Mi-am adus aminte să vă întreb de asta din cauză că azi i-am dat unfollow contului de telegram al unui guru de ăsta de predicții care a tufut în mod maxim predicția pe BTC, o dăduse ceva de genul 55 000, după care BTC s-a dus la 32 000 și, în loc să tacă din gură, așa cum ar fi trebuit, 2 zile a vorbit numai despre cât de bun e, și cum toată lumea îl consideră cel mai bun și că canalul lui e cel mai bun și că uite zeci de mesaje de la oameni care îl consideră zeu și deastea de mi-a venit vomă și nu am mai rezistat.

Anyway, oricum nu cumpăr niciodată BTC, ETH, nu am suficienți bani ca să conteze mișcările lor pentru mine, plus de asta nu folosesc option, futures pentru că sunt sănătos psihic, mă concentrez, bine, e mult spus concentrez, mă joc cu shitcoins și tokenuri pe sanse de 2-3x, rămân stabil cu același număr de SHIB, nu îl vând nici mort, vreau să văd care va fi viața lui și, în general, sunt pe longs, așa că nu îmi pasă dacă scade sau nu BTC, Dow Jones, Nasdaq.

Dar am amici smart care, când au văzut că a căzut iar BTC, s-au uitat în gura experților care previzionau 12 000, plus știri de alea alarmiste cu FMI în Salvador, Ucraina, opriri de minări pe nuștiu unde și au vândut tot ce aveau, iar acum plâng în pumni. Sper că nu sunteți printre ei.

Nu uitați. E funny să vă jucați pe crypto, până când te-ai frypto. Nu băgați decât banii pe care vă permiteți să îi pierdeți și câștigurile din ei. Nu mizați totul pe o carte, nu vă luați după zvonuri, dacă zvonul a ajuns la voi, înseamnă că deja banii s-au făcut, schema ponzi s-a închis și se lansează FOMO, pentru gușteri.

Be safe. Desigur, nu e un sfat financiar :mrgreen:

36 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    E că de black Friday ultimul crush, mai cumperi ceva ce nu ți trebuie și peste ani…poate fi util! Eth e de luat, e prea bun sa nu fie luat!

    In rest, da, cate 2-3-500 in shit coins, in 10 daca se poate, una singura daca scoate capul peste 3-4 ani….poți fi om!

    Greșeală vine și din faptul că oamenii pun bani acolo cu o speranță de îmbogățire rapidă….daca te uiți în spate…tot ce e acum 200 USD, 1000, 2000, 30000/ coin, a fost ani întregi câțiva centi!
    Daca Tre sa vinzi peste 3 luni că ai nevoie de banii aia sunt mai mari comisioanele

    Eu pun acolo banii pe care i-aș fute pe altceva. Un fel de pușculița cu o minimă șansă :))

    5

    • #2

      Uite eu asta nu inteleg: “una singura daca scoate capul peste 3-4 ani….poți fi om!”.

      Ma uit ca prostu aici: www.coinbase.com/price. Din primele 30 de monede (pe market cap) doar 6 au avut alta evolutie fata de Bitcoin (si din aia 5 stiu doar de Tether ca e cam dubios, si la fel pare si Terra USD).

      In schimb, toate celelalte 25 de monede graficul arata aproape la fel(la unele ai putea jura ca e identic) ca cel de Bitcoin. Daca mergem mai departe pe pagini vedem fix acelasi lucru, maxim 5 monede cu grafic diferit fata de Bitcoin.

      Practic eu inteleg ca singura sansa de a nimeri vreo moneda care sa explodeze e sa te uiti la alea cateva 4-5 ce merg diferit si sa te rogi sa nu fie vreo teapa (cu probabil o sa se intample cu Tether).

      1

    • #3

      la shitcoinuri nu prea conteaza evolutia aia pe termen lung, ci un buf de moment, cand face 1000x, toata lumea vinde si cam aia e.

    • #4

      Incep sa mi pun intrebari cu privire la ethereum avand in vedere ca a inceput sa te coste si 2000 de dolari o tranzactie. Si problema nu pare sa aiba vreo rezolvare.

      0

    • #5

      @lrpx – Alea care au ajuns pe coinbase deja au explodat de mult si, intr-adevar, nu prea te mai poti imbogati din ele, la fel ca la bitcoin. Graficul lor este de cand au fost listate pe coinbase. Inainte sa fie listate au avut cresteri uriase.

      0

  2. #6

    E la mișto articolul ăsta?? De când ești tu “cu crypto?” 🙂

    11

  3. predictii pe crypto? :))) singurii care pot face predictii pe crypto sunt aia care pot influenta direct piata. mai bine le nimereste Urania pe zodii.

    16

  4. #8

    Nu stiu frate, ca io am investit in cannabis nu in crypto. N-am bani de pierdut, abia am exact cat imi lipseste.
    Am insa un prieten bun, de mineaza din 2009, care de cand se stie tot ce face e sa ajunga “tanda-pă-manda”. Cateodata ma suna sa-mi cumpere afacerea, alta data se plange ca are contu’ gol. De un lucru e sigur: iarna de iarna el are caldura asigurata in toata casa – fara gluma, area atatea echipamente in subsol, ca trebuie sa tina ventilatoarele pornite si acuma iarna, cand pe aici sunt -20C

    13

    • #9

      il omoară costul curentului

    • #10

      Nu curentu’, nu aici! De ce crezi ca fac eu indoor-growing la nivel industrial tocmai aici (in afara, ca e legal 😉 )? Pretu’ pe KWh e (industrial) dintre cele mai mici din lume!

      3

    • #11

      La 5000 de dolari produsi pe luna la pretul de 2400 eth curentul ma costa 1000 de dolari. Merita?

      0

    • #12

      adică 1600 fara sa faci nimic?

    • #13

      Nu inteleg. Cand eth costa 1 bucata 2400 dolari eu fac pe luna 5000 de dolari si platesc curent 1000 de dolari. Ele fac ceva eu altceva si la sfarsit de luna atat fac ele.

      Nu are rost sa discutam investitie si alte lucruri. Daca le pui la punct uiti de ele. Daca eth ajunge la 3500 cum era acum cateva saptamani eu produc intre 7 si 8000 de dolari.

      Mai multe in privat daca vrei, in rest ai dreptate dpmdv cu tot ce spui despre riscuri. Eu voian doar sa iti zic de curent. Contract la Hidroelectrica cu 0.63 lei pe kW pret final cu tva si taxe incluse.

      0

    • #14

      a, nu pun la indoiala ce zici, eu ziceam ca merita, evident.

    • #15

      Ideea ca sunt si multi care fac lucrurile prost si sunt altii care fac si mai bine ca mine.

      Acum pot zice ca merita. Eu am scos deja investitia si sa vedem cat merge.

      Eram inainte la restart energy si mi au trimis notificare prin care imi mareau factura de la 0.61 cu tva pe kW la 1,9 lei pe kW cu tva.

      In cazul in care te intrebi canapeaua neagra e bine. A fost reparata dupa preluarea giveawayului si este calarita zilnic de fete si baieti. Happy people.

      Multumim!

      P.s. eu am inceput sa minez in toamna lui 2020.

      0

    • #16

      me happy:))

    • #17

      Next, my brother from another mother :)))

      0

  5. Auziți, dar care-i treaba cu NFT?
    Am auzit că acuma Twitter te lasă chiar să-ți încarci NFT-ul, chestii.
    Că dacă-i așa, știu pe cineva care ar putea să vândă degetul din poze…

  6. #24

    Numai mie mi se pare ca piata crypto e la fel ca pariurile sportive? Numai ca la pariurile sportive mai poti castiga din cand in cand :))

    13

  7. #25

    O, da! Crypto, acest Caritas al zilelor noastre 🙂

    11

  8. #26

    Mi se cam rupe de crypto stau liniștit pe moneda emisă de Isărescu că e mai buna. Și pot să-mi iau tot ce vreau….da, lucrez in IT

    3

  9. #28

    Crashul bursei m-a prins cu vreo 50 de NVAX, dar am profitat de oportunitate si am mai cumparat cateva zeci, intre timp a tot lunecat de la 130 usd la 80…ma gandesc sa tot profit de aceste oportunitati pana ajunge 5 usd actiunea, moment in care arunc laptopul pe geam si ma intorc la originile olaniste, cresc o vaca si o ceapa, fac un dumicat cinstit.
    A, si am mai luat o mie de SPCE ca sunt la mega-oferta acum. Am si niste XRP de 2 ani, ma gandesc sa imi iau si Shiba cand revine sub 20 usd milionul. Am observat un patern la shiba; sunt sanse bune sa aiba un salt 8X pana la vara.
    Iar prin martie-aprilie imi cumpar gaze naturale. In fiecare an sunt gazele ieftine primavara si de vreo 3X la finalul toamnei. Sper ca etoro sunt seriosi si chiar au un depozit mare cu butelii, nu imi vand minciuni.
    Apropo de crypto, in urmatoarea mea carte am o scena suprarealista cu ferma crypto din Olanu: pica curentul in sat si aprind babele lumanari pe servere – moment poetic cu ceara curgand.

    15

    • #29

      mda, am pierdut 300 de coco pe tine! cine te-o mai baga in seama…

      2

    • #30

      idem si aici..am pierdut 100 de dolarei cu NVAX la sfatul lui COrban..nu ma mai iau dupa el ever! 🙂

      0

    • #31

      vezi ca ai un typo la “originile onaniste”

      0

  10. #32

    Cum m-a prins? La fel de muritor de foame ca la penultimu’.

    5

  11. Cu mai puțin de 10 EUR în crypto

    1

  12. #34

    cu 100 USD (acum 100+) bagati in shitcoins, just for fun (am LUNA si JASMY) 🙂

    2

  13. #35

    Eu sunt din aia sceptici, am început prin septembrie, am băgat destul de mult. Am făcut 5x prin nov-dec am vândut de vreo 3x în stablecoin (nu tether ca mi se pare teapa) și acum am vreo 2.5x la ce mi-a rămas.Luna asta am tot luat când a fost jos și am tot schimbat când a crescut cu 20-30%. M-a prins ca după Crăciun ca luam mult mai mult. Sa fie primit. Nu-mi fac planuri pe termen lung, nu bag mai mult de 5% din bani și când aia 5% se fac 25% îmi zice nevasta sa vând în ceva stabil. Asa ca vând și pun Usdc la 12% și stau liniștit pana la salariu următor.

    2

  14. #36

    Ma bucur sa aud ca esti SHIBar , 40x am prins anul trecut 🙂 si mai am juma din ei sa vedem ce face pe 5 ani. !!!

    0