S-a dat bicicleta mare, mulțumesc, Alin!
S-a dat și a doua.

Am pus anunțul cu trollere și pe fcebook, unde se tot agită lumea cu donații către Andi Moisescu și alți corifei, nu că nu am primit vreun răspuns, dar nici măcar un like amărât.

Am 2 biciclete, una nouă, una aproape nouă, gen am mers de 2 ori cu ea. Prima este cea din poză, a doua este o bicicletă pliabilă de la Decathlon.

Vreau să le scot la vânzare și banii să îi trimit celor 2 prieteni ai mei care acum sunt în vămi, unul la Borș și unul la Sighet, să cumpere ce e necesar. Știu că e puțin, dar atâta pot eu.
Nu știu, puteți să și donați, dacă vreți, banii îi trimit tot acolo, în mod egal, dacă vor fi, dacă nu, nu. Este contul meu personal, nu e vreun ONG sau asociație, cine poate, bine, cine nu, asta e.

Nu am idee cât să cer pe ele, nu știu cu cât se vând bicicletele, dacă sunt mai multe oferte, o să o aleg pe cea mai mare. Bicicletele se predau personal, la Cora Pantelimon.

Later edit: o să las postul sticky sus, ca să se vadă, până mai diseară sau până se vând.
Prima tranșă de bani a plecat spre Radu deja, Radu a și găsit niște trollere, va merge la baia mare, să mai caute, înțeleg că e penurie, s-au vândut toate ce s-au găsit. Mulțumesc încă o dată, sunteți extraordinari. Așa cum v-am spus, iată, nu a contat, 1 leu sau 5 lei, e irelevantă suma, contează numărul oamenilor.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

172 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    De euro ai cont?

    • #2

      daca trimiti in ING, ii transforma in euro, cred. daca ai rabdare, creez un cont.

    • #3

      Am răbdare. Dacă nu ești sigur de ING că îi transformă.

    • Sigur ii transforma. Eu am primit euro in contul de lei. I-a transformat automat.

    • #5

      Are ing ul un curs valutar de mori in chinuri, dacat zic, nu trageti.

    • #6

      gata, done
      RO15INGB0000999912251256

    • #7

      Transferat. Merci că ai creat ăla pentru euro.
      Muie Putin!

  2. Trimis. Mâine cred că intră că eu am BCR

  3. Sunt 1000 de persoane online in acest moment. Daca fiecare donează macar 10 lei, se strang 10.000. Ce sunt 10 lei astăzi? Pt noi nu înseamnă nimic, însă o pâine și două pateuri pot însemna enorm pt un refugiat.

    • #10

      10 lei am trimis, momentan nu stau excelent cu banii (am mai donat si in alte parti, stiti voi campania de la tv, dar nu asta e subiectul). Acum vreau sa ii vad pe domnii bogatani de pe blog, cu salarii de mii de euro (eu sunt mai sarac, venituri sub o mie de euro). Nu va obliga nimeni, dar parca va vad comentariile de la alte posturi: “10 lei? Pai vorbim de la mii de euro in sus”.

    • #11

      intr-un final, important e gestul si contributia, nu cantitatea, fiecare doneaza cat are disponibil.

    • @donomar, contează gestul. Daca toți cei care intra azi pe postul acesta doneaza cate 10.lei este minunat.
      Și salariul meu este tot sub 1000 de euro.

    • #13

      Crezi ca is bogat ca tin banii la saltea? Banii is in mobile si imobile, actiuni, obligatiuni, aur, criptomonede.

    • #14

      @Petro V
      Muie

    • #15

      @DonOmar, întotdeauna am zis ca deși banii au putere de cumpărare în funcție de cantitate, 10 lei de la cineva care are 1000 de euro sunt de o mie de ori mai valoroși decât 1000 de euro de la cineva care are un milion. 🙂

      10 lei sunt paracetamoale cât cuprinde.

    • #16

      @PetroV, nu înțeleg de ce ai simțit să semnalizezi ca te afli printre bogați, nu a dat nimeni nume. Bravo ție, cât mai multe case. Vorbeam despre altceva, nu despre casele și mașinile tale.

    • #17

      Pentru cei ce nu s-au prins. Era o ironie. Miliardarii nu stau pe blog la Cetin, plus ca unii deja is milionari.
      Faceti ce vreti pe banii vostri, puteti inclusiv sa cumparati ruble ca sa aiba Putin cu ce cumpara conserve pentru mama Rusie.

  4. #18

    trimis 1 euro de test pe revolut, cu o intrebare. poti sa raspunzi, sa fiu sigur ca trimit unde trebuie?

  5. #20

    Am trimis, in tine am incredere cel putin ca in ONG-uri….in egala masura incurajez pe toti sa faca efortul si sa gaseasca un ONG care este f. implicat si care beneficiaza de mai multa structura logistica, iar in ultima instanta nu poti da gres cu Crucea Rosie.

  6. #21

    Ai grija ca nu poti primi sume prea mari in ING sau Revolut, am participat la niste donatii pentru un baiat care are nevoie de un transplant si alte operatii, si peste o anumita suma te iau la intrebari si iti blocheaza contul.. trebuie neaparat sa folosesti un ONG ceva..

    • Mă gândesc că nu îi blochează nimeni contul pentru 20-30k. Contul ăla a văzut “melearde” multe, cum ar zice baietii.
      Mai glumim și noi :))

    • #23

      S-ar putea sa ii blocheze din cauza tranzacțiilor numeroase care curg deodată, indiferent de sumă. Eventual sugerez la final de zi sa și facă transferul, în caz ca se blochează să nu rămână sume mari blocate.

    • #24

      Ce prostie, eu nu folosesc Revolut mai deloc, rareori mai alimentez sau primesc bani acolo, sume mici. Am trimis toți banii de acolo și mi-au blocat contul :))

    • #25

      am primit banii, sa stii, au si plecat. multumesc.

    • #26

      Văzusem ca sunt trimiși dar mi se pare tare unreliable prostia asta de Revolut. Să fie cu folos, o să mai fac un transfer în contul bancar ălalalt zilele astea, dacă nu oprești donațiile.

  7. #27

    Trimis pe revolut, se poate da accept. Ms

  8. #28

    Trimis pe revolut. Slava Ukraina.

  9. #29

    Donat – daca se blocheaza contul, incercam sa ajutam si noi pe cat posibil.

  10. #30

    trimis pe revolut, se poate da accept

  11. #31

    Trimis, va trebui sa accepti plata. Multumesc frumos pentru ca ne tii la curent si pe noi cu tot ce se intampla la vecini si ca ne dai si sansa sa ajutam cum putem. Sincer, ma tot gandesc cum am putea sa ajutam mai mult, pe langa donat nu prea stiu ce putem face. Daca are cineva alte idei sunt numai urechi.

  12. #32

    Salut, pentru donatii ramane valabil contul cu detaliile acestea? Vreau sa fac un ordin de plata
    RO34INGB0000999907997658
    Cetin Ametcea

    Mersi mult

  13. #35

    15.41 RON pe Revolut. Cica tre’ sa dai accept. Sugestie – pentru unii de prin strainataturi mai non-EU s-ar putea ca Paypal sa fie o varianta de plata foarte buna.

  14. #37

    Te rog sa confirmi primirea de la @andrei64tr pentru 10 lei. Mi-am făcut cont revolut pentru a dona in urma articolului.

  15. #39

    Trimis pe Revolut.

  16. Trimis din ing. Am incercat de pe revolut si imi cerea adresa destinatarului…

  17. #41

    Trimis prin Revolut și primit. Mulțumesc

    • #42

      Da, si eu am incercat sa transfer prin Revolut. Nu inteleg de ce solicita atatea detalii.. ma rog, am trimis din ing-ul lui barbatu-miu, in final.

  18. #43

    am trimis si eu in ING. sper sa fie de folos.

  19. #44

    Buna,

    Vreau sa trimit in contul de ING din aplicatia lor de pe telefonul meu dar la titular cont apare numele unei doamne, L…. G.

    Sigur e corect contul? Vreau sa trimit o suma mai mare.

    Multumesc.

  20. #51

    Atata poti tu? Cu cinci masini, Mertan de 40000 de euro, 3 case cum te lauzi pe aici… Si scoti 2 biciclete SH la vanzare ca ti-e lene sa faci sport. Nici macar nu ai banii cash, vrei sa scapi de fieratanii. Romanul autentic, rupt in cur dar care se faleste cu “averea” lui pe credit.
    Ce eroi suntem in scris, pus poze si filmulete, ehehe… Cand e vorba de ajutor material, nu mai suntem… Care cumparati 2 biciclete la 3000 de lei?
    Trist.
    Stiu ca nu o sa publici asta, vreau doar sa iti bat obrazul 😉

    • #52

      ;))))

    • #53

      iata, el e de-al nostru

    • #54

      Wtf, e vreo ironie fină de care nu ma prind ?

    • #55

      imi era sila sa ma autentific, da am facut-o pentru tine Joe, doar ca sa-ti zic: marsh ma saracia dracu de aici

    • #56

      @Iosif Vissarionovici.
      S-ar putea sa obtina si mai mult pe ele.
      Poate le da si cu autograf.
      Da si tu 10 lei ca omul si nu te mai plange atata de saracie.

    • #57

      Idee: eticheta din asta contra donatii peste o suma? Eventual si o limita primii x, ca sa nu stai toata ziua sa pui etichete.
      Scuzati orice greseli de scriere sau logica, sunt cam nemancata si nedormita, nici de Balaban nu m-am luat. Multumesc si eu ca multi altii ca stai sa te uiti la toate clipurile, la multe nici n-am putut sa dau play, mi se face rau doar din descriere. Multa sanatate la toti!

    • #58

      nu e nicio ironie, e un idiot de pe net

    • #59

      @Joe. Idi Nahui și de ce nu, muie.

      @senior, accepta și bănuții de la mine.

    • #60

      Siktir

    • #61

      Măcar nu te-a făcut gras..

  21. #62

    Trimis din ING ,atat cat putem, stiu ca e nwvoie mare de mai mult.

  22. #63

    Vad 2 scaune in redactie, pe care sta pisica?

  23. #64

    Am trimis si eu dupa puteri! Hai la mai multi! slava Ucraina!

  24. #65

    Poti, te rog, sa confirmi ca ai primit de la @ionesc8dk pe Revolut? Multumesc!

    • #66

      primit. ai pus de 2 ori. e ok sau fac refund pe 1?

    • #67

      Da, am vazut si eu pe urma, a dat Revolut un mic fail. Stii cum se zice, banul odata plecat, nu-l mai intorci din drum. Ramane asa, e ok! Macar un zambet daca reusim sa aducem pe chipul unui copil care acum se chinuie, merita totul. Inca odata, respect pentru ce faci si implicare.

    • #68

      multumesc si eu. s-a inceput cautarea trollerelor:)

  25. #69

    Pentru cei cu justificari de genul eu nu donez ca is prea sarac se se uite prin casa si o sa descopere o multime de lucruri vandabile care zac nefolosite si care pot fi monetizate usor.
    Acum care mai e scuza…

    P.S. Ca sa va incurajez 1mp locuibil in Bucuresti folosit pe post de depozit va consuma 20 euro/luna.

  26. #70

    Done!
    Sper sa fie in regula

  27. #71

    Contul cu 09512200 la sfarsit. De pe BRD, nu stiu exact cand intra.

    • #72

      luni tot ce e bancar, ultimul clearing e pe la 4, parca

    • #73

      Daca vrei sa trimiti mai repede de atat, de la mine sunt 50 de lei de adaugat.

  28. #74

    Eu vreau să trimit de pe card, prin intermediul unui fintech , în contul euro, dar vreau să am datele corecte, cont și nume. Dă-mi un email.

    Mulțumesc!

  29. #76

    Trimis si eu de la @doina4(parca) te rog sa accepti

  30. #77

    Trimis pe Revolut, mi se pare normal sa folosim tehnologia ruseasca, pardon, lituaniana, pentru asta.

  31. Acu’ mă uitam că mi dă 150 de lei Revolutul pentru refferals. Care n ai Revolut și vrei să ți faci? 150 in plus nu i de lepădat.

    L.E. dați i pace, tre să stați în cap, sa faceți ture de bloc intr-un picior s.a.m.d. Mai fac un topup la salariu …pla n ei de ruși.

    Lângă bicicletele ălea mai pun și eu la licitație o galerie 2.1 pentru Intruder VL1500 din inox, cap coadă, piesă evaluată la 450 de euro, făcută la Evil Chop Cluj si ăsta i prețul de rezervă.

    Gălăgie maximă, banii merg toți la Cetin. Puteți licita și cei care n aveți motor, vi l luați după aia.

  32. #79

    Trimis pe revolut, pls accept.

  33. #80

    Buna Cetin,
    Am trimis si eu pe Revolut 10 RON. Poti, te rog, sa confirmi ?
    E de la nr

  34. #81

    Trimis, in EUR pe Revolut, e pending pana e aprobata.

  35. #82

    Slava Ukraini!

  36. #84

    Done prin revolut ( sper că e ok, e prima oară când îl folosesc). Puțin e mai mult decât nimic și puțin aici, puțin acolo…e tot ce pot face.
    Mă bucur că te desfășori doar pe blog și nu faci mare tam-tam cu asta. Am văzut 1000 de hiene zilele astea care s-au repezit la cadavrul împuțit al războiului, să muște din el cu dinții ( donațiile) altora pentru a-și satisface setea de publicitate pe toate rețelele sociale. Cât de mic sa fii la suflet sa vezi in nenorocirea asta o oportunitate de a te lansa in lumina reflectoarelor ( virtuale) și câtă foame de like-uri să ai ? Le doresc un sincer ” să vă fută Putin” .

  37. #85

    multumim pentru tot ce faci

  38. #86

    Trimis doar ce, de pe ING, ar trebui să intre instant – doar să-mi confirmi că au ajuns (de pe numele meu)

  39. #87

    De la unii mai mult, de la alții cât își permit, însă orice sumă este bine venită și într-un final contribuie la suma totală ce va fi strânsă. @Revolut

    Jos dictatoru’! **UE ≠ PUTIN!

  40. #88

    Trimis de pe BRD, cont cu …4500 in coada, probabil intra luni.

  41. #89

    Ofer 500 de lei pe bicicleta din poza. Nu stiu cat costa bicicleta, ce model este, etc. Doar o oferta, cat pot eu sa dau.
    Multumesc

  42. #90

    Trimis de pe ING, ar trebui sa intre instant …7658 cont la sfarsit, de pe numele sotiei.
    La numele tau am pus Cetin Ametcea, dar am vazut si acel L.G. completat automat de ING, e ok?

  43. #92

    Au plecat si de la mine,dupa posibilitati:)

  44. #93

    Am trimis si eu acum pe revolut.
    Mi-am intrebat zilele trecute din prietenii ucraineni unde sa donez si au zis la armata, de restul s-au descurcat cat de cat dar au nevoie de munitie in primul rand.
    Iti multumesc ca mi-ai dat sansa sa ajut si direct refugiatii!

  45. #94

    Trimis pe ING

  46. #95

    te cheama si daniel? am trimis pe revolut spre cetin daniel a. sper ca a vine de la ametcea.

  47. #98

    Salut.Doar prin revolut pot dona?sau pot și direct din ING?

  48. #100

    Am donat direct din ING.multumesc Arhi pentru implicare și noutăți!

  49. #101

    Trimis din raiffeisen, intra abia luni 🙁
    Multumim din nou pt tot ceea ce faci!

  50. #102

    Donat si eu, cred ca doar maine intra.

  51. #103

    Trimis si eu ceva, e necesar acceptul. iti multumesc pentru tot!

  52. #104

    Trimis pe ING, din pacate o suma de sub 50 lei, atat mai am pana luni la salariu. Multumesc

  53. #107

    Voiam sa iau un vin in seara asta, mai bine nu ;))
    vezi pe revolut

  54. #108

    Trimis acum pe ING. Multumim pentru tot efortul depus sa ne tii la curent zilele acestea

  55. #109

    Trimis prin ING.

    O mica intrebare: Radu poate oferi o adresa la care sa trimitem trolere? Sau altceva e nevoie?
    Ma gandeam sa cumpar de pe EMag cu livrare undeva in zona (adresa unui prieten – ca el este in vama)

    • #110

      Salut Marcel,

      Daca nu e tarziu si mai doresti sa cumperi trollere, pot sa te ajut eu. Cetin iti poate da adresa mea de email si ne intelegem. Lucrez pentru o fundatie din Baia Mare, colegii mei fac permanenta la Sighet la frontiera (ture de zi si de noapte). Te ajut cu adresa/persoana de contact pt trollere si te asigur ca vor ajunge unde si la cine trebuie. Cetin, iti multumesc si tie.

  56. #111

    SLAVA UKRAINI!

  57. #112

    Done!

  58. #113

    Trimis si eu ceva pe ING…nu e mult dar daca mananca un copil o masa calda m-as bucura imens.

  59. #114

    Trimis din ING. Multumim!

  60. #115

    Te uiti pe revo? Thx

  61. #116

    Recomand un material in care gasesti explicatii nespuse de altii:
    youtu.be/Ys2zTL-b3eE

  62. #117

    Multumesc pentru efortul depus.
    Trimis acum prin ING (de la mbogdan)

  63. #118

    Cetin-Daniel A e corect? asa imi apare cand bag revtag-ul @cetin

  64. #120

    Donat. Au intrat bursele de la facultate ieri. Dupa cum am putut!

  65. #122

    Trimis.

  66. #124

    Trimis din ING. Multumesc pentru efortul depus.

  67. #125

    Bună, Cetin. Am trimis de pe contul de Monese UK (din lire, am selectat conversia automată în lei când am făcut transferul). Deși nu e mult, sper că au ajuns și că n-am făcut ceva greșit.

  68. #128

    Pus 80 lei din BRD, atât s-a putut acum. Sunt din 2008 cu blogul tău, ești parte din familie. Salutări de la Bistrița!

  69. #130

    eu am dat doar doua sms-uri UCRAINA la 8845.

  70. #132

    Trimis. Paypal.
    Multumim si felicitari.

  71. #133

    Trimis in ING . Sper sa între ca nu am înțeles exact de ce când pun IBAN îmi completeaza automat un alt nume.
    Trăiască Ucraina

  72. #135

    Trimis. Pe termen lung donam si la 8845.
    Sper sa ajute.

  73. #136

    Trimis prin revolut, mulțumesc

  74. #137

    Boss, am un cont in euro in ro si unu afara, dar nu am revolut sau paypal, cum ma sfatuiesti sa iti trimit niste bani (ma refer la comisioane, etc)

  75. #140

    Trimis si eu pe revolut, nu-mi vine sa cred ca te citesc de atatia ani si nu stiam ca esti un Daniel, cumva parca nu pari :))

  76. #141

    Salut. Am vazut tarziu ca-s pe drumuri si cu divort in derulare… dar vezi ca ti-am facut 2 transferuri, unu dintr-un fintech in ing euro si unu prin paypal, la amandoua cu prima jumatate de pseudonim la reference (sper sa nu creada astia cine stie ce cand citesc chestii). Sper sa ajute si sa intre repede.

  77. #143

    Trimis de pe BT către ING.

  78. #144

    BT catre ING.

  79. #145

    Glory to Ukraine!!!

  80. #146

    Trebuie sa acceptați pe Revolut, va mulțumesc pentru ceea ce faceți.

  81. #147

    Trimis pe ING cu numele tau ca beneficiar.

  82. #148

    Trimis pe Revolut! Sa fie cu folos!

  83. #149

    Nu e blocat contul de ING in RON nu?

  84. #151

    Pls accept si de la mine pe Revolut!

  85. #152

    Trimis. Paypal.
    Multumim si felicitari.

  86. #153

    Dacă scriu Muie putin la detalii, se acceptă? Îi trimit și eu 100 de bucăți.

    • #154

      Am scris până la urmă „de la un nepot de refugiat în 1944”.
      Bunica mea a fugit de armata stalinistă din Cernăuți. Mi-a povestit tot ce a trăit și prin ce a trecut. Avea 10-11 ani atunci.

    • #155

      ce nume misto ai

    • #156

      Mulțumesc.

  87. #157

    O idee am si eu, dacă se poate: Ce-ar fi sa:
    – doneze, cine vrea si cine poate dintre cititorii comunitatii, ce obiecte vrea? (Eu, spre exemplu, as avea cosmetice, sigilate si originale)
    – cumparatorul lasa comentariu (cum ca vrea produsul) si doneaza banii in contul lui Cetin
    – vanzatorul (ulterior confirmarii trimiterii banilor) livreaza produsul catre cumparator?
    – cine suporta costul livrarii: ramane la latitudinea vanzatorului/cumparatorului, dupa cum se inteleg (sau, daca e vorba de persoane din acelasi oras, no need for delivery fees)
    -da, stiu ca in egala masura am putea vinde produsele pe olx si dona ulterior banii, dar parca ar fi mai in spiritul comunitatii sa o facem aici, pe blog…

  88. #158

    Luni Cetinas, de la Pupu.

    Multumesc pt tot!

  89. #159

    Am trimis și eu acum niște bănuți. Slava Ukraini!
    Mulțumim pt tot ce faci!

  90. #160

    Ce nu vedem la televizoarele noastre…

    O fostă colegă, acum la Vama Siret.
    „Bă Adi, refugiații se pișă pe noi. Sunt zeci de voluntari care-i așteaptă. Trec pe lângă ei și nu-i interesează ajutorul. Au venit voluntari de pe la pensiuni, le-au gătit sarmale, acolo pe loc, Gulaș, le oferă apă, sucuri, cazare, transport…

    Adi, unul din 30 se oprește să ia un pachet de provizii sau o farfurie de mâncare. La fel este și la Siret, la fel este și la Sighet. Dar, atenție, ăștia care trec, sunt cei care trec cu șpagă 600-700 de euro la vameșii ucraineni, care trec cu prioritate.

    Mai scapă și cazuri sociale, dar majoritatea sunt oamenii care trec cu șpagă, oameni de 30-35 de ani, care n-ar avea voie. Ne răspund în zeflemea «sunt cetățean portughez». Pe ochiul meu sunt mai degrabă rakeți. Treceau pe lângă noi și pe lângă voluntari, numai că nu ne scuipau. Îi așteptau merțanele mai încolo. I-am filmat, dar nu știu dacă se vor difuza vreodată imaginile astea.

    Am fost și dincolo, ei bine acolo este DRAMĂ, Adi ESTE DRAMĂ! Mii de oameni obișnuiți stau în frig și așteaptă să se apropie de vamă. Dar nu se apropie. Ei au fost bucuroși de ajutoare. Ei nu au bani de șpagă la vameși, care cică a crescut de la 6-700 la 1.500 de euro.

    Vorbeam cu un vameș român: «Acum aș vrea să fiu vameș ucranean. M-aș umple de bani». Toți știu, dar nimeni nu spune nimic.

    Și mă mai oftică ceva. În afară de presa română nu este niciun CNN, BBC sau TV-urile mondialele. Alea sunt la granița cu Polonia. Acolo nu merge cu șpaga. Pe CNN și BBC nu-i interesează aspectele astea.

    Azi, din ce am văzut eu, cu ochii mei, 80% au fost dubioși cei care au trecut granița. Doar câteva zeci de familii au trecut curat. Restul, stau în frig și ninsoare dincolo de graniță, fără corturi, fără adăpost. Stau ca vitele. Am văzut cum mulți care stătuseră la aproape un kilometru de graniță două zile fără să treacă, s-au întors la Cernăuți.

    Nu vrei să știi cât de fig e noaptea, iar ășia care trec pe șpagă nici nu se uită la ceaiul cald. Îi așteaptă un coktail într-un merțan luxos ceva mai în colo.
    Corturile sunt pline, este adevărat, dar abia acum s-au umplut. Până ieri nu se apropia nimeni de ele. Apropo, la Sighet era, că a plecat enervat, un voluntar care a făcut un gulaș senzațional. Mi-a zis, «Luați, domnișoară, că termin cazanul și plec acasă. Altul nu mai fac…” -Text preluat

    Pentru că am trecut și eu printr-o situație similară, văzând cum aruncau pachetele pregătite din puținul nostru, pentru că aroganța bogătașilor ukraineni sfidează sufletele nobile, pentru mine va fi Doar România cu nevoiașii ei. ♥️❤️️

    Text preluat de la un voluntar. Ne poate spune cineva care a fost la una din vămi cum stă situația?

    • #161

      Radu e in vama la Sighet si nu exista asa ceva. nu as crede in totalitate

  91. #162

    Cei care îi trimiteți lui Cetin prin Revolut, mai bine trimiteți direct Crucii Roșii din Ucraina via Revolut. Suma trimisă de voi o să fie dublată de Revolut

    • #163

      Sau trimite Cetin toată suma strânsă și o dublează acolo.

  92. #164

    Trimis la ING Euro, îți multumesc din suflet pentru tot ce faci. Am scris Ukraina

  93. #165

    am trimis si eu prin revolut. Mersi ca te implici

  94. #166

    REvolut a crăpat așa că am trimis din ING direct.
    Să fie cu folos.
    Muie Putin!

  95. #167

    Am trimis si noi un mic ajutor.

  96. #168

    Bună, am trimis pe Rev o sumă infimă, momentan, dacă poți să îmi confirmi primirea.
    Mulțumesc

  97. #170

    Multumesc pentru tot ceea ce faci. Am trimis si eu pe ING.

  98. Mai este valabil?