1. Compania NN a fost sancționată cu amendă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după ce a avertizat că există discuții publice privind o eventuală naționalizare a fondurilor de pensii private. Amenda este de 1% din capitalul social al companiei, 750.000 de lei.

Totodată, Consiliul ASF a decis retragerea autorizării directorului general al companiei, Raluca Țintoiu, și amendarea acesteia cu 100.000 lei.

„Urmează ca astăzi să declanșăm un control ca să vedem dacă și alte persoane din cadrul NN au fost implicate în această acțiune urmând dacă se constată și implicarea altora să luăm decizii în următorul Consiliu. Au transmis informații de natură să destabilizeze sistemul de pensii din România. Și-au recunoscut greșeala care este evidentă”, a precizat Ion Giurescu, vicepresedintele ASF

De asemenea, ASF a precizat că va face un control la BCR Pensii.

Noţiunea de naţionalizare a fondurilor private de pensii, intens discutată în ultimele zile, este o „fumigenă aruncată” care nu are niciun sens şi nicio dimensiune politică, în condiţiile în care pensiile nu pot fi „confiscate sau naţionalizate”, a spus, de asemenea, joi preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

AZI INSA…
2. Ministrul desemnat pentru Finanţe, Ionuţ Mişa, a susţinut că Pilonul II de pensii, care administrează active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desfiinţat, banii vor fi returnaţi contribuabililor, iar aceştia vor trebui să aleagă între Pilonul I, de stat, sau Pilonul III, privat. Mişa nu consideră că această măsură este o naţionalizare a pensiilor private.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

81 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Stii ca ai niste politicieni de cacao atunci cand ajungi sa tii cu o societate de asigurari…

    • #2

      Au dat-o la intors… via Digi24. E alba-neagra.
      ACTUALIZARE 18. 10. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat joi la parlament, după votul de învestitură a Guvernului Tudose, că Pilonul II de pensii ”nu se desfiinţează şi nu se naţionalizează”, deşi dimineaţă, la audierea în comisiile de buget finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului susţinuse exact contrariul.

      ”Nu se desfiinţează, nu se naţionalizează. A fost o eroare pe care mi-o asum”, a susţinut Ionuţ Mişa întrebat ce se întâmplă până la urmă cu Pilonul II de pensii.

      m.digi24.ro/stiri/economie/finante-economie/guvernul-vrea-sa-desfiinteze-pilonul-ii-de-pensii-751867

    • #3

      Pai si lui Ionut Misa nu i se aplica nicio amenda… sau daca esti o mizerie PSD-ista poti sa spui orice fara consecinte?

    • Ce dracu inseamna “mi-o asum”, ca io nu inteleg vorbe din astea pezediste.

      Ce isi asuma? amenda? pierderea carnetului de sofer? demisia? ce sanctiune isi asuma mai precis?

    • Sau “imi asum” inseamna ca plateste el din buzunar suma pierduta azi prin devalorizarea leului? Nu si-ar repara complet vina, dar macar ar acoperi gaura de X milioane de lei provocate de declaratia lui.

      Sau in limbaj pezedist “imi asum” inseamna “ma iert singur”.

    • #6

      nu se iartă el singur, îl iartă bunul dumnezeu. Doar se știe că dacă îți recunoști greșeala și te căiești ești iertat!

    • Asuma-ti-o domnule ministru. Da-ti demisia si mars in somaj!

    • #8

      Sa fii asumat este o stare psihica puternica in care spui practic ca stii ca ai facut rahatul prastie, dar te doare in cur de consecințe.

    • #9

      @mac gregor P-asta cu asumarea a inventat-o pentru nivelul inalt unul chel, parcă băshescu se numește.

  2. Adica imi vireaza banii in cont si aleg eu ce sa fac mai departe, sau doar aleg unde sa ii vireze ei, direct de la fonduri?

    • #11

      da

    • #12

      nu (varianta pentru Romania, unde nimic nu e da)

    • #13

      Nu chiar. De fapt, o sa ii vireze automat la “pilonul I”, adica la stat. Daaaaaaaaaaaaaaaar, daca vrei sa ii iei inapoi, poti sa ii iei. Cu conditia sa aduci dosar cu sina si 30.000 de hartii semnate (inclusiv de la administratorul de scara). Probabil ca 5-10% or sa faca chestia asta (sau or sa fie calificabili).

      Si da, probabil ca o sa fii obligat sa ii versi in Pilonul 3.

      Asta se traduce prin “Nationalizare cu bolta”. I-as da un premiu de inventivitate celui care a facut fenta asta.

    • #14

      Si daca nu depui un dosar cu sina la timp, se transfera fondurile tale la catedrala mantuirii neamului!

    • #15

      Probabil ca nu ajung pe la tine prin cont, ca poate nu-i mai dai inapoi. NU i-as da la stat sa se ocupe de ei nici sa ma pici cu ceara si bonus: ma astept la niste extra taxe ca sa tii bage la pilonul 3, ca doar isi ciupesc si ei ceva pentru deranj.

    • #16

      Daca nu vreau sa-i depun in vreun “pilon” si sa-i tin acasa, la saltea, ma poate obliga cineva sa fac asta? Probabil in Romania, da. Eu, de exemplu, vreau sa-mi adun bani albi pentru zile negre sau, in cel mai rau caz, sa-mi depun o suma “cheş” intr-un cont bancar, dar nici acolo nu e bine.

    • #17

      Varianta vehiculata este ca ei iau banii de la Pilonul 2 si, daca tu vrei sa-i muti la Pilonul 3, te duci si faci o cerere frumos la un ghiseu …
      Pe de alta parte se pare ca dau inapoi… si PM-ul si adevaratul PM neaga desfiintarea Pilonului 2

    • #18

      Pai ce sa ne mai miram cand aproape 30% din cotizanti nici macar nu stiu ca au o pensie privata obligatorie…

    • #19

      Pai nu ai ce sa alegi, ca-i vireaza direct pe cardul de sanatate.
      @Arhi Verifica te rog cand ai timp daca se pot retrage si de la bancomatele din Grecia. Mersi *

  3. #20

    M-am uitat acum, am 24.580 de lei in pilonul 2. ‘fro 5400 euro. bani buni. astept ca ministerul de finante sa-mi ceara contul ca sa-mi bage banii si sa-i pun in pilonul 3.
    altfel, daca ii iau si ii baga in P1 ca sa-i dea la asistatii sociali sa-mi bag p88la in m88rtii mami lor si ai alora care n-au votat pe 11 decembrie!

    • #21

      Iar ei isi baga p88la in comentariul tau.O sa fie cam ca la #rezist – tipa oamenii cat tipa, mai ies in strada, ei mai fac o perdea de fum pentru #marea-amnistie-de-teleorman si gata. am ramas si cu banii luati, si cu puscariasii gratiati! 🙂

    • #22

      La salariul care a generat 5400 de euro pensie in 10 ani (adica prin virament de 0,00000dracu cat e % pe luna) esti un fraier ca te mai intereseaza Romania.

    • #23

      Cum ai verificat ? Cu cardul de sănătate la bancomat ? Eu am pensia asta la Ing si am foat acum cu cardul de sănătate la Ing la bancomat si imi arată ca am vreo 3200, am scos deja jumate …

    • #24

      Domnul Seven,
      Nu stiu cat ai tu salariu, stiu ca e totusi o suma mica pentru 10 ani de munca insa din cate stiu eu asa, P2 e doar o particica din toata contributia la pensie (adica P1) + celelalte contributii.
      In urma cu ceva vreme mi-am mai facut un calcul cu cat am bagat la sanatate (100.000 lei), mie mi se par sume mari pentru ce am primit.
      Iar salariul meu, zic eu, a fost unul mai mult decat decent cat am lucrat in Ro si a fost cuprins in acesti 10 ani intre 4000 si 6000 de lei net, acum ca probabil pe aici sunt numai it-isti care au peste 10.000 de lei, sa fie fericiti, eu n-am avut norocul de a fi it-ist dar chiar si asa, gandindu-ma ca salariul mediu e pe la 2200 (cred), pot spune ca nah, am facut tot ce am putut.

      Noroc ca acum am plecat din tara si ca salariul a crescut de vreo 3 ori insa asta nu e cea mai mare realizare, cea mai mare realizare mi se pare ca nu mai platesc impozite statului roman si mi-am jurat ca daca va fi vreodata sa mai muncesc in Romania, prima si singura mea conditie va fi sa am un salariu minim sau mediu pe cartea de munca si restul in mana. Nu stiu cine sau cum va accepta conditia asta insa n-am sa mai muncesc niciodata pe 6000 de lei net stiind ca lunar trimit 3000 de lei la stat + ce mai plateste angajatorul ca sa-mi iau muia pe care o da psd-ul romanilor de atata vreme.
      Sper, in acelasi timp, ca exact aia care nu au votat in 2016, tineri, corporatisti, clasa medie, aia de au baut vinul fiert pe partie in ziua alegerilor sa fie cei mai afectati de masurile pesediste. sa se dea in ea cu taxe si impozite, cu biruri multiple astfel incat sa se trezeasca ca nu mai au bani nici de vacanta mai departe de mogosoaia iar copiiilor sa primeasca o educatie atat de slaba incat sa fie absolut necompetitivi pe piata internationala si drept urmare slugile viitoare ale puradeilor pesedisti de azi.
      Numai asa cred ca universul va face dreptate in cazul acelor indivizi prea aroganti si prea plini de ei ca sa voteze. Cand o sa simti poola aia mare in cur care-ti va anula autosuficienta de tip: “nu votez caci pe mine oricum politica nu ma afecteaza caci o duc bine”, atunci poate se va schimba ceva in mintea non-votantului. Pana atunci, asteptam, dormim si daca se mai poate, speram!

    • #25

      pai virezi putin, dar sunt gestionati destul de bine… de asta creste asa tare valoarea.

    • #26

      Suna fain asta cu tinerii corporatisti, dar din ce am vazut pe facebook la mine astia au cam votat sis e cam agita.
      Nu se agita mai deloc aia care au o mica combinatie si nu prea stiu de unde le vin banii si unde li se duc. Daca o cauti pe una alexiss constantinescu(cred ca e majora pnm se lauda ca conduce un x6 sau ce e ala) pe instagram iti vine rau, aia o sa plateasca la pilonul 2 de pensii cand o sa imi vad eu ceafa.

    • Ce dreaq aveti voi cu asistati sociali, voi nu stiti macar ce inseamna un stat fie el totalitar ori de alta natura si bagati aici din top, nici macar nu stiti ce inseamna cu adevarat un stat democratic… :)) … dar cereti drepturi…
      Vai de capu vostru, credti ca doar elitele au drepturi… statul e format din toti cetatenii, iar ca sa ai un stat solid si competiv: toti cetatenii trebuie sa fie puternci… In orice caz, ce crezi ca psd te retine de la invatura!? Daca esti prost poti fi prost si’n uk si usa, cu orice scoala terminta, man. Relax…

    • To’arasu’ Costica Mecanicu’ aveti respectele mele!

    • #29

      @super_fotbal, cred ca depinde mult de bula in care lucrezi/traiesti.
      eu unul sunt pasionat sa mai calatoresc asa prin diverse medii si tin sa spun ca atat colegii mei de munca in 2016 dar si altii de pe la alte birouri/firme, mi-au spus in vinerea de dinaintea alegerilor locale (bucuresti) ca nu vor merge la vot pentru ca au alte lucruri mai importante de facut (iar vreo jumatate efectiv nu stiau ca sunt alegeri, va dati seama? intelectuali).
      Am zis ca e doar bula mea, sa mai intreb si pe la alte departamente, prin alte firme, prin amici. Procentul a fost asemanator, 50% habar n-aveau ca-a alegeri iar vreo 40% au zis ca au alte lucruri mai importante de facut si ca nici nu stiu cine candideaza sau cu ce se mananca politica.

      In decembrie a fost mai simplu, am fost singurul dintre cei pe care ii cunosc care a votat si care a mai facut si pe observatorul intr-o sectie din voluntari.
      Aveam nevoie de exercitiul asta, ultim, inainte sa ma car din tara, capituland in fata prostiei si ignorantei mult prea mari din tara.

      Deocamdata inca-s legat de stirile din ro si inca ma oftica sa vad ce se intampla insa in timp planuiesc sa ma detasez usor usor de tot ce inseamna Romania pentru ca pentru mine e o cauza pierduta iar cei probabil pana intr-un milion romani cu ceva minte si spirit European ar face bine sa se apuce sa-si faca bagajele si s-o taie si ei incotro apuca.

    • #30

      Nu mai bine punem de-o asociatie mica, asa de vreo 500 mii de pagubiti, si dam statul in judecata?

      Daca tot s-au apucat astia de jucat leapsa.

    • #31

      Sincer cam asta e secretul, sa gasesti o bula acceptabila si sa ai norocul sa stai acolo pana mori. Ma uit la mine ca sunt impartit in vreo 5 locuri si nu se alege nimic.

  4. #32

    Vorba lu’ Mișu: Bă, io când o să ies la pensie o sa vând saci de box cu moaca lu’ fostul sau fosta pe ei. O să fiu milionar.

  5. #33

    adica sa dea statul in judecata sa ia bani tot de la tine cetateanul, asta dupa ce a mai luat banii de la tine clientul ING/NN whatever, buna treaba.

  6. #35

    cat de haios sa fie sa iasa unu de la nn acum sa zica “uita mah ca am avut dreptate” iar sotul olgutei sa ii dea iar amenda pt ca desigur, nu e nimic oficial, e doar eroare de comunicare.

  7. #36

    Sunt curios daca nu o sa vina guvernul cu o solutie de ‘compromis’ pentru companii, prin care sa te oblige sa deschizi (si ca contribui) la o pensie pilon 3 pentru un numar de x ani, daca vrei sa transferi fondurile la privati.

  8. #37

    Bag pula. Plec iar!

    • #38

      coane unde mai e de mers, ca astia in uk nu ne mai vor pe noi prefera paki.

    • #39

      Lumea-i mare. Nu se termina in UK.

  9. #40

    Ce inteleg eu din declaratie e ca suma acumulata pana acum va fi virata la alegerea mea in P1 sau P3 (evident P3), DAR viramentele care vor urma vor fi confiscate de stat prin acel P1 obligatoriu. Concret cei 5.1% din brut care pana acum erau proprietatea fiecaruia, garantat de stat si administrat privat (care in cazul unui deces ar fi ajuns in fondul de pensii al mostenitorilor) vor deveni de acum exclusiv proprietatea statului. Intelege cineva diferit?

    • #41

      Smecheria e si mai tare. Nu toti care au bani in p2 or sa ii bage in p3. Deci un procent incaseaza statul. Si ca sa fie imaginea completa, poate eu nu vreau sa mut banii in p3 la aceeasi institutie. Sa vezi ce muie or sa ia nn si astia cand.or sa trebuiasca sa faca rost de 2 miliarde de lei cash.
      #muiepsd

  10. #42

    Trebuie sa acopere de undeva pomenile.

  11. #43

    m.hotnews.ro/stire/21846757

    Asta nu e ceva de genu ” ba hai sa vedem vedem reactia prostilor” se face tam tam mare …”hai bai prostilor ca am glumit, nu se desfiinteaza doar imprumutam jumate”

  12. #44

    A citit articolul şi s-a răzgândit. Cică îşi cere scuze, nu se mai desfiinţează! :))))

  13. #45

    Cica nu se desfiinteaza pana la urma. Sunt curios ce pierderi a cauzat ” eroare de comunicare”. Ma refer la pierderile pe care le avem noi toti.

  14. Sa trecem peste subiect… sau… Pai si-au recunoscut vina, aceea de a transimte informatii capabile sa destabilizieze sistemul de pensii din Romania. Deci e legit, amenda, case closed… restul e alab neagra la ministru, vorba volant, pai nu :)) …
    Sa revenim la oile noastre, azi avem un guvern nou: ce zice miseter nemtalu sef de president? Ca cica ar fi bine sa aiba succesuri noua guvernare psd-ista, ca asa mare avem nevoie de un succes guvernamnetal de numa, numa… hai sictir mister presedinta Iohanis: pai ce ai facut mata pentru buna guvernare, cand tu ai decalrat ca esti in razboi cu psd adica si cu guvernarea psd-ista ce a guvernat 6 luni si pe cale de consecinta esti si in razboi cu acest nou guvern. Schizofrenia asta politica, cu ati bagat tara in criza e induiesatoare si e chiar romaneste sa dai vina pe altii dar IOhanis ar mai vrea un mandat, chiar nu ii e rusine, impostoru dreaq.

    • #47

      Ba tu gresesti constant site-ul! Vezi ca Antena 3 nu e aici! Eu imi bag pix in toata gandirea ta. Tu nu esti in stare sa vezi ce se intampla in gradina ta din Teleorman si debitezi prostii legate de neamt, pe care apropo il pis si pe el in freza de complice. Pai cand eu platesc la facturi 20 de lei in plus luna asta ca a vrut golanul din PSD sa scape de puscarie crezi ca merge retorica asta a ta? Tie iti place cum arata Zimnicea, Rosiorii de Vede, Alexandria? Ma intreb cat te mai suporta cetin.

    • Hmm. sau Fmm?

    • #49

      Tim, trollingul are sens doar atunci când există persoane (măcar una) care să treacă printr-o reflecție cauzată de comentariul tău. Indiferent dacă le determini să răspundă, le amuzi, le scârbeşti, le provoci crampe. Dar comentariul tău trebuie să aibă o relevanţă, să existe pentru ceilalţi. Atunci când devii irelevant, când nimeni nu dă o ceapă degerată pe comentariul tău, îţi pierzi condiţia de troll. Eşti doar un trist care produce maculatură online.

    • Eşti literalmente prea idiot ca să poţi fi insultat.

    • #51

      @Dani Corban: nu intelegi. Tim nu trolleaza. Nici macar nu stie ce-i aia. E tristul adevar.

    • #52

      @Tim: hai sa nu vorbim despre schizofrenie in casa medicatului…

    • @Dani Corbean…@ all, nu sunt troll, nu imi pasa daca te sensibilezezi, eu comentez la afirmatiile lui Cetin si ca imi place atitudinea lui echidistanta si personal versus fapte cotidine ori ba…
      Hm, stai linistit mi-am asumat ca exista riscul sa fiu insultat de simpatizantii de dreapta… astia au placa cu elitismul, autosuficienta care ii trimite direct in bratele nazismului inventat de Europa dreptace… Vou va place cum arata coana Europa? Cu un UK care isi inchide granitele in fata romanilor si a bg, cu o franta infranta de atentate si luata cu asalt de magrebieni si islamisti grei sadea, cu o itlaie becisnica mafioata leagan al fascismului, cu celelalte state ue atat de elitiste incat se cred miezu… voi chiar asta vreti asta,un ue elitist si discrimantoriu, pe langa spuza economica Romania nu are nimic de castigat din sistemul capitalist de dreapta… si eu trag un semnal de alarma, nu sunt impotriva romanasilor care simpatizeaza acasa cu generalaul si cu HItler, nu simpatizez cu romanul elitist care crede ca dna nu e unealta politica, nu empatizez cu romanul care a votat un neroman in fruntea tarii care din ziua unu a declarat razboi psd, ca apoi sa vina in fata tv si sa zica ca avem nevoie de un succes guvernamental el lucrand la doborarea si a acestui guvern nou infiintat astazi, ca si la celalt cand a iesit cu servicii, nazisti, agenti ai altor state impotriva unei stari legitime in sanul unui stat si un guvern ales democratic si legit… Cum vine asta, cum sa iesi pe tv certand psd ca a nu stie sa guverneze cand tu ca president asumtind serviciile secrete din ROmania ( toate) impotriva psd, intre noi fie vorba serviciile au intotdeauna o aroma populara, iar aroma popular in romanica e admiratia fata de germania, mergand pana acolo a in a isi insusi chiar si practicile mai neortodoxe prin care germania s-a descalificat pe vecie din randul omenirii in speta nazimul. VOrba arata-mi cu cine te insotesti si ce prieteni ai si ma voi dumiri despre tine… Deci romanii sunt nazisti? Hm? E o intreabre legit… intreb, nu dau cu paru…

    • #54

      Ma Tim, nu mai comenta tampenii. Pe tine nu te-o invatat acasa ca daca nu te pricepi, trebuie sa taci din gura, ca spui numa’ prostii si te faci de ras?

      Adica un ministru poate spune azi una, maine invers, ce mare branza daca are credibilitate zero, oricum tara asta e tarla lu’ ta-so’ ! Nici o consecinta ! Fantastic !! Esti atat de incult, si totusi atat de patruns de prostiile pe care le spui! Ia-te ma de mana cu ministrii din guvern. V-as face tuturor astora o tzara ma, sa va guvernati (mancati) acolo intre voi.

      Esti ca un patefon stricat, repeti ca un papagal ce vezi pe la TV.

      Tu cand emiti ideile astea, n-ai nici un dubiu asupra lor? Nimic-nimic? In afara de epitete de autobaza, injuraturi, discurs ad-hominem, daca dau tot ast’ noroi la o parte din discursul tau, nu raman decat niste biete idei de copil de gradinita!!

      Trezeste-te omule, injuraturile, ticurile verbale preluate de la altii, folosite la fiecare 5 cuvinte sunt primul indiciu ca de fapt omul care le foloseste nu are ce spune! Educa-te, ca nu te ia nici pisica in serios.

    • #55

      @Hash: e laudabil ca incerci sa ai o discutie logica si coerenta cu Tim. Serios, e laudabil. Din pacate o tentativa sortita esecului. Dar altfel… laudabila.

    • hash@, ironia sortii face ca eu sa fiu unic nu in felul meu ci la modul certificat, mi s-a facut analiza adn-lui si n-are nici o legatura cu hominizi de pe terra, absolut 0… in orice caz, stiu aberez alea alea, dar sunt 100 % original nu prin prisma faptului ca repet cuvinte auzite pe la alti, pe la tv, pe te miri unde ci prin simplu fapt ca eu exprim ce gandesc, in felul meu si prin cuvintele mele… si prin felul meu de a fi si ma exprima @hash, intre noi fie vorba: copy paste e textul tau nu?Caci se stie una din insusirile mele pe acest blog si in sanul comunitatii e ca nu injur si ca nu jignesc ever in mod gratuit… deci las-o jos ca macane. Eu nu am aparat guvernul, eu l-am desfiintat pe Iohanis. Ce crezi ca mie imi place situatia din tarisoara? Hm… un om inteligent nu e niciodata multumit, never ever! Asta cu educa-te, mi-a placut maxim si sunt chiar de acord, omul cat traieste invata, tu cand o sa inveti sa comentezi strict pe subiect si nu te vei mai lua de piansit, adica eu. hm? Comenteaza ce am zis eu de Iohanis, stii doar ca el singur a declarat ca e in razboi cu psd-ul din ziua unu, cum a iesti in piata, cum i-a facut albie de porci pe guvernanti, cum a mers voiniceste impotriva astora multi si saraci, respingand legi pe baza rulanta, facnd totul pentru a bloca activitate guvernului, participand intempstiv la sedinte de guvern fara sa anunte cu 24 in prealabil macar si unde nici nu se impune in mod legal prezenta presedentila… comenteaza pe asta, e sau nu Iohanis echidistant politic, daca el e in razboi cu psd din ziua unu? Hm? cum a si declarat chiar el…

    • #57

      @Hash: sa nu zici ca nu te-am prevenit. Sau măcar am încercat…

    • Ce calificare ai Tim? ce loc de munca? ce ajutor social? invata rolul presedintelui. Romanilor ca tine as inchide granitele satului, nu tarii, mentalitatea asta trebuie sa moara in sat.

    • @ Alin,exact pe calpod nazist esti facut ma, satul tine statul asta in viata ca daca ar fi dupa citadini nu ar mai avea fiinta… la tara e toleranta, e cutuma si cultura civica cum rar gasesti in tarisoara… Sa te iei de mana cu zoso, ala e la fel ca tine, cica satul si taranii estem problema la tarisoara cand de fapt urbanii trebuie reducati asap…

    • #60

      @Tim ca si curiozitate acolo unde stau cei cu adn identic cu al tau mai au sate? sunt curios daca s-a ajuns la pastile care iti asigura hrana, etc. inca se mai practica agricultura acolo? ati venit mai multi?
      intreb ca poate sa ma bag intr-o afacere cu pastile cu nutrienti si ma intreb daca voi avea piata de desfacere. poate ma bag si la ceva tratamente medicale. gen stroboscopie de potentare a inteligentei, dispozitive cu curent electric pt integrare in societate, etc. crezi ca am piata?

    • Prostia e difuza, nu o concentra, satul nu este benefic dpdv financiar, tu n-ai ce sa produci.

    • @Alin, amice esti idiot, este!? Te-am simtit, imediat ce ai scos capul, dupa ce ca esti simpatizant dreptac, nu ca ar fi o problema, treaba e ca esti ametit, daca tu imi dai doua intrebari si in care in loc sa raspunzi la ce am comentat eu strict pe subiect, tu te iei de mine, esti ceia ce esti… n-ai ce sa mai faci cu romanasii, s-au ajuns…

  15. Din câte știam, la pilonul II erai obligat sa cotizezi pana in 35 de ani, nu? Dacă ai peste 35, poți sa-ți bagi puma și sa nu mai cotizezi, nu?

    • #64

      da, dar e vorba 35 de ani de cotizatii.

    • #65

      Cotizarea a fost obligatorie daca aveai pana in 35 de ani si optionala dupa 35, dar daca ai fost obligat era musai sa continui, nu poti sa te opresti la 35 de ani si-o zi.

    • #66

      E privat, dar obligatoriu. Eu am 40 si cotizez in continuare, nu ma-ntreaba nimeni daca vreau sa-mi bag puma undeva.

    • #67

      sper sa te prinzi de banc, dar tu ai votat psd, nu?

  16. #68

    Ar mai fi doua mici amanunte care au trecut neobservate:

    1. Ionut Misa a spus si citez exact:
    “Din analiza pe care am făcut-o împreună cu colegii, pensia pe care a primi-o astăzi un contributor la Pilonul II de pensii ar fi undeva la 25 de lei….”
    Deci exista o analiza in Ministerul de Finante, nu mai e vorba de niste discutii pe la colturi.
    (Ionut Misa a fost secretar de stat in MF pana ieri, cand a devenit ministru)

    2. Dragnea a spus clar ca “nu se va face in timpul acestui guvern”.
    Ok, nu se va face.
    Dar urmatorul guvern PSD cred ca se pregateste deja sa intre in teren peste cateva luni.

  17. #69

    Pe Tim il lasi pe aici doar ca sa se faca de ras ?
    Ca ala cu calul la targ.

  18. #70

    NN inca nu, dar te-a citit Rosia Montana Gold Corporation si au anuntat cat cer statului roman despagubiri in arbitraj international: 4,4 miliarde de dolari…

  19. #72

    Eu am fost inscris la Pensii BCR in februarie 2015 desi nu eram angajat in momentul acela. E normal asa ceva sau e ilegal, sa stiu ce am de facut.

  20. #73

    Ultima declaratie de la Misa “Hai bah ce nu stiti de gluma? a fost la sto, asa ca sa ne radem si noi…. N-aveti bah corporatistilor umor…iohanistilor!”

  21. #74

    V-ati decis ce faceti? Ramaneti sau plecati?

  22. #77

    Mi-emi place ca si documentul noului program de guvernare (pdf-ul ala de-l prezinta site-urile de stiri) are la proprietati asa:

    Author: Misha

  23. #78

    Legat de masca de snorkeling: dincolo (la Decathlon) era mai ieftin! www.decathlon.ro/p/8304664_masca-de-suprafata-easybreath-alb-albastru.html#/78-200-s_m

  24. #79

    Singurii câștigători ai unei guvernări de stânga, pline de pomeni financiare, sunt casele de pariuri sportive. Restul este blat.

  25. #80

    O intrebare simplista, daca stie careva, apropos de pensii.
    Am lucrat in Romaniacu carte de munca, tot tacamul, cam 17 ani.
    Am plecat din tara. am vreo pensie? cetatean roman sunt. pot sa cer pensia aia (daca exista) acum? sau trebuie sa am varsta de 65 sau cat o mai fi acum

    Am muncit, am platit impozite, asa ca am dreptul la o pensie. si nu mai vin vreodata prin romania, vreau banii aia, eventual toti odata. sau lunar . dar acum , nu peste 20 de ani.

    Daca stie careva, multumesc anticipat.
    Sigur nu sunt singurul. E utila o informatie legata de acest subiect.

    Hai sa dam mana cu mana…:)))