Dragii moșului, știu că ați suspinat de doru-mi în năframele parfumate, precum niște dejanere ce-și plâng herculele plecat la luptă cu leul din Nemeea. Așa că am făcut totul ca să puteți s-mi citiți slovele suave și să îmi vedeți pozele ireproșabile.
Pentru moment, sunt plecat eroic în anuala misiune numită tester de vacanță. Anul acesta, cu ajutorul substanțial și neprecupețit al celor de la Christian Tour, care au făcut totul ca eu să pot pleca în 2 zile din România, deși nici măcar pașapoarte la copii nu aveam.
Dar, cu eforturi glorioase, am reușit și, chiar în aceste momente, testez eroic, doar pentru voi, insula Zakynthos și hotelul Galaxy Beah. De Zakynthos sigur ați auzit, e insula aia unde vin broștele țestoase gigant, caretas pe numele lor, să își depună ouăle în nisip. De ce să zic, pe nisip nu am văzut nici un broscoi, dar am văzut unul în apă, în timp ce mă dădeam cu șalupa, moment în care am făcut puțin pe mine. Pentru că broscuțele alea erau cam cât jumătate din șalupa mea.
După aceea am aflat că au minim 250 de kilouri și că nu sunt chiar micuțe. Desigur, fi-mea își dorește deja neapărat o broasscă țestoasă. Dacă mai trăiește Cizmă, o să îi cumpăr.
Ieri am fost, după cum am zis, într-o călătorie cu o șalupă închiriată de pe mal de la un nene palicar, cu 40 euro ora. IEFTIN. 2 ore 70 euro. 6 ore 120 euro!! La mamaia primeai de banii ăia un scuipinol între dinți. Am făcut câteva poze, dar, din păcate, a fost prea frumos ca să ne aducem aminte să face așa ceva în mod constant.
Mâine plecăm să facem plajă la Nabagio, unde este dumnezeu pe pământ. Dacă nu uit, vă fac și niște poze. La aceeași calitate superioară.
NOU
Arhi, cum adica ” Dacă mai trăiește Cizmă, o să îi cumpăr. ” ? :))
Ai lasat-o acasa singura sa il ingrijeasca pe Cizma ?
NOU
Dani,
nu mai trebuie articol cu poze, au aparut destule intre timp:-))
NOU
Vad 🙂 Tocmai ce cautam pe facebook o poza cu un peisaj mai rasarit si vine Arhi cu o suta si.
NOU
Sa-ti fie de bine, coane. Sa te distrezi si sa faci cat mai multe poze. Si nu-ti face griji de bobocii astia nemultumiti care misuna pe-aici. Arhiblogul e pe maini bune.
NOU
Foarte frumos, distractie placuta in continuare 🙂
P.S: Nenicule, ce barba ai :)))
NOU
mi se pare mie sau shalupa aia seamana cu o dacie?
NOU
omugri,
ai ramas cu sechele de la povestirile anterioare? :-))
NOU
si ala plinutz ce-o conduce sper sa n-aiba probleme cu colonu, desi pare predispus 🙂
NOU
Zi-mi, vremea cum e? eu maine vin spre insulaaaaa.Abia astept!
NOU
superb
NOU
Se remarca frumusetea locurilor, apele albastre, plaja aia superba din ultimele poze… si efortul lui Arhi sa suga burtica 🙂 macar la pozele stand up :))
NOU
care burtica???:)))))
NOU
mai bine puneai un video de 1 min. decat 100 poze :p
NOU
pozasi cu un cartof de generatie noua?
NOU
Arhi
Cat timp ai fost plecat la piscotareala, sa stii ca totul a fost absolut ok.
Au fost vreo 2-3 elevi de-ai tai care au prestat cu supunere si au bagat articole pe blog.
Dar a fost ceva straniu.
La tine pe blog, in dreapta sus, e un loc unde sunt niste numere in continua modificare.
De cand esti plecat, numerele alea devin tot mai mari
Nu stiu ce o fi ?
Acum ca ai bagat din nou un articol (traiascaaa) si vreo enspe mii de poze identice, numerele alea au inceput sa scada si sa revina la normal.
In asteptem neaparat poza asta :
www.google.ro/search?q=zakynthos&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=XHK4Ualq6q7hBIaNgNAH&ved=0CAcQ_AUoAQ&biw=1280&bih=685
Iti explica zoso ce si cum 🙂
Distractie placuta in continuare
NOU
ai grija sa nu-ti musti limba, ca o sa mori ca cleopatra
NOU
:))
Daca mai stati cateva zile si intr-o zi vrei sa faci o pauza de plaja, mergeti si vizitati pesterile din Kefalonia.
Pe bune ca merita !
NOU
Jerome,
la cifre ma uitam si eu tot timpul sa vad cum merge blogul lui Arhi de cand a plecat.
Si da, am observat si eu ce zici tu. Se vede chiar si din aeroportul din Budapesta…la propriu vorbesc :-))
NOU
Jerome,
nu-mi trimiti si tu un text, ca sa bag pe blog?
Ai zis ca-ti place la nebunie turismul. Ia baga si tu cu un text…
NOU
Nu ma risc.
Eu sunt bun la critica 🙂
Dar o sa ma mai gandesc, multumesc de propunere.
NOU
Am eu doua. Ti le donez:D
NOU
Pana la 14 ani copiii n-au nevoie de pasapoarte, se trec pe cele ale parintilor.
NOU
Copiii nu mai pot fi trecuti pe pasapoartele parintilor. Din decembrie 2008 copiii sub 14 ani sunt obligati sa aiba propriul pasaport, dupa varsta de 14 ani pot calatori cu buletinul ( UE )
NOU
poate in mintea ta. o sa ii explic fie-mii, care e la al 3 lea pasaport, ca a gresit grav
NOU
Ai stat la un hotel care se cheama Beah? :)))
Mai pune poze cu stanca aia si cu tine pe salupa, sunt ataaat de misto 😛
NOU
nu trebuia se la faci reclama mascata la christian tour, nu de alta dar sunt praf si pulbere
Paşaportul simplu temporar se elibereazã cetãţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege şi nu se aflã în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a cãlãtori în strãinãtate, în termen de cel mult 3 zile lucrãtoare,
NOU
Ionel
Intotdeauna intr-un grup apar probleme, fie cu partenerul extern, fie cu ghidul, fie cu mai stiu eu ce.
Eu niciodata dupa ’90 nu am fost cu o agentie si am facut 51 de tari, iar catelul meu a facut 10.
Asta deoarece imi place sa-mi organizez singur excursiile.
Dar parintii mi i-am trimis prin agentii, de vreo 3 ori cu Christian Tour.
A fost ok.
O agentie o folosesti fie cand vrei sa se ocupe altcineva de organizare, etc, fie cand e vorba de un charter.
In ceea ce priveste agentiile, anul trecut au fost probleme imense pe relatia Turcia (oameni blocati in aeroport), Bulgaria, Grecia, agentia romana nu virase banii.
Nu zic ca Christian Tour sunt mama si tata turismului, insa i-am preferat cand mi-am trimis parintii in excursie.
Am postat asta deoarece sunt pasionat(ultrapasionat) de turism si urmaresc atent fenomenul.
NOU
ionel, nu e reclama mascata in nici un fel. e reclama pe bune. 150 de oameni au venit impreuna cu mine si sunt foarte multumiti. dar iti multumim pentru parerea avizata si in turism, pasapoarte si restul.
NOU
reclama mascata: LOOOOL
NOU
Eu azi i-am facut fetei noastre pasaport in 2 ore. La 10 am depus actele la 12 am fost si am ridicat pasaportul temporar.
PS: Eu prefer sa plec cu Tui Travel Center (Eurolines).
NOU
darcand e duminica, ce faci?
NOU
@Arhi: “ajutorul substantial….” a fost barter ?:D Nu de alta dar sunt interesat de asa ceva…..
Nabagio=Navagio 😀
NOU
Daca ai nevoie de un ghid pentru minunatul Zakynthos, vezi aici:
www.logout.ro/zakynthos-multe-paradisuri-gasite-si-unul-pierdut-5462.html
NOU
@ionel. Nu sunt praf si pulbere daca stii cat si ce sa cumperi de la ei. Eu am fost multumit de christian tour.
NOU
Hai ca m-am incalzit 🙂
Daca nu mergeti in Kefalonia (mare pacat), macar Korakonisi sa faceti.
E un loc absolut superb si mai putin vizitat.
Cel mai bine, inchiriaza intr-o zi masina si faceti turul insulei.
Drumurile chiar daca, sau poate tocmai de aia, sunt pline de curbe, sunt extraordinare si privelistea e superba.
NOU
Baga mare. Apa albastra, salupa, soare, mancare buna, 150 de bloggerite… ce mai vrei?
NOU
A spus 150 de OAMENI – vezi articolul Bloguri feminine daca vrei clarificarea notiunilor :)))
NOU
@Petra
Ti-am citit blogul si ti-am remarcat deja obiectivitatea
I-am dat linkul si sotiei.
Poate asa realizeaza ca iaurturile, salatele nu sunt de incredere si ca tot gratarul e recomandat (cel putin pentru mine)
NOU
Jerome, iar baconul e secretul longevitatii, sa nu uitam! :)))
NOU
Married me !
NOU
Petra, stiu eu ce metehne poarta omul. Si oricum e cu famelia. Si chiar daca nu era cu famelia, stiu si ce parere are despre bloggerite 🙂
NOU
recomandare pentru testoasa.
om care s-a chinuit sa creasca vreo 5 pui pana mi-a venit oarecum mintea la cap. si chinuit la mod profi, nu o galeata si uitat de ele cu zilele.
nu cumpara pui. de aia de care gasesti in petshop.
mor subit. fara simptome. ii lasi seara ok,dumineata plutesc.
daca ai “noroc” si prind aiurea o boala tembela dar vizibila, nici un veterinar nu face nimic. “nu ai ce face, oricum moare.”
in momentul de fata eu am 2 perechi, ambele la ai mei in curte, una pregatita sa fie mutata la iaz anul viitor :). (unele tinere de 3 ani, celalte de 8-9 ani).
cum le-am luat si au trait ? le-am luat cand aveau 2 ani.
de la varsta aia nu mai se imbolnavesc random, nu mai mor subit din cauze necunoscute, si chiar poti sa le tratezi. de la unguent pentru boli de ochi, pana la antibiotice si injectii pentru raceli la plamani. tinandu-le afara, s-au imbolnavit de cate ori, dar au recuperat rapid.
NOU
Nu uita sa zici si ce urat le pute apa. Caci el va trebui sa o schimbe. Am avut o broasca testoasa la liceu. De fiecare data cand era randul nostru sa-i schimbam apa ma tineam de nas! Mai bine ia o broasca normala sau una de uscat!
NOU
le pute apa cand sunt mici si tre sa le dai predominant carne. dupa cativa ani, tre sa le treci la o dieta vegetala. si normal, sa schimbi apa dupa 2 mese (la 4 zile).
si cand le schimbi apa (daca le tii in casa) tre sa le freci bine bine cu o periuta pe carapace si sa le dai cu ulei cu vitamina a.
cum le tin eu in curte, au un bazin micut facut, imprejmuit, scot/schimb apa de acolo fiecare weekend (cu o pompa de piscina.). nu pute. si nici nu a putit vreodata.
NOU
Ce Grecia ma,adica tara noastra nu-ti mai place? Ai dreacu voi cu blogurile voastre v-ati smecherit toti ma !Auzi la el,se duce la mare in Grecia ! Ptiu ! Acri ! Acri !
NOU
Apropo,
Imi permit sa-ti dau un sfat.
Intr-o seara, preferabil ultima seara inainte de plecare, inchiriaza o barca si mergi cu sotia sa vedeti apusul de pe mare.
Pe langa ca e foarte frumos, iti asigura si minim 2-3 luni de liniste acasa.
NOU
nu dau animalele astea barci decat pana la 16…:)))
NOU
Mda, asa e.
Atunci foloseste metoda din studentime.
Iei o patura de la hotel, o sticla de vin (nu bere!) si faceti noaptea o baie in mare.
E mai complicat, insa 6 luni o sa fii The King of the Kings
NOU
Ti se pare ca Arhi e sub papuc, asa in general ? 🙂
NOU
Dani
Dragostea e ceva unic.
www.youtube.com/watch?v=I9WBjosKTO8
NOU
@Arhi
citeste asta, poate tu esti mai special
Fiecare copil sub 14 ani care călătoreşte peste hotare trebuie să aibă paşaport individual şi nu mai poate fi inclus în paşaportul părinţilor, ca până acum. Aceasta este una dintre noutăţile aduse de Ordonanţa de Urgenţă nr. 207 din 4 decembrie 2008, care modifică Legea nr. 248/2005. Cea de-a doua schimbare se referă la cetăţenii români care doresc să obţină un nou paşaport. Aceştia trebuie să depună cererile personal, atât în ţară
NOU
ionel, eu vorbeam cu alexandru. esti putin confuz, sau de ce crezi ca aveam nevoie de pasapoarte la copii?
NOU
@Arhi
scuze, am citit gresit
NOU
no problemo
NOU
Bine ai revenit Adonisule !!!
si sa nu ne mai parasesti asa…
NOU
Poza cu Arhi si fetele
i.imgur.com/IJPAwEJ.jpg
NOU
Nu e el.
Arhi statea de vorba cu alti doi prieteni.
t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTVrMteX7obqg3eJAfj5v8eKd0nmmz7I1ybJPhRWuylGqfwSSR4Kw
NOU
Toate ca toate dar Cizma ce face?
NOU
daca nu a murit, face bine. daca a murit, banuiesc ca nu ii pasa…
NOU
Cetin,
at least one pussy is missing you at home…
NOU
pussy are si blog ?
NOU
Mini-vacanta placuta 🙂
NOU
8 zile e vacanta:))
NOU
Ce bine o fi p-acolo… in Bucuresti tuna, fulgera si ploua in draci… M-a mancat in MSdos sa ascult si melodia asta www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=sbYSrzgCnK0#! intr-o asa atmosfera nu prea am cum sa nu devin emo :))
NOU
Daca cumva a murit Cizma, da si tu vestea peste vreo saptamana doua sau zi ca l-a calcat masina ca e cam aiurea cum l-ai lasat. Desi nu cred ca o sa pateasca ceva…
NOU
pozele astea de calitate deosebită se vede de la o poştă că-s făcute de Doamna. Pe care o felicit pe această cale că a preluat iniţiativa!
NOU
Sigur asta nu-i guest post by piticu?
NOU
oameni rai…
NOU
Bwaahahaha, asta vroiam să zic și eu. Aș mai adăuga, Arhi, că poți lejer să te prezinți la anul la românii au talent cu un DSLR și Scarlett Johanson și să arăți lumii întregi cum nu reușești să scoți un cadru decent :))
NOU
frumooosss 🙂 saptamana urmatoare ajung si eu acolo 😀
PS: ai plecat cu masina ? cat ai facut de la iesirea din tara pana pe insula ?
NOU
charter
NOU
Da poza 113 nu a vazut-o nimeni?!! Nu pot sa cred ca nu e nici un comentariu! Ala din poza e Arhi?
NOU
Ce poza 113 visezi Tetelule? Pe cine incerci tu sa prostesti acilea? 😉
NOU
Nu stiu Cizma ce face dar eu mor de ciuda!
NOU
In blugi la mare? Why?…
NOU
Daca timpul imi permite am sa-mi fac si eu concediul in Zakynthos.