Scris de Jerome

Săptămâna trecută am fost plecat din ţară şi, ca întotdeauna, am folosit serviciul de roaming al Orange România al cărui abonat sunt de cca 7 ani.

Poate ar trebui să precizez că, în toţi aceşti 7 ani, nu am avut niciodată întârzieri la plata facturilor, întotdeauna le-am plătit corect şi cu destule zile înainte de termenul limită de plată.
Eram tot în străinatate, când am primit de la Orange, următorul mesaj :

orange-minte

Având în vedere că telefonul mi-este absolut necesar, imediat, evident tot pe roaming-ul meu, am sunat în România la Serviciul Clienţi de la Orange.
După ce am ascultat destulă muzică până s-a eliberat linia, am reuşit să prind o operatoare.

Aceasta, la întrebarea mea, cred justificată, ce este cu acest mesaj şi de ce mi s-ar închide telefonul, mi-a răspuns că din cauza neplăţii ultimei facturi. Evident că i-am spus că sunt cu plăţile la zi şi am rugat-o să verifice. După încă ceva timp de aşteptare, mi-a comunicat că este corect ce i-am spus, facturile sunt toate plătite şi la zi, dar că am un cost pe roaming de 350 de lei şi dacă nu îl achit imediat, a doua zi la orele 17.00, mi se va închide telefonul.

Recunosc că m-am blocat la această informaţie, nu înţelegeam care este problema, doar fusesem de atâtea ori plecat din ţară, vorbisem în roaming şi, la următoare factură, evident că apăruseră şi aceste costuri. Operatoarea mi-a repetat, după ce i-am spus şi dânsei aceste lucruri, că dacă nu plătesc aceşti 350 de lei, a doua zi la orele 17.00, mi se va închide telefonul.

Fiind plecat din ţară şi aşa cum am spus, telefonul era vital pentru mine, am renunţat să insist că normal ar fi ca aceste costuri de roaming să-mi apară pe factura care mie îmi vine pe 20 ale lunii şi i-am transmis că ok, plătesc această sumă dar să-mi trimită pe mail o factura sau măcar un SMS cu suma de plată.

Doamna sau domnişoara respectivă, mi-a spus că nu poate să-mi trimită nici factură, nici SMS, dar dacă nu plătesc, a doua zi mi se va închide telefonul.
Cu toate insistenţele mele că nu este normal să plătesc o sumă de bani pe baza faptului că cineva îmi spune la telefon acest lucru şi că este normal să primesc o înştiinţare oficială, factură sau măcar SMS, nu am reuşit să o conving, dânsa mi-a spus să plătesc pe baza facturii de luna trecută suma de 350 de lei, chiar dacă respectiva factură era de mult achitată şi oricum avea altă sumă sau să intru în contul meu de client şi să virez 350 de lei la Orange România.

După câteva minute, am apelat din nou Serviciul Clienţi, altă operatoare, aceeaşi discuţie, acelaşi rezultat.
Deoarece nici nu se punea problema să rămân fără telefon, am cedat şantajului celor de la Orange şi, seara când am ajuns la hotel, am virat suma de 350 de lei.

DETALII PLATA ONLINE
************************************
Beneficiar: Orange România SA
Număr referinţă tranzacţie: 22050281
Data şi ora: 2014-06-12 23:23:42
Total General: 350,00 RON

A doua zi când am intrat în ţară, pentru că evident, am lăsat totul naibii şi m-am întors, am sunat la Serviciul Clienţi şi am cerut un supervisor pentru a face o reclamaţie.

Operatorul care mi-a preluat apelul vineri la 13.36, Codjea sau Codjea Alexandru, după ce a refuzat să mă transfere la un superior şi după multe insistenţe, a acceptat să verifice el problema şi mi-a comunicat că eu greşesc, că Orange mi-a trimis un mesaj că am de plată suma de 350 de lei pentru roaming şi în nici un caz că să sun la ei sau închidere.

În acel moment chiar că am rămas interzis şi timp de câteva minute eu îi spuneam şi repetam că mesajul a fost cu totul altul, iar el îmi repeta că nu este adevărat, că a verificat şi că el are dreptate. Recunosc că m-au lăsat nervii şi i-am spus că este incalificabil să mintă în asemenea hal şi având în vedere că toate convorbirile sunt automat înregistrate, îi pun în vedere să mă tranfere la un superior.

Domnul Alexandru mi-a spus că este imposibil şi procedura este ca în termen de 24 de ore să fiu contactat. Deoarece am presupus că aşa este regula, bună ziua, atunci aştept.

După o oră, am fost sunat de Nicolae Pătrăşcan, presupun un fel de supervisor de acolo, care mi-a spus că a ascultat înregistrarea convorbirii avute de mine cu respectivul operator şi a început să-mi explice cu contracte, proceduri, trainingul clasic.

L-am întrebat dacă modul în care a procedat Orange România cu acel mesaj este corect şi legal şi mai ales, de ce operatorul m-a minţit în mod repetat în ceea ce priveşte conţinutul mesajului şi l-am rugat să asculte toate cele 4 convorbiri anterioare în care etc, etc.

Domnul mi-a spus că operatorul nu m-a minţit, doar mi-a dat o informaţie eronată datorită unei erori umane.

Pe loc, tupeul şi neobrăzarea celor de la Orange chiar că m-au lăsat fără replică.
În acest moment chiar că nu ştiu ce să mai fac, realmente nu vreau să las treaba aşa, mi se pare absolut mizerabil modul în care am fost tratat de Orange, dar până mă voi decide asupra paşilor viitori, măcar să ştiţi şi voi la ce vă puteţi aştepta din partea Orange România.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.