Se ştie prea bine că sunt pentru retrogradarea Timişoarei şi că îl detest pe nesimţitul ăla de Marian Iancu. Foarte bine că retrogradează, legea e lege pentru toată lumea şi trebuie pornit de undeva.

Dar vine întrebarea.
Dacă Timişoara a contestat decizia de retrogradare la tribunalul de arbitraj sportiv, având şanse ca această decizie să fie anulată, de ce domnii de la FRF deja organizează meciuri de baraj pentru promovare în locul Timişoarei? Ce se întâmplă dacă Timişoara, doamne fereşte, câştigă procesul? Care sunt paşii prin care trimiţi înapoi în B, o echipă pe care deja ai promovat-o în A?

Ah, şi altă chestie. Acum ceva ani, când se juca cu 16 echipe în divizia A, domnii Sandu şi Dragomir au venit şi au explicat că fotbalul rromânesc e pe val şi e neapărat necesar să avem 18 echipe, ba chiar am putea avea şi 21, în prima divizie, plus încă 2 divizii inferioare, deoarece e clar că fotbalul rromânesc o ia în sus.

Poli Timişoara şi Universitatea Craiova vor scăpa de Liga a III-a datorită sau din cauza dezastrului în care se zbate fotbalul din România, informează cotidianul „Puterea”. Concret, 20 dintre cele 32 de echipe din eşalonul secund au grave probleme financiare şi nu vor primi licenţa pentru Liga II.

De aici.

Cel mai rău îmi pare doar că aceşti 2 scamatori nu vor păţi nimic pentru haosul în care au aruncat fotbalul din rromânia. Bine, Mircea Sandu va muri de cancer, dar e o consolare slabă.