Ultima gogoriţă este că să nu mai alimentăm la benzinării în 17, 18 şi 19 ianuarie, ca să îi ducem la faliment şi să demonstrăm că nu ne lăsăm călcaţi în picioare. Desigur, vom face plinul toţi pe 16 ianuarie, ca să nu cumva să avem vreo nevoie urgentă, dar după aia sigur 3 zile nu ne mai calcă picioarele prin benzinării.

Bă băieţi, mă copii, măi … [insert adjectiv here], când îi tratăm pe ei, pe benzinari, ca pe un grup compact, noi, populaţia, pierdem. pentru că ei sunt mai puternici decât noi. Pentru că noi avem nevoie de ei, nu ei de noi. Nu, nu strâmbaţi din nas, afacerile lor nu stau, la nivel macro, în benzina pe care o cumpărăm noi de la pompă.

Vreţi să protestaţi? Vreţi să sabotaţi? Păi hai sa sabotăm. Dar dezbinat. Hai să nu mai cumpărăm timp de o lună nimic de la fosta benzinărie a lui Patriciu. Sabotăm orice înseamnă vânzare Rompetrol. Să vedem cum se vor simţi după o lună de vânzări zero sau aproape zero. Iar peste o lună luăm la rând Petrom-ul. Sau OMV, cum s-o mai numi. Şi aşa, tot anul, trecând şi prin Lukoil, Agip etc.

Ăla e protest bă, nu făcutul plinului pe 16, ca să poţi protesta pe 17.
Doar că sunt perfect conştient că nimeni nu va face asta. E mai simplu să te duci şi să plăteşti cu monezi de 1 ban, dar să ai plinul făcut.
Le-ai arătat tu lor…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

54 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    am urmarit de pe margine tentativele ridicole de protest.
    Dar ce zici tu arhi, chiar are sens. Ma bag fara discutii.
    Bravo, destept baiat.

  2. #2

    Mai oameni buni-voi chiar n-o sa rezolvati nimic!

  3. faza anu trecut’ :

    – nu mai cumparam nimic ! sa moara mama lor de nenorociti cu Rompetrolu’ lor!!! ….
    – alo! cee? se da benzina la juma de pret ? aoleu, ce ne-am fi facut fara Rompetrol tata? baga si tu o masina pentru mine ca vin imediat

    :))

  4. Eu i-am văzut pe băieţii ăia care protestează, că au apărut la tv, nu-şi mai încăpeau în piele. Rânjeau la camere şi încercau să o pună de-o frază coerentă. Un deliciu…

  5. Analiza dependentei foarte corecta, solutia ta este tot corecta. 🙂 Eu merg cu metroul.

  6. I like it. 😀

  7. #7

    @Alexandru Negrea pai ori suntem protestatari, ori nu mai suntem

  8. Să dea foc unui erou al grupului, eventual într-o benzinărie pentru artificii. Eventual totuși să-l întrebe și pe erou înainte, poate iese erou voluntar. Și vor numi o stradă după el. Gen Strada Lupulău Vasile, erou benzinar.

  9. si io m-as baga, fara doar si poate
    problema e ca ar insemna ceva cand ar fi facut la nivel de masa. ca 500-1000-3000 de oameni nu mai cumpara de la ei… o sa-i doara la basca, mai raman niste milioane. dar daca s-ar face la nivel de sute de mii de cumparatori, cred ca s-ar simti.

  10. Protestatarii au nevoie de un lider capabil!

    I vote for Arhi!

  11. protestul asta (cumparaturi 0) a daramat un sistem in africa de sud. Dar, daca o iei pe modelul ” da benzina la juma de pret ? ” ai belipula de protest

  12. Fii capitanul nostru!

  13. Sună bine, cu cine începem că sunt fix cu o bâtuţă deasupra de rezervă?

  14. Da nu mai bine muncim? Parca mai bine punem osul la treaba si lasam dracu` prostiile de 2 lei…Da, ne afecteaza pe toti pretul crescut al carburantilor…O sa cumparam produse mai scumpe… Dar afacerea cu petrol nu se discuta la nivel micro…

    Iar cei care se baga la micro-proteste, oricum sunt cei care n-au ce face si isi dau intalnire la o cafea intr-o benzinarie.

  15. Dupa aparitia cauzei “Nu alimenta de la ROMPETROL”, asteptam cu interes “Nu alimenta de la OMV” si “Nu alimenta de la AGIP”. Protestatarii se vor imparti in diverse tabere, si vor actiona ca atare.
    … restul de 90% din “consumatorii” de carburant (aici fiind vorba de operatorii economici, plus cei care nu au auzit de protestele astea sau nu ii intereseaza) vor alimenta la fel ca inainte.

    Ma gandeam si eu la modul asta de protest, dar atata timp cat nu reusesti sa reduci consumul sau sa muti 20-30 % din consum la alte benzinarii, e degeaba.

  16. Ia mai bine mereti voi cu bicicleta daca tot vreti sa protestati anti industria petrolului!

  17. #18

    da bre arhi e misto ideea. imi permit s-o extind: pe cat posibil sa cumparam doar de pe la vecini: regatenii de la bulgari, ardelenii si banatenii de la unguri si sarbi etc. in felul asta ma gandesc sa evitam si benzinariile alea private care se alimneteaza tot de la rafinariile astora (rompetrol, petrom).

    • #19

      @ios: baga-te

    • #20

      @arhi: no offense, dar de fo’ 10 ani vaz numa’ revolutii online. pe mail, pe mess, acum io-te si pe fb. nimeni nu e multumit de nimeni in tarisoara asta. toate serviciile sunt la pamant, cablu tv, mobil, date pe mobil, internet, tot nene… in business-urile astea muncesc “rromani”, cum iti place tie, asta mi se pare ironic, ne revoltam unii pe altii dar nu invatam sa ne respectam si sa colaboram. ce e asa greu de inteles… zici sa se sesizeze directorii de la companiile petroliere de aici? hahahaha incearca sa educi pe unul care vaneaza cu soimul (kazahii de la rpt) sau pe ala la care-i canta beethoven in ureche si dupa un an de constructii statii petrom stia tot mercurialul la spagi si avea deja terenuri, vile etc. ce plm o mai avea, nu ma intereseaza. ce vreau sa zic e: crezi ca a invatat singur mersul spagii? nu cred. iar aia care se caca pe ei ca s-au scumpit carburantii, sunt aia care ii invata pe alti austrieci/francezi/etc. mersul pe aici… nu cred in nici o revolutie.

    • #21

      @ios: nici eu. cu atat mai mult revolutii initiate pe facebook. am facut pagina aia pentru a demonstra ca pe toata lumea doare in pula, iar protestele de gen au finalitate la cosul de gunoi. dureros e ca nu mai stiu de unde pot sterge pagina aia.

    • #22

      @arhi: ai dibuit deletele 🙂 pariu ca se strangeau cateva sute? iar dupa toata revolta si spriritele indignate, morala era de genul: “pai ce plm, nu vezi care-i mersu’ pe-aici? io de ce sa fac asa, fa tu coae'” ma car nene, nu vreau sa-mi cresc copilul aici.

    • #23

      @ios: eu ma car sigur…

  18. #24

    Arhi, imi permit sa te contrazic un pic. Daca avem vanzatorii a, b si c. Lumea cumpara in mod regulat produse de la ei.
    Daca il boicotam pe A intr-o luna si nu cumparam deloc de la el, iar apoi in 2 luni cumparam mai mult decat cumparam de obicei de la A, deoarece acelea sunt lunile de boicot pentru B si C, nu cumva, tragand linie, dupa 3 luni au vantut toti 3 ca si cum nu ar fi fost boicotul? Eu nu cred ca o astfel de companie moare daca nu vinde deloc o luna si daca vinde 150% decat de obicei urmatoarele 2 luni.

    Deci, dupa parerea mea, singura metoda de boicot ar fi mers cu metroul, ratb, pe jos, bicicleta, scuter (consumul e infim, e practic boicot) sau macar car sharing. Adica sa nu ne cada outzele daca suntem sefutzi si mergem cu pulimea in masina. Da, sa umpli masina cu 4 oameni. Si in fiecare luna fie ca e masina altuia, fie ca unu n-are si luna aia plateste el benzina.
    E ca si cum ai vrea sa boicotezi drogurile. Te lasi de ele, nu boicotezi un dealer luna asta si altul luna viitoare.
    Si da, 4 oameni in masina, dus-intors de la munca… iesi perfect ca si costuri, rivalizeaza cu metroul dar ai si un confort si nu cerseste nimeni direct in masina, decat langa ea.

    • #25

      @Radu: rezultatele financiare ale unei luni nu se bazeaza pe `las ca lunile alilalte o sa alimenteze dublu`. pe langa asta, exista si o masa de oameni care pur si simplu nu vor sa cumpere de la un anumit vanzator, unii carora le va placea mai mult o alta marca. una peste alta, la final vor iesi pe minus. si repet, cand dupa o luna, balanta de vanzari e zero, se ridica probleme mari la sediile centrale. de altfel, nu am fi primii care au facut asta.

  19. #26

    A, ok. Asa inteleg. Gen daca eu intr-o luna nu aduc bani acasa si in urmatoarele aduc 150% din salariu, nevasta nu ar trebui sa fie chiar ok cu asta, nu? 😆
    Inteleg ideea. Dar asta voiam sa subliniez ca exista si un reflux ca sa zic asa, un recul, in lunile in care boicotam concurenta.

    • #27

      @Radu: desigur ca exista, dar eu nu doresca sa se inchida, ci sa se alarmeze ca exista mijloace care le pot micsora profiturile, iar directorii pot fi zburati din cauza asta. pentru ca daca se inchid si ramen o benzinarie, ajungem la partidul unic, care decide pretul pe piata, iar noi de fapt ne-am dori o concurenta.

  20. #28

    Arhi, legat de discutia de pe twitter cu Manafu, fa de acum pagini si pentru toate celelalte companii mari, ex: martie – OMV/Petrom si tot asa, sa nu existe discriminare :mrgreen:

    • #29

      @InSiDeR: desigur, asta daca mi-ar pasa de discriminare sau altele.

  21. #30

    Deci daca populatia nu vrea sa alimenteze in 17, 18 si 19 dar in 16 vrea sa faca plinul, atunci daca as fi director de firma petroliera as dubla pretul in 16, in celelalte zile as da concediu fara plata la 50% din cei ce lucreaza in benzinarii si pe ansamblu firma ar iesi in cistig.
    Adevaratul protest il faci daca in loc sa-ti iei ca fudulul masina de lux cu motor de 3L iti iei un hibrid care consuma doar 30% din cit consuma cealalta.

  22. Pe mine ma distreaza astfel de proteste …
    Am vazut multi care au facut asta si erau super incantati
    La noi e in trend si sa protestezi cretineste …

  23. #32

    Ooo da…Ultima duma de protest a fost cand un salbatic a intrat in benzinarie, a iesit din masina, a flegmat tot drumul pana la casa pentru a plati benzina, dupa care a plecat cu scartaieli. Sa se invete minte astia cu scumpirea lor !
    Decat sa protesteze in halul asta, eu zic sa cerseasca in grup la colt de strada. Adica pe sosele se depasesc unii pe altii si se intrec in cai, dar apoi emit chestii gen: hai sa ne unim! Pai va flegmati in trafic si apoi vreti sa va uniti? Pe cel ce il aud spunandu-mi asa ceva, ii spun sa se uneasca cu ma-sa 😐

  24. ca sa stergi pagina creata – te duci in pagina , ai undeva sub imagine Edit page, din meniul din stanga alegi Manage permissions si ai undeva jos Permanently delete this Page
    si gata, stergi pagina

  25. #35

    Terminati mai cu prostiile. Protestele sunt degeaba. Din partea mea sa se faca si 3 euro litrul de benzina , macar asa scapam de toate saraciile care nu-si permit sa faca un plin , dar isi scot rablele la protest. Toti tziganii imputiti si manelistii jegosi, care vor benzina ieftina sa le ramina bani si de o bere doua.

  26. #36

    Decat sa protestez cumparand benzina de la Lukoil, mai bine merg pe jos 😛

  27. Ba da sa se duca toti in moldova sa alimenteze, ca si asa e mai ieftin :))

  28. #38

    Nimeni nu are nimic cu Patriciu şi de altfel nu s-a procedat la proteste la niciun Rompetrol până acum, din 3 motive:

    1 – ei oricum importă petrolul brut (ghici de unde, care-i noua Arabie)
    2 – ei nu au majorat preţurile în mod inexplicabil în ritmul lui OMV-Petrom. De fapt, au fost ultimii care s-au aliniat la preţ cu OMV, după 1 ianuarie.
    3 – ei nu au puterea de a crea un monopol, întrucât nu deţin resurse de subsol şi nici nu aprovizionează ceilalţi distribuitori (Agip, MOL etc) în condiţii impuse de ei.

    Din acest motiv, Rompetrol este alternativa la grupul OMV.

    ~Nautilus

    PS Calitatea benzinei la Rompetrol este superioară. Calitatea benzinelor OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 a picat ca un meteorit după 2007.

    • #39

      @Nautilus (protestatar): ok, si de ce nu protestati NEMAICUMPARAND de la ei?

  29. #40

    Poate fiindcă pe băieţii veseli din sediul Petrom aflat în Dorobanţi (ironia soartei) îi doare în vârful celui mai insensibil organ de faptul că nu mai cumpără de la ei 1000-2000 de oameni din toată ţara, împărţiţi în mici grupuleţe în fiecare judeţ.

    Dacă i-ar boicota întregul public şoferesc dintr-o dată, 4 milioane de oameni, ar înţelege mesajul. Dar cei 4 milioane mai trebuie să şi înţeleagă să fie solidari. Pe mine nici măcar nu mă afectează umflarea nesimţită a preţului fiindcă fac puţini kilometri, sub 12 000 pe an, şi tot protestez. În timp ce Dorelul care face zilnic naveta cu Dacia lui antică la un serviciu de 800 RON/lună strânge cureaua, îi face bulangii pe Boc, Băsescu, Patriciu & Co şi mai apoi tot pe noi ne înjură printre dinţi pe motiv că suntem giboni, cimpanzei, oranjgutani, bemveişti, beizadele, golani, mârlani, copii de bani gata şi alte titluri de onoare pe care ni le împarte cu multă graţie. Deşi e şi interesul lui la mijloc şi noi îngheţam la -7 grade în staţie.

    Cum spunea şi “săritorul de la trambulină” Adrian Sobaru, el nu şi-a pus capul în joc pentru interesul său personal.

    ~Nautilus

  30. Ce chestie.. Mircea Badea a propus acum, in emisiune, exact acelasi tip de protest ca cel spus de tine aici. :))

  31. Ah, de ce comentariile mele trebuie moderate? 🙁

  32. #43

    Ba, eu asta cu platitu in monezi de un ban chiar nu am inteles-o…adica in pula mea, ce au rezolvat aia? l-au stresat pe omu ala de la casa, care lucreaza si el pe un salar mic si caruia i se pare si lui ca benzina e scumpa, l-au facut sa piarda juma de ora numarand 30 de lei in fise, s-a enervat omu probabil..si ATAT…BAAA…ATAT..
    Adica eu ce sa cred? Ca i-au tremurat chilotii lu Patriciu ca intr-una din multele lui benzinarii s-a platit in fise mici??? :)))))
    In pula mea, din punctu lui de vedere poti sa-i platesti 1 milion de oiro in fise de 5 bani…atat timp cat ii platesti si are “valerica” sa-i numere baniii

  33. Un tip a propus in emisiunea de la radio zu a lui Mircea Badea aceasta modalitate de protest. Te-o fi citit si acela, nu e exclus.
    Iar Badea a preluat ideea din zbor.

  34. #45

    Eu alimentez numai de la OMV , adevarul e ca au cea mai buna benzina, cu dozajul optim al aditivilor. Cine nu-si permite, problema lui. Pentru drumuri mai bune de ce nu protestati? Prietenii mei de afara prefera sa inchirieze masini decit sa vina cu masinile lor sa le rupa in gropile din Romania.

  35. Pe 14 iau bugetarii banii (15 e sambata si se dau banii de vineri ) si e weekend. Sa vedeti ce incasari record vor fi la benzinarii. Apoi cu plinul facut vor guita si se vor alatura protestului spunand ca “eu nu am bagat benzina pe 17=19”

  36. cel mai bine-i sa se faca tipul de boicot de care zici tu, iar in acelasi timp, la restul benzinariilor, chestia cu platitul cu maruntis. si altceva ce va mai trece prin cap. ca nici asta cu sabotatul pe rand nu-i perfecta, in luna aia alorlalti le cresc vanzarile.

  37. e prea putin o luna. In plus trebuie sa ne punem toti de acord pe cine boicotam. Pe vwforum s-a pornit impotriva lui Omv-petrom si din cate am inteles si pe alte forumuri.

  38. Buna idee! Din cate am auzit au pus-o in aplicare si englezoii la un moment dat si cica le-ar fi iesit pasienta.
    De inceput ar trebui cu cei mai mari, adeca Petrom – OMV.

  39. @M: le cresc vanzarile celorlalti, dar celor boicotati le scad dramatic si singura solutie pentru ei este sa scada pretul. Dupa ce fac asta, clientii purced la boicotarea urmatoarei companii de pe lista. Si tot asa.
    Iar daca cei care au scazut primii pretul il cresc din nou, vor fi boicotati din nou.
    Pare simplu, dar lipeste coordonarea momentan. Mass media mare ar avea si ea un rol de jucat aici.

  40. #51

    What about: one mount (March) without OMV/Petrom?
    Why March:To have enough time to spread the word.
    Why OMV/Petrom: Because the impact on the market is significant; a smaller player impact is not so important.