Citind comentariile de la filmul cu Ilie Năstase agresând o ziaristă, nu pot decât să remarc că traian băsescu nu e degeaba preşedintele rromâniei. Dimpotrivă, dacă ar mai avea voie să candideze, ar ieşi din nou preşedinte fără să se agite. Pentru că băsescu e croit după chipul şi asemănarea celor care l-au votat.

Toţi plini de agresivitate, de ură `a dreacu ziaristă, s-a dus la el, care e celebru, merita şi un şut în gură`. Serios?


Ilie Năstase e persoană publică, plătită din bani publici, fost candidat la o demnitate publică. Reprezintă UN INTERES PUBLIC. Ilie Năstase poate fi filmat şi în chiloţi în casă, ESTE DE INTERES PUBLIC. Dacă aveţi nelămuriri, întrebaţi-i pe cei de la revistele de profil, cum ar fi Star, sau Can Can sau Click. Oamenii acţionează fix în cadrul legal. Habar nu aveţi de lege, dar vă daţi cu părerea, cam cum aţi crede voi că e în realitate sau ce găsiţi pe google LOL.

Revenind la `a dracului ziaristă`, e de remarcat veninul multora împotriva ziariştilor, iarăşi o urmă a lecţiilor lui taica băsescu. Toţi moguli, toţi aserviţi, Patriciu, Vântu, alea. Nu există ziarist bun, în afară de cei de la B1TV. Şi cam atât.

Bă, voi sunteţi bătuţi în cap?
Dacă nu ar fi fost ziariştii, nu am fi aflat nimic niciodată de nici un matrapzlâc al celor ce au fost vreodată pe la guvernare. Dacă nu ar fi fost ziariştii, aşa răi şi băgăcioşi, aţi citi presă de partid şi de stat, colorată alternativ, în portocaliu sau roşu.

Cine credeţi că află chestiile cu adevărat tari? Bloggerii? Voi, conţopişti corporatişti care faceţi curul mare la un birou? Nu, ăia care se duc cu tupeu şi enervează tot felul de notabilităţi, cum este distinsul Nasty, graţiosul nostru sportiv, reprezentant de frunte al rromâniei şi al băncii de tristă amintire, numită BRD.

Iar ca să aveţi o idee despre cât de agresiv e domnul Nasty, trebuie să facem o mică paranteză.
Domnul Nasty e combinat cu o distinsă duduie, fostă playboystă. Din păcate şi fostă puşcăriaşă, pentru că, împreună cu distinsul său soţ din acea vreme, au răpit un om, obligându-l să facă diverse.

După 3 ani petrecuţi la puşcărie, domnişoara cu veleităţi de kidnapper, a venit la emisiunea acces direct (fie-i ţărâna uşoară acelui imbecil care o realiza, că l-au dat afară), unde a anunţat că divorţează. Iar domnul Nasty a văzut-o, aşa tristă şi fragedă ca o panseluţă şi i-a trimis un SMS, spunându-i că e dispus să o consoleze. Normal, el având acel jenesecua, nimeni nu mai ţine cont de cei 70 de ani pe care îi arborează în curând şi gata dragostea.

Era nevoie de intro-ul ăsta, ca să înţelegeţi vitejia lui Nasty. Pentru că, într-o zi când şi-a luat amanta din Timişoara, mergând la aeroport, a aflat de asta soţul legitim al doamnei. Care e şi el un pui de interlop local. Şi s-a dus peste ei la aeroport.

Unde, să vezi fază, domnul Nasty nu i-a zis Cine morţii mă-tii eşti tu mă, vrei să-ţi sparg faţa. Nu, domnul Nasty s-a simţit ameninţat, aşa că a chemat poliţia, să îl apere, ca pe o persoană publică ce este şi se simte ea ameninţată..

Doar că, pe o stradă întuneacoasă, nu te simţi ameninţat de o femeie. Dimpotrivă, poţi să o înjuri oricum, poţi să fugi după ea să îi dai şi una, doar e o jegoasă de jurnalistă, nu?

Treziţi-vă la realitate. Clătiţi-vă creierul puţin, că a rămas cu spumă albă de băsescu.
Şi cu pixeli albaştri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.