Depressed little girl

Ma tot gandesc daca sa scriu mailul asta, dupa ce am citit toate povestile publicate pana acum, insa cum ultimile zile au fost horror, m-am hotarat sa o fac.

Pe scurt situatia mea este cam asa:
– am un copil de 7 luni, care este extrem de agitat (voi detalia mai jos);
– prietena nu si-a dorit copilul, insa a decis sub influenta presiunilor exterioare sa-l pastreze;
– prietena e dintr-o familie mult mai instarita ca mine;
– nu e de acord sa iau eu copilul si sa-l cresc, nici ea, nici parintii ei;

In esenta, zilele si noptile nu mai se disting una de cealalta, si toata ziua e un tipat si o cearta.
Totul a inceput dinainte sa se nasca copilul, de fapt dinainte sa aflam de sarcina relatia a inceput sa se degradeze. Totul a explodat de cand s-a nascut fetita si am aflat ca este foarte agitata. Dupa o luna de plansete in care s-a chinuit sa o alapteze, reusind intr-un final sa faca asta, acum regreta ca a facut pasul acesta, ar fi fost mult mai usor cu biberonul.

Pentru a va face o idee, ii ia la fiecare somn undeva intre 40 si 70 minute sa adoarma, minute in care tipa, se zbate si da din picioare in abdomenul mamei, in operatia de cezariana. Dupa 1 ora de astfel de chinuri, doarme 45 de minute, sta treaza o ora si apoi trebuie sa o luam de la inceput. In momentele in care este trezita este bine dispusa doar maximum 30 minute, in restul timpului este o stare constanta de chitaiala.

Per ansamblu, e un copil tare frumos, atunci cand e bine dispus, insa e solicitanta si greu de impacat.
Pentru mine e cat de cat ok, oricat ar plange ma bucura la finalul zilei ca-mi zambeste de cateva ori si se uita cu ochii aia de smarald direct la mine. E de ajuns ca sa merg mai departe. Oricat de greu ar fi sa dormi cate 2-3 ore pe zi si sa trebuiasca sa mai faci si alte lucruri, gen cumparaturi, mancare, plimbat cainii (avem si doi caini mici) si orice altceva mai intervine.

Ea e deprimata si fara job, s-a ingrasat enorm (are aprox 100 kg acum, de la 50 si ceva cand ne-am cunoscut acum 7 ani, ca referinta eu am 85) si toata ziua vorbeste despre cum isi rateaza viata, despre cum nu e facuta sa fie mama si despre cum regreta ca l-a faca pastrat copilul, ca e prizoniera propriei vieti si nu are nicio putere de decizie, copilul decide totul, din cauza lui nu se poate angaja si asa mai departe
Pe langa faptul ca trebuie cumva sa imi pastrez calmul pentru copil, trebuie sa gasesc puterea sa fac fata si tuturor prostiilor ei.

A vrut sa ne despartim deja de vreo 4 ori in cele 10 luni, nu pot insa sa plec si sa-mi las copilul in urma…
Am fost pe ganduri sa o dam spre adoptie, am propus sa o iau eu si sa o cresc.
Am ajuns in acest moment sa-mi fie frica sa intru pe usa din casa, nu stiu cine va plange, copilul sau mama.

Zilnic aud cum nu mai poate, de ce i-am facut asta, de ce mi-am dorit copilul, ca e cea mai proasta decizie pe care am luat-o vreodata, ca vrea sa ne despartim, cum vrea sa se sinucida si toate lucrurile astea.

Stiu ca e la capatul puterilor insa nici nu stiu ce altceva mai pot face in plus. Am ajuns sa-mi dau demisia si sa stau acasa, doar ca sa o ajut cu copilul si sa incerc printre picaturi sa muncesc pe upwork (storyline si powerpoint). Neavand un alt ajutor in cresterea copilului, trebuie sa ne descurcam in exclusivitate singuri, mai putin la partea financiara unde primim din cand in cand ajutor, insa nici pe departe cat am putea astfel incat ea sa fie ok. Ar avea nevoie de consiliere psihologica, insa pentru ca a fost in trecut nu mai vrea sa incerce si sa o ia de la inceput cu toata povestea vietii ei.

In momentul de fata sunt cat de cat blocat in acest infern zilnic, plin de plansete si reprosuri, munca multa si zero satisfactii.
Sunt curios cat voi mai putea sa indur si daca se va schimba situatia asta vreodata.
Simteam sa spun “cuiva” toate starile astea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.