Românul are încredere în biserică, armată și Victor Ponta

Pentru ca “armata e cu noi”.
Pentru ca “au întors armele” la revolutie.
Pentru ca “ostiri cu popa-n frunte” sau cum naiba era poezia aia.

Ministerul de Internet trebuia să fie pe primul loc!

aceeiaşi problemă a avut-o şi ofiţerul Antonescu în 1930 toamna. Scandalul Skoda. Că şi atunci generalii erau numiţi nu pe merite ci la ce contracte puteau să închidă ochii şi să împartă. toate astea s-au văzut în iunie 40 când s-a ajuns la concluzia că nu putem să rezistăm ruşilor şi am cedat Basarabia fără nici un foc de armă. De atunci se pare că nu s-a schimbat nimic. la cotul Donului nemţii ne acuză şi-n ziua de azi că frontul s-a rupt în sectorul nostru. ceea ce e oarecum discutabil. oricum nu contează. de altfel există date că ruşii au atacat special în sectorul nostru. ştiau că suntem slabi şi că avem de acoperit un sector mare. una peste alta am făcut al doilea război pe jos, cu bucătării de campanie ce veneau din urmă şi cu căruţe. Să ne aducem aminte că ceauşescu era general-maior în 52. şi cu asta cred că nu mai e nimic de zis. un nostalgic comunist îmi spunea că ceauşescu avea acadmemia frunze. da, dar cum? cu toate astea finlandezul Mennerheim laudă puterea de rezistenţă a ostaşului român în ciuda dotării slabe. de, românul singur se descurcă problema e că nu-şi găseşte menirea ca popor. şi nici în cei care trebuie să-l conducă.

Ca ei zic ca au incredere in armata fara sa aiba habar la ce se raporteaza, de fapt, e partea a doua. 🙂 Inainte armata actiona de capul ei pe plan intern, acum nu mai e asa. Si exagerezi cu ” În teatrele de luptă, soldații români sunt folosiți la pază și patrulare.” In teatrele de lupta, soldatii romani sunt echipati exact ca americanii. Si ai fi surprins sa afli ca sunt pusi la cele mai grele munci, si cand zic grele nu ma refer la patrulare. De ce? Fiindca, spre deosebire de americani, n-au nevoie de douajde ani de consiliere psihologica cand se intorc acasa. 🙂 Hai sa nu mai generalizam atat si sa ne cacam in gura tuturor pentru ca #decenu.

“Și nu, nu se va schimba nimic, cât timp un soldat angajat are salariul de 1400 lei. Pentru că, pe banii ăștia, acolo se duc ratații, cei care pur și simplu nu au altă șansă în viață…”

Nu asta e principala problemă. În armată s-au dus şi mulţi tineri capabili, dar i-a sabotat sistemul.
Mă refer în primul rând la cei admişi în anii ’90 la Academia de Aviaţie din Braşov. Pe vremea aia era o concurenţă acerbă la admitere – peste 50 de candidaţi pe un loc. Au învăţat, au făcut sacrificii, mulţi s-au întors plângând acasă, alţii (o mică parte) au fost admişi. După care şi-a bătut statul român joc de ei.

Academie de 5 ani în care au zburat 40 de ore (cei norocoşi). Ca o comparaţie, în academia civilă de aviaţie se zburau peste 200 de ore în doar 3 ani. După care au absolvit si, cei mai moţaţi (spuma) au vrut să zboare supersonicul (fantezia supremă). Iar statul român a zis: “Ok, treceţi voi icişa în câmp şi poate zburaţi o oră pe an, dacă se aliniază stelele.”

Şi i-a ţinut statul român aşa până astăzi. Între timp, tinerii talentaţi, conștiincioși şi visători din anii ’90 au ajuns la vreo 40 de ani, puhavi, fără experienţă de zbor şi resemnaţi.

În armata română nu se aplică soluţia – Dacă eşti bun şi-ţi dai silinţa, sigur progresezi, te remarcă până la urmă cineva. Singurele variante sunt să pleci (după ce-ţi expiră cei 9 ani de contract) sau să speri că prinzi bătrâneţea. Odată cu numărul anilor, creşte şi funcţia, apare speranţa că poate mai tragi pe turta ta nişte ore de zobr din porţia celor tineri. Aşa cum şi-au tras şi alţii de la tine.
Deci nu materialul care intră în sistem este marea problemă, ci sistemul în sine.