Nu știu dacă ați mai observat, dar totul, în românia, de la stat, trecând prin corporații și terminând cu ultimul om, totul se face doar de fațadă, doar să se vadă că a fost făcut, nu există nici cea mai mică urmă de intenție în a face ceva bine, în realitate.
În mod normal, chestiile astea nu sunt frapante decât atunci când, cu adevărat, ai vea nevoie de ele să fie aplicate, dar realizezi că sunt făcute de mântuială și totul e doar o mocirlă identică.
Să luăm cazul aeroportului Otopeni.
La plecări au fost scoase afară, în parcare, toate persoanele și ai voie să intri doar când se dă drumul la checkin la avionul tău. Urlă un parazit mic de ăia cu megafonul numele companiei aeriene, tu te duci la el, de curiozitate, să vezi de ce urlă ăla, el te întreabă unde mergi și îți zice pe care poartă să intri în aeroport.
Dar, până acolo, nu mai e responsabilitatea aeroportului. Parcarea trebuie să scoată bani, că nu degeaba a devalizat Tiberiu Urdăreanu tot ce a putut, nu? Așa că intri în parcare, apeși cu mâna butonul, iei jetonul vieții, îl bagi prin buzunare, șanse de covid, maxim, că doar nu stă să dezinfecteze cineva aia. La plecare, la aparatul de plată, bagi jetonul, atingi butoane, fix cum trebuie, 6 lei sunt 6 lei, statul român nu pierde atâția bani doar pentru că tu, cetățene, poți să te îmbolnăvești.
La sosiri este și mai bine. Adică în afară de o pipiță care anunță la stație că aeroportul Otopeni se preocupă masiv de bunăstarea populației, nu există niciun fel de măsură de protecție, în afară de nelipsitul termometru, care a fost, probabil, o mare șpagă. Nu ai culoare separate de intrare ieșire, lumea circulă peste tot care cum îi vine, agățați frumos de balustrada aia de la sosiri, cu mască, fără mască, băi, nimic, nicio regulă impusă, nimic. La fel, aceeași ghidușie cu aparatele de taaxat, care preiau și împart germeni în toate direcțiile, pentru că 6 lei sunt 6 lei. Ah, da, și 500 de lei sunt 500, dacă pierzi jegul ăla de jeton.
Același lucru îl vezi peste tot, oriunde te-ai duce. Paznici cărora li s fâlfâie dacă oamenii au sau nu au mască, lipsa unor căi separate de intrare-ieșire, cum e la Kaufland, unde îți ia temperatura în timp ce, peste tine dau oamenii care vor să iasă, pentru că nu au altundeva pe unde, totul într-o mare durere de pix, aia e, trebuie să le facem, dar de fapt nu ne prea interesează.
NOU
Ştii vorba aia – ca să vezi cum este cu adevărat o persoană, dă-i puţina putere !
Odată cu relaxările au apărut şi cei care profită de orice ocazie să nu poarte mască şi să mai şi semnalizeze.
Ieri am fost la un eveniment, o mică petrecere de final de clasa a VIII-a a fiică-mii. Un banchet, cum s-ar zice. Din cauza situaţiei actuale, au fost doar cei din clasa ei, aşadar ceva restrâns. Încă de la intrarea in zona organizată am observat un fapt curios, care însă nu a ieşit din trend – ABSOLUT NICIUNUL DINTRE COPII ŞI NICI DINTRE PĂRINŢI NU PURTA MASCĂ. Eu eram singurul ciudat care a purat mască tot timpul, fiică-mea cu excepţia momentelor când s-au făcut poze şi jumatatea mea mai bună. O rupere de orice, transmisa inclusiv la copii. A, mască mai purtau barmanii şi ospătarii. Digeiul nu. Copii câte 8 la masă. Am discutat cu organizatorul şi am reuşit să suplimentăm mesele şi să mai aerisim “aranjamentul”. Bine, organizatorul (o ea) – o şmenăreasă care şi-a tras banii şi practic ne-a obligat să participăm la eveniment, că “banii nu se dau înapoi” iar cine nu poate veni – ura şi la gară. Nu am avut nici timp şi nici chef să ma cert cu ea pe tema asta.
Să revenim la obiect – purtatul măştii. Oricum nu sunt recunoscut pentru socializarea cu alţi părinţi, practic nu ma intereseaza discuţiile posibile cu aceştia (singura dată când m-am “băgat în seamă'”cu o mamă a început să mă sune la ora 22 – 22:30 să “stăm de vobă”, aşa că ajuns pe bleclist şi nici că am mai vorbit cu ea când ne întâlneam pe la şedinţe).
Şi acum, cum spuneam, distanţare plua. Eu la 1-2 metri, le făceam cu mâna, vreo doi nesimţiţi cu tupeu de nesimţiţi au venit intenţionat cu mâna întinsă. Li se citea în priviri. Am dat mâna cu ei şi m-am sters pe măini cu şerveţele antibacteriene, ca Monk, aşa ! Ştiu ca nu au mare efect, covid-ul nu e bacterie, dar aşa, de impresie 🙂 Zâmbeau cretin şi întrebau că ce, mi-e frică de Covid ? Le-am raspuns ca doar prost să fii să nu te gândeşti la asta – mi i-am făcut “prieteni” pe viaţă. Mi se rupe. Cât am auzit din discuţiile dintre ei, predilecte erau subiectele că e covid da’ nu chiar aşa, mafia din achiziţii, arafat care a cumpărat 4 elicoptere prin achiziţie directă … Mască, botniţă, etc, ei nu pot fi obligaţi – pe scurt, nişte cretini.
NOU
De ce n-ai plecat la primul semn ca era un loc populat de idioti? Solutia e simpla: observi ca sunt idioti, pleci in plm, nu ai cum si nu o sa reusesti sa schimbi mentalitatile celor 30+. Te-ai format idiot, idiot ramai.
NOU
Nici tu nu esti departe de a fi cretin, care este logica sa mergi la un banchet cand stii ca nici un invitat nu va respecta vre-o norma de bun simt.Adica practic te-ai dus singur in gura lupului pentru ca deh asa se cuvine.
NOU
@venom: Comentariul matale se aplica 100% la toata Romania + plecatul de tot! 🙂
Si omul n-a plecat pt ca nu vroia sa-i faca o zi amara fetii.
NOU
DanC, ai perfecta dreptate. Şi zău ca postul era mai lung dar nu înţeleg de ce nu s-a postat şi ultima parte. Eu am plecet cam după 15 minute, a ramas doar soţia – cu cât mai puţină lume cu atât mai bine. Cine nu are copii în ani finali acum nu are cum sa înţeleagă.
Şi ca să fiu şi în asentimentul altora, ma simt ca un idiot şi când ma duc în Kaufland şi îmi suflă în ceafă toţi nepurtătorii de mască, şi în aeroport unde purtatul maştii este eveniment şi poate să piuie scannerul că nu interesează pe nimeni, şi în general cam peste tot.
NOU
Pe mine m-a apucat nitel depresia de la povestea asta, da’ nu de covid.
La banchetul de clasa a 8-a acum se merge in cadru organizat cu parintii de mana? Hri-stoa-se….
Nu-mi place s-o bag pe-aia cu “pe vremea mea”, dar ” pe vremea mea se mergea in disco maxim cu diriga, care se facea ca nu vede orice inafara de coma alcoolica.
Asta cand nu dadeam noi oricum “bairam” pe sest in parc cu Garrone si Tanita cumparate de al mai curajos si impartite timid o sticla la 12 oameni… Construieste caracter.
Pai cum dracu’ sa afli daca e adevarat ce-a scris aia in oracol sau sa speri la o mameleala cinstita si-o mana pe fund dac’o ai pe mamica la ancora, pusa acolo de cart.
De-aia invata astia mici ca dragostea-i ca pe Pornhub.
Ca daca e mami acolo planton nu mai tii o fata de mana la 12-14 ani sa simti cum creste pulsul si transpira palmele si ajungi sa interactionezi in adolescenta cu femeia crezand ca orice zboara face deepthroat.
Obiceiuri barbare….
NOU
Iti dai seama cat se face parcarea daca cumpara aia un automat de bilete cu banda magnetica si cu recunoasterea numarului de la masina? Deci mai bine nu, lasati mai pe vintage asa cum e acum ca e mai bio!
NOU
parcarea aia e cea mai mare japcă, ultima oară am crezut că pot băga monede de 50 de bani și am auzit un zbang metalic înăuntru – nu era nimic acolo..
acele automate sunt arhaice și complet neintuitive și lente și făcute special pentru a încurca oamenii. sistemele de plată sunt făcute în bătaie de joc.
un alt exemplu – am asistat de mai multe ori și intervenit pentru abuz la străini pe expresul 783 care erau bullied de controlori pentru că nu validaseră 2 călătorii pe mizeriile alea de validatoare. imagine – vii într-o țară, te întâmpină mizeria, vezi că nu există tren, iei cu chiu cu vai o cartelă de 2 călătorii la autobuz și o validezi (cine înțelege instrucțiunile alambicate că trebuie pentru a 2a călătorie să apeși butonul 2) și iei și amendă după aia..
NOU
@Flat porcariile alea de aparate nici nu recunosc cartelele cum trebuie. Trebuie sa insisti de cateva ori ca sa se bifeze cum trebuie sa nu ai vreo surpriza in caz de control. Iar asta cu amenda la straini e cea mai mare mizerie in conditiile in care asta e o tara foarte neprietenoasa cu turistii. Rar gasesti ceva instructiuni macar in engleza.
NOU
zici ca io ca strain nu imi iau amenda in alte tari daca nu stiu cum se face?
NOU
Ba de vina nu is ei ca is prosti. De vina suntem noi ca am ramas.
NOU
Aeroportul ala este cea mai mare mizerie dar nu spun nimic nou. Mai interesant este ca mafia din acel aeroport este foarte asemanatoare cu combinatiile Politie/Interlopi care in sfarsit mai apar si prin presa.
Da, interlopii conduc politia. Si interlopii conduc si aeroportul ala, de la servicii la partea comerciala. Sunt toti rude si brigazi pe acolo si umbla vorba ca se baga fake-uri la greu printre produsele alea mai scumpe ca in majoritatea aeroporturilor. Fata de oras sau online cred ca nu mai are rost sa vorbim.
Alta chestie interesanta este ca existau niste dosare pe la anumite institutii legate de cine cum vinde acolo, cine cum a pus mana pe servicii doar ca sa mai sifoneze niste bani dar in mod miraculos nu a mai aparut nimic.
Pentru ca mafia USL, in ciuda a ceea ce credeti, este tot mai puternica. Dosarul 10 august, DNA-ul padurilor semi-sabotat asta asa, doar din ultimele zile.
Ma gandesc ca la un moment dat ii strangem putin pe un stadion, la o vorba.
NOU
Pe romani nu-i atinge Covidu’… da-i trage curentu’ ceva de speriat. Ciudata natie.
NOU
Mare vorba ai spus!
NOU
otita acuta!
sau semipareza placuta!
NOU
Da, la noi totul se face doar ca sa fie ceva facut, iar daca e si rost de luat bani, si mai bine. Pe scurt: ma programez la o chestie obligatorie la dinti – lucrare de doi ani. Totul ok, nu putem vineri , veniti sambata. Asta era ieri, azi mesaj: sa luati si 65 de lei [ ca si cum e mai normal sa ai cateva sute de euro pentru o interventie, da na – sa nu ai aia 65 de RON! ], ca se face testare rapida din deget daca aveti covidele. Pai zic, testarea aia e pentru anticorpi, e sa zicem asa- ok, dupa mimim 1 saptamana sau 2 de la infectare. Asta e, mai vreti sau nu lucrarea? ca sa stim ce facem cu locul dv. Cort intins in fata clinicii, etc. Asa? Ajuta cuiva testelul asta ? Am intrebat daca e valabil la vama, sa dovedesc ca nu am covide. A, nu e valabil nicaieri, stati linistit. la 65 de lei vrei matale sa fie valabil? Da va dam certificat ca ati facut testul, stati linistit.
NOU
Daca ar fi un concurs mondial de mediocritate , nepasare si smecherie groasa , noi ca neam in anul 2020, am castiga detasat aurul olimpic..
NOU
Cine sunt io să te contrazic că neamul din care te tragi tu este mediocru, nepăsător şi jmecher.
NOU
doar inca un conational?!
NOU
In Romania primeaza cardeala(vrajeala). E mai important ce vezi la TV decat ce vezi cu ochii tai pe strada. Romania sufera de sindromul “cotcodaceala de dupa ou”(termen inventat acum). In Romania majoritatea prostilor umbla cu nasul pe sus. In Romania esti prost daca esti sincer si deschis. Si ar mai fi cateva …