Deși am terminat liceul CFR și puteam avea o carieră răsunătoare de mecanic de locomotivă, iar bloggingul mondial putea să primească o lovitură indiscutabilă, m-a împiedicat un singur lucru: Am o fobie de nu se poate de mers cu trenul. Efectiv mă seacă pe interior ideea de mașină care merge pe sârmulițele alea pe care ei le numesc șine. Mai ales când știi în detaliu cum funcționează manțocăria, preferi să o iei per pedes, că de ajuns, oi ajunge tu cândva.

Bine, chestia asta are legătură cu teama mea de a-mi încredința siguranța unor lucruri pe care nu le pot controla, mă simt oarecum la fel și dacă stau pe locul din dreapta în mașină, de exemplu. Ciudat e că, la avion, nu am vreo problemă, acolo e doar simpla teamă de prăbușire și moarte prin înfrecățare metal pe teren.

Mi-am adus aminte de astea, deși nu am mai mers cu trenul de vreo 10 ani, citind despre accidentul feroviar din Grecia, unde două trenuri s-au ciocnit frontal și s-au făcut muci. Cum naiba să se întâmple așa ceva? Ce s-a întâmplat cu toate sisteme de siguranță, cu semaforizările multiple, cu cuplele automate pentru macazuri?

Brrr.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur