Contul meu
Sunt genul de om care consideră că, dacă te sună sau te caută, te deranjează și nu dorește să facă asta. Așa că mai bine tace si lasa relatia sa se raceasca, doar ca sa nu treaca prin penibilul situatiei de a fi in plus. Foarte putini oameni au inteles, in viata, cum sunt si au ales sa stea si sa traga ei de mine, in pofida tentatiilor mele.
In acelasi timp, chiar daca nu vorbim și nu te caut, eu tot te consider prietenul meu, daca am apucat sa te pun in lacasul tau de la mine din inima, așa că, dacă ai nevoie de mine la 3 dimineața, vin, chiar dacă nu am vorbit de 10 ani. Din păcate, de prea multe ori am presupus și că reciproca e valabilă.
Și nu era…
Dacă v-a plăcut ce ați citit,
dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali,
avem și noi nevoie de voi.
NOU
Nu știu ce fel de om sunt . Ce pot spune este că am ajutat multe persoane deși au fost ani de zile în care nu au dat un semn de viață. Normal , după ajutor au dispărut iar …
NOU
Eu nu știu cum sunt, aștept să-mi spuneți voi. Pupici :*:*:*
NOU
Maithun-delicious
NOU
Mi-ai dat-o grav cu asta, been there, done that.
La fel si cu ce a scris un ante-comentator referitor la faptul ca nu am putut obiectiv sa sar in ajutorul vreunuia dintre ei si m-au supus oprobriului.
Corolarul e ca am invatat sa-i ejectez scurt si total, pur si simplu nu-i cunosc nici daca isi dau duhul la picioarele mele. Suna aiurea, stiu, dar karma is a bitch.
NOU
idem
NOU
Sunt aproximativ la fel. Am ajutat mereu, iar în ACEL moment în care nu puteam ajuta (din varii motive) am fost scuipat ca o măsea cariata. Când am avut nevoie de ajutor pt lucruri importante, în marea majoritate a cazurilor au dispărut toți. Dar m-a învățat să nu contez pe nimeni în afara de propriile forțe și consider că îmi este mult mai bine singur decât în false amiciții.
NOU
Exact la fel si in cazul meu… Ii ajuti si cand ai nevoie de ajutor, au disparut toti in ceata
NOU
Eu nu știu cum sunt, aștept să-mi spuneți voi. Pupici :*:*:*
NOU
Maithun, emolienția societății.
NOU
Nu sunt în stare să port ranchiună pentru că am memoria de moluscă și uit de ce eram supărată și nu pot să dorm dacă nu m-am împăcat.
Mă cert maxim 5 minute după care obosesc.
Sunt preș.
NOU
Ranchiuna nu este buna deoarece te consuma pe interior si alegi sa iti traiesti viata urand tot felul oameni, lucruri, situatii chiar si animale.Mai bine sa uiti si esti mai linistit.
NOU
Fa un curs și cu nevasta-mea.
NOU
idem si in cazul meu..imi trece repede supararea pe cineva si nici nu pot sta zile la rand suparat pe cineva!
NOU
Ești bună de nevasta! Dacă ești și gospodină…!
NOU
@ filip
Bai nu, crede-ma ca nu vrei….
Am fost educat de toate femeile vietii mele ca supararea dureaza.
Ne certam, ne maraim si o vreme te evita pe motiv ca e suparata…
Ma si nu stiu altii, da’ eu m-am invatat sa gasesc relaxare in supararea aia…adica, e gata suparata deci o vreme orice ai face e gresit….
Asa ca fa gresit!
Pleaca singur cu motoru’, iesi la baieteala ….nu anunta ca intarzii, chestii din astea de cotarla scapata din lant pe motiv ca suntem supi oricum.
Eh, dupa o viata de exersat, jumatatea mai buna e din asta cu “nu adormim suparati”.
Presimt ca sunt momente in care e in stare sa ma barbiereasca scurt cu maceta, dar daca i se termina benzina, devine mintenas adepta de apostolu’ Matei 6:34 : “Ajunge zilei răutatea ei.”
Si ma trezesc descumpanit…dupa o viata de dresaj modelata de atatea stranepoate de-ale Xantipei, deja eu cu o emisfera ma cert si cu ailalta ma gandesc cu cine dracu’ ies la bere maine, sau daca ma duc sa dorm prin pesteri in weekend, chestii din astea necompatibile cu viata de cuplu:)))
Eh….si nu stiu cum sa reactionez la impacari din astea induse de melatonina.
Adica pe de-o parte apreciez sanatatea psihica in cuplu….dar pe de alta parte…la naiba, eu mi-am facut un plan…..
…. nu vii cu impacarea asa nitam nisam….
NOU
Îh, nici eu nu pot să dorm dacă mă cert – cu cineva care-mi e de la neutru în sus, că dacă aș înnebuni subit și m-aș certa cu Șoșoacă, aș dormi ca valiza-n gară.
NOU
Eu nu mă cert. Dacă cineva mă calcă grav pe bătături nu mai există pt mine.
Rămân la “bună ziua” și “la revedere”, dacă e cazul, pt că ai mei nu m-au crescut în peșteră, dar nu uit mămică, nu uit. Doar pare. Sunt vreo 2-3 persoane pe lume în cazul ăsta.
În general mă cert cu persoane de care îmi pasă. O singură persoană pe lume e excepția de la fraza anterioară, dar individa a insistat extrem de mult să se certe.
E și singura persoană ever, la care m-am abținut în mod conștient să-mi bag mâinile în părul ei (aveam în ce 🙂 ) și să târnui podeaua. Aveam o adrenalină în mine de-mi ieșea fum pe urechi, sigur îmi ieșea figura, dar mi s-a părut prea țățism.
Ady-P, introvertit chiar și când duduie de nervi și adrenalină.
NOU
Pe masura ce imbatranesc devin din ce in ce mai mizantrop.O constatare trista…
NOU
Pot să mă așez pe băncuță, lângă tine?
E o constatare pe care o fac tot mai des de 2-3 ani încoace.
NOU
De acord cu sunatul. Dar poți da un SMS sau un mesaj pe whatsap unui prieten, nu cred că s-ar simți deranjat, ba din contra, ar aprecia că te-ai gândit la el.
NOU
Sun din cand in cand, da, cand vad ca doar eu sun …..pana mea…. pana cand sa te uiti in zare? Tati avem probleme, si da, periodic dau telefoane de control: esti ok? viu/vie? mai poti? te pup, papa!
sms urile ma enerveaza.
NOU
Nu exista vreo justificare pentru apelurile de tip ” salut! ce faci? ce mai zici?”. Daca vrei sa stam la povesti iesim la o bere. Daca esti plecat la mama dracu’, iesim la berea respectiva cand te intorci.
Daca ai nevoie de ajutor sms sau apel scurt.
Ma rog, ce am scris mai sus e valabil daca nu esti o adolescenta.
NOU
Ete cacat, de parca cu Dumnezeu iesi la bere. importanta e credinta in cel pe care il consideri aproape. Poti discuta si fara sa apelezi la capcanele si viciile intinse de necuratul.
NOU
Ei hai acum. Sa trecem peste moment :))
NOU
@Arhi, tu vrei să ne-mprietenim…
NOU
Cine-ar vrea, bai, sa fie pretin c-o pacoste ca matale?
NOU
Promit sa reflectez asupra problemei insa momentan sunt aici sa-i reprezint pe cei care vazand titlul s-au gandit la ceva cu un lift….
Matur, stiu….
NOU
eu am înțeles că ajut no matter what pentru că îmi face mie bine dar dacă ai călcat pe bec grav…
nu ți le mai spui pe alelalte, c-au fost halimale; numa’ ultimu’ caz de traducere să-ți spui:
lasă mesele la mine acasă, cînd nu mîncau toată ziua, pentru că “musulmanca gătește demențial” iar grătarele la ei (o fi bun prosciutto da’…), lasă cărat pe la iarbă verde (pe cînd stăteam și noi și ei la bloc), cînd noi n-aveam copil iar ei mașină; înainte de Crăciun iese doamna din spital cu bebe (ză second child) iar nevastă-mea, inimă largă, gătește la dublu, nerugată; și cărat la ei cu masa de Ajun cap-coadă (na, cum să gătească o lehuză, nu? “vai, sărumîna, n-am mai mîncat așa bine de 1 lună!!!”); peste 1 an tot ne întrebam (sanchi) cu ei și un alt cuplu ce să facem de Rev; pe 30 ne sună cel de-al treilea cuplu și ne spun: “băi, ne pare rău da’ tre’ să vă spunem adevărul; noi mergem cu ei la restaurant dar domnu’ a zis că dacă veniți și voi, el nu mai merge; n-am avut ce face că la momentul ăla dădusem deja banii…; dar este ultima dată cu ei! dacă vouă, după atîția ani v-au făcut asta, ce ne așteaptă pe noi, că-i știm de doar 2 ani…?”
so…
NOU
Ce de oameni amabili si buni pe aici. Am si eu vreo 2 prietene, le consider bune chiar daca ne vedem foarte rar. Dar niciodată nu m a ajutat vreuna la modul fizic, efectiv, sa faca ceva pt mine cand am avut nevoie. O vorba buna, da, dar cam atat. Mi se pare ca noi fetele nu putem fi la fel loiale si saritoare la nevoie. O fi greseala la mine, desi am facut cu fiecare prietenie tot ce am putut din rasputeri sa le tin aproape. Dar ne am îndepărtat. Pare ca odata cu maritisul ori whatever, ele nu mai sunt la fel de dedicate ori prezente. In fine, pt orice nevoie/necaz apelez la frate miu. Ca e nevoie de bani, de prezenta, de orice, ma ajuta. Am si o sora, ea nu e asa. Iar frate miu intr adevar ajuta pe oricine, nu ma ajuta pe mine ca sunt sora sa, eu sunt cumva “povara” lui. Imi oferiti careva prietenia?
NOU
As putea io, da’ nu prea va fi de durata daca ma uit ca-s de-un leat cu Nea Nelu Cotrocelu. De-un leat, da’ nu cu ADN de hailandăr.
NOU
Mulțumesc, nea Zapada! Sper sa nu fiu chiar asa o pacoste, atat cat ne o fi dat sa fim prieteni, bineînțeles! Sunt ratacita intre insomniile copchiilor si tare aveam nevoie sa mi puna cineva un zâmbet pe fata! Ma inclin..
NOU
Asa si eu, exact ca si cum ai scris / te-ai descris. Introvert cu o forma usoara de social anxiety, nu am o problema sa ies la bere sau in oras sau oriunde cu nimeni cand sunt invitat, insa nu imi place(nu imi mai place) sa stau pana dimineata. Poate am imbatranit si de aia.
In plus, am pus botul si la povesti lacrimogene/manipulative si am dat bani imprumut la “prieteni” desi oarecum stiam ca nu ii voi mai vedea inapoi. De chestia asta m-am lecuit intre timp poate si din cauza ca nu mai am prieteni de genul asta.
NOU
Și eu am mentalitatea asta păguboasă, că nu vreau să deranjez. E ușor să fiu judecat, astfel, că nu-mi pasă. Cine știe ce este în sufletul meu dacă nu o spun? Mda…
NOU
Fix asa sunt si eu. Am prieteni buni cu care vorbesc rar dar se bazeaza pe mine oricand. Nu-mi place sa vorbesc la telefon. Ma trec toate transpiratiile daca trebuie sa sun. 😀
La fel pare sa fie si cu comentatul pe blog. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa scriu un raspuns si sa inchid pagina inainte sa postez ca mi se parea ca nu aduc nimic in discutie. Inca mi se pare, dar fac o exceptie. 😀
NOU
Comenteaza, eu vreau sa stiu ce ai de spus.
NOU
Parca m-ai descris pe mine, io-s plecat peste mari si tari de 23 de ani, am lasat acasa o gramada de prieteni, ne mai sunam din ani in pasti, sau cu diverse ocazii, pe multi i-am ajutat sa emigreze, ajutorul constand in casa si masa pentru o luna gratis, eventual bani de drum si ceva de munca. Si ghici ce?, ma sapau si ma vorbeau de rau de cate ori au avut ocazia. Unul chiar s-o fOO@@@t cu fosta sotie, ( pe atunci eram casatoriti), altul incerca sa ma dea afara de la munca. Alt prieten a facut accident la 400 de km distanta de unde stau eu, cu familia in masina, plecau in Romania, m-am dus pusca sa-i ajut. Eu am facut pana noaptea pe ploaie, cu copilul in masina, fara roata de rezerva, in alt cartier, il sun si-mi zice sa iau un taxi ca are treaba, a si baut ceva…De bani imprumutati nu mai zic, intai plang in telefon ca-s cu curul in p@@@la, apoi uita sa te mai sune, sau eventual sa-ti mai returneze banii. Mai am cativa prieteni cu care am crescut, ne vedem la fiecare “moarte de papa”, pe ei ma bazez in orice si ei se bazeaza pe mine, chiar daca nu ne auzim cu anii si nici nu ne mai putem frecventa des, din cauza distantei…Ma iau toate sudorile si ma zgaltie toti dracii cand cineva insista sa vorbim mai mult de 30 de secunde la telefon.
NOU
O gramada de pretiosi importanti pe aici, cum sa le rapesti 30 de secunde cu “ce mai faci ba coae?”.
NOU
nu e vorba de pretios, menutz. fix aia nu intelegi.
NOU
Haha, asta cu comentatul…si sotul meu imi spune mereu ca nu sta lumea in loc de comentariile mele. “Iar te certi cu aia pe acolo, iar te ai gasit tu sa “luminezi” pe cineva?”. Are dreptate, chiar nu ii pasa nimanui de opinia mea, dar parca ma ajuta pe mine sa ma descarc/racoresc, sa mă simt prezenta si in alta parte, nu doar intre pampersi si biberoane.
NOU
Ba da, idem ca mai sus. Pe mine ma intereseaza ce scrii.
NOU
Hai ca mi ai trezit amintiri, cand am fost cu mama la pat nu ne a intreabat nimeni nici de o cana de apa. Moare distinsa mama, mi am luat direct muie, nu am anuntat lumea. Nici acu nu mi am revenit 100%, mai am momente cand ma intreb: cum, de ce si cat de subspecie am ajuns.
Am dat block la juma de agenda de telefon si celor care mi au spus: daca e ceva, sa ne cauti. A da? Sa va caute mama.
NOU
Eu tot asa, nu as vrea sa deranjez, dar ocazional (o data la 1-2-3 luni mai contactez pe unii-altii dintre prieteni) Daca vad ca la 2-3 incercari sa vorbim (whatsapp, sms, apel) nu raspund oamenii, ii las in pace si nu mai ma intereseaza de figura lor.
Prietenia se cam intretine cu o vorba, cu o fapta.
Ca si ceilalti, am patit faze in care nu am fost ajutat desi am ajutat cand a fost nevoie. Aia i-am sters de pe lista si nu mai vreau sa-i vad in fata ochilor.
Altfel, cine vrea sa vada daca mai sunt, are numarul meu de telefon, ca feisbuc sau alt social media n-am.
NOU
Unii ar zice ca e gresit si chiar mi-au demonstrat asta, dar pentru mine nu prea exista “cunostinte”, “amici” ci doar “prieteni”. Singura chestie care ii deosebesc e “gradul de prietenie”. Am unul care e cel mai bun si pe care il pot suna oricand fara sa-mi fie frica ca ma refuza, dar si reciproca e valabila. Voi, de aici, imi sunteti “prieteni de pe un blog” – parteneri de barfa si distractie. Personal nu cunosc pe nimeni, dar ma simt “atasat” de unii (cei cu care am interactionat mai mult) dintre voi si imi place sa cred ca suntem o comunitate de oameni care au aproximativ aceleasi valori.
NOU
Eu am ajutat pe sora unui prieten ca avea probleme cu laptopul. I-am instalat windowsul, drivere etc in trecut. Nu am primit nimic in schimb. Anul acesta a vrut iar sa ii rezolv laptopul. Am refuzat-o. A zis ca am probleme la cap. Asta dupa ce in trecut i-am dat si niste bani imprumut si nu i-am mai primit inapoi. Am blocat-o peste tot. Asa nesimtita nu am mai intalnit. Poate si sa moara, asa de mult imi mai pasa de ea. De atunci nu mai ajut pe nimeni cu bani sau alte favoruri. Fiecare sa se descurce cu ce are. Eu m-am saturat sa fiu mama ranitilor si sa fiu luat de fraier. Ideea e ca putea sa mearga la un service i.t. sau sa ii zica sotului ei. Dar ea vroia pe gratis. Asa ca ma bucur ca am incheiat-o cu ea.
NOU
Din ce ai scris pare ca asteptai o recompensa erotico-sentimentala: doama e maritata, nu a solicitat ajutorul sotului dar a venit la tine pe ascuns si te-a mai si “tradus” cu o suma de bani.
NOU
Mai, semi off topic… Te am văzut sa mai comentezi si la alte postari si imi dai un pic impresia ca ai niste probleme. Esti ok?
NOU
Asa, printre altele, ai vrut s-o f*ti?
NOU
Am mai dat si imprumut niste mii de euro unui prieten ce traieste in Austria si castiga de n ori mai bine ca mine si e sanatos, nu cu handicap cum am eu, si ii primesc cu taraita inapoi in transe de 150 euro lunar. Daca asta nu inseamna sa fii ultimul fraier, nu mai stiu ce e. Puteam sa imi iau o masina faina de 10000 euro sh cel putin, dar asa e cand esti prost si milostiv. Si asta vara iar a vrut sa ii dau imprumut 1000 euro. I-am zis ca nu mai ajut pe nimeni si tot el s-a suparat si nu m-a mai sunat 1 luna. Morala povestii? Nu faceti ca mine si nu mai credeti in povesti lacrimogene. Scris de pe laptopul pe care ma zgarcisem sa il iau, ca ajutam acest prieten. Mie imi place sa economisesc bani, si ii spusesem lui. De asta si cred ca a profitat. De acum incolo, nu va sti nimeni cati bani castig sau strang.
NOU
Cam asa si eu, sa nu deranjez… desi cred ca este frica de dezamagire – sa vad ca nu sint chiar asa de primita cu bratele deschise ca altii din cercul de prieteni. Ceilalti intre timp au socializat mai mult, s-au facut conexiuni mai bune decit cu amintirea mea. Sint curioasa, citi dintre cei superintrovertiti cer ajutor la prieteni? Sar si ajut fara sa astept nimic de cite ori mi se sugereaza sau mi se zice direct, dar stau de multe ori si gindesc eu m-as fi zbatut singura… de frica refuzului, de frica dezamagirii si fiindca n-am sa am un raspuns la nivelul asteptarilor de multumire….
Am noroc de o prietena care m-a inteles asa cum sint si ma ajuta fara sa cer, pica foarte bine. Asta e prietenie adevarata pentru mine.
NOU
Un introvertit aici:nu cer ajutor de la prieteni si astept acelasi lucru de la ei. Problema e ca am dat bani imprumut in trecut(2009-2021) si daca le dai un deget nu mai scapi de ei pana nu tai raul de la radacina. Prefer sa am 0 prieteni decat sa stiu ca mai dau imprumut vreun leu cuiva. Si toti astia carora le-am dat bani imprumut lucreaza in strainatate si toti castiga mai bine decat mine. Atunci sa nu te enervezi, cand vezi ca ai ajutat si tot tu ai ramas cel mai sarac dintre ei.
NOU
Eu cred ca teoretic ma incadrez la extrovertita, imi place sa vorbesc cu oamenii si mai ales sa fac oamenii sa vorbeasca. Prietenele mele urasc sa mearga cu mine cu taxi sau uber pentru ca pana la destinatie stim relativ cam toata viata soferului, same cu manichiuristele si coafezele. Probabil vine din vreo nesiguranta ceva :))) In rest, i am all in cu prietenii si rezist la multe, distanta, timpul nu sunt impedimente. Sunt insa anumite chestii la care am fitilul scurt, minciuna, laudarosenia si aerele de superioritate…i just can’t…am observat ca in ultima vreme sunt din ce in ce mai putin dispusa sa las de la mine, parca acu 4 5 ani eram mai zen, acum am capatat asa o detasare care pe de o parte e buna pe de alta m-a facut sa ma indepartez de mai multi oameni. Puii mei, imbatranim, ne transformam toti in Mr Wilson din Dennis copilul problema…
NOU
Ce bine că nu mai am prieteni. Am scăpat de-o belea.
NOU
Exact, da exact asta sunt si eu…
NOU
Destul de prostalau asa. Insa nu o iau personal. Pe scurt, daca ai nevoie de ajutor voi veni sa te ajut chiar daca ne-am rupt dintii in alte situatii pentru ca alea au fost situatii punctuale (bine, in niste limite, cat timp actiunile tale nu afecteaza alte persoane in special persoane vulnerabile, copii, batrani, persoane cu dizabilitati, ca atunci discutam altfel)
Pe de alta parte nu astept nimic in schimb, viata iti demonstreaza ca singurul pe care te poti baza esti tu asa ca e bine sa inveti sa rezolvi singur treburile.
NOU
Dacă n-am mai vorbit deloc 10 ani (sau chiar numai și 1 an) cu o persoană, nu mai apelez la ea dacă am nevoie deoarece consider că profit și nu-mi place asta. Prietenia pentru mine înseamnă menținerea unui contact bidirecțional relativ constant și nu doar atunci cînd ai/am nevoie de mine/tine. Cînd au trecut cîțiva ani de lipsă a oricărui contact consider prietenia respectivă ofilită. Dar sunt dispus să o revigorăm. Nu vrei, sănătate bună! Rămînem cunoștințe cel mult. De la 10 ani în sus deja persoana e considerată out of my life, suntem ”divorțați”. Și nu mă recăsătoresc niciodată cu persoane de care am divorțat. Nu cred în prieteniile ”arc peste timp” unde dacă vorbim după 20 de ani în care n-am schimbat nici o silabă e ca și cum nu n-am mai fi vorbit de cîteva zile sau săptămîni. ”Ochii care nu se văd, se uită” e valabil și în cazul prieteniilor, nu doar al relațiilor de cuplu.
NOU
Mimez cu oarece succes ca sunt normal si ma pricep la ce fac.
in afara de partenerele din relatii mai lungi, nimeni nu stie ce imi poate capul cu adevarat, nici cei mai buni prieteni
NOU
Sunt 1-2 persoane cu care pot sta la telefon fara nici un stres.
In rest, termin cam toate conversatiile in cateva minute maxim.
Dupa o varsta, sa zicem 40, unora le este greu sa isi mai faca (alti) prieteni adevarati, obiceiurile se mai schimba, apar tipare tot mai inflexibile, tolerantele sunt tot mai mici, asa ca se intorc tot mai des la legaturile care au confirmat in timp.
In orasul in care am crescut existā o singura persoana la care ma pot raporta, fara rezerve, ca la un prieten.
10 – 11 ani nu am dat nici un semn de viata, nici un telefon, sms, nimic, dar, cand m-am intamplat sa fiu in zona si sa sun la numarul lui, ne-am comportat amandoi aproape de parca nu ne vazusem de ieri.
Am avut uimirea de a descoperi persoane faine si dupa 45.
Ca sa mai pot intalni (la orice varsta) oameni faini cu adevarat, trebuie mai intai sa am permanent lucrurile clare pentru mine si sa fiu cat de cat in parametrii functionali, sa pot dedica timp pentru ei, sa-i caut/sa ne alegem intre noi efectiv si sa nu imi creez false asteptari in legatura cu ei.
NOU
asta cu falsele asteptari este o problema mare
NOU
Sa deranjez? Cum adica sa deranjez? Niciodata nu deranjezi sau esti deranjat de un prieten.
Din punctul meu de vedere am facut ceva bun pe lumea asta de am prietenii pe care-i am acum.
Ne leaga vreo 13 ani de cunostita (deci facuti mai la maturitate, asa), cunoscuti cand am emigrat (localnici) si sunt cei mai misto oameni ever.
Am trecut printr-o gramada de chestii impreuna: iubiri, despartiri, boli, probleme economice, decese ale parintilor, calatorii, dansuri pe mese, nunti, nasteri, ne-am certat, ne-am impacat etc… Sunt testati si retestati oamenii. Am dat, dar am si primit la greu!
Sunt oamenii cu care ma vad la 60 de ani, in Jamaica, sub un cocotier, cu un pahar de mojito in mana, razand de ce viata faina am avut si prin cate am trecut impreuna, sunt cea mai mare investitie a mea si ii iubesc de nu mai pot pe nemernici!
Ii sun cand mi se nazare si ei pe mine, dar nu trece o saptamana fara sa vorbesc cu fiecare in parte, asta daca nu reusim sa ne vedem prin vreo carciuma.
Lucrezi la o relatie de prietenie exact cum lucrezi la o relatie de iubire, dai si primesti, iar asta se vede inca din prima perioada de cunostinta. Nu poti fi prieten cu cineva de care nu mai stii nimic de 10 ani!!
Toata lumea are impresia ca prieteniile se vad doar la nevoie, dar eu nu sunt de acord cu asta.
O prietenie se vede in fiecare zi, cu bune si rele, cu disponibilitatea pe care o ai si pe care o primesti. Nu trebuie sa ajung intr un pat de spital ca sa imi dau seama daca imi esti prieten ori ba si viceversa.
Normal ca exista si uscaturi, dar alea se rup singure la un moment dat si mi-am spus ca nu voi lasa niciodata experientele mai putin placute cu oameni care doar au luat de la mine (fara sa dea ceva) sa imi stirbeasca increderea ca pe lumea asta exista oameni super, super misto, care merita increderea mea.
Poate sunt naiva, dar deocamdata sunt foarte fericita ca in viata mea exista o mana de oameni (alesi de mine) carora le pot spune familie, prieteni, oameni iubiti 🙂
NOU
Și eu sunt genul care nu dă nici un semn 10 ani și apoi se așteaptă ca oamenii să fie în continuare prietenii mei apropiați din liceu.
Rată de succes cam 10%.
Oamenii se schimbă, relațiile se mai răcesc etc.
Dar am avut surpriza să mă caute o fostă colegă de gimnaziu, cu care nu am fost prea apropiată pe vremuri și să ne vedem la povești ca niște bune prietene. Și, culmea, nu a încercat să mă bage în scheme MLM sau să mă convertească la vreo religie. Pur și simplu a revenit în țară și căuta pe cineva cu care să povestească.
E loc și pentru introvertiți pe lumea asta.
NOU
oh, asa m-a cautat pe mine un tip pe care il consideram prieten de vreo 10 ani, ca sa ma bage in scheme crypto. ba chiar lasa comentarii si pe aici, ca de ce nu…
NOU
Parca am citit un citat scris de mine, doar ca nu-mi aduc aminte sa-l fi scris vreodata. Subscriu 100%, desi la betiveala unii au considerat funny sa ma trezeasca la 4 dimineata sa ma sune sa vin sa-i ajut ca au facut pana la 4 dimineata si nu au nici roata de rezerva si nu raspunde nimeni la telefon si ei sunt la 80 km de casa. Si cand eram in masina si sun sa fiu sigur ca vin cu roata buna au recunoscut ca era o farsa. Well, aproape nimic nu te scoate mai repede din lista de prieteni decat o magarie dinasta.
NOU
oricine si la orice ora m-ar suna pentru pana de cauciuc, il informez ca exista spray dedicat la 30 de lei bucata!
tuturor cunoscutilor le-am prezentat preventiv produsul. de fapt, n-am schimbat si nu voi schimba niciodata o roata, iar in intervalul 20-8 tin telefonul in living pe vibratii.
NOU
@daddy: sunt sigur ca esti foarte iubit…
NOU
cred ca o tunat si ne-am adunat aici toti aia carora nu le place sa vorbeasca la telefon! spre deosebire de voi, eu n-am prieteni, nimeni nu m-a ajutat vreodata cu ceva, bine, nici n-am cerut pentru ca nu stiu sa cer, nu stiu sa construiesc povesti lacrimogeno-impresionabile care sa-i faca pe cei din jur sa ma ajute. Am zis cateva vorbe, gen ‘imi ia casa banca!’ sau ‘n-am servici si muncesc la negru pt ca nimeni nu angajeaza femei peste 45 de ani!’. Am crezut ca e suficient si ca sunt fraze cu impact, adica ce e mai grav de atat? n-am impresionat pe nimeni si sunt privita ca un gunoi, nu mi se raspunde nici la mesajele de sarbatori, poate se crede ca vreau sa le cer ceva, nu stiu! si cu toate astea, nu-mi pasa ce gandesc ceilalti despre mine, traiesc cu speranta, cum s-ar zice. Ajuta la psihic si din punctul asta de vedere stau perfect!
La partea cu scrisul stau bine, sunt coerenta, transmit esentialul, nu ma pierd in detalii! si pentru ca nu primesc vesti de la nimeni (oricum le aflu, caci lumea e mica), citesc bloguri, si carti, ma uit la filme si ma simt bine cu mine!