Parcă v-am mai spus cum, la alegerile locale, băieții de la un partid au făcut o cărțulie pe care au trimis-o la toți administratorii de blocuri, cărțulie ce conținea lucrurile rele făcute de Liviu Negoiță, primarul de atunci al sectorului. Cum ar fi că a divorțat, că are casă, că i-a pus bani pe numele neveste-sii și alte lucruri rele. Administratorii de bloc au dus la bun sfârșit campania de dezinformare și, prin urmare, noul primar e Robert Negoiță.

Vis.
Pentru că sectorul 3 arată ca un cur. Parcurile sunt degradate, nimeni nu mai are grijă de ele, nu mai sunt paznici în parcuri, nu mai sunt curățate străzile, NIMIC. Lumina în cartier cade cu săptămânile, gunoaiele se strâng pe marginea rigolelor.
Desigur, nu putem să vorbim nici de deszăpezire, că doar abjecția aia cu primarii luați prin surprindere de iarnă nu e degeaba.

Mă gândeam la asta azi, în timp ce mă prelingeam prin trafic, pe bulevardele pline de zăpadă, neatinse de nici un fel de plug sau sare.

Și da, eu, la alegeri, am votat cu Liviu Negoiță.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

54 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pe lângă micile căcaturi de genul ăsta, noul stindard al analfabetismului din București (îl bate pe Vanghelie la curu’ gol când vorbește), adună cu arcanu’ (efectiv îi cam obligă) personalul bugetar care ține de primăria de sector la chermeză la Rin Grand Hotel mâine seară.

    Prevăd o revenire la standardele de dinainte de Liviu Negoiță prin sectorul ăsta. ‘ga-mi-aș picioarele…

    • #2

      Meekuu » iar o sa ma lase taxiul la dudesti, ca nu intra in dristor. deja am vazut parcangii in fata la shaormarie

    • #3

      n-are băiatu’ nici o treabă cu administrația publică da’ o să pape la bani grupa mare.

  2. #4

    Eu nici acum nu pricep de ce dracu avem nevoie de primării de sector. E atât de greu să se centralizeze administratia la Primăria Generală? Bine nici cu Opărescu la primărie nu îmi e rușine.

  3. #5

    Noroc cu catelusii astia maidanezi ca-s peste tot! Sufletelele astea nevinovate de catei maidanezi care ne fac viata atat de frumoasa!

  4. #6

    Mah, parcurile(si sect 3 in general) sunt in halul ala de acum 4 ani de cand a recastigat Livache alegerile. De atunci n-a mai facut absolut nimic. Nici el nici asta d-acuma, tizul lui.
    Deszapezirea, ca peste tot, e facuta doar pe strazile principale.

    • #7

      vlad » sigur, eu traiesc in alt secotir

    • #8

      @vlad, ai mai dat vreo tura de IOR in ultimii 4 ani?

    • #9

      @mark – saptamanal. Si argumentati ca si cum ala ar fi singurul parc din S3.
      @arhi – tu traiesti in alta lume. Te dai jos din bloc si te urci in Ford. Nu ai timp sa vezi absolut nimic. Contactul tau cu realitatea se face doar prin siteurile de stiri si tweeturi.

    • #10

      vlad » asa e, eu nu ies deloc din casa.

  5. Sectorul 4 rules.

    A nins s-a inzapezit masina ca era parcata in Oltenitei ( a mai trecut si plugul sa curete strada, toata zapada s-a impins in masinile parcate pe margine ), dupa 2 zile era dezapezita si nezgariata ( la modul ca sub masina si langa masina se vedea asfaltul, nu imi dau seama cum au reusit sa ia zapada de sub masina ).
    Cand am pornit la drum, mi`am dat seama instant cand am iesit din sector, si cand am intrat.
    Deci … se poate

    • #12

      Pe bd Camil Ressu am vazut saptamana trecuta oameni cu lopeti care dezapezeau masinile ramase blocate dupa ce trecuse plugul. Si la noi se poate. Si anul trecut am avut masina blocata asa pana la primavara, nimeni n-a venit sa ma ajute.

  6. #13

    mda, ma gandeam de ce nu l-au scos in fata pe Negoita, sau nu a vrut el? Nu ii pot suferi pe PDL dar ca traitor in S3 recunosc ca a lansat moda primarilor care mai fac si ceva pentru electoratul lor, l-au imitat incet incet si ceilalti si acum Bucurestiul e o capitala acceptabila.

  7. #14

    Dar cum mai vindea el atatea apartamente la RGH?
    Trebuia sa fie primar

  8. #15

    Wow, sa vedeti pe la Satu Mare ce schimbare radicala, cei de la Florisal sunt turbo acum. Mai au mult de lucru, altfel promesc cartonasul rosu :))

  9. #17

    Ce surpriza…

  10. #18

    Si eu am votat tot cu Liviu Negoita,am votat omul,nu partidul,si daca maine s-ar organiza din nou alegeri tot pe el l-as vota.Din pacate pentru noi au contat mai mult pomenile electorale,plimbarile la Cernica si mesele pe la Rin…Azi am primit la serviciu,in Dristorului,o felicitare de sarbatori de la minunatul primar care este el…Ma gandeam,asa,cati bani s-au cheltuit cu felicitarile astea deosebite…A nu se intelege ca sustin partidul din care provenea fostul primar si nici nu sunt atat de naiva sa cred ca era vreun minunat dar deja se vede diferenta in sectorul 3.Nu stiu daca ai vazut,Arhi pe bd.1 Decembrie cum au fost plantati pe mijlocul intregului bulevard pomi din 2 in 2 metri.Pentru ce?

  11. #19

    Pe bune, au spus de Negoita 1 ca e divortat, in conditiile in care Negoita 2 are stenograme care arata ca umbla cu parasute minore (si parca nu s-a prea obosit sa dezminta)? Asta e geniala, tre’ sa recunosc. Din fericire, eu doar lucrez in sectorul 3 (nu la stat :D), dar sper ca bugetarii luati cu japca la Rin sa scape fara toxiinfectie alimentara! (Are baiatu’ niste servicii clasa 1 la hidosenia aia de hotel).

  12. #20

    Si eu tot in sectorul 3, doar ca in zona mea e pe dos si nu imi convine.
    Sa ma explic: pana sa vina zapada toate parculetele dintre blocuri au fost refacute. S-a scos asfaltul normal si s-au pus dale roz, s-au scos bancile noi si s-au pus alte banci noi, s-au scos cosurile de gunoi noi si s-au pus alte cosuri de gunoi, tot noi si ele si, ca totul sa debordeze de eleganta si bun gust s-au adus niste masute si scaunase de decor din rigips sau alt material nobil (nu stiu exact din ce sunt, asa arata).
    Prin urmare eu zic sa stati linistiti ca la primavara va rezolva si o sa fie frumos rau. Probabil si ieftin tare!

    • #21

      dude, de-abia astept sa ma mut la mama dracului, sa trec prin bucuresti in vizita…

    • #22

      @arhi, pe acolo pe unde te muti, daca da o zapada mai mare si pica si curentul, o sa te cam distrezi… 😀

    • #23

      Mark-3000 » am deja generator pe benzina:D

    • #24

      Mark-3000 … stii tu? Sau ai auzit ashea….

    • #25

      @geretus Chiar daca nu as sti la prima mana, cunoastem cu totii:
      – starea infrastructurii in mediul rural (orasele mai mici = tot mediu rural) – nu ca in orasele mari ar fi totul stralucit, amintiti-va de black-out-ul din Drumul Taberei de acum cativa ani, si era miezul verii.
      – bugetul pentru dezapezire al localitatilor mici
      Se poate trage o concluzie pertinenta daca punem totul cap la cap, ashea…

    • #26

      mda… banuiam…
      Eu stau cam la 2-3 km de unde va sta Arhi ( cred, nu m-a invitat inca sa-mi arate casa exact). Curentul cade 1-2 ori pe sezon si tine 20-30 minute in functie de vreme etc..
      Desigur ca pot fi si exceptii ( adica mai mult de 20 de min), dar in ultima vreme ( ultimile 5-6 luni de ex, inclusiv astea de iarna) nu s-a intamplat nimic.

      Strada se dezapezeste on the fly ( in timp de ninge) tocmai pentru ca fiind localitati mici, cu 2-3 wolle faci treaba super misto…

      Stau de 5 ani acolo, . Nu m-as muta inapoi in Bucuresti nici daca ma platesti 🙂

    • #27

      geretus » aleluia

  13. #28

    Da ma. Si marmota impacheta ciucalkata….bancutele din 10 pasi in 10 pasi ale lui Livache sunt bune, nu? Iarna trecuta statea zapada in Sectorul 3 in munti de 4 metri.
    Zi mai bine ca aquesezi cu PDL 🙂

    • #29

      Surprinzator bancutele sunt bune, idiotii care sparg seminte cand stau pe ele sunt aia care strica peisajul.

  14. #30

    @ Arhi: Tu nu stiai ca nu castiga ala de voteaza ci cel care numara voturie si asta n-am zis-o eu…..ci Stalin

  15. #31

    Asta cu iluminatul in zona chiar ca ma enerveaza. De cateva zile nu merg becurile din zona blocurilor de langa Petrom. Ma enerveaza si faptul ca baga plugurile de nsphe ori pe zi si aduna zapada pe marginea strazii, iar gurile de canalizare nu le desfunda. Acum cateva zile intrai pana la glezna in apa ca sa traversezi Mihai Bravu in zona shaormeriei.

    • #32

      Lumina e a lui Luxten-mafia lui Oparescu.

    • #33

      Eu am sunat la Luxten sa reclam un bec spart si pana seara era rezolvat. De ce voi nici macar nu sunati dar va suparati?

  16. #34

    Aha … stiam eu ca sectorul 5 se intinde pana in 3.

  17. #35

    Da’ ma, dar cine plateste taxa 0 la gunoi, ha? :))

  18. #36

    Dar cand cade lumina suni la Luxten seara de seara? Eu asa fac. Sa vezi cum in 3 zile de back up.

  19. #37

    E back up, I meant.

    • #38

      Jalane » nu au nici o problema. sun, imi preiau mesajul si…cam atat.:))

  20. #39

    mda, din pacate si eu am votat cu Liviu Negoita… din pacate campania lui de anul asta a fost sublima si a lipsit cu desavarsire. probabil nenea a stiut ca nu are rost sa continue fiind de la PDL, si nu s-a mai strofocat… ma rog, e doar o speculatie…

    si totusi, pe vremea lui s-a facut ceva treaba prin sector, multi si-au luat parti bune din afaceri, dar ramanea ceva si in spate, sa vaza tot omul. de cand cu Negoita astalaltu’, ne-am apucat de reabilitarea termica a blocurilor. iarna, ca iarna nu-i ca vara. ah, stai, sloganu asta e de la altii…

    iar despre pomii aia pusi din doi in doi metri pe 1Dec1918 sunt curios la primavara cate cabluri de tramvai o sa rupa coroanele lor…

    noi sa fim sanatosi…

  21. #40

    O sa vina tractoarele alea cu deszapezitul in martie, pana atunci n-o sa vedem. Ciorapi lungi, grosi si bocanci ne asteapta.

  22. #41

    ehe, eu am stat in 3 la al doilea mandat al lui Liviu. Ce vremuri. Cu ce mandrie intram in sector

    Cand l-au votat pe Piedone in 4 radeam: “ce prosti sunt astia. voteaza pe oricine apare la tv”.
    Din fericire m-am inselat 🙂

  23. #42

    Asta e diferenta intre unul care face dar fura si unul care nu face dar mai si fura. Pedofilul are mega-datorii la ANAF, asa ca are tot hinteresul sa ciordeasca si il doare fix in ochi maro de parcuri, strazi, gunoaie. El, cand i se apleaca de Romania, urca in avion si zbaaaang la Miami.

  24. #43

    Nu e adevarat Arhi, si nu sunt platita de Robert sau ceva de genul. Sunt perfect apolitica insa… pot vedea faptele:

    1. pe aleea dintre blocuri unde locuiesc s-a bagat plugul, s-a dat cu sare. Niciodata Liviu Negoita nu facea asa.
    Fie si numai pt asta si o sa-l votez pe Robert N data viitoare.

    2. vin maturatorii in fiecare saptamani si matura luna aleea.

    3. Parcul IOR e extraodinar impodobit cu lumini, e curat – ce ii poti reprosa?
    Parcul Titanii la fel – straluceste. Alte parcuri nu stiu.

    3. Fantanile de la Unirii sunt iluminate, bd Baba Novac e o minunatie.

    4. O gramada de blocuri au fost reabilitate termic – al meu inca nu, dar s-a facut.

    5. taxa pe gunoi zero. daca o fi altceva in neregula cu asta, o sa vedem, momentan e zero.

    6. A pus aparate fitness pt adulti in parcul IOR.

    Ce facuse inainte Liviu care sa te fi multumit pe tine?

    • #44

      Emi » sunt convins ca nu esti platita de Robert. Ce mai zice, e bine? cum a fost aseara?

    • #45

      hmm… eu as face diferenta intre lucruri “must have” si lucruri “nice to have”.
      1. bagat pluguri pe stradutele din spatele blocurilor – e drept, anul asta parca s-au miscat mai bine ca anul trecut. totusi, inca nu am avut o iarna ca cea de anul trecut…

      2. asta e un “must have”, si cel putin in zona mea era si inainte.

      3. parcurile erau curate si inainte. poate anul asta i-am vazut mai mult pe cei care fac curatenie, dar curate erau si inainte. iar IOR, la nivelul la care e acum l-a adus Liviu, nu Robert. sa vedem cum stam peste cativa ani.

      4. blocuri reabilitate – am auzit ca s-au facut, am vazut “in facere”, dar inca mai astept.

      5. cum ma impacteaza? ca bani in plus in buzunar nu am, sau nu ii vad eu.

      6. aparate de fitness. astea mi se par un “nice to have”. ma bucur totusi ca sunt folosite.

      La fel, nu cred ca se pune problema ce a facut unul si nu face altul.
      Personal, am o problema cu locurile de joaca: unele au inceput sa se deterioreze (echipamente, mobilier, pavele) si nu sunt reparate (must have), altele aratau bine si au inceput sa fie “reparate” (nice to have), cum spunea cineva mai sus: inlocuim bancile noi cu alte banci noi, schimbam borduri, etc…

      Pe de alta parte, hai sa vedem intr-un an-doi ce mai misca…

    • #46

      hihi… si uitasem de nou-deschisele “galerii Titan”…

    • #47

      Robert nu e decat de cateva luni in functie.
      Pe Camil Ressu si zona adiacenta avem prea multe locuri de joaca – si au fost reparate prea des decat ar fi fost necesar.
      Probabil insa tu ai copil – de aceea le consideri un must have.
      Eu am parinti in varsta – pentru ei aparatele de fitness pt adulti sunt un must have. Copiii aveau oricum unde merge – eu mergeam pana in parcul Titanii si nu tuseam. Si acum se putea merge frumusel, nu facut scuaruri kitchiose la fiecare colt de strada cu cateva leagane scunde.
      Iar plugul pe alei este un must have aboslut pt mine.
      Da, o fi crescut valoarea contractului cu Rosal-ul: dar pe vremea lui Liviu nu ni se matura asa regulat aleea. Prin urmare, merita pt mine si eu inca il prefer pe Robert!

  25. #48

    Arhi, poti sa nu ma crezi aici, dar zau NU sunt platita de el.

    Insa din fericire avem toti dreptul la opinie.

    Prin urmare, exemplifica-mi te rog ce anume facea Liviu pozitiv si nu face Robert?

  26. #50

    Eu i-am dat un email primarului Rareș Mănescu, cel intitulat “născut si crescut in sectorului 6”, pentru a-i atrage atentia asupra haitelor de maidanezi din zona Pacii – Militari, am ramas surprins ca mi-a raspuns la email promitandu-mi ca vor fi stransi cainii, au trecut 2 luni si cainii sunt tot acolo, acum chiar am impresia ca sunt si mai multi.

  27. #51

    Str L Rebreanu a fost decopertata in septembrie pt a fi reasfaltata. Acum, in decembrie, e tot neasfaltata dar cu extra cratere.

    La “galeriile titan” s-a lucrat toata vara fara panza de protectie pentru praf. La doua zile dadeam de pe masina praf gros de un deget. Facut reclamatie la garda de mediu si primarie. Rezultat zero.

    Pe trotuarele de pe Rebreanu au fost sapate 2 santuri – de-a lungul, nu transversal – pt cabluri presupun. Doar s-a acoperit cu pamant. Acum avem noroi+zapada.

    Haite imense de maidanezi in IOR si la metrou Titan. Pe astia vreau sa-i extermin personal. Astept idei de solutii verificate.

    • #52

      scipio » habar nu ai, ai lumini in parc

    • #53

      si plug in cur….tea blocului

    • #54

      decat palariile alea chicioase dintre universitate si romana si fulgii aia pe care ii vad cazand pe cate-o masina nefericita, sau “fulgerele” alea si mai enervante, luminitele de Craciun din sectorul 3 mi se par de mai mult bun gust… dar asta-i poate o parere mult prea personala…