Mă gândeam, în sinele meu propriu și intern, că poate trebuie menționat și despre lucrurile bune întâmplate în ultima perioadă în românia, lucruri pe care în general nu avem timp să le remarcăm, fiind ocupați cu diverse subiecte de importanță monumentală, cum ar fi… știți voi mai bine decât mine.

Prin urmare, știați că economia românească e pe locul 3 în UE?

Un raport al Economist Intelligence Unit (EIU) arată că rata de creștere economică a României în primul trimestru a fost a treia cea mai mare din UE, atât față de trimestrul anterior, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, este de așteptat ca rata de creștere economică să sporească și mai mult în perioada 2014 – 2017, până la o medie anuală de puțin sub 4%.

Sectorul extern a fost principalul motor de creștere, care a ridicat cererea pentru produse industriale. Valoarea în euro a exporturilor a crescut cu 5,7% în primele 5 luni, respectiv cu 15,5% în luna aprilie față de aceeași perioadă a anului trecut.

EIU susţine că unul dintre factorii importanti care a contribuit la creşterea economică îl reprezintă stabilitatea politică de care se bucură în acest moment România.

Nu sunt neapărat de acord cu ACEASTĂ stabilitate politică, sunt un adversar declarat al “coabitării”, dar ce e de remarcat, trebuie să remarc. Lucrurile merg spre bine, din punct de vedere al economiei.

Important in acest moment este modul in care romania va sti sa gestioneze această creștere și, probabil mai important, cum să continue pe acest trend.
Vedem.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.