Scris de Mihail
Am citit articolul lui Cetin despre bătaie. Eu nu am fost bătut… am mai luat câte o palmă sau două, dar astea-s nimic. Deși mama a fost mereu încurajată de bătrânele din bloc să mă bată, cât încă mai pot sta pe „latul patului”, ca să mă „facă om”.
Cu toate astea am o poveste cu și despre bătaia asta „ruptă din Rai”. Eram acum vreo 8-9 ani în tramvai la ora în care părinții își iau copiii de la grădi’ și se duc spre casă. La un moment dat se suie o doamnă cu un copil de 5 ani, să zic.
Primul lucru care m-a șocat a fost că băiețelul refuza să urce în tramvai. Când în final a fost suit cu forța, am văzut că era foarte agitat și plângea tare de tot. De obicei, nu bag în seamă chestiil de genul, că am căști pe urechi, dar ele se dovedeau a fi inutile în acest caz.
Pentru că nu se potolea, mama l-a trântit de perete, apoi l-a aruncat pe scaunul din fața mea zici că era un sac de cartofi. Câteodată nu faci așa nici sacul de cartofi, că riști să-l rupi și să împrăștii cartofii pe jos.
În timp ce el urla cu toată ființa lui și se zbătea, mama îl mai lovea din când în când.
„Uite câte îmi faci tu mie. Uite, din cauza ta trebui să spăl pantalonii”.
Și, jap, îi mai dă una. De fapt, zici că avea coregrafie, ca la Dansez pentru Tine. 1 – dat cu capul de perete, 2 – una peste ceafă, 3 – una peste bot. Copilul nu se oprea din plâns. Văzând că ne uităm la ea, l-a tras de pe scaun și l-a dus în mijlocul tramvaiului.
Acolo l-a mai dat de câteva ori cu capul de perete (bine o „ajuta” și tramvaiul care se legăna din când în când) în timp ce-i spunea că i-a distrus viața și că o duce la disperare. Am vrut să mă ridic, să mă duc la ea și să-i „spun” și eu că mă disperă. Sigur, după „modelul” ei.
Dar cum mă ridicam eu, pe lângă mine a trecut o doamnă, pe semne că era educatoare sau psiholog. S-a pus pe vine lângă copil și a început să-l mângâie, copilul părea că se calmează.
Mama, vizibil deranjată că cineva i-a stricat „ploile” s-a repliat rapid:
„Așa-mi face mereu, nu mai pot, urlă zilnic! Nu știu ce să mă mai fac cu el!”
După ce am coborât din tramvai, mă gândeam la unele chestii:
Dacă acel copil s-a potolit când a vorbit doamna aia cu el, poate problema era la mamă?
Sau dacă nu era așa, de ce nu s-a dus cu el la un doctor?
De ce fac unii copii, dacă nu sunt capabili să-i crească, în adevăratul sens al cuvântului. Un copil nu e o jucărie de pluș, nu e un câine aciuat în curte sau la scara blocului…
Un copil necesită timp, răbdare, atenție, dedicare. Unii nu înțeleg chestia asta, pentru că ei merg pe cele două principii românești ale „parentingului tradițional” – „Eu te-am făcut, eu te omor” și ”Bătaia e ruptă din Rai!”. M-am uitat la RAI 1, n-am văzut, poate era pe RAI 2.
Mereu am susținut că prima dată părinții trebuie să se comporte frumos cu copii lor și să îi respecte, apoi să ceară asta de la copii lor. Un copil nu e un animal pe care acolo unde-l pui, acolo stă și face doar ce-i spui. Oricât de „cuminte” ar fi.
Dacă ai un părinte care este abuzator (fizic sau emoțional) sunt șanse mari să ai tendința să fac și tu asta când vei fi la rândul tău părinte. E puterea exemplului. Ți se imprimă în subconștient o stare de fapt, un modus vivendi/operandi.
Sigur, sunt și cazuri în care copii sunt foarte răzgâiați, dar acolo cred că soluția corect este mersul la psiholog/psihiatru. Unele comportamente chiar trebuie corectate, dar nu bătaia este soluția, cel puțin în opinia mea.
Înțeleg că trăim într-o lume în care viața e grea, în care e greu la job, prețurile sunt mari etc. Dar copiii nu trebuie să fie niciodată vinovați pentru problemele personale ale părinților. Nu așa funcționează viața, chiar dacă așa au fost unii educați să creadă.
” (…) nu e un câine aciuat în curte sau la scara blocului…°.
Nu, niciun câine nu trebuie bătut, aciuat sau nu. De altfel, cine bate animalele, își va bate și copilul. E o chestie dovedită și răs-dovedită.
Altfel, sper ca băiețelul să plece la capătul Pământului, când va fi în măsură s-o facă. Și să nu se mai uite la mă-sa nici în poze.
Nici eu nu am fost batut si nici nu a existat violenta in familia extinsa, dar comentariul tau m-a pus pe ganduri putin.
Ma gandeam la rudele mele care aveau caini, bineinteles tinuti in lant toata viata ca doar de aia e caine. Si carora le dadeau de mancare o data pe zi si le umpleau troaca cu apa. Nu interactionau deloc cu animalele alea, nici macar nu aveau nume. Dar daca le atragi atentia incep imediat sa urle ca ei sunt niste stapani foarte buni, ca doar dau de mancare la caine. Efectiv minimul necesar.
Ei, acum am realizat ca fix la fel si-au crescut copiii si nepotii. Zero interactiune cu ei, zero interes fata de ei ca individ. Li s-a dat de mancare, li s-a oferit un adapost si o haina si aia a fost. Niste parinti exceptionali.
@PaulGR, da, exact. Adevărata măsură a unui individ este dată de felul în care se comportă cu aceia care sunt vulnerabili și / sau în puterea lui, fie că vorbim de animale, fie de proprii copii. Nu poți fi bun, cald și sufletist cu unii și indiferent sau monstru cu ceilalți. E ori, ori.
Imi aduce aminte de Azorica, cainele de la tara. Tot asa, tinut in lant la intrare. Cand ii mai dadea drumul, era mare bucurie pe mine. Cand mai aveam mese in familie extinsa, ii dadeam pe ascuns de mancare carne si oase. Altfel, mancarea lui de baza era paine inmuiata in apa.
A murit de la un baston plasat strategic de bunicul meu direct in cap pe motiv ca l-a trezit din somn…ziua.
Si da, bunicul era genul care a batut-o si pe bunica si pe mama si pe frati si surori, dar si pe mine. Ii ascundeam cureaua cand stiam ca urmeaza sa vina sa mi-o dea.
Nu am reușit să înțeleg niciodată acești părinți. În majoritatea cazurilor, copilul e ceva dorit de părinți și conceput pt noi. Noi ne dorim.
Există și situații, în care o sarcină nedorită duce la apariția unui copil. Cu toate astea, nimic nu îți dă dreptul să te comporți ca un stăpân cu sclavi pe plantație.
Tatăl meu este un exemplu de acest gen. Pe la 4-5 ani, tot în autobuz, am început să plâng ca vreau să stau la geam (era în epoca Ceaușescu), la prima stație m-a dat jos, m-a dus în spatele stației, mi-a dat pantalonii jos și m-a bătut până m-am pisat pe mine. M-am pisat pe mine în pat până pe la 17 ani, iar când eram mic doar dacă se uita urat la mine, ma pisam pe mine. Pt adulți era f amuzant.
Am mai luat o bătaie zdravănă pe la 6-7 ani pt ca aveam niște oameni în vizită și se făceau glume, ca între adulți, și m-am băgat ca musca în lapte sa spun ca tata e țăran, pt ca e de la țară (nu mai stiu contextul). După ce au plecat, a fost jale pe curul meu.
O altă bătaie memorabilă a fost când am întârziat de la școală, pt ca am rămas să mă joc fotbal, m-a tuns zero, după ce m-a bătut cu furtunul de la mașina de spălat.
Și altele, și altele.
Când prima mea fiică avea doi ani, nu i-a convenit ceva la fosta mea soacră și a lovit-o peste mâna. În spiritul în care am fost crescut, am luat-o în sufragerie și i-am dat palme la fund, spunându-i să-și ceară scuze. După a patra palmă la fund, când a zis scuze, m-am trezit și mi-am dat seama ca sunt exact tatăl meu. Am plâns și m-am zvârcolit toată noaptea. Inutil, o făcusem rău.
Nu mi-am mai atins copiii de atunci, am ridicat tonul de câteva ori.
Fiica mea cea mare, care acum are buletin, își aduce aminte perfect de situația aceea.
Mizerabil.
Nu am nicio scuză, dar ce scrie în acest articol e adevărat pt mine 100%.
Nu ma vb cu tata de câțiva ani, pt ca încerca să impună educația copiilor mei. Nu i-a lovit, însă m-am răzvrătit.
Nu am nicio concluzie.
Recunosc, am citit de 2 ori ca sa imi dau seama cui i-ai dat palme la fund in sufragerie.
confirm, am jnteles ca ai batut o pe soacra-ta
Eu am sperat ca asta se intamplase 🙁
My bad 🙂
Uneori se mai întâmplă ca palmele date la fund soacrelor sa nu fie bătaie!:)))))
N-am putut să trec de titlu. Guest posturile de cele mai multe ori conțin greșeli gramaticale, dar aici a apărut o ditai virgula aiurea fix în titlu.
Sorry, sper să modifice Cetin, my bad.
Îți dai seama că profesia de grammar-nazi e pe cale de dispariție și peste un timp unii care vor citi comentariul nu vor întelege ce nu e în regula?
Na, că am aflat și reversul medaliei. Sunt părinți care își lasă copii să facă (aproape) tot ce vor ei, ca să nu-i streseze. Se pare că ne ducem dintr-o extremă-n alta.
O variație bucureșteană a „Eu te-am făcut, eu te omor” făurită in tărâmul legendar numit Militari, ar fi:
” ‘Bag cutitu-n tine/voi si ma duc la pușcărie” – repetat de o mama eroina către copiii ei, ca si concluzie suprema la orice bătaie sau discuție.
Ne mai miram de ce avem atât de puțin respect fata de bătrâni?
Eu nu.
Asta cu cuțitul e ori din Ferentari ori din Maramu…
Față de bătrâni și de persoanele cu câmp gravitațional propriu semnificativ. Astea sunt categoriile cele mai vulnerabile când e vorba de o lipsă crasă de respect.
Cred ca in Romania e o epidemie de boli mintale nediagnosticate inspaimantatoare, de traume si probleme netratate, de oameni care fac copii pentru ca trebuie, si care apoi fac asaceva. Copiii iti apasa toate butoanele. Tu ca adult, esti dator sa te tratezi si sa te pregatesti sa nu iti lasi creierul de soparla sa reactioneze cand iti apasa butoanele copilul. Tre’ sa fii capabil, in momentul in care copilul face ca toti dracii, sa identifici felul in care vrea sa reactioneze creierul tau. Sa opresti cuvintele alea rele si gesturile alea inspaimantatoare inainte sa se intample. Iar asta inseamna un nivel de cunoastere de sine si autocontrol, ceea ce e greu in tara lui “merge si asa”.
Cine se bazează pe copii la bătrânețe nu-i merită nici la tinerețe.
Copii se educă prin exemplul personal (aka responsabilitate și disciplină) nu bătaie.
Unii oameni nu isi doresc copii ori nu se dezvolta in ei instinctul matern/patern. Si se trezesc intr o situatie pe care nu si o doresc or s au gandit ca o sa fie altfel etc.
Am auzit multe mame spunand ca si au dorit atat de mult un copil dar cand realitatea a venit si au vazut cat e de munca, nu mai ai timp pt tine etc s au dezumflat imediat.
Altfel noi romanii suntem descreierati ca natie, dramatici in orice reactie sau traire, mai ales generatiile comuniste ori imediat dupa. Apa, paie si bataie.
Daca doar cei care pot sa-si creasca bine copiii ar face copii, atunci ar fi foarte putini copii. Chiar crescuti de parinti care nu sut perfecti, societatea are nevoie de ei, maturatorii de strada sau gunoierii de exemplu sunt forte utilii tutror.
Problema pe care o vad eu e alta. Eu fac efortul sa fac si cresc copii, si nu unul singur, în vremurile de azi care sunt asa cum sunt. De ce, când o sa fiu la pensie, sa traiesc mizerabil pentru ca multi din generatia mea nu au facut efortul asta de a face si creste copii, sau au facut/crescut unul singur ? Consecintele scaderii natalitatii ar trebui sa fie suportate de cei care nu au facut copii sau au facut unul singur. De genul, ai crescut 3 copii, iesi la pensie la 60 de ani, ai crescut 2, iesi la pensie la 63, nu ai facut copii, iesi la pensie la 72 de ani si ai o pensie ca si cum timp de 20 de ani ai fi lucrat cu jumatate de norma.
Gelule, tu esti ma? Avelo bahtalo!
Imi plac la nebunie democratiile astea in care imi dicteaza statul direct sau cu bonus/malus cand s-o bag si cand s-o scot.
Deci tu traiesti mizerabil pentru ca nu vor fi suficienti copii care sa munceasca (#asianproud) cand iesi tu la pensie.
Te-ai intrebat, in sistemul gandit de tine, cine va fi stimulat sa faca copii (indiciu, vezi cu alocatiile copiilor)? Vezi vreo legatura intre faptul ca in tarile unde ai curent electric si curge apa calda oamenii fac 1-2 copii dar in tarile sarace mult mai multi?
Asa este, costagravas, societatea are nevoie de oameni care muncesc, ca sunt maturatori sau gunoieri, nu conteaza. Stii de cine nu are nevoie societatea? De d-astia cu idei cretine si fasciste.
Problema pe care o descrieti exista deja, chiar si au alocatii la nivelul de azi unii fac multi copii. Daca o parte din acesti copii ajung sa faca o munca necalificata e ok pentru societate.
Ce prupun eu nu e sa se dea mai mult, la o adica daca statul ar da foarte multi bani pentru fiecare copil, cam atât cât costa cu tot cu after school si nevoie de locuita mai mare, ar fi nevoie de atâtea miliarde încât ar fi imposibil.
Realist vorbind, cresterea unui copil înseamna bani investiti si timp petrecut. Tu esti de acord ca unul ca tine care a muncit toata viata cu jumatate de norma sa iasa la pensie la aceeasi vârsta si cu fix acceasi pensie ? Stiu ca democratia nu ar permite usor adoptarea a ceea ce propun eu. Dar la fel de adevarat e ca azi statul ia 7 piei de pe tinerii care muncesc pentru ca oamenii în vârsta au ajuns sa detina majoritatea electorala. Inclusiv în Europa de Vest. Tocmai pentru ca s-au facut din ce în ce mai putini copii.
@costagavras: si zici ca ai facut multi copii pe care o ii educi? 🙁
Sunt ultimul din neamul meu.
Era să fiu primul care a omorât pe vreunul din neamul său dar s a dovedit că undeva există un spiriduș care a zis “bă raidere, las o n pla mea că îl omori dacă i fuți una, ia te și du te și pișă te pe mormântul lui într-o zi”.
Taica meu. Bunicul din partea mamei. Mama. Restul au fost relativ de treabă, sper să nu se uite nasol la mine când o să mi conduc motorul prin grădina botanică. Sau ce plm de grădină e în ceruri.
Well, să mi bag plua daca știu unde s îngropați, I mean pe taică miu l am însoțit la groapă fiindcă m au cooptat niște neamuri pe capul cărora murise da’ am uitat unde dracu’ e groapa în cimitirul de la Hațeg.
Nu cred că i greu să găsesc mormântul dar nu cred că merită să mi țin pișatul până ajung acolo.
Idem pentru restul.
Încă n am pleznit pe nimeni care și educă copiii cu corecție fizică dar există riscul s o fac la un moment dat.
Și să mi bag pla, mă tem c o să mi placă să fac asta.
Chiar așa nasol a fost?!
Din ce am citit pe aici cred că o parte din genele/calitățile tale meritau transmise.
“nu pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită” zise cineva la adresa lui Nero.
Si cainele meu a venit cu chestii mostenite de la parinti 😉 Pe restul le a invatat de la mine. Si nu s tac`su.
In afara de asta, am definit doar o parte din familie 😉
M-am pierdut la “ma uitam cum isi batea aia copilul si noroc ca a intervenit o femeie”.
Cam cate statii te-ai uitat?
test