În fiecare dimineaţă mă uit la Bună dimineaţa cu Răzvan şi Dani. E lejeră, are femei cu ţâţe mari, ce îţi poţi dori mai mult de la o emisiune matinală? Desigur, o urmăresc doar cu coada urechii stângi, în timp ce îmi fac treburile, aşa că nu sunt foarte atent.

Aşa că azi am aflat că e nuştiuce competiţie de melodii. Cânta o tipă din Constanţa, cu picioarele ca nişte fuse şi urâtă cu spume, că ea e artistă şi compune numai în engleză, că îi vine mai simplu.

Dar alta e treaba. Daniel Oţil i-a explicat uscatei, extrem de relaxat, că e absolut normal că e obligatoriu să facă playback, că aşa e în televiziune şi trebuie să se obişnuiască cu asta.

Ăăăăă….s-a oprit lumea în timp ce eu dormeam?
De când e playbackul standard de televiziune? Eu ştiam că televiziunile ar trebui să se inghesuie să dea evenimente live, care pot fi fructificate prin eventualele omisiuni, bâlbe şi alte realizări.

Mi se pare extraordinar de lame să promovezi playbackul ca pe o formă de artă. E absurd.
De ce îi mai pune să se maimuţărească în faţa microfonului, dacă toată lumea ştie că e playback??