Dacă tot suntem închiși în casă și ne plictisim, poate ar trebui să vorbim puțin despre noi și ce am vrut de la viață, ce am realizat, dacă am realizat ce ne-am propus, dacă avem cariera dorită, femeia dorită, chestii de astea.

Nu am vrut și nu am crezut niciodată că o să trăiesc din scris. Am făcut un liceu CFR, unde făceai, la început, 2 săptămâni de practică, 2 de școală. Nu prea păsa nimănui ce și cum înveți, profesorii erau niște lepre șpăgare și un dolce farniente generalizat. Da da, chiar în 1989, să știți, nu se făcea carte ca pe vremea mea, cum spune orice boomer.

Iarăși, niciodată nu am crezut că o să am 3 copii. De fapt, nu am crezut și nu mi-am dorit vreodată să am copii, nu am fost genul care să vrea un pahar de apă pe ultima turnantă și nu mă entuziasmez când văd bebeluși angelici în parc. Nu mai zic că, după prima mare dezamăgire în dragoste, mi-am promis să nu mă căsătoresc niciodată.

Și iată.
Fac munca asta de vreo 16 ani, de prin 2007 trăiesc, efectiv, din scris, sunt fericit cu ce fac și nu mi-aș schimba jobul pentru nimic altceva, în afară de cel de rentier sau milionar, dar cred că și atunci aș scrie. Singurul regret este că sunt prea leneș să scriu cărțile pe care le am în minte, sau măcar să o termin pe aia pe care o screm de de atâția ani.
Am 3 copii care mă fac fericit și care îmi dau motivul pentru a mă trezi în fiecare dimineață, nu îmi imaginez cum ar fi viața fără ei și nu îmi aduc aminte cum era când nu îi aveam. Căsătorit și fericit.

Am realizat ce voiam de la viață? Cu siguranță, nu. Nu voiam asta, atunci când am pășit în ea, nici măcar nu exista ca variantă.
Sunt mulțumit de locul unde m-a dus viața?
O, da.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.