Când eram mic, pe vremea răposatului, erau două lucruri pe care visam să le avem neîntrerupt și nu le aveam. Primul era curentul electric, această fată morgana a tuturor. Ziua, când tovarășii trebuiau să fie la muncă, nu să piardă vremea acasă, se închidea curentul, evident. Dacă aveai ghinion să te întorci de la școală/spital/ceva și să fii în lift, sănătate, aia era. Ne învățasem, toți aveau chei de alea triunghiulare și deblocau copiii rămași acolo, sau femeile, cei care nu ajungeau la celebra rotiță din dreapta sus care descuia ușa.

Venea după masa, pe la 4, că se întorceau tovarășii acasă și trebuiau pe ce să își fiarbă ghearele de pui, capetele de porci, fasolea viermănoasă sau brizura de orez, mâncarea cea de toate zilele pentru oamenii simpli, care nu se descurcau cum se descurcau toți, care nu furau de la muncă, fraierii, adică. După care se lua imediat după ce se termina programul TV, că oricum trebuia să mergem la somn. Niciodată, niciodată nu o să îmi treacă frica de întuneric, spaima paralizantă când te trezești în negru complet, fără de veste.

Cealaltă chestie la care visam era apa caldă.
Nu pentru duș, fițoșilor, nici nu mai țin minte dacă existau dușuri peste tot, așa, ca acum.
Aveam nevoie de apă caldă, mulți dintre noi, ca să spălăm scutece, pentru că căcatul de bebeluș pătează pelincile alea și trebuie frecate de mână. Și să vedeți ce nașpa e atunci când nu ai gaz să încălzești apa și trebuie să speli scutece, pantalonași, chestii de astea, în apă rece ca gheața, frecând cu săpun de rufe. Mi se făceau mâinile numai răni de la soda aia nenorocită.

De spălat, aia e, te spălai repede cu apă rece, dacă nu mai rezistai, dacă nu, așteptai poate dădea vinerea apă caldă tovarășul de la centrală, dar asta era o loterie, poate tovarășul nu avea chef, poate era beat, poate nu avea green light să dea drumul. Ce să zici, te înveți și cu răul.

Ce voiam să zic e că eu urăsc oamenii care mint și încearcă să ne ducă în vremuri de alea pe care eu le-am trăit și nu mai vreau să le trăiesc niciodată. Iar ipochimenul de azi este Nicu Șordan.

Nicuşor Dan: Nu există un singur indicator, un singur indicator unde Bucureştiul sub Nicuşor Dan să fie mai rău decât era Bucureştiul sub Gabriela Firea

Păi da, Nicu, nu e unul, sunt toate.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că, din totalul de 24 de companii municipale aflate în subordinea Primăriei Bucureşti, în primă etapă au fost propuse spre desfiinţare 16 companii, iar pentru 14 dintre acestea administraţia locală a încheiat procedurile care îi reveneau. El a spus că sunt păstrate „pentru moment” companiile care se ocupă de mentenanţa semafoarelor, cea care se ocupă de iluminatul public sau cea care are ca obiect activităţi tip DDD, iar angajaţii acestora aşteaptă reorganizarea primăriei pentru a intra în Primăria pe o grilă nouă.

În ceea ce priveşte compania de transport public STB, dar şi Termoenergetica, Energetica, edilul consideră că acestea sunt companii care „trebuie să existe”.

Deci stai. Din 24 de companii, a desființat 14? Adică 10 dintre ele sunt ok? Păi cum e aia, tovarășe Nicu, în campania electorală toate era incredibil de grave, justiția își spusese datoria, alea alea, iar acum, de fapt, trebuie să existe?

Bănuiesc că sunteți pregătiți pentru încă o iarnă de vis, în care veți face frigul, pentru că, la un an de la preluarea mandatului, Nicu Șordan NU A FĂCUT NIMIC?