Una din cele mai grele provocari, ca părinte de 3 copii de 11 ani, 8 ani si 11 luni, este sa iti adaptezi parentingul in functie de nevoile fiecaruia, nevoi complet diferite, paliere evolutionale complet diferite.
Dar cel mai greu de trecut este acea framantare continua, Sunt un tata bun, fac ce trebuie pentru ca puii mei sa creasca bine si frumos si, cu ajutorul meu, sa ajunga niste adulti echilibrati, linistiti, fara traumele copilariei mele, fara bataie, fara urlete?

Am crezut ca o sa scap de stresul asta, odata ce cresc copiii cei mari. Se pare ca nu o sa scap niciodata. Încerc să mă învăț cu grija și teama continuă și să sper că o să rezist mai mult timp, să pot să am grijă de ei și să îi iubesc.

Pentru că, după aceea, neant.