Dimineață, când aveam somnul mai dulce, simt o mângâiere pe obraz și un sărut dulce dulce. Era minunata mea soție, angelul meu radios.
– Hai, iubitu, că ai programare la medic, trebuie să te trezești.

Mie, ca oricărui bărbat care se respectă, îmi face soția rezervările pe banca suspinelor medicale. Astăzi era o programare pentru durerea din umăr, de la căzătura de la enduro de acum 2 ani, care durere s-a cam acutizat, așa că am făcut o imagistică și să vedem verdictul.

Mno și dacă tot mergem la medic, hai să ducem și ploduțul la școală. Luna pleacă să ducă copilul, că avem școala aproape, eu mă duc și scot mașina din garaj și o aștept. Și o văd venind cu o falcă în cer și alta în pământ, cu copilul fâlfâind în spate. Intră în mașină, pufnind:
– E închisă grădinița, că e nuștiuce eveniment. Am uitat de asta.

Eu râd, ahahaha lasă, nu e nimic, asta e, nu e problemă, hai să mergem la medic.
Mergem, parcăm frumos, ne dăm jos din mașină și dau să o iau spre cabinet. La care o văd pe nevastă-mea că se face albastră la față și începe să râdă și cred că și să plângă, simultan, nu se înțelegea prea bine. Și nu se mișca din loc. Mă duc la ea, îngrijorat și ea îmi întinde un bilet. Biletul cu programarea.
Pe 13.10, la ora 9.18…
Azi e 12.

Și dacă vă spun ce bine dormeam, era răcorică și plăcut, păturica moale, visam ceva cu o vedetă internațională…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

37 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    ah… aceasta bomba sexy….

    47
  2. #3

    Si maine e o zi…

    24
  3. #4

    Nah, bele avem toti, da, cu noi ce ai avut de ne ai dat cu vedeta n cap?

    32
  4. În sfârșit o poză cu o femeie pe gustul meu!
    Grasă și frumoasă, se vede că trăiește bine acasă cu bărbatul! 🙂

    36
  5. #11

    E ok Luna…eu acu vreo 3 ani dupa vacanta de Craciun si anul nou, pe 7 ianuarie am trezit copilul cu noaptea in cap, printre mormaieli, bombanituri si incercari de pupaturi neimpartasite l-am imbracat, indopat cu micul dejun, incotosmanat cu haine de iarna, amenintat ca nu ne mai primeste la gradinta daca intarziem ca pierdem tramvaiul, totul ca in momentul in care am deschis usa de la intrare sa realizez ca gradinitele incep peste o saptamana…noroc ca copilul inca dormea pe el si nu a inteles el prea bine de ce fac toate operatiunile in sens invers si il bag inapoi in pat, a zis probabil doamne ajuta si a adormit la loc. Iar eu de atunci m-am imprietenit foarte tare cu functia Calendar a telefonului si cu MagneB6.

    71
  6. #12

    pai asa ceva visezi doar pe 13!

    15
  7. #13

    Eu nu intele ce va oripilati asa de vedeta aia, pai aia e perfecta pentru corporatii, ganditi-va, mai mult material la haine sa o acopere, mananca mai mult, se imbolnaveste mai repede si des, etc etc.
    Eu, obligat de youtube, am dat peste reclama asta, si ma uitam cum se pun pe piata noi standarde:

    www.youtube.com/watch?v=d5XmxuoXQ28

    12
    • #14

      Cand apar fete slabe mult sub limita nu mai ai problema asta?

      15
    • #15

      aleia nu-i recomand sa patineze pe lacuri inghetate!

      13
    • #16

      Pfff, ce bine ca nu stiu sa patinez.

      7
    • #17

      @filipa,preferintele personale nu se discuta,dar individa aia,raportat la imc,sigur e la obezitate morbida,adica ii plateste asigurarea de stat operatie de micsorare stomac,nu e chiar genul sa faca pe modelul in reclame.

      5
  8. #18

    Azi e 12 ! Suntem superstițioși!

    6
  9. #19

    Dacă o vede Bufnici pe asta turbează!!!

    38
  10. #20

    Așa sunt femeile, mai uită chestii. Dar să de-a naiba dacă uită vreodată când au programare la unghii, gene sau tuns. 🙂

    15
  11. #22

    Viva la Constitucion! 🙂
    Au bulgarii astia navodarieni la zile libere, de numa’.

    3
  12. #23

    ora aia mie mi se pare f dubioasă!
    cine a auzit programare la 9.18, nu la 9.15 sau 9.20?
    sigur nu e 9( septembrie) ziua 18, ora 13.10?:)))))))))

    12
  13. #24

    E ziua naționala a comunei Pantelimon, Señor:) La multi ani!

    3
  14. #25

    Nu puteai dormi în mașină?

    2
  15. #26

    bine ca sunteti pe aceeasi lungime de unda.
    aaah….de fapt pe aceeasi unda, programe diferite.

    zi-ne si ce visa ea. poate si la alpha waves sau whatever sunteti cumva conectati.

    1
  16. #27

    Bun, azi e 13, fusăși?

    1
    • #28

      fusai. si cu copilul mic, ca s a trezit cu ochiul cat gogoasa

    • #29

      Au!
      Nu insist, zici tu dacă e, eu doar sper că s’teți bine toți.

    • #30

      nu are nimic, ceva alergic, probabil

    • #31

      Mica de ea! Sănătate!
      Să ne zici și de tine, dacă ai chef.

    • #32

      pai diabetul in pla cu satelitul, mi-a zis ala ca daca nu slabesc si nu scade de unde e acum, ma trece pe insulina, oasele umarului sunt bine…

    • #33

      Iar sa mai slabesti, frate? Pai ala vrea sa te usuci din picioare, el nu vede c-ai fost World Class Titan?

      4
    • #34

      cauta lacrima, rocco:))

    • #35

      Sînt convinsă c-ai auzit deja de toate și știi tot ce-i de știut pe subiect, așa că n-am să-ți spun decît că-ți doresc să reușești și să-ți meargă mai bine, fiindcă acum e momentul. Îmbrățișări pentru tot clanul.

  17. #36

    Acum multi ani, eram inca tanar, m-o chemat un precin la nunta lui, da cum eram amandoi super ocupati nu a ajuns cu invitatia la mine. Asa ca ne-am inteles la telefon ca ma duc sigur sigur, da fara nevasta care statea sa nasca. Am venit dintr-o delegatie, m-am imbracat frumos, regulamentar, am fugit si am luat flori si m-am dus la nunta, direct la restaurant ca nu am apucat sa merg si la beserica. Mno, dupa 10 min de asteptat pe acolo, mi-am dat seama ca nu prea stiu pe nimeni, da pe nimeni. Primu gand o fost, mno, au ajuns neamurile ei primele, sau ale lui mai departate, da ba, chiar pe nimeni? Ma duc la sefu de sala si il intreb daca acolo e nunta lu xulescu – bre, n-avem niciun xulescu azi. Poate in sala de langa? Nici… Era a doua zi. L-am sunat din taxiul care ma ducea inapoi acasa, taximetristului ii curgeau lacrimile pe obraji de ras, pana i-am zis ca poate rade linistit ca are de ce.

    4
    • #37

      Hahahahaha, been there done that. Noi am ajuns la alta nunta si am realizat asta cand la intrare dupa ce ne-au trantit tanticile alea doua pahare cu sampanie in brate am dat nas in nas cu mirii sa dam noroc. Ea se uita jenata la el (astia cine dracu mai sunt, probabil neamurile tale de la tzara), el se uita la ea (astia vin din partea lu maica-ta ca par infometati), ei zambeau, noi inlemnisem cu paharele in brate…daca tot eram acolo, am ciocnit le-am urat casa de piatra am pus paharele pe tava inapoi si ne-am carat. Cea mai scurta nunta la care am participat vreodata. Cine naiba stia ca e o diferenta intre Casa oamenilor de stiinta si Casa universitarilor??? Nu e acelasi rahat? Apparently not! Si cine naiba da numele astea la niste bodegi de sindrofii???

      3