mailat

Curtea de Apel din oraşul italian Milano a redus cu o treime valoarea daunelor destinate familiei unui român decedat într-un accident rutier, motivând decizia prin faptul că nivelul de trai din România este mai scăzut decât cel din Italia

Din nefericire pentru noi, din cauza țiganilor cu care am umplut europa, vom fi întotdeauna, dar întotdeauna, doar niște cetățeni de mâna a doua. Desigur, decizia tribunalului e profund discriminatorie și va cădea cu mare zgomot, la un moment dat. Dar rămâne în continuare ideea că românii sunt doar niște săraci de la periferia europei, așa ziși oameni, dar cu drepturi mai puține decât cetățenii aceleiași comunități, și anume UE.

Și asta se aplică și la toți cei care pleacă în lume pe joburi de tot felul. Da, ești un doctor care muncește pe jumătate din banii pe care muncește un doctor din acea țară și, oricât ai crede că ești respectat, nu ești. Da, ești un inginer serios, dar ai cerut 5.000€ salariu, nu 12.000€, cât are un inginer din acea țară. Și copiii voștri tot cetăteni de mâna a doua vor fi considerați, chiar dacă sunt născuți acolo și vorbesc perfect limba. La fel cum sunt indienii în Anglia sau turcii în Germania. Au fost buni când au muncit pe brânci la reconstruit țara după război, dar parcă tot nu merită să aibă aceleași drepturi precum localnicii.
Free Mailat!