Suntem și noi împuțiți, nu e doar sistemul de vină

Azi am dat câteva drumuri pe medici și pe la spitale de copii. Nimic grav, doar o spaimă sănătoasă. Drumurile m-au purtat la o clinică privată apoi la două spitale de stat. O să vedeți imediat de ce la două.

De la clinica private mi-a fost recomandat să merg la un spital de copii, la prima vedere problema fiind un pic peste ce poate oferi o policlinică.

Ajung la spitalul Gomoiu, cel de pe bvd Basarabia, oarecum recent renovat și inaugurat. Un jeg extraordinar, lucea totul de slin, s-a ridicat părul pe mine. Am ajuns în două încăperi, întâi la ambulatoriu apoi la camera de gardă. Identic. Jeg infiorător, rapăn de-a dreptul. Nu știai pe unde să treci și să te miști, de frică să nu te atingi de ceva.
Condiții pentru orice altceva, dar nu pentru un spital de copii. Am ales în 2 minute să plec de acolo cu copilul, nu de alta, dar spaima gândului că poate lua și alte boli a decis instantaneu.

Am ajuns la Marie Curie. Tot spital de stat, tot oarecum recent renovat, doar că totul curat. Mirosea a curat, prezenta siguranță, nu îți era frică să intri, nu îți era teamă să lași scoica jos. Aici am rezolvat și problemele, dar nu asta e subiectul.
Ce voiam să spun: băi oameni buni, înainte să judecăm sistemul(care e ticălos, da), hai să judecăm un pic și oamenii.

Îmi e greu să mă gândesc la alt motiv pentru jegul de la Gomoiu decât nesimțirea cadrelor de acolo. Cei responsabili de curățenie, manager de spital, director și ce o mai fi. Nu cred că e greu să întreții un spital curat. La alții se poate, tot de stat, chiar un pic mai mari.

Nu cred că putem justifica prin vreo lipsă, indiferent de natura ei, lipsa minimului interes pentru a avea un spațiu curat. Măcar la vedere, dacă nu dezinfectat. Măcar curat. Cât să nu fie scârbă sau frică nimănui să intre acolo.

E nesimțire. E împuțiciune. E sictir. Nu vreau să mă gândesc ce o fi la ei acasă.
Dacă așa este la un spital de copii din mijlocul Bucureștiului, nu vreau să mă gândesc ce o fi prin provincie. Până la urmă, sistemul reprezintă și suma oamenilor care îl compun.

Scris de Andrei Cismaru

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.