Mihai-Cofar-Targu-Mures-19901

Am citit ieri un articol foarte bun, despre naționalism, ură, iredentism, identitate și lipsa ei. În esență, articolul e bun, e foarte bun și spune lucruri corecte, reale și de care, în teorie, avem nevoie. Ba chiar și în practică, dacă ne uităm în jurul nostru.

Rezumând, autorul îl ceartă pe piticuțul primar al Clujului că le refuză etnicilor maghiari posibilitatea de a avea pe stradă plăcuțe bilingve, câștigând în instanță procesul împotriva lor.

În principiu, sunt de acord cu autorul articolului. Mi se pare normal să îți respecți, ca stat, toți cetățenii în aceeași măsură. Mi se pare normal ca o entitate etnică să aibă dreptul să își păstreze identitatea, inclusiv prin acele plăcuțe atât de disputate.

Ce nu spune autorul, prin omisiune voită sau nu, este că reacția aceasta de respingere vine din simplul instinct de apărare. Și nu mă refer la chestii gen Mihăilă Cofariu, Tg. Mureș sau altele. Nu, deloc. Ci la modul în care sunt formulate aceste cereri și la tensiunile ce vin odată cu ele.

Orice cerere de acest gen vine ÎNTOTDEAUNA pe fondul unor amenințări clasice UDMR: Autonomie, ținutul secuiesc, să fie steag, să fie ungaria mare. Parlamentari unguri declară diverse, ni se cer tot felul de așa zise drepturi, sub imperiul amenințărilor cu UE și alte m-uri etc.

Consider absolută normală reacția de autoapărare. E instinctivă și nu poate fi evitată. La urma urmei, este oarecum cerută. Nu ai cum să ameninți pe cineva și să ai impresia că la schimb vei primi flori și îmbrățișări împăciuitoare. Nu ai cum da în judecată o primărie și să aștepți ca ea să piardă procesul, în mod voit, pentru că, în spiritul lui Hristos, va întoarce și celălalt obraz.

Da, cred că există o doză de respect și bunătate în orice om crescut pe acest pământ. Sigur, vremea și vremurile au ascuns această doză, pentru că urmașii noștri mănâncă pâine, nu respect și bunătate. Dar ea există și e acolo.

Dacă vrea cineva să primească respect și bunătate, trebuie să îl și ofere. România a întins întotdeauna o mână de ajutor tuturor, întotdeauna a făcut primul pas. E cazul ca și ceilalți să facă acel pas.

Și ca o informație oarecum offtopic.
Toate aceste discuții din jurul lipsei de facilități școlare ale maghiarilor din românia sunt extrem de lipsite de fond. Tatăl meu vitreg a învățat la școală în limba sa maternă până în clasa a 4 a. Complet. Absolut orice. Habar nu avea limba română. Și asta s-a întâmplat acum țâșpe sute de ani, când nici măcar nu se punea problema de drepturile omului sau ale naționalităților conlocuitoare, în RSR.

Prin urmare, contribuția UDMR la mediul din țară a fost strict cel pe care îl vedeți. Ceartă, ură și mobilizare unul împotriva celuilalt. Pentru că drepturile existau demult.

Dar cine să le cunoască?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.