Contul meu
Stau și mă gândesc de câteva zile dacă să scriu articolul acesta sau nu. De fapt, e mai degrabă un rant, nu un articol.
Am primit un mail de la cineva, proclamat cititor asiduu al blogului, care mă ruga să scriu despre cazul unei fetițe bolnave care are nevoie de bani. I-am dat share pe facebook, am văzut cum i-a crescut suma, dar, așa cum știți de la cazul cu Alioja și Jessi, eu am o sensibilitate la copii.
Așa că i-am dat mail tipei care mi-a scris și i-am spus că o pot ajuta mai mult, deoarece cunosc oamenii din minister care se ocupă cu asta, iar statul român decontează aceste tratamente în străinătate (Oana, păsărică, să-ți dea domnuțu sănătate).
Știți ce răspuns am primit?
Niciunul. Lucru care mă bulversează. Nu înțeleg, sincer. Ca părinte, ce vrei, să îți salvezi copilul sau să strângi mulți bani? Adică cineva îți spune prietene, pot să te ajut să dai tratamentul necesar copilului tău, iar tu îți vezi de treabă, plm, aia e, mi-am văzut mesajul dat mai departe, restul nu contează.
Sau a fost un fake și a fost o donație către niște infractori? Actele păreau în regulă, prietenii în regulă? Dar cum m-aș simți eu dacă am răspândit o asemenea mizerie? Sincer, mă gândesc foarte serios să abandonez ajutorul în acest domeniu și să mă rezum doar la oamenii pe care îi cunosc.
Undeva, pe o altă treaptă, am scris că donez o bicicletă de copii, fosta bicicletă a lui fi-miu. Am ales pe unii care spuneau că ei duc lucruri unei familii sărace de nuștiu unde. Le trimit mail joi, îmi răspunde că el marți pleacă în concediu și nu știe cum să procedeze. Eu îi zic că până marți mai e o grămadă de timp, trebuie doar să îmi spună când ajunge la Cora Pantelimon. Și iarăși, niciun răspuns, că na, plm, omul pleca în concediu, nu se face să îl deranjezi cu 5 zile înainte.
Da, ce voiam să zic, din cauza elegantului de mai sus, bicicleta e încă disponibilă. Cine o vrea și poate veni la Cora, să ridice mâna sus. Primul venit, primul servit.
NOU
Bai nu stiu cum sa zic dar si eu de multe ori dubii cand primesc mesaje din-astea. Am ales sa cotizez lunar la spitalul pentru copii care se construieste si…cam atat. Cred ca mi-am luat de multe ori teapa cu ajutoarele trimise. Daca au ajuns la destinatie…sa le dea Dumnezeu sanatate celor care au avut nevoie dar daca nu….ce naiba sa zic. Imi place chestia asta cu spitalul in constructie, primesc sms lunar cu multumiri si cu informatii despre stadiul constructiei, apar in media si anunta periodic despre ce mai fac, ce mai, e super asa
NOU
io am donatie lunara catre unicef romania. tot asa, mailuri, cate un telefon, , touche’ ul maxim a fost cand mi-au trimis felicitare care a ajuns exact de ziua mea, scrisa de mana, semnata de cativa copii.
campaniile pe facebook ma lasa rece.
NOU
Tragedy of the commons.
NOU
Buna,
Unde iti pot scrie pentru bicicleta? Sotul meu lucreaza aproape de cora 🙂
NOU
contact la cetin ro
NOU
Hahaha. Ce dileme de virgin al netului ai boss.
Majoritatea care donează o fac sa se simtă bine. Uite, am donat, ce om bun sunt.
A fost acum ceva timp un caz al unei fetite fără o mana. S-au apucat oamenii sa strângă bani (mulți) pentru o proteza.
O prietena a citit una alta și le-a explicat: e prea mica, o sa crească, proteza scumpa o sa devina inutila. Uite, la început, în creștere, mai bine ii plătiți un psiholog care sa o facă sa înțeleagă problema și ii luam proteza când creste.
“auzi, stii ce? Dacă nu vrei sa ajuți marsh….”
NOU
Cazul a fost mediatizat pe un anume blog foarte în vogă la momentul respectiv (acum mai mult ca atunci). S-a întâmplat exact cum spui tu. Oamenii care lucrează în domeniu și știu ceva mai mult pe subiect au scris – cu argumente la obiect – de ce nu se recomandă protezarea atât timp cât oasele sunt încă în creștere (fetița era mică, 4-5 ani cel mult).
Supărare mare, de ce nu se donează ACUM? Cineva a venit cu ideea să se facă tricouri cu imaginea fetiței, pe care să le poarte ca să ”informeze lumea”. S-au făcut niște tricouri d-alea, cu fetița pozată astfel încât să se vadă ”ciotul” unde lipsea mânuța, nici nu vreau să comentez mai mult, dar vă puteți imagina dimensiunea grotescului.
Bref, autoarea blogului a scris un perdaf la adresa celor care nu donează, cu răbufneli și oțărâri. Când i s-a atras atenția că sare calul, a pus placa ”eu vreau să fac bine și sunt atacată, uaaaaaa, îmi iau lopățica și găletușa și plec, sunteți răi!”.
Mai mult decât penibil.
NOU
Eu donez din obligație
Si nu glumesc
Ma simt obligat sa ajut atunci cand stiu ca pot si ca cineva are nevoie
NOU
Pai si tu Cetine ai lasat adresa mea de mail la unul de dorea sa emigreze. Ma pun sa dau explicatii cum e mai bine sa faca, sa inceapa, scriu acolo mult sa inteleaga omul, ma ofer sa ii dau o mana de ajutor cand vine……si raspuns oha. A scris dupa nu stiu cate luni ca nu stiu ce alte decizii a luat…si mi s-a luat si mie. Oricum in prima faza dupa ce omul iti explica, se ofera sa te ajute, scrie kilometri de nebunie …de un multumesc zic eu ca-i cazul. Nu te supara…asta e! Fiecare avem lectiile vietii.
NOU
copii fara biciclete de obicei gasesti intr-un parc.
NOU
Eu nu donez pentru cauze dinastea din principiu. ca nu rezolvi nimic doar perpetuezi incompetenta celor care ar trebui sa isi faca treaba.
sunt o multime de fundatii si ong-uri serioase care fac treaba buna si nu ai dubii ca banii sunt folositi judicios :P. poti sa faci inclusiv colaborari permanente… ca nu avem cum sa ne pricepem la toate si e foarte greu sa stii cand e bine sa dai banii si cand nu.
NOU
ong-uri care fac treabă bună și serioasă și nu ai dubii cu banii……yeah, right!
NOU
In fața mitropoliei din Iași este un grup de adolescenți cu tricouri Salvați Copiii care iti cer sa faci faci o donatie, dar nu oricum, sa iti scrii IBAN-ul si numele pe o foaie, ei trimit foile la banca si ți se ia din cont in fiecare luna o anumita suma.
Vi se pare normal sa dai informațiile contului bancar unor străini ?
NOU
lol
NOU
Bă sigur erau adolescenți? că ceva îmi spune că ăia erau dascălii din cor proaspăt rași…
NOU
Pe mine m-a abordat unul dintr-astia de la “Salvați copiii” in Vivo Mall Cluj, cu aceeași poveste cu IBAN-ul… Era tuciuriu și cu accent moldovenesc. Ma luase și asa, prin învăluite, ca eram cu fetița cea mica de mana: ” Observ ca aveti copil și dvs. Noi am salvat multi copii născuți prematur, datorită donațiilor… Aveti cont in banca?” S-a supărat cand i-am zis ca nu e treaba lui sa stie daca am eu cont sau nu… Asta avea un clipboard cu un formular in care iti scria el datele și bifai tu ce suma sa iti ia lunar din cont…
NOU
erau și la metrou Pipera și-am mai văzut și-n alte zone prin oraș. și te abordau la stilul ”ai făcut o faptă bună azi?” sau alt text d-ăsta de indus mega-vinovăție.
să le zică cineva să schimbe totuși abordarea.
NOU
O singura data in viata am facut o donatie, unui individ (tata, ruda, ceva) pe strada, cu un copil bolnav de leucemie, ceva de gen. Mi-a aratat acte, iesiri din spitale si multe alte hartii. No, totul bine frumos, rupt chitanta, plecat fericit de gestul facut. Doar ca, la cateva ore, acelasi individ juca la un casino.
De atunci, pace.
NOU
Eu zic ca sunt multe fake-uri sau cvazi fake-uri. E o zona gri in care se cer bani de operatii ce sunt cam acoperite de stat desi se minte, nu e clar pe ce se duc banii, nu vezi o factura, o maslina, nimic. Evitati sa dati bani unde nu cunoasteti personal.
NOU
e cu dus și întors de mai multe ori.
da, teoretic multe operații/tratamente sunt acoperite de stat. practic sunt medici care nu se uită la tine fără plic, sunt spitale unde trebuie să-ți cumperi tot (să zice că aici ai bonul de la farmacie), unde trebuie să șpăguiești asistentele să vină la timp cu tratamentul, infirmierele să-ți pună plosca/schimbe așternuturile, orice. pt astea cum ai putea vedea factură.
nu propovăduiesc datul banilor oricui, oricum, și eu zic ”dacă poți dă acolo unde știi personal”, dar să pui problema ”operațiile sunt acoperite de stat” nu e tocmai ok.
NOU
Nu donez .Stiu ca este posibil sa fie si cazuri reale care au nevoie de ajutor dar sunt prea multe situatii dubioase cu indivizi pusi pe inselat si castigat bani.
NOU
Personal donez lunar la Hospice casa sperantei. Am fost la ei, am vazut cu ce ocupa, am plecat cu inima cam rupta.
NOU
trebuie sa fii un om extrem de special sa rezisti acolo, sa ii vezi tot timpul, sa ii pierzi tot timpul si sa nu te impietresti si sa ii tratezi pe toti la fel. nu am cuvinte pentru cei de la Hospice.