Când eram în școala generală, una din marile mele probleme era că uitamîn ce an suntem, după ce se schimba anul. Mai precis, de fiecare dată când scriam în ce an suntem, uitam că am trecut în anul următor și scriam anul ce trecuse. Nu râdeți, pe vremea când noi construiam activ socialismul, la fiecare lecție trebuia să scrii frumos, în dreapta sus în ce an ești, în stânga clasa și dedesubt elevul, iar pe mijloc titlul lecției. Desigur, greșeam 1983 cu 1982, corectam cu stiloul, pentru că noi eram obligați să scriem cu stilouri, nu cu pixul ca burghejii, luam eventual și o palmă acasă pentru că mâzgălisem foaia, chestii de astea.

Partea tristă e că, în anul de grație 2021, uit mereu că, de fapt, nu mai suntem în 2020. Absolut tot timpul am impresia că suntem în 2020. Din cauza pandemiei vieții și a faptului că am pierdut un an din viață închiși ca la pușcărie, unii dintre noi, creierul meu refuză să creadă că a trecut acest an îngrozitor peste noi și nu îl acceptă.

Știați că anul 2000 a fost acum 21 de ani, nu acum 10 ani și că cei născuți după ce Jenifer Lopez cânta Waiting for the night au, la rândul lor, copii?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.