Mă gândesc de ieri la comentariul acesta. Sigur, dpdv uman, te revolți, realizând că niște unii trăiesc confortabil exploatând, la propriu, speranța altora la posibilitatea de a avea o speranță să trăiască (nu, nu sunt prea multe de speranța în propoziție).

După care te gândești și la opțiunea cealaltă. Care opțiune? Că nu există, ai de ales între a nu se întâmpla nimic și a plăti comision de strângere la niște unii. Dealerii ăștia de moarte, camuflată în speranță, nu sunt de azi, de ieri și nu sunt doar aici. Majoritatea ONG-urilor care folosesc 90% din finanțări ca să își plătească angajații cu salarii inimaginabile, toate asociațiile astea de salvat câini, pisici, toți, la bază, asta fac. Își trag un comision din speranța oamenilor.

Și ce să faci, să le iei speranța tu, arătându-le că, de fapt, dreptatea ar trebui să fie altfel? Vine o vârstă când realizezi că nu există dreptate decât la nivel de concept.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur