Contul meu
Mi-a provocat întrebarea asta un comentariu de ieri, a unei tipe care spunea ceva gen “deși sunt pupătoare de moaște”.
Am avut o prietenă care a murit, anul trecut, de cancer la plămâni. Eu am cunoscut-o când a terminat facultatea, acum destui ani. Și nu avea nicio treabă cu dumnezeu, religie sau orice altă prostie de genul acesta. Nu o interesa subiectul și disprețuia, în general, pe oricine arăta apetență spre prostii de genul acesta și încerca îndoctrinări subtile.
Nu am mai auzit de ea până la finalul lui 2017, când m-a căutat ca să o ajut. Era disperată, aflase că are cancer la plămâni, ea crezând că are doar o tuse sâcâitoare. Încerca să capete ajutor de oriunde, în speranța că, poate, va reuși să învingă boala. Nu a reușit, până să reușesc eu să adun acte și lucruri pentru ea, a aflat că metastazele i-au ajuns la creier. Ultimele cuvinte pe care mi le-a trimis au fost O să îmi pierd părul meu frumos… După care nu am mai auzit niciodată de ea. Am găsit pe facebook niște condoleanțe la adresa ei. Murise la 2 luni după ultimul mesaj.
Ce voiam să spun.
În acele momente, se transformase complet. Mailurile se terminau întotdeauna cu Mă rog la sfântul Nectarie și la sfântul Efrem (cred, nu sunt sigur de efrem), povestea că merge și se roagă la diverse biserici, citește rugăciuni și alte lucruri de gen. Sper că i-a ajutat psihic, măcar și a găsit o urmă de liniște în asta.
Dar pe voi, cei care sunteți religioși și nu din cei îndocrinați în școli și familie, pentru că acolo e evident de unde vine credința netrămutată, cei care v-ați găsit credința la maturitate, ce v-a făcut să descoperiți zei? Întotdeauna este o boală mortală, care vă arată cât de fragilă vă este umanitatea și cât de aproape este sfârșitul, în orice moment? Sau te trezești într-o zi și începi să faci legături diverse între evenimente disparate și, la final, le dați intepretare religioasă?
Chiar sunt foarte curios, nu reușesc să înțeleg mecanismul care face rotița aia de normalitate să facă click și gata, totul se învârte în jurul a altceva. Nu sunt disprețuitor, nu scriu în bătaie de jos, e doar pură și simplă curiozitate.
Dormi în pace, Adia.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
In momente de grava cumpana, cand nu mai ai niciun fel de speranta in ajutorul celor facute de om, iar puterile simti ca te lasa, catre ce altceva te-ai putea indrepta, decat spre credinta?
Zic credinta si nu religie. Raposata ta prietena gasise un ultim refugiu in credinta. Nu cred ca se ducea la biserica, ori tinea posturi – in situatia ei, pana si religia iti zice sa nu postesti.
Este ceva de natura divina in noi, acel ultim resort care, ne face sa ne agatam de viata cu disperare, iar unii dintre noi gasim energia si curajul sa luptam, exact prin intermediul credintei si al rugaciunii. E momentul ala de all in, cand nu mai ai tricks up your sleeve.
Am fost acolo.
Am descoperit la 30 de ani ca aveam cancer, eram singur, fara familie, intr-o tara in care abia sosisem. Am cochetat o vreme cu varianta sinuciderii, dar ceva mai presus de vointa sau ratiunea mea de atunci m-a impins spre credinta, si acolo am gasit puterea de a lupta. 20 de ani mai tarziu scriu mesajul asta.
Cred, dar nu practic o religie – am extrem de mult dispret fata de aparatul religios, dar respect credinta omului, oricare ar fi ea. Poate sunt un pic mai putin “credincios” azi, decat in ziua cand inca nu mi se vindecasera copcile pe operatie, am devenit un pic mai cinic, dar am credinta in atotputernicia divinitatii, si pe care o purtam in noi, la fel cum purtam in noi influenta raului.
E maniheist ce spun eu acum, dar asta e concluzia mea, dupa ce am trait 50 de ani, cu bune si cu rele, uneori pe varf, alteori in abis.
NOU
practic, frica de moarte.
NOU
Nu stiu sigur daca frica de moarte e raspunsul. Intamplator in cazul meu, am considerat intotdeauna moartea ca pe o izbavire. Mizeria urmata de moarte, ori moartea in chinuri prelungite inutil, aia e alta poveste… De aia e normal sa-mi fie frica.
Pe mine nu frica de moarte m-a oprit sa-mi curm atunci zilele, ci mai degraba gandul la cata suferinta as fi cauzat celor dragi. Luptand sa traiesc, era doar 50% risc in a le provoca lor durerea ca am pierdut lupta.
Cum ziceam mai devreme, lupta disperata de a trai cu orice pret, chiar si atunci cand sansele se prezinta ca infime, e o chestie misterioasa, poate e legatura ta cu Divinitatea.
Prea simplu sa o definesti ca frica de moarte, dar daca asta iti ofera anime comfort mental, fie si asa.
NOU
1
NOU
Chiar mă gândeam câți dintre cei care se declară non-religioși , atei sau agnostici ar începe brusc și dintr-odată să se roage când se află într-un avion care se află în cădere liberă și e pe cale să se prăbușească.
Cred că așa îi deosebești pe cei cu adevărate convingeri non-religioase și cei care defapt nu știu ce cred sau sunt influențați de societate. Pune-i într-o situație în care să fie convinși că viața lor se va sfârși în 5 minute și observă comportamentul.
În altă ordine de idei, experiența mea de viață îmi spune că în general femeile sunt mult mai ușor influențabile fiind în stare să-și schimbe concepțile de viață la 180grade într-un timp foarte scurt mult mai ușor decât bărbații. Dar e doar o părere ..
NOU
Factorul nu e frica de moarte e durerea, eram paralizat nu mai putea sa respir, orice mișcare îmi provoca o durere de nedescris și de durere m-am trezit ca zic inconștient duoamne 😀
Cand mi-am revenit am fost bine si chiar ma gândeam la asta.
Frica de moarte nu m-a împins niciodată spre sfințenii, am avut câteva situații și când era sa mor dar nimic aplecări spre sfinți, de dureri însă ma tem la maxim, chiar ma gândeam ca ar trebui sa am ceva sa o termin eu repede in caz ca pățesc o chestie iremediabila care e cu dureri
NOU
niste somnifere puternice in casa nu strica niciodata, la nevoie.
NOU
In 5 minute nu au suficient timp sa faca o introspectie completa a ceea ce a insemnat viata lor, ori ce puteau face altfel, decat daca au o capacitate enorma de concentrare. Da-le perspectiva inevitabila a mortii intr-o luna, sau in sase. Ori si mai groaznic: da-le sa contempleze, in timp ce sunt complet inutili, cum li se stinge incet un copil.
Balshoi observatie a schimbarii de comportament… (Doamne-fereste, caci vorbim doar teoretic.)
NOU
o alta idee preconceputa e ca sinuciderea cu pastile e fara chinuri. complet gresit. e chiar foarte chinuitoare.
NOU
“Furadan, nu te lasa la greu”, slogan al carui copywriter a fost o fata dragă multora.
NOU
@Giovani – ter rog explica cum un pumn de somnifere provoaca suferinta.
NOU
Si eu sunt curios cati dintre cei care se declara religiosi, credinciosi etc. ar incepe brusc sa mearga la doctor sau sa ia medicamente in momentul in care se imbolnavesc, in loc sa se roage pt. sanatate.
Daca vreodata as fi intr-un avion care se prabuseste, cred ca m-as gandi la doua chestii: la familia mea si la o strategie de actiune in caz ca totusi nu mor (pe unde ies din avion, ce fac daca ia foc, daca suntem in mijlocul oceanului etc.). Poate as zice si un “doamne-ajuta sa scap viu”, dar doar dintr-o conditionare a societatii si din cauza indoctrinarii religioase la care am fost supus in copilarie, stiind clar in sinea mea ca nu-mi foloseste la nimic si ca n-are cine sa ma ajute.
NOU
Interviewer: Do you believe in God?
Elon Musk: I believe there’s a logical explanation for the Universe.
Cam acolo sunt și eu. Din cele aproape 5 mii de religii, nu se poate ca una sa fie corecta și restul false. Așa ca merg pe varianta toate false.
Strict legat de ce simt fata de “divinitate” – concepte precum universul infinit ca spațiu, ce era înainte de univers ca timp, de la ce a pornit totuși big-bang-ul, cum s-au creat elementele care au contribuit la declanșarea sa, de ce exista matematica și fizica ca legi ale naturii, ce chiloți poarta nevastă-mea mâine, etc – sunt întrebări la care nu am nici un răspuns. Totuși, asta nu ma face sa trag concluzii pripite: omul din nori. Ci sa afirm: nu știu.
O chestie a rămas cu mine. Zicea cineva ca nu ajungi in rai după ce mori, ci când te naști. Așa ca trăiesc viața asta ca și când este ultima, și liberul arbitru ma tine departe de prostii, nu faptul “ca-i păcat”.
In ce privește pe cei super religioși ii compătimesc ca își ratează o buna parte a vieții.
NOU
Varianta cu sunt 5000 si deci aleg toate false nu cred ca e cea mai corecta [ nu o sa caut acum exemple ca sa extrapolez, ca oricum convingerile nu se schimba pe net!]. De ce cred eu? Pai am incercat sa dau din maini sa-mi creasca pene si sa zbor [ inca nu merge dar imi invat si copii sa faca la fel, sa ne adaptam .. cine stie la la cata generatie reusim! ]. Nu cred in coincidente, asadar cred in puterea divina.
Hai sa ne gandim putin la religii: toate spun ca o forta divina a creat universul – desi nimeni nu prea stie ce e chestia asta UNIVERS. Se extinde? Unde? tot in Univers? nu are capat? etc…
Asadar nu analizez religiile, ele sunt evident o plasmuire a gandirii unor oameni [ am si eu dubii ca au astia revelatii si ne explica ce si cum … ]. Insa chiar am vazut minuni – nu le enumar ca sa nu polemizam, imi este deajuns ca le stiu eu, pe mine m-au convins, repet vazute nu auzite si nu de acum 2 -3 -4 mii de ani!
Am formatie de inginer, deci cred in stiinta, in masura in care ea ma ajuta sa inteleg de ce cand dau cu capul in tocul usii iese un cucui. Asta nu inseamna ca stiu ce e o gaura neagra si de ce dintr-un mic punct cu masa X au iesit stele si galaxii care o sa faca maine implozie. Aleg sa cred ca nu intamplator ceea ce e viu a iesit perfect nu ca Lastunu lu ceasca la TM … Ar fi multe de zis, oricum nu facem aici dezbatere pe o tema care de fapt nu va lamuri nimic. 🙂 spor!
Cat tine de compatimire, de ce sa-i compatimesti? Nu sufera si nu-i doare! 🙂
NOU
După ce fetița noastră a murit eram într-o vrie totală. Nimic nu mai conta, totul era o ceață groasă. Am mers la psiholog, grupuri de suport. De pomană.
Într-o zi o prietenă ne-a luat pe sus și ne-a dus la Valea Plopului la Părintele Tănase. Am stat de vorbă cu el mai mult de 3 ore. Am stabilit că vom reveni. Am plecat împăcați, liniștiți, cu dorință de viață. Am făcut multe parastase pentru fetiță acolo. I-am ajutat cum am putut mai bine. Practic am hrănit câteva zeci, sute de copii și asta ne-a făcut foarte bine. Am reînceput să trăim cu speranța că fetița este undeva într-un loc mai bun.
Au trecut 9 ani de atunci și pot să spun că această credință ne-a făcut bine.
Nu suntem habotnici, nu stresam pe nimeni cu religia dar noi ne simțim bine.
NOU
Ati mai facut un copil?
NOU
Nu. Mai avem doi copii.
NOU
2
NOU
Pe mine credința în Dumnezeu m-a ajutat să depasesc cele mai dificile momente din viața mea.
NOU
felicitari, și eu am o honda.
NOU
Cetin, cand ai pornit discutia asta, ai zis ca nu faci misto. Citeste ce zic unii si altii, dar limiteaza-te a nu-ti arata superioritatea de smart ass, caci atunci nu esti decat un magar.
NOU
am dat un raspuns exact la fel de on topic ca si el. nu am intrebat de realizarile religiei, ci cum a ajuns asa
NOU
Da, bine… Religia e o institutie, iar credinta e ceva extrem de intim fiintei omenesti.
Chiar nu vad unde slaveste @Asimov realizarile religiei. Omul doar a zis ca crezand in Dumnezeu, l-a ajutat sa treaca prin momente dificile. In mai multe cuvinte, mai sus am zis si eu acelasi lucru.
NOU
Scuze religiosilor dar comentariul lui Cetin m-a facut sa vars cafeaua pe tastatura :))) /sinner
NOU
Ca este ceva mai multa intelgenta in jur decat pricepemn noi este destul de clar daca observi ca este mai mult decat aia cu inertia si gravitatia. Pentru ca viata iar asta este cam fix pe dos decat inertia si dezordinea. Deci, ceva ceva este acolo, dar sa crezi ca poti mitui asa ceva vorbind niste chestii in timp ce tu gandesti si faci pe dos pentru ca atat te duce capul, ei bine te duce capul cat sa fi prost.
NOU
Eu sint religia mea. Daca o sa crap, nu sper sa ajung intr-un loc mai bun, ci poate sa mai bintui un pic de curiozitate sa vad ce vor face cei dragi si ce lansari interesante de tehnologie vor mai avea loc. Dumnezai, norisori? Daca e sa ma gasesc intr-un avion in cadere, o sa ma rog la Mickey Mouse. Inteleg credinta, dar nu voi intelege in veci asimilarea ei cu mizeriile aferente unei religii organizate, unde cistiga ortodoxia detasat. Pomelnice??? Ba, ej’ nebun??? Adica sa platesc sa ma citeasca de pe o foaie??? Nu mai bine de banii aia chiar ajut pe cineva??? P.S. Fie ca Sf. Neuron sa va lumineze pe cei pierduti. Stiu ca e foarte greu sa accepti faptul ca moartea s-ar putea sa fie ca un somn fara vise si hasta la vista, baby, insa asta e cel mai probabil ca se intimpla, cel putin dupa minutele alea de la oprirea inimii in care bietul creier inca mai functioneaza…
NOU
Nu prea sunt religios, nu prea cred in Dumnezeu. Cam 99% sunt ateu, 1% ala e cand sunt demoralizat si cred ca nu prea mai sunt solutii si deznodamantul nu prea e fericit, si atunci zic “Doamne daca ai face o minune” dar de fapt e un fel de vorbit cu mine, de relxat creierii, am nevoie de un partener de discutie imaginatie. Cred in puterile mele, cam ce tine de mine incerc sa fac, cat timp sunt in viata.
Nu prea cred ca exista un personaj imaginar din cele 5000 vehiculate in toate religiile. Insa, daca chiar ar exista un Dumnezeu, sincer, n-as vrea sa fac parte din echipa lui.
Imaginati-va pentru o secunda comparatia urmatoare. Dumnezeu cu Dragnea si PSD cu Raiul. Ganditi-va cati copii mor nevinovati si cate japite de oameni traiesc o viata buna, cati copii sufera in razboaie si cati jegosi fac duc o viata de lux, cati oameni ai strazii sunt sinceri si demni si cu coloana vertebrala si cate lepre, rame, mananca cacat la emisiuni la miezul noptii stiind cu buna dreptate ca vor distruge tara. Si imaginati-va ca Dumnezeu sau Dragnea va zice ca a fost necesara moarte copiilor aia nevinovati, pentru ca nu au fost bani pentru spitale, pentru ca nu a fost disponibil elicopter pentru ca nu stiu care a avut nevoie, ca a facut cacuta moale, pentru ca nu au fost disponibili 9000 de euro pentru operatie ca s-au dus pe panselute, nu s-a putut transfera pacientul in strainatate pentru ca trebuiau 7000 de timbre fiscale si 500 de dosare cu sina, nu s-a dorit contractul cu clinici de la Viena. Si voi sa trebuiasca intelegeti ca a fost necesara finantarea razboiului chiar daca milioane de oameni au murit, printre care multi copii nevovati.. Si voi sa ziceti “Doamne, mare e puterea ta, eu sunt un pacatos idiot, mintea mea nu cuprinde pana acolo, si, de fapt, cat timp mie mi-e bine, ma doare-n pula de aia morti”. Imaginati-va ca ajungeti in Rai sau PSD si vedeti copiii aia morti acolo, si ii intrebati “bai tu de unde esti?” Si el sa iti zica “am zacut intr-un spital infect in Romania si am murit de la niate bacterii, ca au spalat cu apa chioara ca jegosul ala a facut bani cu dezinfectant diluat” sau “mi-a dat un arabete cu bolovanul in cap, ca asa a fost voia lui Allah”. Si voi sa fiti vinovati pt asta, pentru ca te nasti pacatos, sclavule, ca tu esti mult prea peost ca sa intelegi decizie lui si ciocul mic ca nu ai nici un cuvant de zis”. Nu, acum ganditi-va daca vreti sa ajungeti in Rai
NOU
Sunt ateu si stiu ca nu voi deveni vreodata religios! Nu am nevoie de “carja” numita religie. Oamenii trariesc, se imbolnavesc, mor – e ceva natural si pe care l-am acceptat de copil. E… logic si l-am vazut de atatea ori. Nu conteaza! Cu asta am spus tot si… ma opresc aici pentru ca intrebarea era de fapt “cand ati devenit religiosi”. Niciodata!
NOU
Dacă avionu’ o ia în jos rapid, cred că frica mea cea mai mare ar fi să nu reușesc sa ajung să mi aprind o țigară și să n-am un coniac în mână. Probabil ar fi nasol momentul de liniște dinaintea morții care ar fi tulburat de urlete și rugăciuni. De murit, toți murim, de ce kkt tre sa facem scandal în prealabil?
De ce NU sunt religios:
Ca si copil am avut parte (ca oricare din majoritatea copiilor) de vacanțe la bunici. Vaci, oi, gaini, porci, mancare bio, sapă, coasă, craciun, an nou, paști si evident, biserică. Bă, era o chestie shoada, am vazut manifestari mistico-schizofrenice, urlete, batai in piept cu ochi sticlosi holbati la picturile de pe pereți (cam puerile by the way), am asistat de pe manta la cursa spre Nicula neputând să nu mă gandesc la faptul ca unele stiau sa stea capră…deh, am crescut cu religia sub nas, fără să-i dau prea mare importanța. E o lume relativ liberă, nu?
Până am ajuns să lucrez cu un bigot. Câte o cruce în față la fiecare biserică, câte 3 la fiecare catedrală, câte o jumate de oră în fața raftului la alimentară ca sa citească ingredientele de pe ambalajele și să vadă daca baigli-ul e de post (ăla din magazine e, va zic eu), te faceai de căcat la restaurante când studia meniul și apoi îsi ridica privirea spre ospătarul care astepta: “ceva de post aveți? ” si alte labareli d astea, culminând cu rugaciuni seara pe intuneric, în șoaptă, cand stingeam lumina (echipa in deplasare, mai stateam si la hoteluri)
Bă, social vorbind, ăștia îs ca ciupercile. Trăiesc in intuneric și mănâncă căcat. Cumva au locul lor dar nu peste tot. Și din păcate, în România sunt peste tot.
Ok, suport multe. Dar ziua în care a tinut telefonul in mâna vorbind la el, am trecut prin fata unei biserici, a trecut telefonul dintr o mana in alta ca sa și faca cruce și n a mai putut evita o groapă în timp ce conducea, a indoit o janta si era sa l omoare pe unu’ la Făgăraș, a fost ziua în care am declarat ca orice manifestare religioasă in public e semn de boală mintală.
NOU
Accept cu bucurie și nepărtinire orice religie și confesiune. De-a lungul timpului mi-au binecuvântat așternutul ortodocși, catolici, musulmani, hinduși, niscaiva budiști, 2 mormoni (pe rând, nu împreună) și un evreu texan (long story). Fiți și voi mai toleranți 🙂
NOU
Prin Maithun se unesc religiile…ma rog ca sa fim mai exacti in Maithun.
NOU
Fără să par nesimțit, ca o ironie ai folosit şi tu un clişeu şi articolul se termină cu expresia “dormi în pace”. Nu “doarme” nimeni, probabilitatea cea mai mare e că pur şi simplu murim, poof. Cu a mea m-am împăcat, cu a copilului nu m-aş putea obişnui. Asta e, sper să nu devin mistic când o fi să fie pentru că aş fi ipocrit.
Cât despre ce s-a întâmplat cu adevărat, să fim sinceri, Vechiul Testament e o poveste drăguță, dar nici teoria ştiințifică nu are prea mult sens.
NOU
Eu cred ca le-au avut tot timpul in ei, dar erau in negare.
NOU
nu sunt religios. dar asa cum accept teoria stiitifica cu toate hibele, gaurile si modificarile ei constante iau in calcul si posibilitatea ca adevarul sa fie ceva de forma unei religii. foarte jos in clasament, se bate tot timpul la retrogradare, si oricum radical diferita de orice se practica pe la noi sau pe aiurea, dar este acolo.
de ce e acolo? exact din cauzele descrise in primul rad, hibele, gaurile si petele negre ale teoriei stiititifice. clasamentul se schimba in functie de cum se modifica alea, nu din vorbe ci prin chestii practice, incepand cu noile tehnologii de la telefoane la masini si terminand cu chestii mai ezoterice de genul detectarii undelor gravitationale.
NOU
Care e viitorul religiilor cand vom ajunge sa invingem moartea ? Inevitabil se va ajunge acolo, nanoboti capabili sa repare orice fel de problema anatomica, un creier organic in simbioza cu un organism android, o constiinta transferata in spatiul virtual …
NOU
Btw, fiu-meu e singurul din clasa lui care nu face religie. Am auzit în schimb cam ce se predă pe acolo. Vă dați seama că pentru ceilalți se formează la vârsta asta nişte lucruri în subconştient care, chiar şi suprimate la maturitate, revin în forță când ajungi în situații extreme.
NOU
Asa a devenit mama cand s-a imbolnavit tata. In prima faza era nervoasa pe orice inseamna zeitate pentru ca de ce noua, iar in stadiile finale disperarea a dus-o in faza de rugaciuni cu lacrimi. Nu poti sa judeci, era ultima veriga subreda de care se mai putea agata, ca in lumea fizica nu mai exista absolut nimic de care sa te poti lega.
Dupa, a avut tentative de habotnicie. Si de indesat si pe gatul altora (cu precadere al meu) tot felul de prostioare din astea. Mai fa si tu o cruce, mai aprinde o lumanare, din astea. I le-am taiat cat de repede am putut, si asta pt binele ei, ca ar fi devenit probabil o paria in societate. M-am tinut 3 ani de ea pana a renuntat la haine negre, pomeni, si altele. A avut 3 ani rataciti si grei, intre 47 si 50, deci nu batrana, dar acum e mai bine, poarta o haina colorata, da si ea cu un ruj pe buze, a renuntat sa mai mearga zi de zi la un mormant. Merge la 2 zile acum. Si se duce la biserica cand si cand, ca un om care crede pentru el, fara sa deranjeze pe nimeni. Asa imi place, asa facea si tata. Dar da, tragediile cred ca te fac asa.
NOU
3
NOU
Incerc și eu o părere, omul este idolatru by default, si fiecare își găsește “adevarata credință ” în felul lui. Cred ca asta explica și sutele de religii existente de-a lungul istoriei, omul a avut aceasta nevoie dintotdeauna. Cred ca l-a ajutat sa-si explice anumite fenomene naturale pe care nu și le putea explica la momentul respectiv (apusul, răsăritul, succesiunea anotimpurilor, eclipsele, etc) asa ca le-a atribuit unei divinități, oricare ar fi fost aceea.
Este un citat care îmi place foarte mult care explica treaba asta “There are no atheists in a foxhole”. Chiar dacă azi reneg ideea unei divinități nu sunt convins ca n-as arunca din reflex/instinct în mod inconștient un “doamne iarta-ma sau doamne ajuta” în fata mortii.
NOU
Bai, ai pus o intrebare care poate duce la discutii interesante…
Nu sunt religios, desi am fost crescut in acest spirit de indoctrinare. Familia, scoala, “asa e normal”, etc.
Intre timp, am crescut si am inceput sa am parerea mea despre religie. Desi cand eram mic voiam sa ma fac popa. Sau avocat. N-am ajuns nici una, nici alta.
Consider ca oamenii sunt religiosi din diverse motive:
– Unul poate fi acela ca au nevoie sa se agate de ceva, au nevoie sa creada in ceva.
– Alt motiv ar fi acela ca asa e bine, sa credem in Dumnezeu, ca asa trebuie.
– Alt motiv e ca daca spun ca nu sunt religios, ce o sa zica lumea?
Eu m-am “dereligizionat” in principal fiindca am fost scarbit de biserica si de institutia bisericii. De popi smecheri, cu hectare de proprietate, care aveau copiii hackeri si produceau mi mult decat valoarea satului in care au crescut.
NOU
“Dereligizionarea” asta a aparut si la mine, asta nu inseamna ca nu cred in ceva, in forma in care vad eu lucrurile, nu asa cum se prezinta pe icoane, cruci. Si evident, nu cred ca zeul/Dumnezeul, oricare ar fi acela, asteapta de la oameni pupat de moaste sau alte fapte de forma asta. Sau mai rau, de ucis in numele credintei/religiei.
Timpul prozelitilor a expirat.
NOU
Erau niste studii…asa e firea omului de a crede in ceva superiror..intr o putere divina..in special la necaz cand se simte neputincios. O fi modul creierului de a se apara cand te izbesti de realitatea ca vei muri.. si asa apare speranta intr o putere divina care te va salva
NOU
Eu nu sunt religios, cel putin nu in consensul creat in societate. Nu prea am incredere in biserica (indiferent de cult) intrucat sunt sigur ca institutia in sine a fost folosita in interesul multora, chiar prea multora si si-a schimbat de prea multe ori mesajul ca sa mai poata fi luata ca sursa de incredere. Cred totusi intr-o fiinta superioara care poate ca sub o forma sau alta e creator. Poate inca suntem prea limitati mental sa-l/s-o intelegem asa cu e si atunci ca sa se poata explica s-a ajuns la consensul de religie sub diverse forme. La fel cum poate mi-ar fi greu sa ii explic unui taran de acum 300 ani (ca sa nu fiu rau si sa zic de azi) de ce avem nevoie de telefoane mobile, programare, facebook si alte nebunii, poate ca daca suntem noi acel taran, din lipsa de explicatie coerenta care sa aiba sens ajungem si noi sa nu credem ceva.
Mai stiu ca in multe situatii au fost momente in care mi-e greu sa cred ca nu a existat cineva/ceva care sa ma “ajute”, ca prea au fost toate “asa cum trebuie” ca sa fi fost pur si simplu din haos. Incepand de la momentul cand am vazut-o pe fetita mea nou-nascuta la terapie intensiva nou-nascuti rugandu-ma sa se faca bine (e sanatoasa 100% azi), la momente grele de sanatate din familie, la bolile mele poate neinsemnate dar mari pentru mine, la situatii materiale de genul (nu am si eu o casa – azi am), la situatia amoroasa care desi nu e mereu usoara sunt norocos sa am o sotie iubitoare, multe mi s-au aratat ca daca imi doresc ceva cu adevarat si am rabdare, in proportie de 80-90% se realizeaza, doar ca poate nu mereu fix in momentul in care mi l-am dorit. Insusi procentajul de mai sus e mult peste hazard si ma face sa cred ca atata vreme cat mi-am dorit cu adevarat, poate ca eu, poate cu ajutor de undeva anume am reusit sau mi s-au potrivit lucrurile de asa natura incat sa fie OK. In general am observat ca in momentele grele am tendinta de a ma apropia de acel ceva, nu stiu daca e doar pentru ca am eu nevoie sa cred sau chiar e.
Dpdv stiintific e clar ca nu exista Dumnezeu, dar mai stiu ca nici in momentul de fata stiinta nu intelege tot si se imbunatateste incontinuu (vezi cum invatam despre gaurile negre, despre o gramada de tehnologii noi, inteligenta artificiala, etc), poate intr-o zi descoperim ca exista cineva/ceva care are oarecare acces la “butoanele” lumii. Probabil ca nu e barbosul ala care te pedepseste daca te masturbezi, probabil ca nu e ala care pedepseste violatorii si criminalii in serie si caruia trebuie sa ii spui Tatal Nostru de 10 ori si cruce la fiecare biserica pe langa care treci, dar ceva-ceva tot e. Nu pot si refuz sa cred ca dupa moarte nu e nimic, un vid. Ca a noastra constienta e doar un rod pur intamplator si fara vreun sens real. Asta e, asta cred eu, nu oblig pe nimeni sa fie de acord cu mine.
NOU
Cand eram mica nu am fost indoctrinata nici de ai mei si nici de bunici, mai ales c abunicul meu drag ura preotii. M-au mai dus la biserica de Pasti si de Craciun, la impartasit, dar doar ca sa stiu si partea asta, nicidecum indoctrinare. Apoi am dat de un preot cu care am avut ocazia sa discut si in afara bisericii, un om deosebit cu o credinta nestramutata si cu un mare aplomb de a face bine (din cauza asta a fost si retrogradat) care mi-a explicat niste lucruri clare si logice dincolo de toata pseudo-credinta asta. Apoi am urmat facultatea de jurnalism si filosofie, filosofia fiindu-ne oarecum bagata pe gat, dar am sfarsit invatand cu placere si la ea. Am avut un profesor f bun de Istoria Religiilor (am citit si cartea lui Eliade) si am studiat fiecare religie in parte, facandu-mi o parere globala despre religiile lumii. Apoi, am avut unn bun prieten care credea in Dumnezeu (nu in biserica), care nu mintea, nu fura etc care mi-a explicat Biblia si anumite concepte despre Dumnezeu. Apoi, am observat ca daca ma rog in sinea mea sa fiu ajutata cu ceva, acel lucru se indeplineste mai devreme sau mai tarziu. Cea mai mare dovada mi-a fost data atunci cand am ramas gravida (dupa ani de incercari) doar pentru ca m-am rugat la Fecioara Maria (inainte cu o zi sa aflu ca sunt gravida) si apoi rugandu-ma la Dumnezeu si la Fecioara sa duc sarcina pana la capat, sa fie sanatos etc (am avut sarcina cu risc f mare fiind diabetica). Acum am un copil sanatos si vioi 🙂 Concluzie, credinta a fost mereu in mine (cred ca in toti), doar ca trebuie sa ii gasim drumul fara alte pseudo-religii si altele. Nu ma duc la biserica, nu pup moaste, nu pup icoane, cu preotii vb doar strict si la obiect cand am nevoie, nu ma rog spunand poezii, nu dau bani la biserica, dar cred in Dumnezeu si ma rog mereu la el oriunde si stiu ca ma ajuta mereu (am dovezi clare). Dumnezeu e iubire si speranta 🙂
NOU
4
NOU
Wait, ai avut o “prietena” si ai aflat dupa doua luni ca a murit ?
NOU
da
NOU
Nevoia de miracol
NOU
Nu voi rasepunde la intrebarea de ce sunt religios, ci de ce sunt credincios…cred ca e mai relevant, si chiar daca par una si aceeasi chstie nu sunt ..
Recunosc ca am intr-un mediu bisericesc, si am fost influentat de asta…
Dar cand am crescut mi-am pus intrebarea de ce cred ? Si cred ca raspunsul cel mai bun care il pot da pe blogul asta pentru a fi relevant e argumentul gnostic : design inteligent…
Asta automat duce la o credinta in ceva mai mare decat tine…asta ar fi primul pas
Mai pot apoi adauga si altele…dar asta fu pentru mine click-ul : m-am nascut doar ca sa mor, sau pentru altceva ?
NOU
bai, eu cred ca dumnezeu ne-a facut asa cum zice la biblie dupa chipul si asemanarea sa.
apoi a zis: care nu ajung tablele lui moise la voi, ghinion! care nu cititi bibilia crestina, ghinion! care va nasteti sub alte religii: ghinion!
eu cred ca se distreaza batranul.
NOU
lumea ajunge să se agațe de experiențe mistice când realitatea devine prea zdrobitoare de speranță, prea goală de sens, citeam undeva că una dintre cele mai înfricoșătoare experiențe pentru un om este să fie lăsat singur cu el însuși într-o cameră goală, la întuneric (de-asta, probabil, se și folosește izolatorul prin pușcării), după luni de zile de deprivare senzorială persoana aia are toate șansele să iasă nebun de-acolo, fix așa e senzația pe care ți-o creează experiențele dure în viață, alea care te scot din rândul lumii, un divorț, moartea cuiva apropiat, o boală gravă sau incapacitantă, experiența propriei morți care vine lent și sigur – ăla e momentul în care mintea începe să creeze legături cu orice îi promite redobândirea sensului de a exista, fiindcă așa e mintea, permanent în mișcare, permanent în expansiune, permanent proiectând „realități” și nu toți depunem efortul de a ne conștientiza emoțiile înainte ca realitatea să ne lovească, nu toți suntem pregătiți să ne ia viața prin surprindere
NOU
5
NOU
Mie mi se pare extrem de grav ca nu ai auzit de Sf. Efrem, care te-ar putea ajuta si pe tine in caz de nevoie. Iti trimit un articol despre el, stiu sigur ca iti va schimba optica 🙂
doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/sfantul-efrem-cel-nou-deblocat-programe-informatice-reparat-fisiere-corupte
NOU
Hahaha! Mda, bun articolul. Am râs oleacă. Să trăiești pentru share. 🙂
NOU
Sper ca ai backup la blog ca se pare ca ai pus-o luandu-te de Sfântul Efrem cel Nou care a deblocat programe informatice și a reparat fișiere corupte.
doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/sfantul-efrem-cel-nou-deblocat-programe-informatice-reparat-fisiere-corupte
NOU
Cand eu si logodnica am pierdut sarcina, in 3 luni. Ea a inceput cu mersul la biserica, eu m-am mai pietrificat putin. Intelegerea in casa: eu nu fac misto, sau ma duc peste ninja ala al ei daca ea nu intrece masura si nu-mi baga be gat fantoma supranaturala. Eu suport mirosul de lumanare, ea mirosul de tigari.:))
NOU
Părerea mea e că cine nu a fost credincios și dintr-o dată o arde pe credință/habotnicie din cauza unui necaz, o ia razna, nu de tot, dar e un semn clar că sănătatea lui mintală se șubrezește.
NOU
Acum o vreme, un sofer de autobuz mi-a spus ca “numai prostii cred in Dumnezeu!” Hahaha.. Doamne iarta-ma, ca nu-mi place sa-mi bat joc de oameni dar nu ma pot abtine sa nu rad de fiecare data cand imi aduc aminte.
Mie credinta nu mi-a fost impusa, a crescut in mine, din copilarie, ca o tulpina de copac, de care ma sprijin in toate momentele, atat bune cat si rele si din care dau ramuri si flori pe care ciripesc pasari si zboara albine si fluturi. Asa este credinta pentru mine, plina de lumina si fericire, nu teama si intuneric.
Asta datorita parintilor mei ce aveau o atitudine foarte sanatoasa fata de credinta. La ei sacrul era sacru si profanul era profan, nu se amestecau. Binele nu se confunda cu Raul, totul era bine definit si delimitat. Parintii mei au fost printre cei care au inteles credinta corect. Nu au folosit-o ca pe un bici, nu au facut abuz de ea fiind cu ea in gura si cand trebuie si cand nu trebuie. La ei se vedea ca Dumnezeu si credinta locuiau in sufletul si mintea lor frumoasa.
Nu am nimic impotriva celor care nu cred, am vazut destui oameni buni printre ei dar ma deranjeaza agresivitatea unora care nu cred fata de cei care cred. De ce nu ne putem respecta pentru ce suntem, credinciosi sau necrediniciosi?
Oricum, fara sa fiu rea, consider ca celor care nu cred le lipseste o dimensiune spirituala ce-i face mai saraci in trairi si sentimente.
NOU
6
NOU
Una din diferentele majore intre oameni si animale e ca oamenii isi constientizeaza existenta. Animalul se teme instinctiv de moarte dar nu contientizeaza ca exista. Cand contientizezi ca existi constientizezi si ca mori si e naspa. De aia am inventat cultul mortii in orice religie sau ceva similar: nu murim, sigur traim, sigur continuam, trebuie sa fie ceva. E un cacat, nu e nimic. Stiti cum o sa fie dupa ce muriti ? 🙂 Fix cum a fost inainte sa te nasti, absolut nimic ! The great Void !
NOU
Mai vreau sa adaug ca noi, romanii, avem cea mai trista istorie din univers din razboiul dintre credinta si necredinta, avem Experimentul Pitesti plus restul inchisorilor comuniste din acea perioada. Inchisori in care s-a incercat, cu o violenta greu de imaginat, reeducarea celor care aparau credinta. Pe mine istoria asta ma bantuie si ma sperie. Este o istorie despre cat de usor putem deveni monstri, despre cum omul poate deveni lup pentru om.
NOU
Religia este credința într-un set de valori și reguli. Chiar și ateii sunt religioși, doar că cred în alte valori față de ăilalți. Dogmele religioase creștine și valorile alea oferă unor oameni aflați în suferință (mentală sau fizică) un fel de alinare.
Se face des confuzia între „valori creștine”, care sunt ok, alea cu ajutatul aproapelui, iertare, spășire, teamă de consecințele faptelor care fac rău celor din jur cu birocrația religioasă, formată din popime plus diverși angajați teologici. Supărarea vine din faptul că birocrații creștinismului nu respectă regulile creștinismului, cam ca la primărie când funcționarul e un picuț deasupra legii.
După un timp oamenii sesizează diferența și folosesc și această alternativă la psiholog. (spammerii religioși nu se pun, se numesc zeloți și istoria ne-arată că zeloții sfârșesc întotdeauna rău. Ei, practic, n-au trecut la credință ci la o nouă formă de enervat lumea).
NOU
Ceva întrebări fără răspuns în liceu, la filosofie, apoi dat peste ceva literatură creștină și, în cele din urma, întâlnirea cu oameni care, cred eu, au sau au avut o calitate deosebită. În mod deosebit cartea Jurnalul Fericirii și părintele Constantin Galeriu.
Ma deranjează atitudinea ta față de religie, dar Steinhardt, citând pe altcineva (nu rețin cine, nu am acum timp să caut), spunea că a apăra libertatea inseamna a apără din toate puterile, cu prețul vieții chiar, dreptul celuilalt de a nu fi de acord cu tine. Te citesc de ceva timp. De asemenea pe Vali, pe Radu, pe Ovidiu, pe Mihai, de mai demult. Nu sunteți orthodox-friendly (in cazul tău acesta e un eufemism baban!), dar mulțumesc că scrieți muuulte alte chestii valoroase pentru mine, la care nu vreau să renunț, cum nu voi renunța, sper, la calitatea de creștin ortodox.
Din perioada facultății merg frecvent la biserică, unde am cunoscut tot felul de oameni, cam așea cum suntem ca societate: unii omenoși, alții nu. Chiar și pe nevasta-mea. Cu toată sinceritatea, unii poate i-ar zice naivitate sau altfel, cred ca oamenii din Biserică sunt un eșantion exemplar al societății cu toate plusurile și minusurile ei, și că, individual și în comunitate, putem fi mai buni și ne putem mântui cu ajutorul și împreună cu ochii critici care sunteți voi. Asa că: chapeau, domnilor! Si iertați vorba multă. Asta sunt, csf ncsf…
NOU
7
NOU
Eu plutesc intr-o zona gri in care iubita (fiind penticostala) ma considera mai degraba un om nereligios si astia care se cred atei ma considera religios.
Personal nu cred ca exista un mos in cer care ne pazeste existenta individuala si nesemnificativa, dar pe de alta parte nu pot sa ignor invatamintele bibliei (pt mine) care in principiu spune sa fim buni, sa iubim si sa iertam. Desi am citit biblia nu cred ca e o carte care trebuie luata ad literam dar nici nu e un lucru rau mai ales pentru cei care nu au competenta intelectuala sa citeasca carti mai serioase( ex. omul in cautarea sensului vietii ).
In rest cred ca e mai usor in viata sa fii credincios decat ateu si majoritatea ateilor si zmeilor de pe aici in conditii grele ar deveni super credinciosi. Credinta iti da si speranta… e mai usor sa treci peste greutati cu speranta sau cand vezi lumina de la capatul tunelului. Nu prea conteaza daca e adevarat sau nu…
Si pentru cine a vazut filmul life of pi, lucrurile sunt la fel si daca esti credincios si daca nu dar lucrurile sunt mai usor de digerat daca ai o doza de fantastic in poveste.
NOU
Eu nu am fost niciodată optimist, de multe ori mă așteptam la worst case scenario și cu toate astea în 99% din cazuri nu s-a întâmplat așa. Totul ține de cum percepi viața reală, cât de inteligent ești sau nu ești, nu știu dacă e ușor să fii credincios mai ales când ți se oferă răspunsuri puerile cu toate erorile de argumentare posibile.
NOU
Am uitat sa spun ca ma duc la biserica din cand in cand (undeva la sub 10 ori pe an) si nu mor din asta. Mai recent ma duc la penticostali unde e cu muzica dinasta youtu.be/PQI-Xz_5ZJI
90 de minute se canta si program artistic(lauda si inchinare) 30 de minute predica in 2 ore acasa. Iubita fericita mama soacra la fel … happy family life 😉
NOU
@mihai1
Englezii au o vorba inteleapta si care-mi place la nebunie: “Happy wife, happy life!” :)))
NOU
8
NOU
Ma ia depresia de la comentariile astea. O mie de oameni, o mie de tragedii, o mie de interpretări.
Citisem undeva ca faptele bune, consensul, armonia pot fi înfăptuite si în absența religiei, în schimb religia e singurul lucru care poate face un om bun sa facă fapte rele (dacă ii sunt justificate de doctrină și ideologie) .
Îmi place sa reduc religia în general, și ortodoxia în particular la următorul lucru: toată lumea vrea sa ajungă în rai, dar nimeni nu vrea sa moară. Nu e o contradicție?!
Și o gluma la final: religia nu te face mai bun, dar te face sa te simți mai vinovat.
NOU
A fost așa, o chestiune iterativă:
1. Am început prin a citi Biblia cu dubii: dacă versetul ăsta e atașat ulterior, dacă înțeleg creștinii totul pe invers, ce-s ăia uriași pe pamânt. Practic, dubii cam la fiecare capitol, împartit în patru, privind din vreo 3 directii: ortodoxo-catolica (moaște, Maria), evanghelică (preoti vs pastori etc) și musulmană (Isus profet, nu Fiu, etc). N-a dus la credință.
2. Avut discutii cu diversi din zonele creștino-evanghelice și musulmane, uneori pentru nopți întregi. Așa mi-am dat seama că ori e una ori e alta, și că nu pot fi și una și alta corecte (aici specific legat de islam și creștinism). La o primă degustare, există similitudini, până mergi mai adânc: ori islamul e logic și venit să repare înțelegerea greșită creștină (la o distanță de câteva secole), ori creștinismul e greșit și islamul e o uneltire absolut genială pentru a ne duce în eroare. Oricum, nici asta n-a dus la credință.
3. În paralel, citit apologetică creștină, cu diferite afirmatii despre câte manuscrisuri există, ce se contrazice și ce nu, etc. Nu m-a ajutat prea mult, căci n-am pus mâna pe manuscrisele alea. Deci nici asta n-a dus la credință.
4. Încercat să înțeleg povestea asta cu Trinitatea și chestiuni teologige conexe (Dumnezeu având sentimente, majoritatea eroilor biblici păcătuind en-gros, etc). Aici e locul în care totul face poc și mi se schimbă perspectiva. Aveam așteptări de la Dumnezeu, să fie așa și pe dincolo, să ni se expună totul ca la carte, să nu cumva să-i pară rău că l-a făcut pe om, etc. Încercam să-l definesc pe Dumneezeu așa cum L-aș fi vrut eu. Și atunci a fost momentul în care am zis: ia să las asta baltă și să citesc cursiv, fără dubii, măcar să înțeleg firul logic al evenimentelor?
Și boom: citești, iar citești, te rogi, pui un dram de credință iar lucrurile încep să aibă însemnătate. Pas cu pas am devenit credincios, apoi religios prin mersul la biserică. Înțeles-am între timp că Biblia descrie perfect natura umană, cu suișurile și coborâșurile ei, apoi că trecerea anilor parcă are logică așa cum e. Nu, Dumnezeu nu e chiar așa cum l-aș fi descris atunci sau cum m-aș fi așteptat să fie. Generic vorbind, nici profeții veniți de-a lungul timpului n-au venit niciodată să zică: “vai dragii mei, faceți o treabă extraordinară, am venit să vă mângâi pe creștet, îl vedeți și-l portetizați pe Dumnezeu exact așa cum e”.
Astea fiind spuse, o încheiere: mă amuz când văd articole cu “Dovada că Dumnezeu există” – mai ales întorcându-mă la punctul 2 în care spuneam că am citit apologetică. Dacă totul ar fi în alb și negru în domeniul ăsta, nu s-ar mai numi credință. Așadar, concluzia: am ajuns să cred și să devin religios încercând să mă aproprii de Dumnezeu, iar a necesitat un dram de “credință” care ulterior s-a maturizat. Chiar după atâția ani, mi-e greu să înțeleg toate ramificațiile dintr-un domeniu atât de complex.
NOU
Pentru ca oamenii sunt prosti… a bun, ai cancer? Ti-a spus doctorul ca mai ai de trait 3-4 luni? Apoi plm ba, fa ce vrei. Da la bucile unuia daca esti curios, fwte o grasa, baga alcool pana iti pica picioarele. Scoate un credit de nevoi personale pe numele tau dupa ce transferi toata averea pe numele copiilor si da banii familiei…
NOU
Religia nu este tot una cu credinta. Religia tine de societate, credinta e ceva individual, personal. A fi religios presupune mai mult un fel de mimetism social, sa faci ce fac si altii, sa te comporti intr-un anumit mod pentru ca “asa se face”, pentru a fi acceptat, dar nu inseamna neaparat spiritualitate, dimpotriva, multi care practica religia nici nu stiu ce semnificatie au posturile sau anumite obiceiuri, ceea ce mi se pare mai grav decat un agnostic sau ateu care nu face nimic din toate astea.
Poti cauta o explicatie logica a universului sau a vietii, iar pana la un punct sa reusesti sa iti explici lucrurile, dar nu totul are un raspuns sau o logica. Eu cred ca exista “Dzeu” dar nu unul care exista pentru noi in mod special, ca noi rugandu-ne sau facand anumite lucruri sa fim ajutati de divinitate.
In biblie este un citat “per speculum in aenigmate” si anume, vedem lumea printr-o oglinda intr-o enigma. E un citat despre care s-au scris carti (de ex Borges), dar intr-o forma foarte condensata, spune ceva cu care eu rezonez, si anume ca lumea nu exista pentru noi, sau pentru a fi inteleasa, ci ea pur si simplu este, iar felul in care ni se prezinta este doar un fenomen pe care noi il intelegem mai mult sau mai putin. Deci probabil niciodata nu vom intelege deplin totul. La fel probabil, e si cu Dzeu, sau divinitatea
NOU
9
NOU
9. Nouă păreri cu care am rezonat și-n care m-am recunoscut. M-a dus acolo suferința, nu frica de moarte.
www.romanianvoice.com/poezii/poezii/suferintei.php
NOU
Chiar esti Cineva. Suferinta este cea mai mare nedreptate.
Emotionant avatarul tau.
NOU
Te citeam de la inceputul blogului. De la o vreme nu mi-a mai placut ura aceasta ce o ai in tine. Imi pare rau pt. ce ti s-a intamplat ca il urasti asa pe Dumnezeu.
Sti ca pe mine nu ma sperie un ateu, un necredincios, un homosexual, un criminal, un corupt, un habotnic, un fanatic ….
De ce? Am cunoscut pana la o suta care au fost ce ziceam mai sus si acum cred. Cei mai mari evanghelisti sunt fosti atei, curvari sau infractori.
Fratele meu a fost dependent de droguri si acum are centru de dezintoxicare crestin. Daca ai fi auzit ce rationament avea inainte.
Asa ca de cate ori vad ura fata de Dumnezeu ma gandesc la multele cunostinte care ieri erau dusmanii lui.
Parca are logica cum Isus cauta oaia pierduta si pe farisei ii lasa in catedrale.
NOU
dude, eu detest religiile si atat. nu pot uri o manifestare psihica, cum sunt deitatile. oamenii pe care ii cunoști tu nu au facut decat sa schimbe o dependență cu alta. te rog eu, nu mai simți atata mila si indreapt o spre altii