Marian trage un semnal de alarmă extrem de bine pus la punct despre ce se întâmplă în acest moment și/în chestia numită vlogging, având ca bază acel studiu Starcom care spune că, de fapt, tot bloggerii sunt cei mai buni. Dar nu asta e ideea.

Nu știu câți dintre voi au fost aici și mai țin minte începuturile romantice ale blogurilor. Atunci când se scria din plăcere, când era o emulație de oameni care ar fi vrut să scrie mult și să împărtășească cu oamenii. Știți ce s-a întâmplat atunci? Au apărut profitorii, oamenii de afaceri. Cei care au acaparat majoritatea acelor oameni, tentându-i cu sume mizere, premii sărăcăcioase, în ideea că, pe viitor, vor face mulți bani din scris. Și astfel, acei oameni au semnat tot felul de contracte dubioase, devenind bloggeri care scriau doar comercial, doar pentru campanii, doar pentru premii.

Ce s-a întâmmplat după?
Păi, nimic. Profitorii au făcut tone de bani, fraierii care semnaseră au dispărut din online, pentru că cititorii nu sunt proști și te simt imediat atunci când nu faci decât să mimezi interesul, simțind în vârful nărilor suta de lei promisă dacă scrii și, ce să vezi, 80% din bloguri au dispărut. E plin google de linkuri moarte către situri de succes.

Acum, probabil aceiași oameni de afaceri fac același lucru, dar cu vloggerii. Din informațiile mele, mulți dintre ei, dacă nu toți, nu știu, nu urmăresc (ultimul vlog parțial urmărit a fost când un analfabet șâșâit, profund minor, Șeli sau ceva gen, îi certa pe organizatorii de la Untold că nu i-au trimis invitațiile mai devreme. Am vomat în gură și am închis), au semnat contracte cu diverse chestii dubioase, care “îi reprezintă”.

ȘI da, Marian are dreptate, chestiile astea nu fac bine niciunui fel de domeniu. Într-un final, după o perioadă, singurii care fac bani sunt “managerii”, iar fraierii momiți cu mirajul îmbogățirii rapide din prosteală pe cameră vor trage obloanele. Managerii nu vor suferi, vor trece la următorul grup de fraieri.

Bine, știu CU SIGURANȚĂ că niciunul dintre cei vizați nu vor înțelege ce scriu. Majoritar pentru că așa e nivelul, dar și pentru că, acum, sunt foarte mulțumiți, cineva îi bagă în seamă, îi prostesc că sunt o industrie și reprezintă altceva în afară de distracție efemeră pentru minori.

Regretele vor fi tardive și nu îi va păsa nimănui.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

31 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    M-am uitat sa vad cine e Seli ala ca sa nu vorbesc in necunostinta de cauza si nu prea se pupa ce zici cu ce vad.
    Tu zici ” nici unul din cei vizati nu vor intelege ce scriu “..ori ca sa intelegi ce a scris cineva , se presupune ca stii sa citesti. Mie baiatu’-mi pare lejer analfabet.

    Il urmaream pe Bromania cu placere in 2012, omul invartindu-se aproape 2 ani in jurul a 10-15 mii likeuri pe facebook. Imi aduc aminte ca posta o data pe saptamana un filmulet in care povestea cum e viata de student in america, ce ai nevoie sa faci ca sa ajungi acolo,cum sa te descurci acolo …cand…
    ..cand deodata a inceput sa faca VINE-uri pentru retardati social .
    Mi se pare atat de trist ca omul are atat potential si stie atatea lucruri despre cinematografie si desi erau putini, avea urmaritori de calitate.
    In 2014 cand s-a apucat de vine-uri a avut un mare boom de likeuri. De la 15 mii a ajuns la 100.000 in mai putin de 4-5 zile ,dupa care a ajuns la 500.000 in 2 saptamani . Acum vad ca are 1.3 milioane…

    • #2

      Omul e cu super mult bun simt si cu idei destul de ok, se vede ca a fost o etapa, o modalitate de a se scoate putin capul.
      Recomand interviul cu cavaleria.ro (si intregul canal, de fapt), pentru cine are rabdare: www.youtube.com/watch?v=UoahzZVMcxQ

    • #3

      Mie nu imi place ca o arde cu toate panaramele si se da maicuta virgina. S-a mai asociat si cu aia de la zu.
      Bonus: www.instagram.com/p/BSLxJqih6UZ/
      Poti sa citesti suferinta si dezamagirea pe fata lu florin grozea ca a ajuns in asemenea anturaj de calitate.

    • #4

      Cuvantul cavaler asociat cu buhnici e ca si cum ai zice ca poti amesteca apa cu ulei.

    • #5

      @super_fotbal. Florin Grozea e impresaru si producatoru lu Tequilla aia si a altor cativa vloggeri de pe la noi. In nici un caz nu poti sa spui ca e dezamagit de anturaju lui cu minori din moment ce castiga multi bani de pe seama lor.

    • #6

      Buhnici e doar un mercenar de advert infect dovada ca pe canalul sau multe materiale au comentariile dezactivate. Ar face reclama la orice pentru suma potrivita.

    • #7

      Eu am avut un soc cand mi-am dat seama ca Selly ala e un pusti de la mine din cartier, cam analfabet functional de fel dar culmea e ca emite pareri ca sa para inteligent insa daca il auzi cum vorbeste iti dai seama ca nu il duce capul prea mult.
      Bromania e ala care s-a folosit de vedete gen Inna, Alexandra stan ca sa faca likeurile alea, plus ca pare antipatic si ca umorist e slab, din cate vad are cu views de pe facebook unde stim bine cum se contorizeaza.

  2. Lasa ca face Fusu ordine.

  3. #9

    Selly ala, Tequila, Satana si inca vreo 4-5 ale caror nume nu mi le amintesc acum, sunt singurii care continua sa se mentina la un anumit nivel constant de popularitate de vreo cativa ani ( cam in 2013 – 2014 a aparut toata nebunia asta cu copii care fac vlog-uri despre gaming sau despre vietile lor de copii ) . In primul rand, a cazut obositul mental de Zmenta, care la un moment dat batea spre un milion de abonati sau ceva, pana cand internetul a inteles cat de autist e si l-a dat uitarii.

    Marea belea e cu toate copilele cersetoare de atentie care isi pun cateva poze la cur pe instagram, ajung sa faca cateva zeci de mii de abonati, si isi deschid obligatoriul vlog de make-up si fashion. Primul episod face super multe vizualizari, urmatoarele 2 fac vreo 25 – 30.000, urmatorul face 10 – 15.1000, urmatorul ia mai multe dislike-uri decat like-uri, iar in comentarii deja apar injuraturile, si asta este, aventura domnisoarei pe internet s-a terminat. De obicei, ajunge sa faca reclama la ceva produse obscure romanesti de machiaj prin poze . Legenda spune ca toate astea au cate un altar cu Alina Ceusan si Carmen Grebenisan in dormitor, visand si ele sa fie platite doar pentru ca posteaza cu ce crema sa te dai pe fata dupa ce te trezesti dimineata .

    BROmania este un tip unpicut mai nisat, nu pot sa-l incadrez nici la categoria vlogger, nici la categoria instagramist, daca esti fata si ai sub 16 ani, este foarte foarte ok sa razi la glumele pe care le copiaza de la faimoasele si faimosii glumeti americani de pe instagram, care au ajuns celebrii facand glume despre aceleasi 3 subiecte : Iubitul // Iubita m-a inselat si acum imi iau revansa, mananc foarte mult junk food cand nu ma vede nimeni si continui sa arat ca un fotomodel, baietii // fetele se uita si saliveaza dupa mine iar eu fac misto de ei // ele . Din pacate, daca ai trecut de aceasta frumoasa varsta, si inca te mai amuza acele clipulete, nu poti decat sa ma faci sa regret ca mama ta a consumat diverse substante daunatoare pe timpul sarcinii cu tine, si ca ai dezvoltat fetal alcohol syndrome. Speram ca tu vei alege sa nu te reproduci .

    Din pacate, subiectul articolului nu include si curvele de atentie de pe instagram care sunt platite sa apara la absolut orice lansare de caiet dictando, spray de gandaci sau atelier de reparat pantofi, si care iti apar non stop si pe instagram, si pe facebook, desi tu nu le ai nici la follow, nici la prieteni, nicaieri. Ma uit la voi Grebenisan, Ceusan, Giurcanu, Crstina ICH si sidekick-urile voastre care posteaza cate 10 poze langa voi, obligatoriu cu TAG, in fiecare zi, mentionand ce SQUAD smecher sunteti voi si cum sunteti prietene pe viata, ca na, banii aia de salam de Sibiu nu pica din cer. Zoso este mult mai specializat pe acest domeniu de activitate ultim mentionat .

    Sper ca am facut putina lumina in fabuloasa lume a tanarului piscotar roman 🙂 .

    • #10

      Jesus F Christ trebuie sa ai mult timp liber sa stii asa de multe despre ei.De 80% nici nu am auzit vreodata.

    • #11

      Eu de 100%. Am văzut totuși unul, mi-a dat cineva un link pe youtube către un clip numit “de ce put beșinile” care avea un număr exagerat de vizualizări (l-am căutat acum și are 500k), dar nu l-am putut urmări până la capăt, e cumplit, simți cum ți se veștejește creierul.

  4. #12

    #pișcot

  5. #13

    Raspundea nu-mai-stiu-cine in nu-mai-stiu-ce-revista la întrebarea “care ar fi momentul potrivit sa te apuci de blogging sa devii de succes?”, sau ceva in genul, cu acum 6-7 ani. Raspunsul a fost dat acum vro 3-4 ani.

    Tu ce parere ai?

  6. Am imbatranit. Nu am vazut nicaieri un vlogăr d-aștia care să aibă content cu creier. Sau să vorbească bine. Sau … orice. Mă înspăimântă faptul că, teoretic, au succes. Plaja de retardați superficiali cărora li se adresează pruncii ăștia e uriașă, vai de pensia mea. În concluzie, PSD forevă. Mai ales dacă vor avea ideea genială să scoată un alt partid, mai trendy, mai flendy, pentru open-minded people,dezvoltați personal și crescuți pe baze de parenting accentuat… Oh wait, USR …

  7. Foarte bine că Marian a tras acest semnal de alarmă pe blog și nu pe vlog 😉

  8. #16

    Vloggerii sunt ca sifilisul, mai bine sa nu existe sau daca exista sa fie intr-un mediu controlat gen tarcuri bine imprejmuite.

  9. #17

    Mie deja nu imi pasa

  10. #18

    Jamila FTW! 😀

    • #19

      Ai prea putine like-uri fata de cata dreptate ai:)
      In alta ordine de idei:
      Voce – faceti o paralela cu radio-ul… n-ai “voce”, n-ai ce cauta in vlogging
      Coerenta – n-am vazut la nimeni, Julius e mai coerent in scris decat verbal
      Subtitrare la video – nimeni (in metrou prefer sa-mi ascult muzica) si eventual sa urmaresc ceva scris, oh wait, avem bloguri pentru asta…
      De ce vorbim de vlogging? Daca vreau ceva util, iau un audiobook, video despre nimic e pierdere de timp pentru “oamenii muncii”, adica aia care ar avea si bani sa cumpere chestii… video despre viata lui neica nimeni, iar neinteresant, make-up, Jamilla, ceva practic, POATE, dar cat de mare sa fie piata pentru asa ceva?

  11. #20

    Urmăresc vlogguri de nişă dar nu româneşti, hickock47 – un american care testează arme , skallagrim nilsson, schoola gladiatoria, astea sunt despre arme istorice şi replici. The slingshot channel, almazans kitchen. Episoadele sunt rare şi scurte, oameni maturi nişați pe pasiunea/ domeniul lor.

    • Pai tu te uiti la vloggeri, nu la putzoi fara ocupatie 🙂 Esti off-topic. Dau o bere pentru sugestii 😀

  12. Am aavut o perioada de vreo 2-3 luni in care incepusem sa urmaresc cativa vloggeri insa m-au plictisit repede :))
    Ii urmaream doar sa ma amuz cum se maimutaresc 🙂

  13. #24

    Uite un copchil care zice la fel
    www.youtube.com/watch?v=iWTyaey69M0

  14. #25

    Eu cred ca peste 10-15 ani, numarul de vizitatori al vloggerilor romani o va depasi pe cea a bloggerilor pentru ca tinerii din ziua de azi sunt atrași de Youtube si vlogging, pe bloguri o ardem doar noi ăștia nascuti in anii ’80.

    • #26

      Blogurile care transmit informație bună, de calitate, care fac atmosferă decentă și educativă sunt, în continuare, puține.
      Decrețeii ca mine cred (și sper să fie așa) că sunt sătui de bla bla gen limbă de lemn, am văzut și auzit mult prea mult în “epocă”. De-aia cred că am o mâncărime la degete când dau de așa ceva.

    • #27

      Eu cred ca incepe sa se intample asta.

  15. #28

    Când o să avem vloggeri măcar ca frații Green, o să mă uit la vloguri românești, acum nu-s in target, sunt doar copii care se filmează la ei în dormitor și din când în când de mai înjură unul pe altul. Înțeleg că există și că prind la pustime, bravo lor, dar într-o seară am mers din clip in clip că găsisem pe unul la trending si a fost cringe-fest.

  16. #29

    Sa va uitat la doug demuro ,vlog auto. E pe val la maxim omu’

  17. True, e boring, si la noi, la fete, mai si vezi aceleasi produse over and over again. Eu inca scriu din placere, mai putine reclame, imi dau seama ca, la final, eu sparg aia 100, 500, 1000 euro, iar ei raman cu postare si link forever (i mean de 7 ani incoace nu am sters postari) si indexare buna… dar, deh.

  18. #31

    Segnor, cine sunt acesti manageri?

    Totusi, asa ca o paranteza fie spus, in Romania nu merge nimic si fiindca oameni din astia exista, care abia asteapta sa traga tzepe sau sa-si bata joc de ceilalti (chiar sunt curios cand se va purta discutia asta in societate).

    Eu am o slabiciune: ca cel in necunostiinta de cauza sufera din neatentia sa (fara stimuli sau factori externi), OK, soarta & intamplarea, dar am o problema grava cu cei care profita din suferinta acelora care sunt neatenti.