Citind postul de aici şi enervându-mă de nesimţirea clasic rromânească emanată. mi-am adus aminte de un reportaj de ieri de pe ProTv parcă, cu nişte case din nuş ce oraş, pline de igrasie.

Erau prezentaţi proprietarii drept “sărmanii oameni fără nici o şansă, care se îmbolnăvesc din cauza igrasiei”.
Şi filmau o familie de rromâni clasici, în care ea, plină de tristeţe, explica:

Da, curge igrasia chiar pe fasungul de la bec, ne e frică să nu ne electrocutăm. De doamnă, dacă nu ne ajută şi noi nimeni.

Bă, e nevoie să te ajute cineva să pui mâna pe o găleată de clor şi apă şi să speli pereţii? E nevoie să te ajute cineva să pui mână pe o nenorocită de bidinea şi să dai cu var aşa fel încât să omori microbii?
Ai igrasie? Spală, văruieşte, curăţă, de câte ori este nevoie. Nu mai bea o săptămână şi cumpără var şi fă curat.

Dar nu, e mai simplu să te plângi că nu te ajută nimeni, că statul nu face nimic pentru noi şi să te uiţi cu tristeţe la apa care se prelinge pe fasungul becului.
Băi, deci aia m-a scos din minţi. Nu era nevoie decât de o cârpă care să redirecteze apa respectivă în altă parte, dacă curge atât de tare. Dar ei nu, priveau şi aşteptau tâmpi să se electrocuteze.

Pentru că nu avea cine să pună cârpa.
Guvernul nu face nimic, iar Boc e ocupat. Înalbeşte dosul băsescian

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. Arhi, “Prostia omeneasca” o fi avut si ea neste chestii de un’ s-o inspirat 😀

    Si pe mine ma termina “fatalismul” asta. Nu ai job? Nasol. Nici eu nu mai am. Si totusi ma dau peste cap sa scot un leu. Sa fac ceva, poate ceva nou, poate ceva in plus. Poti munci? Munceste. Plateste ce e de platit si dupa aia vezi ce ‘lux’ iti mai permiti.

    Este greu pentru o familie saraca, nu neg asta. Nu au trecut prea multi ani de cand si noi ne dovedeam magicieni in a fi in stare sa nu ramanem cu “cheltuielile” neacoperite sau flamanzi. Dar stiu ca am muncit cat am putut cu totii pentru a fugi de saracie.

    In alta ordine de idei .. sambata am fo’ cu “soarele” spre Alba Iulia (la Zlatna). Unde saracia aproape ca poate fi atinsa cu mana. Rea, dura, palpabila aproape. Nu sunt locuri de munca, is vai de soarele si de luna lor. Dar birtul de la capatul localitatii e plin. Deci bani de bautura si tigari avem …

  2. Pai oricum le da statul casa noua..de ce sa se chinuie ei atata. Stau lipitorile intr-un loc pana devine ca vai de mama lui, apoi statul vine, face blocuri, amenajeaza frumos, si ii muta pe astia “batuti de soarta”.

  3. Asa s-au invatat ai nostrii, sa stea sa nu faca nimic, ba din contra, sa strice si sa distruga (asa se vede cat de cool esti, cand spargi/strigi/rupi/arunci cacaturi pe jos etc)… Asta este, pe zi ce trece incep sa il cred pe batranul mai mult si mai mult cand imi zicea prin 91-92 ca noi o sa avem nevoie de vreo 200 de ani sa ajungem civilizati…

  4. #4

    si eu am stat in apartamente cu mucegai. aia e. pui mana, razui tot, dai cu clor, daca nu ai bani de solutie de aia speciala, varuiesti si nu mai ai probleme o perioada. cand ai probleme, pui mana si faci din nou. nu astepti sa iti dea guvernul casa

  5. Sunt pusi degeaba la conducere

  6. #6

    pai sa ceara ajutor de la altcineva este cam tot ce astia pot face, pt ca, de cele mai multe ori, saracia si mizeria nu sunt doat rezultatul ghinionului in viata ci si a lenei si prostiei.

  7. Drobu’ de sare, bre…

  8. #8

    Eh na. Si tu acuma. Orice bun crestin stie ca daca suferi in tacere in viata asta iti va fi mai bine pe cealalta lume, numa’ noi, astia mai fraieri, nu vrem sa bagam la cap si muncim zilnic ca disperatii, de parca nu mai facem a bine… :cuckoo:

  9. ai un link la articolul ăla de pe pOrnTv? Că nu-l găsesc…
    Igrasie am avut dintotdeauna, pentru că apartamentul se găsea pe colţ. Afară frig, înăuntru cald, era normal să apară şi igrasia. Ieşea cu puţin clor, apoi dădeam cu var. Normal, apărea din nou (bucătăria era locul propice) şi trebuia să repet procesul.

    Din fericire, ne-am mutat de acolo, dar încă ţin minte mirosul de igrasie.

  10. am vazut si eu reportajul ala si la fel m-a revoltat. bunica-mea de 75 de ani isi varuieste singura casa. stii cat costa niste var? cam cat o bere. si pe langa faptul ca schimba aspectul, mai si dezinfecteaza. dar deh, e mai usor sa te plangi si sa te rogi de altii sa faca in locul tau. probabil ca si daca vine primaria si le face tot se vor plange ca le-a dat cu vopsea ieftina si nu de aia cu teflon.

    retards !

  11. Bre Arhi, Dojo are dreptate. Daca o iei din sat in sat (acolo unde saracia este la ea acasa) ai sa vezi ca toate birturile sunt pline. Pai de, munca e grea cand te bate soarele in cap pe camp asta dupa ce s-a distrus tot ce era “Ceausist”
    Pai daca bunica-mea, la cei 80 de ani, varuieste casa si o spoieste pe afara cu pamant galben amestecat cu baliga de cal, pentru astia mai tineri asta e o rusine.
    Ce ma enerveaza pe mine este faptul ca toti stau cu mana intinsa (Ex. dupa inundatii, in loc sa puna mana sa ajute la curatat aluviunile se sta la birt si sa dau ordine clare: curata si aici bah, nu vezi ca a ramas neste namol si pute!); acu eu pot crede ca e datoria mea sa-i ajut da nici chiar asa.

  12. #12

    Hey si solutia aceea pentru igrasie e vreo 10 lei si ceva sau chiar mai putin, cunosc eu persoane care au cumparat. Asta e prostia in forma ei cea mai pura. Si o bidinea nu costa mai mult de 10 lei, ca doar nu iti trebuie din aia pentru zugraveli pretentioase si in plus ca tine mult. Cum zicea cineva mai sus: drobul de sare. Daca nu merg o saptamana la birt au strans banii de solutie si bidinea, nici nu trebuie sa se mai complice cu varul, dar probabil sunt prea ocupati sa il asculte pe guta

  13. Ehe e grele cu rromanii … cu munca ….

  14. #14

    am vazut si eu reportajul asta aseara. vai ce mila mi-e de ei. avem igrasie si nu avem ce face. da una dintre gagici fuma de zor. pai un pachet de tigari e de la 8 lei in sus. cat mai e pana la pretul unui maclavais de perete. da’ lenea’ … muieti is posmagii?

  15. #15

    uite arhi, apropo de mizerie, igrasie…unii/unele se preocupa si mai mult in directia asta…
    www.bzi.ro/Iesencele-siau-inalbit-zona-anala-A63917.html

  16. #17

    @WU SHU
    “Băi, deci aia m-a scos din minţi.”
    Te afectează în mod direct ? Ăsta e un fleac. Dacă făcea vreun oltean gălagie și îți întrerupea procesul de ingurgitare mai ziceam, da așa ? Ușor ca o iei pe arătură Don Quijote. :cuckoo:

  17. de ce toti nefericitii astia trebuie sa fie din moldova? ewwww

  18. Arhi, nu e nimic de mirare. Asa e romanul, iar unii dintre moldoveni exceleaza la capitolul asta (ca sa previn discutiile fara sens – sunt iesean). N-am sa uit o discutie auzita intamplator in anul II de facultate, cand eram deja la al doilea job. Un individ zicea cam asa:

    – De ce sa lucreze fi-meu la patron pe 2 milioane, mai bine sta acasa pe ajutorul de somaj!

    I rest my case.

  19. #20

    Mie cel mai mult imi plac aia de se lamenteaza o viata-ntreaga ca n-au avut si ei NOROC . da’ n-ar misca un pai . Le sta mintea numai la smecherii de 2 lei , furtisaguri, manele si evident n-ar pune mana pe-o carte nici picati cu ceara. da’ n-au noroc in viata , dom’le !!! :sick:

  20. am si eu cateva exemplare din astea la tara, dar de etnie Tigani, si vin cu cersitu` pe la poarta… dar sa puna mana la munca? Canci! Stau si injura primarul, presedintele… macar daca se tineau sa faca o profesionala si tot faceau ceva…. da-i in kkt!

  21. Nu degeaba capodopera folclorului romanesc este balada Miorita…

  22. Eu cred că statul e de vină că nu le-a dat nişte şuturi în fund când a fost nevoie…