Brainervan al 6 lea
Desigur, abordam subiecte de înalt bun simț cetățenesc, precum ar fi compatibilitatea dintre roșcați și blonde, alegerile din 29 iulie, nevoia religioasă de dominare internă a sufletului răzvrătit și, desigur, puțină fizică relativistă.
Two girls, one cup. And a boy
Întrebarea care se pune este Oare ce au făcut ei acolo toți trei? Dacă e ceea ce cred eu, tipul este eroul meu. Forever.
Așa se studiază chitara
Ca să înțelegeți exact că eu nu am de gând să renunț la învățat chitara, așa arată degetele mele, după 3 săptămâni de zdrăngănit la yamahă. Deci nu, nu mă las până nu învăț măcar să schimb acordurile like a boss
Despre cum să ai subiecte de blog
Aseară, la 3 și 10, m-am trezit brusc din somn, având în minte un subiect de blog beton. Pățit fiind, am tot timpul telefonul lângă pat, gata să notez viguros tot ce îmi spune mintea-mi prodigioasă.
Drept urmare, am luat imediat telefonul și am notat ideea de bază, după care m-am culcat.
Asta e […]
rRomânia, sunt tatăl tău
Și tot ce am făcut, pentru tine am făcut. Alătură-te părții bune a forței, chiar dacă e neagră de portocalie ce e. Va fi bine, să știi. Va fi bine.
(ok, știu că starwars nu e chiar așa, mulțumesc.)
Cum te duci la incendiu cu succes
Pe la jumătatea ciclului 2 am fost făcut telefonist. Telefonistul e cel ce preia mesajul de incendiu, după care se aruncă în bocanci și prezante și duce mașina la incendiu. Desigur, se presupune că respectivul telefonist cunoaște zona și, ce e mai important, știe să umble cu harta specifică, hartă care e o cărțulie micuță, […]
Băsescu a scăpat de suspendare!
99,99% sigur, după mesajul idolului tuturor picaţilor la bac.
La revedere, Traian
Desigur, acum pedelicii vor începe cu placa gen să întoarcem spatele acestui simulacru, să stăm acasă și să blamăm prin neprezentare. Dealtfel, e singura lor șansă.
Ar fi frumos să devină oficiale datele de la ultimul recensământ, că se schimbă major datele problemei.
În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) […]