Unde mergeți de 1 Mai?
Cred că mă voi duce până la Dalboka, să degust niște scoici de mare angajament și să miros aer curat, bulgăresc. Voiam să mă duc la munte, dar am uitat că Ponta încă nu a terminat autostrada și, se știe, pe o autostradă neterminată de Ponta, nu poți circula.
Unde mergeți?
Eu mă fac o doctoriță
Când eram puști, unul din visele umede ale maică-mii era să îl vadă pe fi-su mmedic. Nu conta ce specializare, important era să fiu domnu doctor (în paranteze fie spus, aș fi preferat stomatolog, pentru că poți umbl în gura oamenilor. Și a femeilor. Nu, nu ginecolog.)
Având în vedere că habar nu aveam ce […]
Dinamo se mândrește cu coregrafia
Dinamo Zagreb a stabilit un nou record de invincibilitate pentru fotbalul croat, ajungând în weekend la 35 de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat și cupă, dar este departe de performanțele de acest fel reușite de echipe din alte țări, prima în acest top fiind Steaua București, cu seria sa […]
Automatul de parcare de la Otopeni nu dă rest
Ultima oară când am fost să iau pe cineva de la aeroport a fost acum vreo 2 ani, cred. Automatul de plată a parcării nu funcționa. Adică nu dădea rest, accepta orice hârtie, dar rest din părți. Atunci am lăsat peșcheș domnilor de la aeroport 4 lei în plus.
Astăzi, am avut de plată 9 […]
Rompetrol fură la pompă
Stația Rompetrol Nădlac 2. Se știe, oamenii trec granița și nu sunt foarte atenți la mizerii de astea, cum ar fi ce mai taxează pompa. Așa că iese banul mai ușor.Adevărul e că nu mi-a trecut niciodată prin cap să las pompa neacționată, să vedem dacă mă fură.Iar azi bag motorină. De la rompetrol…
https://www.arhiblog.ro/poze/2015/04/Leo-Robert-Tlr.mp4
de […]
De ce te îndoapă părinții
Practic, de fiecare dată când merg la mama, ies de acolo ca un gâscan îndopat, ca să iasă ficatul bun și dulce. Nu contează cât de gras sunt sau dacă am mâncat. Ia și cu niște supă, ia și cărniță cu hrean, ia și niște tort, ia și niște grătar, ia și niște pui, ia […]
Cum îți dai seama că a început școala
Simplu, ieși cu mașina în oraș.
Ieri am dus pe cineva la aeroport și, când am ajuns în zona casei scânteii, m-am crucit de halul de aglomerație ce era. Obișnuiam să râd de Tudor Galoș, care se plânge zilnic de aglomerația de acolo, de Oprescu, de mama lui Oprescu și de neamurile lui […]
Atunci când auto are tupeu
De ce sunt buni specialiștii
După cum se știe, românul e născut poet. Și specialist de mare clasă în orice. Marketing și PR? Niște mizerii pecare le poate face oricine.Cum să ne numim, frățică? Ca pe tata, cu desinență domeniul de activitate, ce mușchiu meu…Via Celălalt […]
Actualizări în Google Play
Hristos a înviat!
Gaze și vedete
Pentru că sufăr de un plictis major și de 3 zile aștept să vină ăia cu contorul de la gaze, să îmi pună centrala termică în funcțiune, vom face un post colectiv.
Ele sunt vedetele mele preferate, iar sentimentul e reciproc.
Mai sunt și altele?
Dilema blugilor cu talie joasă
Dintotdeauna m-am întrebat. Femeile care poartă acest tip de pantaloni, realizează că se vede lenjeria intimă sau nu? Adică e ceva inocent sau vor și ele să se urce într-un taxi?
Dileme, dileme…
blugi talie joasa 11
Campania Scrie o carte în pârnaie
Domnul Georgică Copos, fost manevreour de savarine și pușcăriaș, a fost eliberat astăzi din penitenciar.Copos a beneficiat de eliberarea conditionata deoarece a avut un comportament ireprosabil in inchisioare, a muncit la tamplarie si a scris cinci carti.Aș vrea să vă imaginați un scenariu în care faceți o infracțiune și ajungeți […]
Nu găsești meseriași buni în românia
Cumparaturile de Paste le faci online de la eMAG
Voiam sa scriu o chestie despre Magia Sarbatorilor la eMAG, dar mai bine nu Pentru ca e asa de plin de #magie, #oamenifaini si alte chestii zilele astea, incat parca ti-e dor sa te invarti intre oameni normali, cu preocupari normale, care stau la cozi infernale, pentru
Găsești piese mai ieftine pe net
Antidrob și Abația
Acel moment când ni se atrofiază simțul umorului
De ce nu mai fac o păcăleală de 1 Aprilie
Anul trecut am făcut o farsă de 1 Aprilie care a prins foarte bine. Și chiar a fost apreciată, a fost credibilă, bine pusă la punct, tot tacâmul.
Dar asta numai pentru că eu am oprit comentariile și le-am permis doar pe cele pe care le doream eu. Pentru că […]