Nevastă-mea e un pescar fanatic. Ea mi-a pus undița în mână pentru prima oară, m-a învățat să trec peste teama de garizi și scârba de a pune mâna pe râme (nu a reușit să mă facă să pun mâna pe viermi), ea m-a învățat cum se face o montură, cum se leagă un cârlig pe gută și cum se privește pluta, ascultând cum cresc pietrele.

Din nefericire, a început să îmi placă și mie, în perioada cât am stat la Constanța și, cum zilele trecute tot am fost la mare, a început să îmi miroasă iarăși a guvide sau chefal, prinși în cârlig și zbătându-se pentru a-și păstra viața efemeră, înainte de a ajunge într-o toaletă, sub formă de dejecție.

Doar că mi-e cam peste mână să mă duc în fiecare săptămână până la Constanța, numai ca să am unde să prind 2-3 kile de guvizi. Așa că m-aș cam duce la o baltă din zonă, să încercăm și la caras, baboi, plătică sau crap.

M-ar interesa o baltă liniștită și nu foarte populată, știți cum e cu noi, vedetele. Să fie undeva pe drumul autostrăzii A2 sau eventual spre Cernica, pentru că sufăr de procrastinare cronico-dubiositară și nu pot merge mult.