In școala generală, făcută pe vremea raposatului de urâtă amintire, aveam rusă ca limba principală si engleză secundar. Evident ca nimeni nu învăța rusa, desi, sincer sa fiu, tin minte conjugarile verbului si am ramas cu capacitatea de a citi chirilicele, iar engleza faceam cu diriginta, care, am impresia ca nici nu stia engleza, pentru ca faceam, evident, dirigenție, timp in care ne certa cu spor, iar daca nu ne certa, ne zicea sa citim din carte.

In liceu, venise revolutia, aveam doar engleza. Evident, cu dirigintele. Evident, nu faceam nimic, nu tin minte nici macar o ora in care sa se fi predat ceva. Doar dirigentie, ceartă, chestii clasice.

Evident, am invatat engleză de la primul loc disponibil, si anume Cartoon Network. Ulterior perfecționata la filme.
Dar nu asta e ideea, ci faptul ca, de fapt, in școală, nimeni nu învață engleză, sau, in fine, o limba straina.
Copiii mei cei mari vorbesc engleza fluent. De la ce? De la jucat chestii online. Habar nu aveam, de fapt, cum vorbesc sau ce stiu pana l-am auzit pe fii-miu vorbind online, acum vreo 2 ani, de zici ca era american 100%.
Cea mica vorbește engleza datorită OPOL facut de noi, acasa, de la 8 luni, dar nu e cazul in discuție aici.

Interesant e ca ei fac la școală si germana. Feedbackul e ca femeia aia care le preda germana stie germana cat a uitat bunica si astfel, niciunul din ei nu stie germana la vreun nivel, doat tocesc pentru nota, uita tot instant dupa.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur