Contul meu
Sunt unele lucruri pe care le urăsc din inimă și consider că nimeni nu ar trebui să le facă.
Să cânt în cor, ca niște vaci răgușite, la mulți ani, cuiva, indiferent cine ar fi. Mi se pare un obicei de o super penibilitate, nimeni nu știe să când, nimeni nu știe exact versurile, dacă or exista niște versuri standard, dacă mai e și vreo babetă prin zonă sigur va încerca niște triluri de soprano, în timp ce lumea se va uita în gol.
Și mai penibil mi se pare să mi se cânte la mulți ani, indiferent care ar fi ocazia. Senzația aia de penibilitate prelungită, în care toți behăie acolo eroic, neștiind unde să se oprească, să zică și partea cu Costel să trăiască laaaaaa muuuuulți aaaaaani sau nu, dacă o zic, de câte ori trebuie să o repete, după aia mai vine ceva sau nu, toți așteptând ca sărbătoritul să dea din mâîini și să îi oprească din chin.
Întâlnirile cu oameni pe care îi cunoști, îi numești amici, dar nu prea ai multe lucruri în comun. Salut, ce faci, ce mult mă bucur că te văd. Și cam aici mi se termină repertoriul. Adică da, chiar mă bucur că îl văd pe om, sau pe oamă, dar ce naiba să îi zic mai departe? Dintotdeauna small talkul ăsta m-a ucis în relațiile interumane. Habar nu am ce se vorbește în mod normal la asemenea întâlniri, de aia și când merg la conferințe, tot singur stau la masă și mă uit pe pereți, ce dracu să vorbesc cu oamenii ăia?
Aceasta este motivul pentru care nu dau telefoane sau mesaje de politețe. Oamenii la care țin cu adevărat sunt cu mine tot timpul, whatsapp, telegram, signal, SMS, facebook message, iMessages, peste tot sunt ca și cum ar fi cu mine, nici nu consider că trebuie să ne salutăm când vorbim, dacă deja mă ai în agendă, înseamnă că sunt la dispoziția ta tot timpul. Dacă ai o problemă, mă cauți, dacă am o problemă, te caut. Altfel, dacă nu ești femeie și nu flirtăm, de ce ne-am da mesaje tip Șiiii, tu ce mai faci? Bine, ce să fac, tu? Biiine și eu.
Nu e nimic rău în asta, nu înseamnă că gata, nu te mai iubesc, dragă doamne, ci nu am mare brânză de spus nimănui.
Blestemul introvertiților.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
My spirit animal ❤️
Io am altă chestie care mă enervează: când mă întâlnesc pe stradă sau în magazin cu cineva din tinerețe, gen fost coleg de liceu sau cineva cu care nu am mai vorbit oricum de mulți ani de zile, și ăla zice “ar trebui să ne vedem la o bere, să mai povestim”. Nu Vlăduț, nu ar trebui, dacă nu am făcut-o până acum n-o s-o facem nici în continuare. Dacă aveam ceva interesant de împărțit, găseam deja o modalitate să o facem. Nu mai fi politicos degeaba, Vlăduț.
NOU
noroc ca majoritatea colegilor de liceu era formata din cocalari si nu m a interesar sa avem.legaturi si dupa
NOU
“ Nu Vlăduț, nu ar trebui, dacă nu am făcut-o până acum n-o s-o facem nici în continuare. Dacă aveam ceva interesant de împărțit, găseam deja o modalitate să o facem. Nu mai fi politicos degeaba, Vlăduț.”
Chiar o sa incerc sa aplic asta ca tare curios sunt de reactii
In rest, articolul, chiar mi-a mers la suflet.
NOU
@ Ovi – Zice si el de complezenta , nici el nu vrea sa va vedeti la bere 🙂
Da – ar fi putut sa nu zica – dar probabil ca n-ati fi zis nici unul nimic… si ar fi fost probabil mai penibil… 😀
NOU
Feeling is mutual.
NOU
Pe mine nu ma deranjeaza din motivele astea, nu vad care e problema sa te mai vezi la o bere ca pe vremuri. Daca n-ai mai vazut persoana de 10 ani fiindca nu sunteti apropiati, nu inseamna ca nu o suporti si ca e o neplacere sa depanati niste amintiri / vedeti ce mai face fiecare.
Mie nu-mi place fiindca in 90% din cazuri e doar de complezenta, adica nu te mai si cauta sa beti berea aia, sau se scuza daca dai tu un semn. Dar, na inteleg, ca nimeni nu stie ce sa spuna, asa ca baga vrajeala asta standard.
NOU
De acord cu @nm. bradu. Oamenii mai zic asta si de complezenta, mai ales ca unii zic “ar trebui sa ne vedem si sa povestim” dar nici nu iti cer numarul de telefon, sau ceva :))))
Nu am conturi de social media, deci habar n-am ce s-a ales de fostii colegi de clasa/ facultate.
Am acelasi numar de telefon, din clasa a 10a. Nu m-a cautat nimeni pana azi.Anul asta ar trebui sa fie reuniunea de 10 ani, de la terminarea liceului. Asa de tare imi pasa, ca mi-am amintit scriind comentariul asta :)). Nu ca as avea cum sa stiu daca se tine, dar nici ca imi pasa.
Anul trecut m-am apucat sa sterg numere inutile de telefon si multe erau ale fostilor colegi de clasa/ facultate. Dar m-am intrebat daca vreau sa-i sun vreodata si mi-am dat seama ca daca nu mi-a pasat pana acum, nu o sa imi pese nici de acum inainte.
In telefonul personal am ramas doar cu 33 de contacte.
NOU
Stai sa vezi ce frumos e cand te suna Gigel/Gigica cu care erai in clasa in generala ca a aflat ce faci si are subit nevoie de tine (sunt doctor si telefoanele astea se dau in principiu din 2 motive: sa fie consultatia moca sau sa fie azi la ora x, desi nu sunt locuri… de porc; daca e ceva urgent sau grav, n-am refuzat niciodata, de regula imi dau seama la telefon cam cat de urgent e), sau a vazut anuntul de recrutare din firma ta si subit si-a adus aminte ca existi si ca, daca tot ati fost colegi acum tz ani, nu il angajezi pe el?!? Cand tu stii clar ce loaza era… mie imi ajunge interactiunea sociala de care am bafta la servici, in timpul liber ma vad doar cu familia. Vb aia, realizezi cat de introvertit esti cand vine pandemia si viata ta nu se schimba prea mult…
NOU
Să nu uităm la cântatul cu La mulți ani de ăla care, când aproape se termină calvarul, simte nevoia să bage un ”taram tam tam tam ȘI !”
NOU
Si alta dataa, si alta dataaaaa…
NOU
:)):)) sa nu profit de magicul si unicul moment cand pot urla cat pot de tare: LMA???? :)):)) neah, m au dat afara de la cor in secunda -1, cineva tre sa plateasca :)).
NOU
Cel mai penibil e când nu mai știi exact cine e ăla, de unde-l cunoști, cum îl cheamă, și nici el nu știe exact de unde să te ia. Era un băiat, nu știu cine era. Dar ne cunoșteam, asta e sigur. Ne-am recunoscut, îl știam de undeva, mă știa de undeva, și la un moment dat ne întâlneam prin cartier gen săptămânal aproape, salut, salut, ce mai faci, bine, tu, tot bine, hai că o iau încolo, ne mai vedem, salut, hai baftă, nimic precis, nu foloseam nume, fără întrebări ce mai face cutare, că nu știam ce cunoștințe aveam în comun, a fost destul de penibil și a tinut o perioadă, la un moment dat nu l-am mai văzut. Nici acum nu știu cine era, sunt convins că nici el. Probabil vreun fost coleg… Și cu cât durează mai mult cu atât devine mai penibil să-i zici uite moșule, nu știu cine ești, nu mai țin minte de unde te cunosc, cum te cheamă? Așa că mimezi un zâmbet, dai din cap și-ți vezi de treabă.
NOU
Eu am patit o chestie, m-a oprit o tipa pe strada, imi era cunoscuta dar nu stiam de unde sa o iau. Super entuziasmata, m-a salutat, pupat, imbratisat (pre-pandemie), m-a intrebat despre sot, copil (cu prenume despre ambii, deci clar nu era o confuzie). Dupa care mi-a povestit absolut tot ce se intamplase in viata ei in ultimul deceniu (including un divort, doua pierderi de sarcina, mutat in trei tari diferite), de toate pentru toti.
Si eu in tot timpul asta nu reuseam sa-mi amintesc cine e, dar ne-am despartit cu promisiuni ca o sa ne scriem email si o sa iesim la o bere. Dupa vreo saptamana, timp in care mi-a stat ca un cui pe creier, mi-am si amintit cine era tipa, era una care iesise pt scurta vreme (cateva saptamani) cu un bun prieten de-al nostru. O intalnisem de 2, maxim 3 ori, in urma cu mai bine de 15 ani. M-a impresionat ce memorie avea, sa-si aminteasca dupa atata timp cine suntem, cum ne cheama….
NOU
E bine ca tu crezi ca-si amintea… dosarul era proaspat deschis! 😉
NOU
La partea cu La Multi Ani subscriu din toata inima. Si eu ma simt penibil sa cant in cor La Multi Ani sau sa mi se cante. As prefera sa nu.
Cam la fel si cu intalnirile cu fostii colegi. Am fost la intalnirea de 20 de ani cu colegii de liceu si a fost frumos. Am fost la scoala si diriginta ne-a strigat catalogul, etc. Problema e ca ei s-au hotarat sa ne intalnim dupa aceea in fiecare an. Am fost inca o data si nu m-am mai dus. Oamenii aia nu-mi spun nimic (marea majoritate), sunt niste straini pe care i-am cunoscut candva si care incerca sa uite ca imbatranesc, si trag tare cu “forever young” si alte prostii. Poate ei se simt bine, dar mie mi se pare penibil sa te dai forever young la 50 de ani. Chestie de gust.
NOU
#amin
NOU
Urasc intalnirile cu fostii colegi de liceu. Am fost in 2019 la aia de 20 de ani. Au venit niste persoane la mine, pe care nici nu mai stiam cum le cheama si ma tot intrebau: “Si, ce-ai mai facut?”
No, aseaza-te bine si ai rabdare sa-ti povestesc tot ce am facut in ultimii 20 de ani! WTF?
La aia de 30 de ani, daca mai traiesc pana atunci, sigur nu mai merg.
NOU
Eu n-am mers nici la ala de 10 ani. Am vrut sa merg la reuniunea de gimnaziu, dar s-au defecat pe ei pana cand n-au mai facut nimic.
Aia cu care am vrut sa tin o oarecare legatura (si colegi, si cadre didactice), am tinut. Macar la nivel minim.
Pe aceeasi tema, aia care vor sa afle ce au facut ailalti intre timp, sa compare, sa judece, sa invidieze, etc. ii pot stalkui pe ceilalti prin social media, nu mai e nevoie sa organizeze un eveniment pentru care multi trebuie sa calatoreasca, eventual sa aiba unde dormi pentru a sta de vorba cateva ore cu niste oameni cu care au in comun clasa enspea ef, acum doua-trei vieti.
NOU
nici eu. de fapt, nici macar nu stiu daca s-a facut asa ceva.
NOU
Nu știu, eu m-am întâlnit cu colegele în fiecare an 🙂
NOU
La mine au fost faine intalnirile cu colegii de liceu. Dar eu am crescut intr-un oras mic, am fost colega cu aproximativ aceeasi oameni, nu foarte multi, de la gradinita pana am terminat liceul. Plus ca am tinut legatura si in timpul facultatii si chiar dupa, ca nah, cam asa e cand ai crescut intr-un oras mic, socializezi intr-un grup restrans de oameni si te atasezi de ei.
NOU
Astea-s chestii de bun simt, nici nu trebuie explicate.
NOU
Plusez cu:
– aia care fac pam-pam-pam pampampampam descrescator pe “la multi ani”-ul ala tinut lung
– aia care, dupa ce se termina cantecul cu “la multi ani” se apuca IMEDIAT SI NEGRESIT sa cante SI “la multi ani cu sanatate”
– aia care, incepand cu al doilea vers de la “la multi ani cu sanatate” considera de cuviinta sa se “desprinda” in vocea a doua sau a treia
– aia care se desprind in vocea a doua SI a treia: (jos) “zi-le se-niii-ne” (sus) “si fe-ri-ciiiire”
– un vechi mp3 cu la multi ani lautaresc, care, dupa ce canta ce trebuie, incepea c-o sarba “traiaca miresica, traiasca, traiasca, traiasca si minerii, tra-iaaaa-scaaa” (nu mai stiu ce era in loc de mineri, poate soacra sau nasa, dar cu siguranta nu bietul ginerica)
Cand vreau sa ma recuplez la cunostinte cu care simt ca mi se-nmoaie relatia, le mai bag cate-un meme si/ sau cantec. Mai ales carantina asta e ca o mina de aur. Din recomandarile didesti:
– “Ce mai faci, mai traiesti? Daaa? Ce tare! Dar rudele tale mai traiesc?”
– “Sper ca te tii safe and healthy”
– “Cum te descurci, ai racit, mai ai serviciu/ casa/ n-ai divortat inca?”
– “Iti trimit aceasta pisica/ manea/ FFN ca sa te tina tare in aceste vremuri in care trebuie sa te tii tare”
– “Mi-am dat seama ca n-am mai vorbit de acum 5 ani, dar carantina asta mi-a amintit ca nu vreau sa pierd oamenii valorosi din #oviatamea #valoareamea”
– “Am vazut/ auzit filmul/ piesa/ icshamsteru’ cutare si mi-am amintit de tine, cum o mai duci?”
– “Trebuie neaparat sa ne iesim la un suc cand s-o termina carantina” (ceea ce e cam tot aia cu “hai sa iesim intr-o seara”, apoi trec alti 7 ani fara sa va mai salutati nici macar pe net)
NOU
Am ras la aia cu icshamsteru’ 😀
Nu m-am gandit sa bag o stramba din asta pe la vreo fosta, sa vad cum percuteaza…
Dar mi-e ca se prinde gresit si ma trezesc cu ele la usa…
NOU
Articolul asta parca a fost scris de cineva apropiat mie.
Chiar azi stateam prin sedinte fara sa am ce sa zic, ma simt mereu penibil, nu stiu de ce ma mai cheama lumea in sedinte. In afara de starea vremii pur si simplu nu am ce sa zic (si asta pt ca ma intreaba toti cum e vremea pe la BV).
Cred ca atunci cand ma voi intalni cu tine, Cetin, o sa avem o discutie tare faina (si nu de alta, dar nu as sti ce sa te intreb: cum merge blogul, ce ai mai scris? 🙂 ):
Eu: Salut, esti Cetin?
Cetin: Salut, da.
Eu: bine 🙂
NOU
and that will be the most fullfilling
NOU
Citeam la un moment dat ca cea mai mare frica in US era considerata frica de ridicol, urmata de cea de moarte.
Ma uit la comentarii si vad “urasc cand….”.
Probabil e mai comod sa spui ca urasti cand de fapt e anxietate generata de situatia respectiva. Nu stiu daca realizati dar atunci cand cineva canta lma e de fapt o chestie misto, e ceva pozitiv dar da, e nasol sa realizezi ca esti in centrul atentiei.
La un om normal, gen copil, e pura bucurie un astfel de moment, adultii il transforma si il contorsioneaza in cap pana iese ceva ciudat.
NOU
da, ne dam seama ca e anxietate. foarte bine.
NOU
Anxietatea este antivirusul meu personal, iubesc anxietatea..
NOU
pricinosi
NOU
Eu, ca Melania….
bit.ly/37EXF7c
NOU
Mie imi plac mesajele alea pe FB, salut ce mai faci, iti mai amintesti de mine, vorbind de ex de un coleg din generala de acum 1000 de ani. Block direct pai ce e aici mai nene, concurs cum se ne facem de kkt daca nu ne mai ajuta memoria sau ce?
NOU
Sal, cf? 🙂
NOU
Tot dansul mirilor la nunta a fost ruinat de faptul ca, deși am rugat-o pe tanti de la microfon sa nu ne ia la întrebări sau sa ne pună sa vorbim în public, înainte sa intram, deja timorați și fără vreo coregrafie sau ceva pregătit, a întins microfonul spre noi cu o întrebare din aia penibila de genul cine dansează mai bine sau ceva, nici nu mai țin minte ca am șters amintirea aia. Nici nu țin minte dacă am răspuns vreunul ceva sau ce am zis, dar wtfhskakskhdhsjs.
NOU
Eu nu stiu cum o sa fie cu dansul mirilor, pentru ca al meu nu are nici cea mai mica inclinatie catre dans. Nici cand reusesc sa il fac sa ia parte, macar la niste stretching, nu stie sa se coordoneze nici la o banala craceala. Sper sa nu facem nunta prea curand. Sau prea mare :)))
Aceeasi problema a avut si vara-mea la nunta, barbac’su e la fel de papagal cand vine vorba de dansat, efectiv a avut un batz in cur, se balanganea de pe un picior pe altul :))))
NOU
Nu toți bărbații știu să danseze dar toate femeile trebuie neapărat să aibă dansul mirilor, altfel nu e nunta nuntă…chiar nu știu de ce nu se numește dansul miresei!
NOU
Acum niște ani (între 5 și 10) eram în autogară cu părinții, ne duceam acasă (mă rog, la ei acasă 🙂 ). tot acolo aștepta și o fostă colegă de liceu (la momentul ăla erau 15-10 ani de la terminarea liceului), una cu care nici pe vremea liceului, când ne vedeam zilnic nu aveam mare lucru (spre deloc) ce vorbi.
și o recunoaște maică-mea. maică-mea are o memoria a fețelor, cu nume corect asociate absolut fenomenală (de la foști colegi, colegi ai propriilor copii, actori, cine vreți voi). și începe să mă frece la melodie în șoaptă. s-o salut p-aia, să mai schimbăm impresii, d-astea. chestie care nu mă interesa absolut, dar absolut deloc. mai interesant mi s-ar fi părut să mă duc pe jos 200 km până acasă decât s-o întreb p-aia ce-a mai făcut în ultimii x ani. am încercat să-i explic maică-mi că nu mă interesează și că nici pe vremea liceului nu prea aveam subiecte comune de discutat cu aia, nu percuta și pace.
cel mai probabil aia ne auzea, dar cum nici ea n-a schițat vreun gest, am continuat să mă fac că plouă după ce am reușit s-o opresc pe maică-mea.
dar zău că nu prea reușesc să-mi amintesc un moment mai penibil în viață.
ca chestie, aveam multe senzații asemănătoare cu tine, dar nu le clasificam ”eu sunt introvert” până să citesc la tine și la alții. eu le băgam la ”am pitici pe creieri, iar ăia care se ocupă de ”nu deranja oamenii” se numără cam în câteva corpuri de armată, categoria SUA, Rusia, nu Andora, Luxembourg”. 🙂
NOU
Maica-ta zici ca e mamaie. Efectiv imi baga pe gat toate rudele, sau toate vecinele cu care am copilarit “da’ du-te domne si da si tu buna ziua, mai vezi ce mai fac, ce esti asa rautacioasa, ca doar v-ati jucat cand erati mici!”.
Si incearca sa explici unei persoane de 78 de ani, ca nu te intereseaza, la modul ce mai sincer, despre ce fac altii si despre viata lor si ca daca ai avut ceva in comun la un moment dat cu cineva, nu e musai sa ramaneti bot in bot forever. Pfuaaaiii, ofensiva totala, se opareste ca naiba: “da’ pai internetul asta va face niste salbatici, nu va mai pasa de familie, de prieteni!! sunteti toti reci!!”.
Yep. O las in pace :)))))
NOU
Citat -> “da’ pai internetul asta va face niste salbatici” – nu stiu daca nu are dreptate.
Ia uite ce scriu unii: steverosephd.com/is-social-media-making-us-less-social/
Ia uite ce scriu altii: www.health.harvard.edu/blog/is-a-steady-diet-of-social-media-unhealthy-2018122115600
Evident ca nuantele-s multiple cum bine este evidentiat cel putin in cel de-al doilea link.
NOU
Mi-ai adus aminte de episodul din South Park in care li s-a taiat netu’ in toata America (the internet is gone) nu mai stiu exact numele episodului dar era pe YT.
NOU
@Jupaneasa, de obicei maică-mea e foarte ok la capitolul ăsta. Nici măcar ea nu e în vizite și cafeluțe cu neamurile/vecinele/cunoștințele, etc și nu bate la cap pe alții, nici chiar în vremuri ne-pandemice. . Când mă duc acasă, dacă n-aș ieși la chioșc/piață, n-aș ieși din curte.
Doar că ori uneori are vreo fază d-asta (de fapt e singura pe care mi-o amintesc), fie are un pitic pe creier care-i spune că dacă doi oameni care se cunosc oarecum se întâlnesc într-un mediu netru/străin, ei trebuie musai să socializeze.
Ca idee, pe mine internetul m-a făcut mai puțin sălbatică pt că mi-a oferit oportunitatea de a “cunoaște” foarte mulți oameni și dintre ăia, oameni cu care am chestii în comun. Oameni pe care n-aș fi avut cum să-i cunosc of-line sau nu aș fi avut posibilitatea să constat că avem chestii în comun. De asemenea, mi-a oferit posibilitatea de a restrânge interacțiunea la subiectele comune.
Of-line n-aș fi avut răbdare să cern atâta omenire și atâta interacțiune.
NOU
Și, ce mai zici, ce mai faci?
Nu ne-am mai auzit de mult 🙂
NOU
Gura lumii zice c-ar vinde o masina…
NOU
Eu am ajuns intr-o faza bunicica de mizantropie in care urasc cu pasiune zilele de nastere, nuntile, botezurile , taierile de moț, inmormantarile si alte cacaturi de astea sociale. Pur si simplu sint nevoia sa imi petrec timpul liber doar cu familia mea ( sotie , copil) si cu hobbyurile mele.
NOU
Dar si mai penibil a fost să văd in stația de autobuz un copilaș de 30-35 de ani cu mămica lui care îl imboldea să meargă să vorbească cu fata.
NOU
hahaha, mai e si idiotul ala omniprezent care completeaza intotdeauna cantecul cu “param pam pam pam” :))