Sunt un fan ciudat al categoriei de ceasuri barbati. Îmi plac foarte mult ceasurile clasice, sunt un fan dar, fiind multi-însurat, cu foarte mulți copii, nu îmi permit să îmi cumpăr ceasurile pe care mi le-aș dori și, decât să îmi cumpăr ieftinăciuni care nu îmi plac, mai bine nu. De aceea, de 15 ani am același ceas, un Citizen Eco Drive, care îmi place extrem de mult, îmi place cum stă la mâna mea și cred că mă completează extrem de bine.

În același timp, îmi plac și ceasurile smart, pentru că sunt un fan al tehnicii. De aceea am bălit atât după ceasul smart pe care îl dețin acum.

E mișto, îmi place, deși cureaua s-a cam dus, a prins o culoare nedefinită, pentru că îl țin la mână destul de mult. Și aici e problema cu ceasurile smart. Îmi plac, ok, nu mă plâng. Doar că, din toată smărtoșenia, eu, personal, folosesc doar heart monitor, pentru a-mi controla pulsul, pentru că, fiind diabetic, beneficiez de tahicardie. Dar asta o pot face și cu cea mai ieftină brățară posibilă, nu am nevoie de ceas de titanium, safir și ce mai are ăsta.

Dar îmi place. Și îmi plac și ceasurile normale. Și cum să fac, să merg cu două ceasuri la mână?
Numai dileme, vă zic.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur