Zilele acestea, eMAG Genius a împlinit un an. În câteva zile se împlinește fix un an de când am eMAG Genius, pentru că sunt early adopter și îl am de la început. Știți cum e, o poză face cât 1000 de cuvinte.

Ce poate fi mai simplu de atât? Am economisit 150 de euro în taxe de transport. Și, să ne înțelegem, în anul acesta am locuit o lungă perioadă în Buftea, unde eram la mother of hell, până și easyboxul era departe de mine, așa că mai alegeam să îmi vină cu livrare acasă, în loc de easybox. Adică suma economisită era și mai mare, dacă nu eram leneș. Pentru că asta e, sunt dependent de shopping online și asta se vede.

Dacă ați intrat mai târziu pe net, o să vă explic ce înseamnă acest eMAG Genius. Pentru 99 de lei pe an, ai așa:

– transport gratuit la easybox, indiferent de valoarea comenzii. Am testat, mi-am luat un plic de supă în valoare de 1.29 lei. Am fost, l-am luat de la easybox. Serios, un plic de supă instant.

– retur la 60 de zile, nu la 30 de zile, cum e în mod normal.

– Livrare a doua zi, pentru comenzile plasate până seara târziu, nu știu exact la ce oră.

– Livrare gratis pentru comenzile mai mari sau egale cu 100 de lei care sunt livrate de eMAG.

Aș vrea să vă uitați cu atenție la print screenul de mai jos, ca să înțelegeți că nu fac recomandări din burtă. Am cont, cumpărat de mine, din banii mei strânși cu sudoarea degetelor.

Și îl recomand din inimă, pentru că este exact ce trebuie.