te dai mare şi tare cu deşteptăciunea ta. Nu toţi. Adevărat. Am întâlnit oameni care ţin foarte mult la basarabeni. Însă unire, credeţi-mă, nu doresc mai mult de 1 % din locuitorii României.
    Nu-mi doresc unire. Nu vreau să mă unesc cu cineva care ne-ar considera apoi o brută. Şi-aşa am fost tot timpul victimile istoriei. M-am săturat. Să depunem efort, să revenim în ţară, să atragem investiţii, să trăiască şi concetăţenii noştri un pic mai bine. Aici nimeni n-are nevoie de patriotismul şi sentimentalismul nostru. Sănătate!

  16. #19

    Oricum si daca s-ar vrea, unirea nu s-ar face peste noapte. Pana sa facem noi unirea, intra RM in UE, si atunci chiar ca nu mai isi mai are rostul, ca oricum granitele vor exista doar formal.

  17. nu cred că se poate discuta cu ușurință despre subiectul acesta. nu sunt naționalist și nici nu militez pentru unire – un proiect căruia oricum i-a trecut vremea – însă dacă era vorba de criterii strict economice, RFG n-avea de ce să se unească cu „desculții” din RDG. în fond, pe criterii strict economice de gdp/capita, nici România nu-i Luxemburg sau Elveția

  18. #21

    avem, nu avem bani, e o chestie care trebuie facuta
    aici nu conteaza criteriile economice, bine a zis camil
    iar cu mafia, stai linistit, avem noi una care ii intrece…, poate ne ajuta aia sa scapama de ea
    bravo Basescu, fara sto’, stie ce vrea, iar de data asta nu mai e pentru voturi

  19. Unire sau NU. Eu pur si simplu sunt pentru asta ca Romanii din Romania sa nu’i discrimineze pe Romanii din RM. As vrea ca intradevar, sa fie o atitudine neta fata de noi. Nu suntem departe unul de celalalt, si faptul ca am fost supusi/impusi rusificarii si vorbim cam stilcit, nu e motiv intemeiat ca sa ne dea peste cap.

  20. #23

    Vorbesti prostii, nu te supara. Te hazardezi in subiecte prea mari…

  21. Daca vorbesti despre bine, pai poate chiar da, m’am abatut putin de la tema. Dar oricum vb ce ne doare :).

  22. Eu unul sustin integrarea Basarabiei in UE. Unirea teritoriala decat cu numele n-ar face nici un bine. O relatie diplomatica normala ar fi mult mai benefica si mai apreciata de cetatenii de rand.

  23. PS: Basarabia pamant romanesc! 😀

  24. #27

    Povestea lui Prikoke (cu tîlc!)

    Si da, are legatura cu articolul 🙂

    www.youtube.com/watch?v=7q3zQIDfryE

  25. eram sigur că vei scrie și despre aceasta. apreciez modul de abordare foarte mult. însă pentru chestii de genul “Chişânău” și “Moldova o țară uber săracă” – nu se iartă. unirea o strigă cei fanatici iar în al doilea rînd ROMINIA nu este cu mult mai avută ca Moldova, aveți sate și mai vai de capul lor decît în Moldova, oameni și mai nenorociți ca aici, la fel o țară care trăiește din remitențele de peste hotare și multe altele!!!

  26. Arhi, puteam sa-ti zic cu acelasi succes in loc de “gubernie” cuvintul “departament” de origine franceza, daca n-ai inteles, era vb dsp o mica ironie

    Apropo Arhi, moldovenii nu sunt rusi, invata istorie, citeodata face bine 😉

  27. apropos, nu armata a 4-a dar a 14-a, și nu prea văd ce are aceasta cu RM. da, este prezentă în transnistria, dar nu este a Moldovei.

  28. #31

    Arhi, sunt si eu interesat, Romania cand a intrat in UE, era un popor care crestea din punct economic ca Fat Frumos? El intr-o zi ca altii intr-un an? Ca nu erati voi in acea mizerie(nu neg faptul ca inca si sunteti) fata de UE cum RM de Romania??? Mda… acum 2 ani ma gandeam la idea unirii mai stiu eu ce, dar acum nici nu vreau sa ma gandesc ca voi trai intr-o “tara” cu oameni ca tine….

  29. 1… nu vad ce-au moldovenii cu unirea lui cuza, ca doar la unirea mica, doar cele trei judete din sud s-au unit. www.didactic.ro/files/19/unirea_principatelor.jpg
    care acum oricum sunt la ucraina, deci nu se pune.

    2… romanii sunt magari ca de obicei. se comporta acum ca si in perioada interbelica. pentru un functionar roman, trimiterea lui in basarabia era asemuita retrogradarii, iar invatatorii ar fi facut orice numai sa nu predea limba romana acolo. vai, si cat au mai jelit cand basarabia a fost luata de rusi…

    3… nu-l mai pomeniti pe burebista, ca de-atunci au trecut 2000 de ani si s-au schimbat multe. nici de romania 1939 n-am fi in stare, cum nu suntem in stare nici pe cea din 2010 s-o civilizam.

    si sa ne unim pt ce.. sa murim de foame impreuna? ca fratii? sa-i amagim? ca avem ceva sa le oferim? nici macar respect si sanse egale nu le putem da sincer…
    dar unirea va veni. cand interese mai presus de noi o vor cere si o vor inlesni. sper sa mai fiu in viata…

  30. #33

    @make, @victoria, @nicu: ba, voi simtiti romaneste numai cind vreti pasaport UE…

    da, armata a 4-a e in transnistria, dar raketii si mafia si toata populatia rusofona care va calaresc si va storc si de singele din tampoane, aia or sa pice in grija administratiei romanesti, la o adica, nu asa?

  31. #34

    pardon: armata a 14-a, nu a 4-a…

  32. #35

    Victoria, dumitru, nu o luati in nume personal. Chiar nu s-a vrut o jignire, eu doar am spus un motiv pentru care nu sunt de acord cu uniunea dintre cele 2 tari. Cat despre istorie, sunt sigur ca stiu mai multa decat tine, ironia asta e profund gratuita, desi nici cea cu armata a 14 a nu e cea mai reusita

  33. #36

    pentru nenea Arhi care nu a mai deschis televizorul demult si se teme de Armata A 14-A cea Horror Porno un singur cuvant (acronim deh): NATO.
    Inchide calculatorul. Iesi in natura.

    • #37

      pentru brutalistu care habar nu are pe ce lume traieste, ii recomand inregistrarile actiunilor soldatilor rusi din georgia. poate se trezeste

  34. Romanika nu mai este de mult un stat independent si suveran, asa ca putem astepta ca RM sa fie halita de Europa si sa devina, in locul nostru, cel mai sarac judet al Europei, un fel de Vaslui…
    Atunci vom avea o Romanika super-dodoloata, cu capitala la Kabul, dupa geografia chiorului! :-)))

  35. arhi, fii pe pace ;). apropos, de ce îl urăști așa de mult pe băsescu?

  36. #41

    Sunt de acord cu Unirea

  37. #42

    Trebuia sa faca si el ceva pentru intoarcerea favorurilor de la algeri 🙂
    nu te ambala prea tare, e tot cacialma, (bine, si ceva bani bagati pe-acolo dar in linii mari e un fas)
    romanului tre sa-i dai ceva de rumegat pentru distragerea atentiei de la realitatea in care se afla.
    N-ar fi rau sa intre si aia in UE, odata intrati va fi kaput cu plocoanele si pomenele de la noi care se pompeaza destul de mult tocmai datorita “fratiei” (desi revers nu exista, si nici nu va fi, poate doar politic ..alegeri :P)
    Pe altceva nici nu se va merge, e mare separatismul, e destul de multi si rusi, sau russian lover.

  38. Lume, nu injurati autorul postului. Omul si’a adus opinia in public, pentru a fi dezbatuta. Dar, nu cu scopul de a fi injurat. Nu sunteti deacord cum fiecare a invatat istoria, aduceti argumente, dar cuvinte de genul ” in tare cu oameni ca tine, sau romanii sunt magari”. Nu cred’ca e cazul, in timp ce nu ati fost injurati personal. Chiar imi este interesant punctul de vedere al ambelor parti, dar nu injuraturile, si discriminarile.

  39. @Catalin
    Da sunt deacord ca, favoruri reciproce nu va putem oferi, in conditiile in care am avut un deficit bugetar de 13 miliarde. Acum incearca si guvernarea noua sa mai puna ceva pe roate, insa cu finantare exterioara. Macar bine ca o primim, ca de alt fel murim de foame aici cu totii.

  40. #45

    Bravo Arhi. Ai dat o palma la un cacat cu articolu asta.

  41. cel mai rromanesc text scris de arhi vreodata.

  42. n.b. fratii bunicului dinspre tata au murit in ardeal la razboiul ’16-’18 asa ca tot ata de scarba imi e de aia carora le put regatenii ca de aia carora le put basarabenii (bunicul dinspre mama e refugiat din fata rusilor)

  43. O fi capabil sa ne uneasca de Marea Britanie ? Mi-ar placea.

  44. “ba, voi simtiti romaneste numai cind vreti pasaport UE… ”
    Eu unul sunt minor, şi n-am nevoie de el. Şi sincer, crezi că atâta lume vrea Unire pentru un paşaport? E ca şi cum aş cere Guvern Mondial ca să plec în Franţa.

  45. Bre, n-am fir de sholdovean tip “sarma” in vine (dupe cunostintele mele :-)) ), dar daca iau cartea de istorie si p-aia de romana si scot moldovenii, mai raman din personalitati nici juma’te!
    E simplu sa faci pe educatul si harnicul cand pe tine te-a calarit austriacul, nu rusul!

  46. vrei @arhi sau nu vrei oricum ne vom transforma toți în robii evreilor, și termenul sărac printre noi va fi unul relativ

  47. #52

    oleg, de parca acum am ragai de bogatie:))

  48. #53

    Da de faptul ca le facem cadou 100 milioane de euro ce ziceti? Deci noi, linge blide coate goale, ne imprumutam de la FMI ca sa platim pensii si salarii. Noh noi astia ne dam barosani si vrem sa la dam bani de infrastructura and stuff. Ca doara noi facuram autostrada turda gilau si ne ajunge… hai se merem si la vecini sa le tragem o autostrada. Calculul meu zice ca basescu n-are voie la al 3-lea mandat (decat de modifiCA COnstitutia). Imi explica cineva cui prodest? Dc dam aceasta pomana post-electorala? Cu voturile lor n-are ce face…

  49. #54

    www.nato.int/cps/en/natolive/nato_countries.htm
    Georgia nu e in lista aia. E PARTENER, ca un coi. Participa dar nu intra.

    • #55

      dap, e ca si cum eu ma duc cu tine la film si cand o iei pe coaja stau si ma uit, pentru ca na, nu esti frate-miu.
      in alta ordine de ide, cine crezi tu ca are tupeu sa declare razboi rusilor pentru ca 1 stat insignifiant a facut nu stiu ce? fii serios, gandeste-te putin inainte de a vorbi

  50. #56

    Article 5

    The Parties agree that an armed attack against one or more of them in Europe or North America shall be considered an attack against them all and consequently they agree that, if such an armed attack occurs, each of them, in exercise of the right of individual or collective self-defence recognised by Article 51 of the Charter of the United Nations, will assist the Party or Parties so attacked by taking forthwith, individually and in concert with the other Parties, such action as it deems necessary, including the use of armed force, to restore and maintain the security of the North Atlantic area.

    Any such armed attack and all measures taken as a result thereof shall immediately be reported to the Security Council. Such measures shall be terminated when the Security Council has taken the measures necessary to restore and maintain international peace and security .

    www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm

    Dar romanii cu blog stiu ei mai bine cum sta treaba. Stau ei asa si se gandesc de nu se mai opresc.

  51. #58

    Lasa nenea ca ma fac mare io din bloguri de stietot din’astia trecuti prin viata ce stiu io… Ia zi-mi cum e cu de fapt NATO instrumentul media al masoneriei iudaice al negrilor din cosmos care vor sa suga rezervele energetice ale Terrei. Da-te in stamba, scoate flacari d-astea. Tot asa, cu aer superior.

  52. “such action as it deems necessary, including the use of armed force, ”

    =))

    este cea mai tare chestie din tot tratatul!!

    “masurile pe care le vor considera necesare, inclusiv forta armata”

    coooorecccttt!!!!!

    si daca ei decid ca masurile necesare sunt… sa nu se bage si sa stea la caldurica acasa??? sa vezi ce-ti tine de caldurica tratatul pe front…

    da, e dragut sa fii in NATO, e dragut sa stii ca, daca te cafteste unul, fratele mai mare POATE sa-i traga aluia o cafteala. dar intre POATE si VREA, e distanta…

  53. @brutalistu- meri talica la cartea de istorie si vezi ca cam la fel scria si la tratatul Ligii Natiunilor, ca cand a fost sa intre Germania in Polonia si Cehia, puterile cele mari, Franta, Anglia & America s-au pisat cu jet pe tratat, ba chiar au aplaudat/incurajat Reichtul sa rada kkturile alea de tarisoare mici, fiindca asa era INTERESUL lor pe moment. ASA am ajuns si noi aliati cu nemtii, dupa ce ne lusera de le-au dat pe Ardealul si Moldova, cand cu pactul Ribetrop-Molotov…
    Tratatele, cum bine scria Neapulaion, sunt facute sa fie incalcate. Daca esti de-ajuns de mare ca sa-ti permiti.
    Naiv e putin scris! :-))

  54. faimosul Articol 5 nu a fost niciodată invocat. aplicarea lui – ad literam – cred că ar depinde foarte mult de „calibrul” țării atacate. atacă Rusia Germania (prin absurd) atunci, da, sar Uncle Sam și-l caftește pe rusnac, cu toate consecințele de rigoare. însă mă îndoiesc că ar risca US of A o confruntare devastatoare pentru un stătuleț ca România. Am fi pagube colaterale – iar justificări s-ar găsi destule. Pacta sunt servanda doar în cărțile de drept cu coperți lucioase.

  55. Ar trebui sa nu mai folosesti wikipedia drept sursa; dauneaza grav credibilitatii.

    “Moldova e o ţară săracă.”
    Ca si cum in Romania gasesti caviar pe garduri, vorba cantecului de la Ca$$a Loco.
    Ma intreb cat or fi cugetat Mihai Viteazul, Cuza, Carol I, Ferdinand la implicatiile economice ale Unirii…

  56. Ce? Unire? Cu cine? Pai daca apucam noi sa vrem unire cu Moldova se ridica si ungurii ca vor alipirea Transilvaniei la Ungaria. Se trezeste iar vreun ungur sa spuna ca ei vor autonomie si alte tampenii. Sa fim seriosi. Si dupa cum ziceai si tu Arhi, suntem prea saraci sa ne permitem o unire. Economia noastra e la pamant. A lor e si mai si.

  57. @mircea- ca cam gasesti covrigi pe garduri, comparativ cu Moldova:

    COUNTRY COMPARISON :: GDP – PER CAPITA (PPP)

    96 Romania $ 11,500 2009 est.
    177 Moldova $ 2,400 2009 est.

  58. @Daniel Orza- gogorita cu “Ungurii ne iau Ardealul” e o imposibilitate; dac-am vrea ca-n 100 de ani Ungaria sa dispara, ar trebui sa le facem cadou Ardealul! :-)))
    Sa adaugi unui stat cu 9 milioane de unguri + 1 milion de minoritari populatia Ardealului adica 1,5 milioane maghiari+secui si 6 milioane de romani iti da ca rezultat STAT MULTINATIONAL:
    10,5 milioane maghiari
    6 milioane romani
    1 milion de tigani+alte minoritati
    Adica romanii- 30% din populatie/parlament/administratie, limba romana, limba oficiala, etc
    Va inchipuiti un parlament maghiar cu 30% romani si 5% tigani!?! :-))))

    Pentru comparatie, daca Moldova de peste Prut s-ar uni cu Romania, chiar daca vorbim de doar 3,4 milioane de locuitori, din care 2,6 milioane moldoveni/romani, ne-am alege cu un plus de 800.000 de minoritari ce ne-ar crea mari probleme, ca sa nu scriu ca, exact ca si in cazul Ungaria/Romania, diferenta de dezvoltare economica, ne-ar trage puternic in jos (uitati-va la diferentele de PIB dintre cele 3 tari).

    Una este istoria, alta este realitatea prezenta!

  59. @mircea: Probabil ca in vremurile alea nu s-au gandit la implicatiile economice. Insa gandeste-te bine daca s-ar ajunge la o posibila unire cum s-ar altera relatiile Romaniei cu Rusia. Pai aia din Rusia numai cand aud ca se vorbeste de unire, mai ca nu se dau cu capul de pereti. Rusii tin de Republica Moldova cu dintii.

  60. #67

    vezi ca analfabet esti tu: “as ura”

  61. #68

    referitor la ce ziceai despre un cititor mai devreme

  62. @ tizul: faptul ca-ti permiti sa platesti rate 10 ani pentru o masina nu te face bogat. In Romania nu poti spune ca intri intr-un magazin si poti sa cumperi ce vrei. Eu cred ca e numai gaura de covrigii aia. Ideea asta cum ca unirea ar fi o povara economica pentru Romania a aparut intr-un cotidian al carui nume nu merita mentionat acum multi ani. Insa si-a facut treaba foarte bine articolul, trebuie sa recunosc. Citeste mai jos.

    @ Daniel Orza: Unirea e inevitabila. Chiar si rusii au recunoscut acest lucru. Nu cred ca tin cu dintii de Republica Moldova. De Transnistria, da. In fine, nu-mi plac scenariile gen vin rusii, da’ noi avem nato cu noi, da’ america nu se baga, da’ ei au bomba nucleara etc. Pierdere de timp.

    Am fost acum aproape un an sa aprind o lumanare pentru persoanele care au murit pe 7 aprilie in RM. Erau ~30 de studenti basarabeni si 10 cetateni romani, 6 erau din Noua Dreapta. Nu simpatizez cu ND. 10 cetateni romani dintr-un oras de 300.000 de locuitori.
    Vine un nene care-si plimba cainele prin zona si ma intreaba: auzi, nu te supara, dar chiar e adevarat ca e asa saracie la voi in RM? Il pun pe om la curent cu salariul mediu din RM, mai vorbim un pic si la sfarsit afla mirat de la mine ca sunt din Romania. Nici macar nu si-a dat seama dupa accent…
    Stiti ca la fel zicea lumea si despre bulgari ca-s mai saraci ca noi?
    Afara de marile orase, Moldova noastra seamana leit cu Republica Moldova. Adica “uber” saracie, vorba gazdei.

  63. Pana la urma se va ajunge oricum la o unire. Asta e clar. Mai ales avand in vedere situatia politica actuala din RM, favorabila unirii. Rusii recunosc lucrul asta. Insa gandeste-te implicatiile pe care le poate avea. Degeaba avem noi nato cu noi sau ue.

  64. Apropo, era pentru Mircea.

  65. #72

    Ok.. Nu vreau sa fiu rau dar pe mine ma uimeste prostia multora din RM… Ei sunt fani loiali lui Baselu’ si chiar au impresia ca tampitul ii poate uni cu Romania… Sau ii poate baga in UE… Ceea ce, in mod normal, e o aberatie mai ales ca pe Baselu’ strainii deabea il baga in seama (iar pentru unire are nevoie de acordul si sprijinul multora).. Iar UE regreta si integrarea Romaniei (de RM nici nu poate fi vorba).. Ahh.. sa nu uitam ce “mana de ajutor” le-a acordat Baselu’ cam acum un an la nevoie (cand iesise lumea in strada in Chisinau).. 😉

    Cat despre unire, nu ma prea intereseaza fiindca nu o sa se intample.. Deci nu are sens sa ma gandesc la asta..

  66. Oameni buni, in primul rand, nici nu se poate pune problema de unire, deoarece Romania a semnat tratatul de la Helsinki in care se stipuleaza faptul ca nicio granita nu se va mai modifica dupa cel de-al doilea razboi mondial (cu cateva exceptii).
    In al doilea rand, aici se vede mentalitatea de rahat a romanului, de tip “De ce sa ma unesc cu saracii aia, da-i incolo de moldoveni imputiti.”
    Stai linistit arhi, in cazul unei uniri, nu vei fi nevoit sa imparti vreun banner cu moldovenii.
    Uite d-asta ii apreciez eu pe sarbi. Ca sunt un neam de luptatori, nu de muieri…

  67. #74

    Cu poporul polonez prieten ne-am unit deja. UE …

  68. #75

    Las-o balta.
    Tu ai mentalitate si sange de tatar, nu ai cum sa intelegi.

  69. Ii recomand putina istorie (lui si la restu clasei politice):

    Bugetul trebuie echilibrat,
    Tezaurul trebuie reaprovizionat,
    Datoria publica trebuie micşorata,
    Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderata şi controlata,
    şi
    Ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat, pentru ca Roma sa nu dea faliment.
    Oamenii trebuie si înveţe din nou sa munceasca în loc sa traiasca pe spinarea statului.
    ( Cicero , anul 55 înainte de Cristos)

  70. o fi moldova o tara saraca dar nici noi nu o ducem prea bine.

  71. @Mircea- ba unul despre care banca a hotarat ca are de ce sa-l jupoaie este evident mai bogat comparativ cu unul pe care nici macar banca nu-l imprumuta!

    Unirea se va face, dar nu cum visam noi, caci Romania, ca stat SUVERAN a disparut de mult, asa cum va dispare si Moldova, dupa intrarea in UE. Cum i-am scris si lui Daniel Orza, ma distreaza ca cineva mai poate crede ca a noastra Constitutie NU e caduca.
    Nu suntem stat suveran!
    Unui stat suveran nu i se impun legile. Suntem un fel de judetul Vaslui al Europei. Orice decizie importanta NU se mai ia in tara sau, daca se ia, trebuie APROBATA de UE.
    Aduceti-va aminte tevatura cu taxa pe masini de anul trecut. S-au futut in cur ai nostri 2 luni, ca-i buna/ ca nu-i buna, ca sunt manarii, ca aia de n-o vor fac manarii…, dupa care a venit coana Europa si-a tipat la noi: “Bai, ce-i acia, sat fara caini? Ia mars la locurile voastre, legea aia nu-i buna; va trimitem noi directivele noilor taxe.” Si ai nostri au zis: “Sar-mana si iertare de obraznicie, nu mai facem!”.

    Moldova VA INTRA in UE, fiindca-i nevoie de resurse si holoangari ieftini, care sa se mai si reproduca, fiindca pe vestici i-au napadit asiaticii, fiindca bancile au nevoie de clienti noi, … Parca Romanika a intrat in UE de competenta ce e?!?
    A intrat fiindca, asa saraci cum suntem si-o sa mai fim muuult timp, contribuim cu mai mult decat primim la bugetul federatiei!
    In primavara, bilantul suna cam asa:
    Romania a primit din fondurile de postaderare 810 milioane de euro si a contribuit cu 1170 milioane de euro la bugetul Comunitatii Europene.
    Beneficiul Romaniei, post-aderare: o pierdere de 360 milioane de euro!!! 😉

  72. #79

    transilvania, stat independeeent >:)

  73. Servus Arhi! Ai atins un subiect care, din pacate, iti poate atrage antipatia unora, mai ales a moldovenilor de peste Prut. E adevarat, sunt saraci dar nici noi nu suntem pricopsiti de bogati si orice ai spune, Prutul este considerat pentru multi romani, o rana dureroasa, ce desparte doua tari surori, vremelnic, o singura tara. Stiu ca daca s-ar face un sondaj in Moldova de este Prut, putini ar fi cei care s-ar uni cu Romania. Motivul? Indoctrinarea lor de peste sapte decenii de catre Muma Rusie, dependenta energetica fata de acestia si uite, chiar si pozitia unor romani care gandesc ca si tine acum.
    Aminteste-ti ce diferente uriase de dezvoltare erau candva intre RFG si RDG si cu toate ca unii cetateni ai RFG considerau ca unirea cu RDG i-ar trage innapoi,si erau impotriva, iata ca azi, Germania este cea mai puternica tara din Europa. In ceea ce priveste industria Moldovei, este reprezentata mai ales prin cea usoara (confectii si textile) si destul de slab, cea extractiva, datorita putinelor resurse ale solului. Mult mai dezvoltata este agricultura, avand soluri preponderent cernoziomice, asemenea Baraganului nostru, existand culturi de cereale si vita de vie. In Romania, dupa revolutie, marile terenuri foarte productive pe vremea mult-hulitelor CAP-uri, au fost faramitate prin atribuirea catre fostii proprietari, terenuri care azi, zac nemuncite, napadite de balarii.
    Moldova, la populatia de patru milioane si ceva cat are, are un procent destul de mare de specialisti in diverse domenii, oameni de cultura, medici, artisti, multi dintre ei, e-adevarat, scoliti in marile universitati de renume rusesti, oameni a caror inteligenta, cu adevarat constitue bogatia tarii.
    Moldovenii, chiar daca unii ii considera asa cu ii considera, sunt niste oameni harnici, inteligenti, cu dorinta de a invata si de a se perfectiona. Da Arhi, EU SUNT PENTRU UNIREA CU MOLDOVA A ROMANIEI, mai ales, si pentru ca unul din bunicii mei a murit pentru eliberarea Chisinaului in ’41 iar doi dintre verii lui, si-au dat un picior si altul o mana si ca ei au fost multi, multi romani.
    Ca au o gramada de alte nationalitati, multi dintre ei rusi? Noi nu avem? Romanii au stiut sa traiasca in intelegere cu nationalitatile din tara, chiar daca de-o parte sau de alta sunt unii care baga batul printre gard. Oricum, in mod sigur, candva, Romania va fi Romania Mare (fara aluzie la partidul cu acelasi nume)!

  74. #81

    Ce-mi “place” mie la oamenii din RM care vin la studii la noi e ca ei devin romani, moldoveni sau rusi dupa cum le convine.

    Acelasi lucru si cu maghiarii din Romania, daca le convine azi sunt romani, maine unguri.

    Tiganii la fel, azi sunt romi si sunt discriminati, maine cand intra la liceu si facultate pe locuri speciale se asteapta sa fie tratati la fel desi ei au ajuns acolo in baza unei discriminari.

  75. Mie nu mi se pare normal ca Romania sa renunte la atatea moldovence faine si calumea.

  76. #83

    despre unire: se face – intr-un fel sau altul – oricum. Fiinte (inca) umane care efemer traiesc pe-acolo or sa fie – pentru ca au dreptul – sa fie cetateni romani, deci au dreptul sa vina sa invete, sa lucreze, sa fu-XXX-a in minunata noastra tara. Ne vor cultiva noua capsunile.
    Vor aduce aici spiritul lor molovinesc (sau moldovan?) aici oricum.
    Chestia asta se intampla oricum cu sau fara unirea formala.
    Diferenta pe care o poate face (sau nu) unirea este trimiterea (sau nu) a democratiei noastre romanesti, cu bune si rele, acolo unde acum de doar armata a n’shpea ruseasca. Si asta se face in primul rand pentru propria protectie a democratiei si mai apoi pentru democratizarea lor.

  77. Groparul rulz!

  78. hai bai arhi ca n-ai inteles nimic…basescu vrea de fapt sa faca un fel de imperiu…incepe cu moldova,apoi ucraina,polonia,pentru ca intr-un final sa absoarba si rusia…

  79. Daca Romania se uneste cu Moldova atunci exista doua posibilitati:

    1. – Banatul isi cere independenta si se declara republica -> razboi civil, pentru ca nu renunta Romania la ciolan asa usor. Mai ales ca cineva trebuie sa-i hraneasca pe noii frati.

    sau, mai realist

    2. – Emigrez unde vad cu ochii si nu ma mai intorc in veci pururi pe plaiuri mioritice.

    Unirea cu Moldova n-ar fi altceva decat sa ne dam cu firma in cap cand deja suntem codasi la toate in UE.

    N-am nimic cu moldovenii de treaba, am si cunoscut cativa, dar la cat au reusit sa-i imbecilizeze rusii pe romani nu pot decat sa-mi imaginez ce volum dezastruos de cretinitate, primitivism si mancatorie se invarte dincolo de Prut.

  80. #87

    Bună Arhi!
    Sunt un cititor vechi al blogului, dar niciodată nu am comentat (şi probabil va mai trece multă apă pe Prut până voi mai comenta din nou). Ţin să precizez că nu sunt moldovean, şi nici nu am rude din Basarabia, asta ca să nu fie loc de nici o interpretare.
    Îmi doresc să cred că ai scris acest articol tocmai pentru a isca o polemică între cititorii tăi, iar acest articol care pare a fi scris de cineva care nu are habar de lumea în care trăieşte (cel puţin din punct de vedere istoric şi geopolitic), fie nu-ţi aparţine şi a ajuns din greşeală pe blog, fie l-ai scris intenţionat pentru a testa reacţiile unora.
    Să compari “poporul polonez prieten” cu basarabenii denotă o necunoaştere crasă a istoriei, dar şi a realităţilor curente, dacă aşa cum afirmi, “hotarele s-au tras, hai să dormim”. Cum explici faptul că o mare parte a populaţiei acelui stat vorbeşte exact limba pe care o vorbeşti şi tu, au aceleaşi obiceiuri şi privesc România ca unica lor şansă de a scăpa din situaţia actuală?
    Unirea teritorială acum nu este o opţiune, unul din motive fiind după cum ai zis şi tu, armata a 14-a din Transnistria. Până nu se va ajunge acolo la o soluţie (inclusiv recunoaşterea internaţională a acelei republici, şi desprinderea de Republica Moldova), este imposibil ca Tiraspolul să devină oraş membru NATO şi UE. Iar să adoptăm o poziţie de forţă, cu pretextul că suntem membri NATO ar reprezenta o dovadă de naivitate pe care nu ne-o vom permite niciodată.
    Unirea de facto nu reprezintă o opţiune, ci o necesitate. Iar faptul că preşedintele României oferă această sumă de bani Basarabiei, nu pentru orice fel de lucrări, ci pentru lucrări de INTERCONECTARE a infrastructurii (a celei feroviare, a transportului de gaze, a celei electrice etc) reprezintă un prim pas. Trebuie avut grijă ca aceste fonduri să fie folosite exact pentru aceste lucrări, şi nu pentru achiziţionarea de maşini pentru Ministerul de Interne de exemplu. Dar asta e alta problemă.
    Ţin să precizez că şi eu sunt poate la fel de dezamăgit de ţara în care trăim, dar, la fel ca tine, tot de pe teritoriul României scriu acum. Despre Băsescu, acelaşi lucru, multe de reproşat… Dar în viaţă trebuie să fii obiectiv, să apreciezi lucrurile pozitive şi să le remediezi pe cele negative. Cât despre basarabeni, parafrazând o replică celebră: “Dacă noi nu îi vrem, alţii îi vor!” Aş vrea să te văd cum îi vei explica articolul de mai sus, unui student basarabean care învaţă în România, este printre primii din anul său, stă într-un cămin de străini (împreună cu popoarele prietene din Africa şi Asia) ale cărui condiţii sunt mult sub cele oferite studenţilor români (nu că acestea ar fi excelente) şi primeşte fabuloasa sumă de 250 de lei pe lună. Şi totuşi, deşi condiţiile oferite nu-l îndreptăţesc, el apreciază oportunitatea oferită de a studia în Ţara Mamă (citatul îi aparţine) şi doreşte mai mult decât orice pentru locurile sale natale un destin comun cu al României, oricare ar fi acesta… Sper să reuşeşti acest lucru într-unul din articolele viitoare. Dacă nu, îţi doresc succes cu alte articole la fel de superficiale care se adresează unui segment de public din care eu nu doresc a mai face parte, dar care din păcate este în creştere în ţara noastră. Până acum, am reuşit să găsesc deseori sub registrul comic în care scriai idei şi concepte cu care mă identificam şi care aveau rolul de îndrepta respectivul segment prin arătarea cu degetul a unor defecte ale acestuia. Sper că nu doreşti, impulsionat de succesul ziarelor de tip Click, Libertatea şi Cancan, să devii unul din ei…
    Alegerea îţi aparţine, eu încă aştept articolul care mă va lămuri ce ai gândit când ai scris rândurile de mai sus.

  81. @ Matei: Banatul e ciolanul (osul, cum ar veni) Romaniei? :))) Deci de aia suntem rupti de foame …

  82. #89

    Articolu de mai sus e o dovada ca nu toti oamenii din tarisoara asta sunt idioti si desprinsi total de realitate

  83. Domnul Traian Basescu ofera un imprumut nerambursabil Republicii Moldova in valoare de 100 mil de euro.Pai na, trebuiau platite intr-un fel si voturile obtinute in Moldova!Sustin parerea lui arhi fata de unirea cu Republica Moldva!

  84. #91

    daca ar fi existat bloguri in 1859 sau in 1918, sigur se gaseau aceleasi vorbe ca si aici. gata! s-au terminat unirile!

  85. #92

    Banatul sa se declare republica la primavara, cand o sa intinda mana spre Capitala dupa inundatii 🙂

  86. 1. Cine se uneşte cu cine şi cine nu se uneşte, nu stabileşte nici România, nici Băsescu, nici RM. Ultimul cuvânt îl au marile puteri şi ele au hotărât că nu ne unim.

    2. Dacă vreţi să ştiţi cât de suveran este statul român, citiţi articolul 148 din Conştituţie, modificată şi revizuită în 2003.

    3. Unirea cu RM ar dăuna economiei româneşti şi ar aduce tulburări sociale.

    4. În curând nu va vor mai conta statele naţionale, pentru că se urmăreşte instaurarea statului unic global, cu guvern, religie şi armată unice.

    5. Băsescu se crede şi el un mic Mihai Viteazul sau Cuza şi a vrut să mulţumească celor care l-au ajutat să ia al doilea mandat, dar dacă continuă aşa îi va supăra puţin pe ruşi, care ne au în vizor de când NATO a spus că nu ne asigură scutul anti-rachetă.

    6. Cea mai mare parte a basarabenilor nu doresc unirea cu România şi îi iubesc mai mult pe ruşi şi cultura lor.

  87. “Cea mai mare parte a basarabenilor nu doresc unirea cu România şi îi iubesc mai mult pe ruşi şi cultura lor.”
    Serios? De unde ştii asta? Că eu sunt basarabean şi n-am văzut nimic di ce spui.

  88. @Nicu Calcea Păi de unde să ştiu, de la basarabeni veniţi în România sau de la români care au rude în Basarabia!

  89. #96

    Nu vad de ce RM ar vrea unire cu Romania.Ca sa ce? sa vina in Bucuresti sa li se spuna ”uite-i pã moldoveniii astia cu limba lor lata”.Nu vad unitate intre romani,d-apoi intre altii si noi.
    RM a fost mai mereu un loc disputat,de altfel este de notorietate ca dupa 1918 in Basarabia se alocau cele mai putine resurse,cea mai proasta forta de munca,in conditiile in care nu era nicio piedica in calea dezvoltarii regiunii apartinand atunci,Romaniei.

  90. #97

    Esti un prost. Si tu, si toti ceilalti care au mentalitatea ta. Nu o sa pierd timp acum sa iti explic de ce.
    Eu mi-as da si viata pentru tara asta. M-as spanzura chiar in momentul asta daca as sti ca asta ar ajuta sa se faca unirea.

  91. #98

    spanzura-te. maine ne unim

  92. ma si uimesc de cate argumente ai avut pentru ideea ta… economice bineînţeles…

    m- am săturat de toate opiniile astea care cred ca simplul fapt de a fi rostite ar si fi intemeiate…

    1. argumetne economice nu ai
    2. ca ai trecut peste toate chestiune identitate, peste tendinta spre unire a romanilor de atatia ani
    3. probabil ai scris postul asta sa provoci reactii

    4. poti provoca reactii si cu chestii scrise mai ok

  93. @tudor Ai uitat să spui pentru care ţară te-ai spânzura şi de care parte a Prutului eşti. Asta ca să înţelegem şi noi ceva, ăştia proştii…

    Sincer acuma, la modul ideal şi mie mi-ar place unirea, dar din păcate nu se mai poate şi nu mai este de actualitate. 🙁

  94. Intrebare practica, daca ne unim cu moldova o sa dispara domeniile md ? 😀

  95. #102

    pot sa adaug si eu o duma?
    daca ne unim cu moldova din tara saraca romania va deveni oficial bananiera/paupera, daca nu cumva este considerata ca fiind bananiera…

  96. Eu cred ca te scalzi in ape foarte tulburi cu postul asta. In primul rand iei o gramada de clisee si le indesi in acelasi loc, faci niste greseli si apoi torni in cap lui Basascu tot maglavaisul asta.
    Cu parere de bine Romanii in general vad Basarabia complet diferit, evident in afara de unele personaje mai egoiste si in special persoane care nu au cu ce se mandri si apeleaza la patriotismul local.
    Am intalnit insa ideea asta replicata pe mai multe bloguri, acestea venind cu ideea ca daca Basescu vrea unire, intr-un fel trebuie atacat acest aspect, ceea ce nu numai ca nu e intelept dar in anumite zone din tara este foarte periculos.
    Eu zic sa nu ne mai dam aere de superiori (ca nu suntem) si sa respectam trecutul tarii asteia.
    Pentru basarabeni, trebuie sa scapati de complexul de inferioritate, in Romania sunteti egali cu orice cetatean roman din punct de vedere moral si etic. Nu plecati urechea la toti frustratii ca nu va ajuta in nici un fel.

    • #104

      cipslim, stii care e injuratura favorita a bucurestenilor? da-te-n pula mea de moldovean. da, moldovenii sunt priviti ca niste paria. nu e cazul sa dam lectii de discriminare atata timp cat nu avem idee ce e aia

  97. aaaa, dar tara nu este reprezentata de bucuresteni din fericire, ultima data cand a fost un presedinte din Bucuresti cand a fost?
    Stiu sentimentul care il provoaca deoarece m-am luptat cu complexul de inferioritate ceva timp dar nu ma mai deranjeaza. Si hai sa fim seriosi, in oras la mine este un sentiment de repulsie in general la accentul unui Bucurestean extrem de pronuntat asa ca e acelasi lucru.
    In Bucuresti mi se explica si mie ce bine era inainte pina au venit toti taranii adusi de Ceausescu… Bla-blauri de astea si nush ce. Nu am avut insa ocazia sa fie folosit acest cuvant cu inteles peiorativ la adresa mea, probabil ar fi escalat intr-o bataie generlizata, recunosc dar cine nu ar face la fel?

  98. cipslim are dreptate, NU am avut nici-un domnitor/ rege/ presedinte/ sef de stat bucurestean, de la formarea statului roman, in 1859, pana azi, in schimb, daca facem o cautare la cartea de istorie,

    Moldovenii ie fruncea! :-)))))

  99. Eu sugerez sa se desprinda Oltenia de Romania si sa faca unirea cu Moldova. Asa ar avea de castigat toata lumea – si Moldova, si Romania, iar pentru olteni n-ar fi mare diferenta, decat ca in sfarsit i-ar privi cineva cu stima si respect (moldovenii).

  100. Fiecare om are capacitatile lui. Nu poate nimeni capitaliza pe faptul ca provine dintr-o anumita regiune. Ca unii sunt batuti foarte bine in cap sau sunt suficient de parsivi sa foloseasca bias-ul local in favoarea lor asta e alta problema, noi ca oameni ganditori si onesti nu trebuie nici sa ne cramponam de chestia asta si nici sa o toleram.