Azi dimineaţă stăteam calm în maşină, aşteptând să o duc pe ea prin oraş. Normal, pe Pantelimon e aglomeraţie în spume la ora aia, iar să dai cu spatele ca să ieşi în stradă e crimă şi pedeapsă.

Cum stăteam noi, deodată auzim BAAAANG în spatele nostru. Un tip cu o dacie verde pupase în cur un taxi. Foarte tare, am zis în gândul meu, ne iese cu plin înainte, la câtă carne tocmai şi-a luat ăla, deci o să ne meargă bine.

Când colo, ăla cu dacia verde se dă jos din maşină şi ce îi oferă ca explicaţie taximetristului?

– Eram atent la ţăranul ăsta de Constanţa să nu intre în mine când dădea cu spatele şi în încercarea de a-l evita, a trebuit să intru în taxi.

A se reţine că eu stăteam pe loc.

Deci, uite-aşa, sunt ţăran cu număr de Constanţa.

Concluzia? Trebuie să schimb urgent numerele la maşină, că altfel încep să bat retarzi pe străzile capitalei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.