Am văzut zilele trecute isteria cu procurorii, care umblau din ușă-n-casă și prin biserici, să ia declarații cu mâna pe biblie. Nu despre asta vreau să vorbesc, am decis să elimin orice înseamnă politică de aici. Ci despre un sfat, pe care l-am mai dat pe blog, dar care merită reiterat, pentru că nu ai de unde să știi ce ți se poate întâmpla în viață.

Tu, ca cetățean cu drepturi depline al republicii rromânia, ai dreptul LEGAL de a nu da nici o declarație în fața organelor de anchetă. Poate veni și mama oricărui procuror, tu ai dreptul de a nu declara nimic. Și nimeni, dar absolut nimeni nu te poate obliga să o faci.

În cazul în care nu ai înțeles de ce, legea în rromânia protejează infractorii și îi favorizează pe anchetatori. Tu, dacă declari că afară era zi și se dovedește că era noapte, se numește mărturie mincinoasă și e caz penal. Dacă nu declari nimic și îți rezervi dreptul de a face declarații în eventualitatea unui proces, nu se numește în nici un fel, iar la proces se ocupă avocatul tău de restul.

Nu vă lăsați intimidați, nici de paragrafe urlate în față, nici de urlete simple sau amenințări. Sunt doar simple intimidări, care în general merg la oamenii simpli.
Țineți-vă tari, vedeți-vă de treabă și atâta tot.