Mai țineți minte când preasfinția sa, înaltul stareț al ministerului de interne, Marcel Vela, anunța că da, e posibil să fie abuzuri, dar aia e, să îi dăm în judecată (btw, Vela e încă ministru și nu pare a pleca undeva)?

Bun, ordonanța prin care se măreau amenzile a fost declarată neconstituțională de curtea constituțională psd (bine, a declarat neconstituțională și micșorarea pensiilor speciale, dar acum nu mai dă nimeni atenție). Prin urmare, toate amenzile date de capetele de cretă sunt ilegale șinu valorează nimic.

Desigur, trebuie contestate, dar tot e ceva. Ce nu mă prind eu, că nu prea apare, este care ordonanța militară a fost contestată? Prima, cea cu mărirea amenzilor la 1000? A doua? Pentru că, în funcție de asta, rămâne în vigoare altă ordonanță. Și alte amenzi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

65 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    era misto daca ziceau ca e ok sa micsoreze pensiile speciale atat timp cat nu sunt ale lor, ca sa-si bata joc dorneanu de lume maxim. ca oricum nu are cine ce sa le faca.

  2. #2

    Întrebarea e pe care ordonanță luăm noi amenzi de-acum, că dacă e pe aia cu 50 de lei nici nu mă mai obosesc să completez hârtii până pe 15!:))))))))

    • #3

      exact. le platesc in avans

    • Vezi că poți lua până la 5000 lei amenda, 100 lei e valoarea minimă, valorile se înjumătățesc daca se plăteste amenda într-o săptămână.

    • #5

      asta spune si el, cu cei 50 de lei

  3. #6

    Cum ar fi fost sa spuna ca toate ordonantele militare nu sunt constitutionale?

  4. #7

    Oricum, treaba asta pur romaneasca (iesitul cu declaratie scrisa) e cretina. Nu cred ca vreo alta tara are ceva similar. Sa iesi cu ceva scris “pe propria raspundere” e ridicol 🙂 Copaci/hartie consumata degeaba. Timp, nu mai vorbesc. Iar politistul sa verifice ce? Daca e adevarat sau nu? Daca CNP se potriveste? Sa faca recenzie/comentariu literar? La ce ajuta declaratia la nivel macro?
    Ma mir ca nu s-a opus nimeni la nivel serios. Masura e un contopism mizerabil, o bataie de joc.

    • #8

      Exista. E vorba de Franta. Se pare ca, comitetul lu’ peste s-a inspirat din masurile luate de guvernul francez (nu numai in ce priveste declaratia).

    • #9

      De pe la 1800-ncoace, tot căcatul mâncat de statul francez e preluat, prelucrat și mâncat de statul român. Dacă mâine apare Macron cu bățu-n pulă, imediat apare și Johannis. Musai. Lumina vine doar de la Paris.

    • Diferență e că în franța declarație e clară pt animalele de companie sau mișcare fizică e precizat 1 km în jurul locuinței pe când la noi se lasă la latitudinea polițistului sa stabilească distanta fata de locuință la care e încălcată sa nu legea.

    • #11

      @John: Iar de la Revolutia Franceza incoace statul francez s-a degradat constant. Nu ca era extraordinar nici inainte de 1789 🙂
      Parerea mea ca au avansat baietii in socialism cel mai tare dintre tarile vestice. Cred ca inca e “bine” in Franta si Franta e in G7-G8 doar datorita pozitiei. Nu cred ca-si permit tarile vestice sa aibe o tara ca Franta in rahat.

    • #12

      Nu stiu de unde aveti informatiile dar in Franta se poate completa declaratia online, se genereaza un pdf cu un cod de bare iar politistul il scaneaza.

    • #13

      Eu le-am scris pe șervetele și hârtie igienică apoi am facut poze pe care le-am trimit pe email.
      Am ales varianta pentru ca irosesc hartia!

  5. A fost declarată neconstituțională doar ordonanța militară 2 care marea cuantumul amenzilor de la 100-5000 lei la 2000-20000 lei.

    • #15

      www.ccr.ro/download/comunicate_de_presa/Comunicat-de-presa-6-mai-2020.pdf

      Din comunicatul lor eu înțeleg că au declarat neconstituțional art 28 din OUG 1/1999, adică cel cu amenzile. Și OUG 34/2020 care modifica 1/1999 în ansamblul său. Deci toate modificările, plus articolul original cu amenzile. Și explică mai jos de ce. Părerea mea este că nici amenzile mai mici, între 100 și 5000 de lei, nu mai sunt constituționale. Poate ne explică un jurist care e faza.

      Faza mișto este că OUG 34 conținea și articolul ăsta:
      Articolul 33^2
      (1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări.

      Nu știu exact ce drept restrângea articolul ăsta și cum a devenit el neconstituțional, dar cred că unor români tocmai le-a expirat subit buletinul.

  6. #16

    Acel moment când toți bombardierii se pisa pe poliția română! Mulțumim tov. Valer dorneanu

    • #17

      era un milițian Gheorghe care tot milițienea pe aicea. cred că s-a închis în baie și plânge.

    • #18

      si eu ma pis pe garcea …..cu bolta ….!!!

    • #19

      Sper ca stii ca acel complet este format din 9 judecatori, nu ?

    • #20

      @Hawkeye: ceilalți 8 fac ce spune tov.Dorneanu.

    • #21

      @ MIHAI …Daca n-a aparut gheo pana acum ,sa ne spuna el cum sta treaba cu militienii, mai mult ca sigur si-a taiat venele !

    • Decizia a fost luată în unanimitate, adică atât de tembela era legea care marea cuantumul amenzilor încât inclusiv judecătorii ccr puși de iohanis că Livia Stanciu sau Simina Tănăsescu au votat împotriva ei.

    • #23

      John Temple – Chiar si ala numit de Iohannis ? Ca eu asa inteleg din moment ce decizia a fost luata in unanimitate.

    • #24

      De parca polițiștii suferă de ce decizie a luat ccr. Stați liniștiți ca de îmbolnăvit de covid tot unul care nu respecta nimic ve îmbolnăvește.
      Singurul lucru care se schimba în următoarele zile e ca fiecare e liber sa facă ce vrea. :))
      Lasă frustrarea @mihai ca ți se înfunda colonul. 😉

    • #25

      a apărut

  7. #26

    pana pe 15 mai politaii au de dat 1.200.000 de amenzi pentru recuperarea banilor lui vela.

  8. #27

    Dacă ăștia de la CCR tot se bagă în toate kkturile, de ce nu declara neconstituțională și pandemia asta de corona?

    • #30

      pai si trebuia lasat sa moara? bai, nu va uitati umanitatea pentru niste cacaturi

    • #31

      Aste e o minune… Nebănuite sunt căile…

    • #32

      nu, dar trebuia tratat la suceava, alaturi de ceilalti enoriasi in suferinta!
      cand la suceava au fost sute de urgente, cum a fost ales tocmai un securist de 90 de ani sa fie plimbat la bucuresti si sa i se aplice cel mai bun tratament la nivel mondial?!
      deci, donati pentru securistii batrani!
      asta o spun ca donator smurd din primul an cand s-a introdus declaratia cu 2%! (am incetat in 2012, cand m-am lamurit cu arafat si smurd).

    • #33

      Sigur ca daaa… L-au carat cu cariciopterul (cind el putea merge pe picioare) pe lacusta neagra, iar pe un copil cu leziuni cerebrale l-au căruțat cu ambulanța pe drumurile patriei, pline de gropi.
      adevarul.ro/locale/suceava/ipspimen-pacient-covid-19-transferat-oaeronava-spitalul-suceava-copil-leziunicerebrale-fost-trimis-ambulanta-1_5e9eca595163ec4271f96f2b/index.html
      Mai ‘nainte (in Italia) un popa catolic a renuntat la un ventilator mecanic in favoarea unui tinar. Primul a murit, al doilea a trait.
      Sper sa aiba rezervat un loc in iad, cit de curind.

    • #34

      Credeti ca rahatul asta o sa multumeasca vreodata donatorilor, sau o sa spuna ca l-a salvat Dumnezeu pentru ca misiunea lui pe pamant nu era inca gata? Presupunand ca scapa. In alta ordine de idei, donati daca vreti, ca nu asta o sa ramana fara, o sa ramana tot saracii.

  9. #35

    Orban că un adevărat om cu coloană vertebrală da vina pe CCR pe incompetenta lor de a da o lege.

    • #36

      Poate astia din guvern stiau ca nu prea e in regula, dar au dat-o pentru a impune putina teama.

  10. #37

    Calm your tities.
    Intervalul vechi este 100-5000 deci toți cei care au primit amenzi de 2000(minimul din intervalul nou), nu scapă de amendă

    • #38

      de ce, exista vreo formula in legislatie in care amenzile se transforma?

    • Toți care au primit amenzi, rămân cu amenzile primite, deciziile CCR se aplica în viitor adică de acum nu se vor mai putea da amenzi decât în intervalul 100-5000 de lei. Cei care au primit amenzi între 2000-20000 lei le pot contesta în instanță și vor câștiga.

    • #40

      Scrie un lege că amenda A1 = 100 lei in intervalul vechi și că A1 = 2000 in intervalul nou ?
      Ce face ca o amendă de 2000 lei sa fie ilegală pe legea veche?

    • #41

      Legea noua a desfiintat-o pe cea veche asa ca tovarasul garcea nu te poate amenda nici cu 100 lei.

    • Pai legea nouă daca e neconstituțională nu poate desființa legea veche care reintra in vigoare.

    • #43

      @cosa ….Cu vietile oamenilor si cu banii lor nu te joci ca la alba neagra, uite legea nu e legea ,asa ca dragii nostri militieni pot s-o suga….

  11. #44

    E bine, nu o sa vina varful. O sa avem ditamai Himalaya. Facem ce facem si tot o s-o luam pe urma Italiei. Ca vor incepe toti bombardierii si cocalarii de mana cu pitipoancele si c8chii si babalacii lor la gratare la picnic, prin parcuri, prin oras .
    Ce fac cei de la CCR e de fapt o razbunare dupa ce Kovesi a castigat ieri la CEDO, probabil presati si de PSD. Idiotii nu-si dau seama ca de fapt se razbuna pe romani, pe votantii lor mai ales.

    Normal, m-as bucura, ca mai scapam de prosti prin selectie naturala. Dar cand spitalele romanesti vor intra in incapacitate de a gestiona sutele de mii de imbolnaviti si statul roman nu va avea bani sa ingroape zeci de mii de morti, automat vom avea si noi de suferit, fiindca ne vor trage in jos dpdv economic.

    • Pai și cine oprește politia sa dea 5000 de lei amenda – maximul de amenda din cea legală care intra in vigoare după decizia CCR ?

    • #46

      Peste 2 saptamani, nu? Aceleasi 2 saptamani de la sfarsitul lui martie, cele de dupa Paste, sau incepem numaratoarea din nou de maine?

  12. #47

    Iohnupot, Vela și, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, Orban (un trio formidabil) să-i zică mersi lui Dorneanu, fiincdă, cum am mai scris, în preajma alegerilor ce va să vină trebuia să le anuleze ei, cu mânuțele lor, dar și cu coada între picioare, pentru că nu puteau fi neglijate cele câteva sute de mii de alegători, pârâții din speța asta absurdă, a zădărnicirii combaterii virusului. Oricum, nici cu contestarea în instanță pe alergătura amendaților cu cred că o să continue prea mult circoteca, pentru că deja unii magistrați au început să vocifereze că se aglomerează tribunalele excesiv.

    • #48

      Vai, se plang magistratii ca li se aglomereaza tribunalele, dar cine se va plange cand se vor umple morgile, cimitirele si gropile comune?

    • #49

      Beș, mă! cu texte de-ăștia poate aveai succes acum vreo 5-6 săptămâni, când toate televiziunile transmiteau cum cădeau chinezii prin gări, pe peroane, pe trotuare ca popicele. Nu vezi că s-a cam răsuflat angoasa? Cântă prohodul la altă masă, că nu cunatumul amenzii scurtează perioada de înjumătățire a bombei ăsteia, mai mult mediatică.

    • #50

      bine dane, cum spui tu!
      Dar hai grija
      Sa nu te vedem pe aici in cateva saptamani plangand dupa ma-ta, tactu, c8ilul ca au ajuns internati in stare grava la spital.
      Cu virusul asta nu e de glumit.
      Adica vad ce e prin SUA, Franta, UK, Italia, Spania, Germania -tari dezvoltate, unde au murit mii de persoane si sute de mii sunt spitalizati si in izolare, si tu imi spui ca Romanistanul e imun.

      70 000 morti in SUA si 1 milion de infectati – e groasa treaba. Si se pare ca si Romania risca sa ia pe urmele trumpretardistilor!

    • #51

      Nu trebuie să-mi pui în cârcă afirmații pe care nu le-am făcut. Cu dacii care au gena cea mai imună dintre traci…
      Vreau doar să spun că boala e una iar amenzile n-au nicio legătură cu combaterea ei. Ba chiar, prin cifrele astronomice la care ajunseseră, ca număr și ca valoare, era clar că cei care le-au introdus, precum și cei care le-au pus în aplicare, erau complet rupți de realitatea socială din care fac parte. La politicieni nu-i nicio surpriză, ei întotdeauna au fost rupți de cetățenii care îi votează, dar la polițiști și jandarmi n-a făcut decât să întărească opinia generală că sunt doar slugoii obedienți ai puterii, unii de frică să nu le cadă galoanele iar alții care nu ratează nicio ocazie să-și consolideze statutul și condiția de boi încălțați.

  13. #52

    Mai bine dădeau bilet de voie valabil 2h cu 50 lei polițiștii, asa făceau mai mulți bani. Plus 10 ieșiri pe luna gratis 😀 Oricum mare prostia treaba cu declarația dar s-ar părea ca și-a făcut treaba, încă epidemia e sub control. Vedem după 15

  14. #53

    Apropo, sa stiti ca toate curvele de pe nimfomane, publi24 si luxuryescorts sunt la lucru. Va asteapta sa va ia banii si sa va dea la schimb Covidel, mai un herpes, niste sifilis….
    Avand in vedere ca nu mai trebuie sa va complicati cu completat declaratii false si sa mintiti politistii.
    Doar suntem o tara “libera”, ne-au eliberat CCR-ul si PSD-ul de sub dictatura PNL-ista.
    Daca CCR a decretat ca nu mai avem coronavirusul in Romania , pai asa este.

    • #54

      Eu nu sunt fana CCR, din contra, dar nu inteleg faza asta cu CCR a declarat pandemia neconstitutionala, si aolica ce au facut. Pai CCR a zis doar ca desteptii de la PNL data viitoare cand redacteaza acte normative care privesc restrictii si amenzi sa faca bine sa isi scoata capetele din fund si sa angajeze juristi care au terminat cu mai mult de nota 5 facultatea si sa redacteze complet si fara echivoc actele respective. In cealalta privinta, legat de Iohannis si declararea starii de urgenta este un alt episod din saga cine dracu suntem noi, generata de faptul ca constitutia romaniei este scrisa de poeti care nu s-au hotarat daca suntem republica parlamentara sau prezidentiala si struto camila din prezent continua sa genereze conflicte pana se hotaraste naibii cineva sa clarifice alb pe negru. Pt binele democratiei Romaniei ii sta bine ca republica parlamentara, aaa ca suntem niste oligofreni care voteaza alti oligofreni in parlament si care ne-am lasat prostiti ca uninominalul e naspa, ba sa avem pardon…

    • #55

      bai, deci un grup de idioti senili, care nu inteleg de ce e gresit ca au lasat la aprecierea lui garcea ce e legal si ce nu

    • @Cristina – toate democrațiile moderne sunt parlamentare cu o singura excepție franța însă o țară aflată în pragul colapsului social apărând period mișcări sociale de masa, ultima a vestelor galbene, președintele ii reprezintă doar pe cei care l-au votat creând frustrări imense in societate pe când parlamentul reprezinta toată populația atât putere cât și opoziție și chiar daca pot apărea mișcări sociale deobicei se rezolva repede prin schimbul de putere opoziția răsturnând guvernul și preluând puterea pe când în franța mișcările sociale sunt de lunga durata și deobicei violenta neexistând supapa schimbării puterii președintele rămâne oricum în funcție 5 ani doar prin alegeri poate fi indepartat.

  15. #57

    la targul de sclavi organizat de guvern si presedentie pe aeropotul din Cluj cate amenzi or fi dat?

    • #58

      Doar pe mine ma zgarie pe urechi termenul de sclavi vehiculat in stanga si in dreapta atunci cand vorbim despre oamenii aia? Nu discutam logistica felului in care s-a facut transferul lor catre tara unde mergeau sa munceasca, acolo greselile sunt clare si nu sunt ale lor ci ale organizatorilor. Dar de ce sa ii numesti sclavi? Pt ca nu muncesc la birou ci pamantul? Lucratori in agricultura au existat si vor mai exista cat timp se face agricultura pe pamantul asta. Ca muncesc in alta tara nu in Romania? Este optiunea lor si aici putem dicuta despre cat sunt determinati sa aleaga asta de incompetenta statului nostru si cat e o alegere independenta de asta. Dar nu au fost nici fortati nici vanduti. Dispretul asta fata de munca in general dar mai ales fata de munca fizica ma socheaza si ma dezgusta.

    • #59

      Mai nou Romania e dezgustata de munca fizica, bai tantalaule, cum crezi ca ajung legumele si fructele in supermarket ?
      Sunt inconjurat de cretini in fiecare zi cu aere de mari burghezi, pentru ei munca fizica e o injosire, nu se cade la valoarea lor.

    • Problema nu e că pleacă românii la munca in afara ci că sunt înșelați li se promite 13 euro/ora și sunt platiti cu 0.65 euro/kg cules, li se retine abuziv buletinul, multi se plâng pe Facebook că nu există condiții minime – barăcile sunt murdare,nu sunt încălzite si nu au apa calda. Iar acum e o situație specială în care angajatorii nu le ofera protectie – sunt sute de români infectati in abatoare din germania.

    • #61

      asa, stii tu ca asa e. ba mai mult, esti si aparatorul lor pe internet.

  16. #62

    Nu mai are rost sa spui Curtea Constitutionala, poti sa ii zici direct Jucaria PSD …

    • #63

      Sau mai degraba instrumentul regimului Putinist. Dorneanu o fi ceva kgb-ist sub acoperire ca prea des s-a dus la Moscova.

  17. #64

    De fiecare data când aud de Curtea Constituțională, ma gândesc la High Sparrow din Game of Thrones.

  18. #65

    baws, pulitzia ca polutzia
    dar tu ai resusit sa-l asculti pe vela la tv?
    sa vezi acolo silabisire

    mi se pare deosebit cum 3 cretini – vela, arahat si pulica franaru alalalt care apare mereu cu ei (nujt cum il cheama) – lucreaza la ordonante militare… uau… bai noaptea mintii