Trebuie să iau în noul apartament minim un televizor, evident un tv smart, pentru că mi se pare că am trecut deja de momentul chromecast, cât timp OS-urile televizoarelor devin din ce în ce mai bune, iar funcțiile de casting devin native. De exemplu, nici nu știam că iPhone poate face casting direct pe Samsungul meu de televizor mare.
Problema decelată de mine este următoarea.
Am discutat în familie, am zis că luăm din camera copilului TV-ul de 55 de inch, îl punem în apartament, iar pentru copil luăm un ceva ieftin de 32 de inch, oricum ea nu face diferența și așa ieșim, rapid, ieftin și bine, nu?
Ete că nu.
Pentru că am început să caut televizoare. Acum sunt axat pe LG, după ce Samsung m-a cam dezamăgit la unele capitole, așa că mă întorc la prima dragoste. Uh, uite un LG drăguț la 1200, rezoluție 4K, tot ce vrei. Ah, dar stai, uite, la o diferență de doar 300 de lei este varianta de 43 de inch, mare brânză 300, aia e, măcar iei ceva mai mare și…uuuu, stai, uite, are și la 55 de inch și este 1900 de lei, deja nici nu mai contează, cât mai sunt 400 de lei, dacă tot am ajuns aici…
Și tot așa, până ajung iarăși, inevitabil, la unul de 65 de inch, 4k, toate funcțiile posibile, că dacă tot dai banii, măcar să iei the best of.
Totul plecând de la un TV pe care ne propusesem să dăm maxim 1000 de lei…
NOU
Problema este de disciplina, nu de scalabilitate. Cu placere.
NOU
Salut Arhi!
In ianuarie ac, am luat un LG de 30cm full HD, model 32LM6300PLA, cu 1100 lei.
Nu este top notch, meniul cam lent dar își face treabă.
NOU
Daca mai pui 400 de lei amarati, treci de la 80 cm la 108 cm. Si uite asa ai un televizor mult mai bun.
NOU
400 de lei este vro 36% din 1100, pentru o crestere cu 35% a diagonalei. Ce bine le-au potrivit.
NOU
Cu 1100 de lei am găsit un Philips la reducere la emag, exact cum zici tu, 108 cm. Foarte mulțumit. Nu e smart, dar nu am nevoie de televizor mai deștept decât mine. Am Chromecast, am Raspberry Pi, și oricum nu mi-a cerut nimeni părerea.
NOU
asa patesc si eu, vreau o sticla de rom decent sa l amestec cu cola si ajung sa comand iar diplomatico :))
NOU
Daca aveti loc de el, sa-l stapaniti sanatosi.
TV. Connecting people.
NOU
Mă bâzâie Samsung cu noul lor model de televizoare. Mă uit pe site: vârful de gamă 4000 euro. Euro, nu lei.
NOU
Prefer TV cu diagonală cât mai mare non-smart. Firestick-ul meu 4k root-at face exact ceea ce vreau eu și are instalate doar programele care vreau eu.
Am fost fan Samsung la televizoare, dar am devenit fan LG.
NOU
Wait – root-at ? Ce face in plus? Deja ma mananca degetelele…….
NOU
Nici eu nu inteleg ce ai root-at la el…poti face side-loading la ce android app vrei fara root.
Hbo go merge ok!
NOU
@Motzu & @Romeo: nu face nimic în plus, dar am văzut că se poate ș-am zis „de ce nu?”
Io-s maniac la root-at telefoane și primul lucru după cumpărarea firestick 4K, văzând că are android pe el am căutat cum se poate root-a. 😀
NOU
@John Temple,cum ai reusit sa pui un Hbo Go functional pe firestick?Am cautam intr-un timp si pana la urma am pus Kodi cu un addon de Hbo ,ca altfel nu reusesc.Multam anticipat.
NOU
Și eu mai am din astea, mi se aprinde becu’ după câte ceva și îmi cumpăr. Nu că aș avea nevoie, ci doar că pot. Clar, în cazul meu este o problemă disciplină.
NOU
Hai sa luam o masina, 6-7-8k, daca tot urmeaza sa iei si tu permisul sa nu ne para rau. Bun, dar as vrea sa fie minim 2012-2013. Da, dar as vrea sa fie si suv, dar as vrea sa fie si automata. Dar uite, o automata sh e vreo 13-14-15k, mai ales mai maricica. Dar nu prea poti avea incredere in astia. Dar uite, un vitara, cu cutie automata, noua, e 20k si e cu toate dotarile. Da, dar e Vitara, daca dau 20k pe ea, nu gasesc altceva in banii aia. Qashqai de 25k am luat in cele din urma, deci se poate si mai rau :))
Acum ma racaie sa-mi iau un iPad, ca am vazut la cineva si parca mi-ar placea. L-as folosi? Probabil ca nu foarte mult/des.
NOU
e misto ipad pro
NOU
deci te muti. cu helcometrul ce-ai facut?
NOU
@mormaila: io ti-as da ban pe viata pentru comentariu’ asta!
NOU
si io
NOU
Doua solutii, a) fie respecți distanta recomandata de vizionare si calculezi diagonala in functie de unde vrei sa il plasezi vs unde stati sau b) iti iei tv cu ce diagonala vrei tu cu riscul de a trebui sa schimbi apartamentul.
NOU
Cred ca asta cu distanta recomandata de vizionare se schimba pe masura ce apare continut cu rezolutie mai buna.
Pana acum distanta recomandata era de 3-4 ori diagonala ecranului. Acum a ajuns undeva de maxim 2 ori diagonala ecranului (pentru continut Full HD) si chiar mai mica de atat pentru continut 4K (undeva pe la 1,5).
NOU
Arhi putin offtopic (ctc-ul de serviciu), la reply-urile de la commenturi se vad taiate de la jumatate manutele-cifrele de la toate reply-urile. Doar la reply-uri e problema asta, la comment-ul initial se vad ok. Si se manifesta doar la accesarea de pe PC(Chrome/Mozilla) a site-ului, pe mobil (tot Chrome) se vad ok.
ibb.co/3ySMPw0
NOU
Am dat și eu like la acest comentariu beton, deși la mine s-a reparat, dar până mai ieri așa se vedea, da
NOU
Era, dar nu mai e. Da si tu un ctrl-shift-R
NOU
Sa traiesti jupane 🙂 ctrl+shift+R a rezolvat problema.
Multumesc.
NOU
Copila nu face diferența între 52” și 30”.
De parcă i s-ar zbate pleoapa la 1080p în loc de 4K.
NOU
LG? Spune-mi daca merge aplicatia HBO GO. La LG-urile mele ma pune de fiecare data sa intru online si sa bag codul de pe tv. Neflix, Prime merg struna. HBO GO doar prin Chromecast.
La Air Play nici nu mi-am batut capul foarte mult. am vazut ca Web-OS nu prea se intelege cu iOS si am lasat-o balta. P.S. Cand se pune problema de software, recunosc, nu sunt prea ambitios…
NOU
nu folosesc, sorry. airplay merge struna, apesi si merge
NOU
Da, merge, am 2 LG-uri (unul din 2015 si unul din 2020). Am patit ce zici tu cand nu am mai pornit HBO Go vreo 2 luni la rand.
NOU
Pe toate LG-urile perge HBO Go. Si pe Samsunguri.
Pe Philips nu merge.
NOU
Apropo de televizoarele smart, la întreprinderea unde lucram acum câțiva ani se adusese un televizor de-ăsta ca să urmărim pe el ultimele noutăți în domeniu, campionatul mondial de fotbal, chestii importante. Și din când în când apărea dintr-o laterală un C, apoi venea după el o reclamă la Cora. Și atunci luam telecomanda și apăsam ceva pe-acolo să plece reclama, să ne vedem de treabă. Și de nervi am luat fiecare telecomanda aia și am răscolit prin meniuri, aplicații, setări, să scăpăm de ea, dar nimic. Am ajuns la concluzia că nu se poate.
Într-o seară un coleg mai tânăr se uita la tv, și hop, reclama la Cora. Cică de ce nu scoateți reclama aia? Scoate-o tu! A luat telecomanda și a scos-o. Nici măcar după ce mi-a explicat ce a făcut nu am înțeles. Am ajuns la vârsta aia la care m-a depășit tehnologia. Cred că n-o să mai râd mult timp de ăștia mai bătrâni.
NOU
Ceva de genul asta mi s-a intamplat si mie cu fi-miu (13 ani). Cum la inceputul fiecarui clip pe youtube sunt reclame, domnisorul nu are rabdare 5 secunde sa dea skip.. asa ca are o “combinatie” sa inchida reclamele inainte de alea 5 secunde. Am ramas masca..
NOU
Momentul ăla, când aștepți televizoarele smart de la Huawei.
NOU
Ps5-ul ala il folosesti? asl pls 😀
NOU
Citesc pe aici de cativa ani. Comentez de vreo 2 ani. Mi ai dat o canapea la un giveaway.
Esti persoana pe care o urmaresc si cunosc de existenta ei care se muta atat de des incat sunt sigur ca daca te ai imbata ai uita unde aa te intorci acasa. Este un mare plus ca nu mai bei. Iti urez acomodare usoara.
Pe subiect: am luat copiilor lg 4k de 55inch cu vreo 1800 de lei. Merita fiecare banut. Daca pleaca vreunul dintre ei raman cu tv de pus pe terasa. Cine zice ca in dormitor nu iti trebuie tv mare nu se uita la filme hd sau 4k, are televiziune analogica si e batut in cap. Ultima chestie care imi place este sa imi pun o comoda lipita de pat ( la picioare ) si tv ul sa iasa din ea de jos in sus. Am vazut la hgtv si e bestial. M as juca si pe ps din pat asa. Sa te gandesti!
NOU
Și eu fac exact la fel! Problema e că am încercat și prima variantă și tot acolo ajung până la urmă, dar cu și mai mulți bani cheltuiți. Mai bine alegi corect din prima și-ți vezi de viață.
NOU
Le pui copiilor TV in camera si apoi te intrebi de ce te lupți cu ei ca sa citească (altceva decat subtitrări)
NOU
Nu imi vine sa cred ca a trebuit sa dau scroll atat de mult pana la primul comentariu care explica ce greseala nemasurata este tv-ul pentru copii….
NOU
Inseamna ca trebuie sa recitesti comentariul meu si sa il intelegi mai bine.
N-am spus si nici nu reiese ca “ce greseala nemasurata” e tv-ul pentru copii.
Daca tu vrei sa faci ceva bombastic din asta, e ok – nu cred ca o sa tresara vreo frunza in codru din cauza asta.
NOU
Pe tine te-as trimite undeva intre 1346 si 1353.
NOU
Așa fac și eu, mă lăcomesc, mai mult în centimetri, nu știu să măsor în inci. Oricum, intră tot.
NOU
dude…
NOU
@Maithun: Pe unde umblasi, oltene? Dădu covidu-n matale?
NOU
:)) Sesiune, licență, muncă :((
Revin reîmprospătat în vară, ca Afrodita din spuma mării, wink wink, Hesiod.
NOU
Da-te-n vraja marii (ca sa fiu on topic), da’ cate limbi vrei sa mai inveti? Licenta e la farsi sau la bafto delo delo?
NOU
🙂 La ambele, am zis să fiu ciumec și să fac ceva combinat, gen influențe persane* (mă rog, turco-persane/iraniene) în dialectele rrome. Baxt de la ei e luat. La fel și „capră”…
NOU
Ma simteam cat de cat lingvista, dar vad ca Maithun e atat de talentat, incat ar putea chiar sa lucreze la antene.
NOU
Si eu am crezut ca nu-mi mai trebuie Chromecast dar “Google TV with Chromecast” mi se pare perfect incat sa fii in continuare lipsit de grija aplicatiilor proaste pt TV, si sa ai si o interfata foarte buna store.google.com/us/product/chromecast_google_tv?hl=en-US
NOU
Uite o oferta.
arhiblog.ro/anunturi/vand-televizor-smart-philips-126-4k-ultra-ambilight-2018/
Cu placere